Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 5.679/117/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.501D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.502D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 2.129/103/2015. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 2.501D/2017, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, în Dosarul nr. 2.502D/2017, partea Gheorghe Gav. Lungu a comunicat o adresă prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.502D/2017 la Dosarul nr. 2.501D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale invocate de instanţă, chiar dacă legiuitorul a prevăzut că admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie are loc fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Pe de o parte, apreciază că neconstituţionalitatea nu poate fi dedusă din compararea recursului în casaţie cu alte căi extraordinare de atac, iar, pe de altă parte, referitor la posibila încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, consideră că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere că este vorba despre o cale extraordinară de atac, există o hotărâre definitivă de condamnare, prin urmare, nu se pune problema unei „acuzaţii în materie penală“. Apreciază, având în vedere natura acestei căi de atac, că legiuitorul are libertatea de a stabili criterii speciale de desfăşurare a acesteia. În raport cu împrejurarea că, în această procedură, se pot depune concluzii scrise, memorii, apreciază că aceasta nu aduce atingere dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, legiuitorul nefiind ţinut ca pentru toate procedurile să prevadă o contradictorialitate efectivă, prin prezenţa părţilor sau a procurorului. De altfel, având în vedere că nici procurorul nu participă în această procedură, consideră că nu se poate susţine că se aduce atingere echilibrului procesului penal sau dreptului persoanei care înţelege să exercite calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Apreciază că în cauză sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 591 din 1 octombrie 2015, paragraful 28. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 19 septembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 5.679/117/2014, respectiv nr. 2.129/103/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată din oficiu în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că atât legiuitorul, cât, mai ales, instanţa de control constituţional au reafirmat imperativul respectării principiilor contradictorialităţii, citării părţilor, respectiv a persoanelor interesate şi, în mod deosebit, respectarea dreptului acestora de a participa personal sau prin reprezentant la procedurile judiciare care se desfăşoară în faţa judecătorului/instanţei. Reţine că, potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, examinarea de către judecător a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie se efectuează în camera de consiliu, iar nu în şedinţă publică, fără emiterea citaţiilor - care ar fi avut drept scop informarea procurorului şi a părţilor interesate despre termenul de judecată având ca obiect examinarea admisibilităţii în principiu, respectiv realizarea premisei pentru ca acestea să poată participa efectiv la şedinţa de judecată -, fără posibilitatea ca procurorul şi părţile să completeze ori să dezvolte cu argumente suplimentare motivele/cazurile de casare invocate în cererea introductivă sau contraargumentele, în cazul intimaţilor, aşadar, fără respectarea principiului contradictorialităţii reale în faţa judecătorului. 9. Reţine că prin comunicarea anterioară a cererii de recurs în casaţie către procuror şi părţi, respectiv prin asigurarea posibilităţii acestora de a depune concluzii scrise se poate afirma că este respectat principiul contradictorialităţii, însă Curtea Constituţională a exprimat, în deciziile pronunţate anterior, în examinarea altor proceduri judiciare, o opinie contrară. Totodată, cu toate că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie nu presupune examinarea unor chestiuni de fond, aspectele de drept examinate pot fi complexe şi, nu în ultimul rând, pot decurge şi din evaluarea concordanţei dintre motivele/argumentele invocate şi condiţiile cazului de casare menţionat ca temei al acesteia. 10. De asemenea, arată că la aspectele relevate se adaugă împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, textul a fost amendat în sensul că nu este obligatoriu ca redactarea cererii de recurs în casaţie să se facă de către un avocat, aceasta putând fi redactată chiar de către partea interesată, care este lipsită, de obicei, de cunoştinţele juridice necesare. În aceste condiţii, apreciază că sunt posibile numeroase imperfecţiuni ale cererii, care, fără a afecta fondul acesteia, pot fi remediate în cursul procedurii orale şi contradictorii a examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, prin citarea părţilor interesate, participarea acestora şi a reprezentantului Ministerului Public. În acest sens, reţine că, potrivit art. 442 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Instanţa de recurs în casaţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casaţie“. Arată, totodată, că procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, configurată în modul arătat, a rămas singulară printre procedurile desfăşurate în camera de consiliu sau în procedurile în care se examinează admisibilitatea/admisibilitatea în principiu şi, în acest sens, face referire la dispoziţiile procesual penale cuprinse în art. 335 alin. (4), art. 341 alin. (5) şi (6), art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi (2), art. 347 alin. (3), art. 431 alin. (1) şi (2), art. 459 alin. (2), art. 465 alin. (6)-(10), art. 468 alin. (1)-(3) şi art. 488. 11. Reţine că procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie nu este una „administrativă“, ci una „judiciară/jurisdicţională“, acest lucru rezultând din examinarea întregii reglementări. Astfel, admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Totodată, dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie. Dacă cererea de recurs în casaţie a fost retrasă, instanţa ia act de retragere prin încheiere. În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din Codul de procedură penală, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie. De asemenea, instanţa care admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, instanţa apreciază că procedura judiciară a examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie nu poate fi diferită de celelalte proceduri judiciare menţionate anterior, inclusiv sub aspectul respectării principiilor fundamentale ale oricărei proceduri desfăşurate în faţa judecătorului, respectiv dreptul la apărare, inclusiv prin asigurarea prezenţei unui avocat ales sau desemnat din oficiu, dreptul de a fi informat cu privire la data procesului prin emiterea citaţiei, dreptul de a compărea în persoană în faţa judecătorului, dreptul de a pune concluzii orale în condiţii de contradictorialitate, egalitatea de arme între acuzare şi apărare, respectiv, dintre persoana care a formulat cererea de recurs în casaţie şi celelalte persoane care au figurat ca părţi în cauza penală soluţionată definitiv, toate acestea fiind drepturi protejate de Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Totodată, autoarea excepţiei susţine că existenţa unei proceduri esenţialmente în forma scrisă - depunerea cererii, comunicarea cererii, depunerea de concluzii - nu poate înlătura procedura orală în faţa judecătorului - citarea părţilor, participarea părţilor şi a procurorului, concluziile orale în condiţiile contradictorialităţii. De asemenea, „contradictorialitatea implicită“, care ar putea fi susţinută prin efectul depunerii cererii, comunicării acesteia către procuror şi către părţi, posibilitatea acestora de a depune concluzii scrise, nu poate înlătura „contradictorialitatea explicită/expresă“, care este un principiu fundamental al procesului penal. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragrafele 37 şi 38, în care Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, că examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanţa pronunţă, prin încheiere, o soluţie de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casaţie. Totodată, face referire la Decizia Curţii nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016, şi s-a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. Apreciază că din considerentele deciziei precitate rezultă că instanţa de contencios constituţional a reţinut atât faptul că principiul egalităţii de arme, ca aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil, este încălcat dacă admisibilitatea în principiu a unei căi de atac extraordinare este dezbătută cu participarea procurorului, dar fără citarea părţilor, cât şi faptul că dezbaterea admisibilităţii în principiu a unor astfel de căi de atac fără participarea procurorului şi fără citarea părţilor ridică doar o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar nu una de constituţionalitate a textului criticat. Consideră că, printr-o interpretare per a contrario, principiul egalităţii armelor, ca un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil, nu este încălcat dacă admisibilitatea în principiu a unei căi de atac extraordinare este dezbătută fără participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Pe cale de consecinţă, apreciază că soluţia reglementată de art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este conformă cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care reglementează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, consideră că norma procesual penală criticată nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 24, câtă vreme acestea nu îngrădesc dreptul autorului excepţiei de neconstituţionalitate de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de tipul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. 15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, reţine că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 24. Observă că argumentele de neconstituţionalitate invocate din perspectiva nerespectării principiilor publicităţii şi contradictorialităţii în cadrul procedurii de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, Curtea Constituţională respingând, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Reţine că, în considerentele deciziei menţionate, instanţa de control constituţional a constatat că motivele pentru admiterea cererii de recurs în casaţie - cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege şi când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală - vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie. Totodată, în aceeaşi decizie s-a reţinut că, la fel ca şi în cazul procedurilor referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, verificarea respectării dispoziţiilor art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. De asemenea, Curtea a constatat că procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale şi, tocmai de aceea, se poate desfăşura în lipsa Ministerului Public şi a părţilor. În final, Avocatul Poporului apreciază că argumentele de neconstituţionalitate sunt invocate din perspectiva necesităţii unei modificări legislative care să permită prezenţa părţilor şi a procurorului în procedura verificării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, întocmai ca în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, astfel încât apreciază că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse în cele două dosare conexate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.“ 19. Autoarea excepţiei susţine că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, anterior modificării acestora prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, s-a pronunţat prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, constatând că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. 21. Cu acel prilej, Curtea a examinat din punctul de vedere al constituţionalităţii, raportat la dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală, prevederile art. 440 alin. (1) potrivit cărora „Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.“, reţinând, în paragrafele 18-23 ale deciziei precitate, că dispoziţiile procesual penale ce reglementează soluţionarea recursului în casaţie nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii. Aşa fiind, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Curtea a constatat că participarea procurorului la procedura reglementată prin art. 440 din Codul de procedură penală apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. 22. Totodată, Curtea a observat că procedura de examinare a admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, reglementată la art. 440 din Codul de procedură penală, nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părţilor. Curtea a reţinut că prevederile art. 353 din Codul de procedură penală reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită; conform dispoziţiilor aceleiaşi norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă, care poate dispune şi citarea altor subiecţi procesuali, atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei. Analizând sistematic prevederile art. 353 şi art. 363 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea sunt norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat că în procedura admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie ar urma să fie aplicabile dispoziţiile generale în materia citării, adică prevederile art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. 23. Concluzionând, Curtea a reţinut că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a părţilor, conform art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi cu participarea procurorului, potrivit art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aceasta în condiţiile în care, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului şi citarea părţilor de la examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul Codului de procedură penală, ca excepţie de la dispoziţiile art. 353 alin. (1) şi art. 363 alin. (1), precitate. 24. Curtea a observat însă că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă un aspect diferit de cel reţinut de instanţa de control constituţional, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casaţie sunt examinate din perspectiva admisibilităţii în principiu a acestora fără participarea procurorului şi fără citarea părţilor, conform procedurii prevăzute la art. 440 din Codul de procedură penală. Aşa încât Curtea a constatat că lipsa aplicării dispoziţiilor art. 353 alin. (1) şi art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare şi aplicare a legii, şi nu una de constituţionalitate a textului criticat, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părţi, pe de o parte, şi procuror, pe de altă parte. În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. 25. Ulterior modificării dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Curtea a pronunţat Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4^1) teza întâi şi art. 440 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 26. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că, prin Legea nr. 75/2016, legiuitorul a prevăzut în mod expres că admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Curtea a constatat, în paragrafele 37 şi 38 ale deciziei precitate, că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casaţie, procedură în care examinarea admisibilităţii cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanţa pronunţă, prin încheiere, o soluţie de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casaţie. 27. Totodată, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016, şi a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casaţie, ci o judecată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu şi temeinicia acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie şi nici dreptul la apărare reglementate de prevederile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 432 din 21 iunie 2016, precitată, sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarele nr. 5.679/117/2014 şi nr. 2.129/103/2015 şi constată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
