Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Bulat în Dosarul nr. 16.766/55/2019 al Judecătoriei Arad - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.188D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 296 din 9 iunie 2020, Decizia nr. 214 din 2 iunie 2020 şi Decizia nr. 491 din 13 iulie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.766/55/2019, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Bulat cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o excepţie de la principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de art. 3 din acelaşi act normativ. Dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece permit ca acelaşi judecător care a verificat legalitatea trimiterii în judecată să exercite şi funcţia de judecată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017. 6. Judecătoria Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, obiectul camerei preliminare şi cel al fazei judecăţii sunt distincte, raportul dintre instanţa de judecată şi judecătorul de cameră preliminară nu este cel dintre o instanţă de fond şi una de control, în sensul că instanţa ar proceda la o reevaluare a legalităţii şi temeiniciei actelor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, iar situaţiile de excepţie, în care din raţiuni specifice instanţa dispune unele măsuri sau face unele aprecieri contrare celor ale judecătorului de cameră preliminară (spre exemplu: constată lipsa de fiabilitate a unei probe administrate în cursul urmăririi penale), nu sunt de natură să invalideze aceste concluzii. În acest sens, se observă că în orice fază procesuală o instanţă poată fi pusă în situaţia de a reaprecia, în baza unor elemente noi, propriile acte sau măsuri dispuse, or, aceste situaţii de excepţie nu sunt suficiente pentru a se reţine existenţa unui caz de incompatibilitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: - Art. 3 alin. (3): „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).“; – Art. 346 alin. (7): „Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“ 11. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 491 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 17 noiembrie 2021, Decizia nr. 214 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 10 iulie 2020, Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017, şi Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată. 13. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a reţinut că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45) (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 16). 14. Prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este să stabilească dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, să stabilească actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, paragraful 20). 15. În continuare, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, a administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, paragrafele 21 şi 22). 16. În fine, Curtea a mai observat că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în camera preliminară se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute în mod nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 24, Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 136 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017, paragraful 16) 17. Mai mult, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori a excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituţională. În considerentele deciziei precitate, Curtea a constatat, în esenţă, că este necesar ca, în procedura de cameră preliminară, verificarea legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părţile şi persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Bulat în Dosarul nr. 16.766/55/2019 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
