Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.795/1/2021
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Săndel │- judecător la Secţia │
│Lucian │penală │
│Macavei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Elena │penală │
│Cîrnaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Laura │- judecător la Secţia │
│Mihaela │penală │
│Soane │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu │penală │
│Rus │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Dan Andrei│- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
Pe rol soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în prima instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării. Preşedintele completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept care ar necesita lămuriri sau interpretări. Astfel, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă şi nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile. În cauza de faţă, dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare şi neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înţelegerea sensului avut în vedere de legiuitor. Astfel, dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situaţiei inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului. Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situaţiei acestuia. În consecinţă, în situaţia în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare şi care vizează situaţia când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu şi în defavoarea acestuia. Această concluzie se coroborează cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menţionează că, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant. Se constată că dispoziţiile art. 417 şi ale art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu şi dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanţa de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluţiei apelate. În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea de şedinţă din data de 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 473/321/2020, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în prima instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală" II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Bacău a fost învestită cu soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T.N. şi inculpatul S.I., împotriva Sentinţei penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020. Prin Sentinţa penală nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria T. N., s-a dispus: În baza art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul S.I. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. S-a constatat că infracţiunea de vătămare corporală pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani şi 2 luni prin prezenta sentinţă este concurentă cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului S.I. prin Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curţii de Apel Bacău. În baza art. 97 alin. (1) din Codul penal a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curţii de Apel Bacău. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curţii de Apel Bacău, şi pedeapsa închisorii de 2 ani şi 2 luni aplicată prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere şi în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal şi i s-a impus obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunităţii. În baza art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul U.R.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere şi în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data rămânerii definitive a primei sentinţe de condamnare. Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal şi i s-a impus obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunităţii. În baza art. 72 din Codul penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. reţinerea pentru 24 de ore, durata arestului preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2020 până la data de 15 aprilie 2020 şi durata arestului la domiciliu începând cu data de 15 aprilie 2020 până la data de 15 mai 2020. A fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar începând cu data pronunţării prezentei sentinţe. Referitor la inculpatul U.R.I. s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 octombrie 2019, ora 02.30, şi până la data de 30 octombrie 2019, ora 02.30. S-a luat act că persoana vătămată B. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva Sentinţei penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020 pronunţate de Judecătoria T. N. au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. şi inculpatul S. I. Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. a criticat sentinţa apelată şi încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2020 pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi a încheierii din data de 10 decembrie 2020 şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice. În esenţă, în motivele de apel ale parchetului, cu referire la inculpatul S.I. s-a susţinut că prin sentinţa penală apelată a fost stabilit un termen de supraveghere de 4 ani referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare (rezultată în urma anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 233 din 1.11.2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curţii de Apel Bacău, şi a contopirii cu pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, dispusă în cauză), fără a se menţiona data de la care începe să curgă acest termen, respectiv 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N. Ulterior, prin Încheierea din data de 10 decembrie 2020, în baza art. 279 din Codul de procedură penală a fost înlăturată omisiunea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale apelate, în sensul că termenul de supraveghere de 4 ani începe să curgă de la data 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N. Criticând această dispoziţie, parchetul a susţinut că omisiunea pronunţării cu privire la momentul de la care se calculează termenul de supraveghere de 4 ani, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, nu reprezintă vreo eroare materială evidentă, în sensul art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală, sau vreo omisiune vădită, în sensul art. 279 din Codul de procedură penală, ci un aspect de nelegalitate. Totodată, sentinţa penală a fost criticată sub aspectul nelegalităţii dispoziţiei referitoare la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. a duratei reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, în opinia parchetului fiind dedusă o perioadă mai mare decât cea efectiv executată de inculpat. III. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în primă instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. Acest punct de vedere este fundamentat pe dispoziţiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală care permit instanţei de apel să examineze şi din oficiu sentinţa apelată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) şi art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. Ori de câte ori este învestită cu apelul declarat de procuror care vizează motive de nelegalitate care duc la agravarea situaţiei inculpatului, pentru a se asigura în mod deplin realizarea rolului Ministerului Public în activitatea judiciară, consacrat de Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanţa de apel poate să antameze şi aspecte de netemeinicie a sentinţei apelate care pot determina majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele arondate Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie: Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Ploieşti, care au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. Într-o primă opinie susţinută de judecătorii Secţiei penale a Curţii de Apel Timişoara (în opinie majoritară), Secţiei penale a Judecătoriei Timişoara, Secţiei penale a Curţii de Apel Alba Iulia, de judecătorii Judecătoriei Sălişte, Secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti, Secţiei penale a Curţii de Apel Piteşti, Secţiei penale a Curţii de Apel Bacău, Secţiei penale a Tribunalului Galaţi, Secţiei penale a Curţii de Apel Craiova, Secţiei penale a Curţii de Apel Iaşi, de judecătorii din cadrul Judecătoriei Huşi, al Judecătoriei Vaslui, Secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Oradea, Secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa (opinia minoritară), Secţiei penale a Curţii de Apel Suceava, s-a apreciat că instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a Sentinţei pronunţate în primă instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. La nivelul Secţiei a II-a penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, judecătorul cu atribuţii de unificare a practicii a arătat următoarele: În doctrină - Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a II-a, Editura Hamangiu, 2008, pagina 781, s-a arătat că: „Pentru a opera în favoare apelul sau recursul procurorului este necesar ca precizarea cu privire la exercitarea sa în favoarea sau defavoarea unei părţi să rezulte din declaraţia de apel sau recurs făcută în termenul legal; o astfel de precizare trebuie să fie neechivocă în favoarea părţii, căci o formulare ambiguă sau neutră, din care pot să rezulte şi elemente în favoare, dar şi în defavoare, nu produce efectul de neagravare.“ Prin urmare, s-a apreciat că în cazul în care apelul parchetului este şi în favoarea, şi în defavoarea unei părţi, nu operează principiul non reformatio in pejus. În continuare, sub aspectul limitelor devoluţiunii apelului declarat de parchet în defavoarea unei părţi (inclusiv în contextul unui apel confinând critici şi în favoarea, şi în defavoarea părţii), în doctrină - Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de editură şi presă „Şansa“ - S.R.L., Bucureşti, 1994, pagina 130, s-a arătat că există un punct de vedere (Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal şi limitele sale, RRD nr. 2/1974, pagina 24) apreciat de autor ca fiind corect, respectiv: „instanţa de apel, sesizată cu apelul în defavoare al procurorului, are căderea să examineze cauza şi în legătură cu faptele neavizate prin apel, putând să agraveze, şi în legătură cu ele, situaţia intimatului.“ În susţinerea acestei opinii au fost ataşate: Decizia penală nr. 552/A din 29.04.2014, pronunţată în Dosarul nr. 89/202/2014, şi Decizia penală nr. 994/A din 22.06.2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.375/301/2016 - ale Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, Decizia penală nr. 810 din 30 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.133/285/2019, a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori. În a doua opinie susţinută de judecătorii Secţiei penale din cadrul Tribunalului Timiş (opinia majoritară), Secţiei penale a Tribunalului Hunedoara, Secţiei penale a Curţii de Apel Galaţi, Secţiei penale din cadrul Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Iaşi, Judecătoriei Bârlad, Secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa (opinia majoritară), s-a apreciat că instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în primă instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, nu poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse. La nivelul Curţii de Apel Ploieşti s-a apreciat că în cazul în care în apelul exercitat de unitatea de parchet se formulează critici cu privire la nelegalitatea sentinţei pronunţate de prima instanţă, aceste critici fiind în defavoarea inculpatului, dar nu cu privire la modul de individualizare a tratamentului sancţionator, ci numai cu privire la corecta încadrare juridică, instanţa de apel nu ar putea agrava tratamentul sancţionator pentru care prima instanţă a optat, numai în situaţia în care noua încadrare juridică nu impune aplicarea unui tratament sancţionator mai sever. În susţinerea acestei opinii au fost ataşate: Decizia penală nr. 155 din 8 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.046/20/2020, a Curţii de Apel Ploieşti şi Decizia penală nr. 625 din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.596/20/2019, a Curţii de Apel Ploieşti. V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 1.090/C/1.504/III-5/2021 din data de 14 iulie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 - art. 77 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curţii de Apel - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Astfel, referitor la îndeplinirea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluţionată în mod diferit de instanţe s-a apreciat că sesizarea astfel formulată, deşi prezintă aparenţa unei chestiuni de drept esenţială (întrucât de lămurirea acesteia depinde soluţionarea cauzei pe fond), aptă a primi o dezlegare de principiu, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă şi nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile. Faptul că nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile „dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză“ a fost susţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 17 din 17 martie 2021. În aceeaşi decizie se mai menţionează că cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi făcută numai în ipoteza în care, „în cursul soluţionării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluţii diferite în rezolvarea aceleiaşi speţe“. Or, în cauza de faţă dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare şi neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înţelegerea sensului avut în vedere de legiuitor. Astfel, dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situaţiei inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului. Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situaţiei acestuia. În consecinţă, în situaţia în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare şi care vizează situaţia când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu şi în defavoarea acestuia. Această concluzie se coroborează cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menţionează că în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant. Curtea Constituţională a precizat în Decizia nr. 306 din 29 martie 2007, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior (referitor la efectul devolutiv al apelului şi limitele sale), actual art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, că dispoziţiile legale, potrivit cărora „instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept“, nu aduc în niciun fel atingere liberului acces la justiţie, care presupune, între altele, dreptul la un proces echitabil. Verificarea se face însă în limitele stabilite referitoare atât la persoana, cât şi la calitatea pe care o are apelantul, iar în cadrul acestor limite, instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele ce ţin de legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. Se constată că dispoziţiile art. 417 şi art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu şi dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanţa de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluţiei apelate. Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 425 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menţionează că, dacă hotărârea a fost desfiinţată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, instanţa care rejudecă poate agrava soluţia dată de prima instanţă. VI. Dispoziţiile legale supuse interpretării Art. 417 din Codul de procedură penală: Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale "(1) Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept." Art. 418 din Codul de procedură penală: Neagravarea situaţiei în propriul apel "(1) Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia." VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. În esenţă, s-a reţinut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă şi dificilă chestiune de drept, aplicarea corectă a dreptului impunându-se în mod clar şi evident, practic nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute în mod imperativ şi cumulativ de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză, se constată că este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, fiind învestită, în Dosarul nr. 473/321/2020, cu soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. şi inculpatul S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020. De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Referitor însă la condiţia de admisibilitate privind natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi cerinţa ca de lămurirea acesteia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că nu este îndeplinită în cauză. Din cuprinsul încheierii instanţei de trimitere rezultă că obiectul sesizării îl vizează chestiunea de drept: „Instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în prima instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.“ Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de existenţa unei veritabile chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Referitor la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018). În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016), iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt; aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015). Hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. Totodată, sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce şi care ar putea da naştere mai multor soluţii. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială. (Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017, Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, şi Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018). În contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecăţii, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare şi a existenţei unor interpretări diferite a acestora. În cauza care a generat prezenta sesizare, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate, astfel încât acesteia îi revine sarcina de a contura silogismul juridic care va conduce la soluţionarea acţiunii penale, ceea ce presupune aplicarea premisei majore (norma legală) la premisa minoră (cazul particular dedus judecăţii), urmată de consecinţa constatării corespondenţei dintre acestea. Or, în acest context, se impune observaţia că instanţa de trimitere nu semnalează dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. 417 şi respectiv ale art. 418 din Codul de procedură penală, ci relevă o îndoială asupra modului de aplicare a premisei majore, prin raportare la consecinţa pe care aceasta ar putea să o producă asupra premisei minore. Acest procedeu, însă, nu reprezintă o solicitare de interpretare a unor dispoziţii legale cu un conţinut neclar, susceptibil de a genera interpretări diferite, ci are semnificaţia unei cereri de validare sau confirmare a silogismului juridic care stă la baza aplicării normei la cazul dedus judecăţii, chestiune care, în mod evident, excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare. Mai mult, textele legale la care face referire instanţa de trimitere, şi în special art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, limitele efectului devolutiv al apelului în materie penală şi sfera de cuprindere a principiului non reformatio in pejus fiind pe deplin determinabile atât prin raportare la conţinutul legal, cât şi prin recurgerea la surse doctrinare sau jurisprudenţiale, nefiind necesară intervenţia Înaltei Curţi prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare. Pe de altă parte, se reţine că pronunţarea unei hotărâri prealabile în cadrul prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală se impune atunci când, din cauza modului de redactare a textului legal şi a faptului că acesta este susceptibil să genereze interpretări diferite, iar în absenţa unei dezlegări cu forţă obligatorie pentru toate instanţele de judecată, acţiuni penale care vizează fapte similare riscă să fie soluţionate în mod diferit, generând astfel practică judiciară neunitară. Implicit, se desprinde concluzia că dezlegarea problemei de drept în cadrul mecanismului reglementat de art. 475 din Codul de procedură penală trebuie să vizeze o dispoziţie legală in abstracto care să fie susceptibilă de a fi aplicată uniform în toate cazurile în care aceasta ar putea fi incidentă. Or, din conţinutul prezentei sesizări rezultă că instanţa de trimitere nu relevă o dificultate de interpretare a unui text legal în genere, ci, prin raportare la un caz particular cu care a fost învestită şi care este marcat de un complex de variabile, solicită determinarea cadrului legal circumscris controlului judiciar pe care trebuie să îl exercite. În aceste condiţii, de vreme ce problema de drept care formează obiectul sesizării este una circumstanţiată de particularităţile cazului dedus judecăţii, se constată că nici nu ar fi posibilă o interpretare de principiu a normelor legale la care se face referire, în forma în care s-a solicitat acest lucru. În consecinţă, în raport cu aspectele expuse se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanţa de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Prin urmare, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie, prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în prima instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Instanţa de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în prima instanţă, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiaşi inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanţă, poate să examineze în privinţa acestui inculpat sentinţa apelată şi sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecinţă majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentinţa apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Adina Andreea Ciuhan Teodoru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
