Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 670 din 29 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 670 din 29 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 53 din 28 ianuarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia fost ridicată de Titel Leancu în Dosarul nr. 9.763/3/2017 (număr vechi 3.937/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 100D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.763/3/2017 (număr vechi 3.937/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia fost ridicată de Titel Leancu în cadrul apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4.156 din 7 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 9.763/3/2017, având ca obiect recalcularea pensiei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că o formulă de calcul al indicelui de corecţie a punctajului mediu anual utilizat la stabilirea pensiei care operează cu doi termeni variabili creează efecte juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii identice, singura diferenţă fiind aceea că s-au născut mai devreme sau mai târziu. Consideră că nu există nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă care să justifice aceste tratamente juridice diferite.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece norma este aplicabilă tuturor persoanelor care se încadrează în domeniul său de aplicare, fără distincţie, iar existenţa discriminării nu poate fi dedusă din adoptarea unor dispoziţii legale succesive, acestea aplicându-se nediferenţiat în perioada cât sunt în vigoare. Acest text instituie o formulă unică de calcul, iar termenii sunt variabili de la an la an, în funcţie de elemente obiective şi verificabile, nu arbitrare. Referitor la data pensionării, instanţa apreciază că este un criteriu obiectiv care poate justifica o diferenţă de tratament, având în vedere însăşi finalitatea aplicării indicelui de corecţie, şi anume de a corela punctajul mediu anual cuvenit titularului dreptului cu alţi indicatori economici. Din acest motiv legea prevede că indicele de corecţie se aplică o singură dată la înscrierea la pensie, moment care, în mod evident, diferă.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că aplicarea unor indici de corecţie diferiţi în funcţie de data pensionării nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi. Situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, de exemplu prin Decizia nr. 870 din 10 iulie 2008.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea apreciază că autorul excepţiei are în vedere textul art. 170 din Legea nr. 263/2010 în redactarea în vigoare la data acordării dreptului la pensie, respectiv 6 decembrie 2016. Astfel, la acea dată, în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, textul de lege criticat avea următorul conţinut: „(1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011.“
    12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut că, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2011), la punctajul mediu anual se aplică un indice de corecţie. Această măsură a fost reglementată pentru a corecta diferenţele dintre persoanele pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi cele pensionate după această dată. Potrivit aceluiaşi articol de lege, indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie. Intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 a avut loc la data de 1 ianuarie 2013. Ulterior, prin acte normative distincte s-au prevăzut diferite valori ale indicelui de corecţie. Astfel, art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 a stabilit că „(1) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este: a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv; b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv; c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.“ În anul 2014 şi 2015, art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 12 decembrie 2013, şi art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 187/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 30 decembrie 2014, au prevăzut un indice de 1,07, în timp ce, în anul 2016, art. 18 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015, a prevăzut un indice de corecţie de 1,09.
    14. Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 698 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015, paragraful 22, „deşi art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o formulă unică de calcul al indicelui de corecţie (raportul dintre 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie), cei doi termeni ai acestei formule - şi anume câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie - variază de la an la an“. Prin urmare, unor persoane pensionate la date diferite li se pot aplica indici de corecţie cu o valoare diferită.
    15. Prin aceeaşi decizie, paragraful 24, Curtea a amintit însă că, potrivit jurisprudenţei sale, aşa cum este şi Decizia nr. 870 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.
    16. Altfel spus, în situaţia concretă supusă analizei de constituţionalitate, o persoană nu se poate compara sub aspectul egalităţii de tratament decât cu alte persoane care se pensionează în acelaşi timp, iar diferenţele de tratament periodice determinate de modificarea valorilor câştigului salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie nu dobândesc semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
    17. De altfel, Curtea observă că, prin dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea nr. 160/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, legiuitorul a completat art. 170 din Legea nr. 263/2010 cu alin. (3^1), potrivit căruia „În situaţia în care indicele de corecţie rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (2) este mai mic decât cel precedent calculat, se păstrează acesta din urmă“. Potrivit Raportului de înlocuire asupra propunerii legislative pentru completarea art. 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice 4c-7/370 din 19 iunie 2017 al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială, această completare a fost operată avându-se în vedere că „odată cu majorarea valorii punctului de pensie la 1000 lei, de la data de 1 iulie 2017, conform OUG nr. 2/2017, între persoanele care se înscriu la pensie până la această dată şi cele care se înscriu la pensie începând cu data de 1 iulie 2017 se creează inegalitate de tratament din punctul de vedere al cuantumului pensiei“.
    18. Prin urmare, legiuitorul, observând că prin aplicarea algoritmului de calcul stabilit de Legea nr. 263/2010, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, pot rezulta diferenţe de cuantum al pensiei care generează inechităţi între pensionari, a instituit o normă care are rolul de a atenua aceste diferenţe, astfel încât, pentru persoanele care se pensionează la un moment dat, să nu rezulte un cuantum al pensiei mai mic faţă de cel obţinut de persoanele pensionate în perioada anterioară.
    19. Curtea observă că dispoziţiile art. 170 alin. (3^1) din Legea nr. 263/2010 nu erau în vigoare la data la care autorul excepţiei a solicitat acordarea dreptului la pensie, însă observă că indicele de corecţie aplicabil în anul 2016 este mai mare decât cel precedent calculat, astfel că nu se poate reţine că persoanele care se găsesc în situaţia autorului excepţiei au fost supuse unui tratament inechitabil în raport cu persoanele anterior pensionate.
    20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Titel Leancu în Dosarul nr. 9.763/3/2017 (număr vechi 3.937/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016