Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Viorel Bubău în Dosarul nr. 14.255/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş –- Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.392D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de domnul avocat Florea Constantin din cadrul Baroului Bucureşti, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care observă că sesizarea instanţei de control constituţional priveşte o serie de dispoziţii din Legea nr. 254/2013, însă precizează că va susţine, în principal, aspecte care vizează dispoziţiile art. 78, art. 79 şi art. 87 alin. (1) lit. a) şi b) cu referire la art. 83 şi art. 86 din Legea nr. 254/2013. Cât priveşte dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „persoanelor condamnate li se poate cere să muncească“, apreciază că acestea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi art. 41, în plus faţă de notele autorului aflate la dosar, fiind invocate şi dispoziţiile art. 38 şi art. 39 din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „persoanele condamnate pot participa“, apreciază că este necesar a fi înlăturată particula „pot“ din cuprinsul acesteia. Invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea fundamentală. Cu referire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) şi b) raportat la art. 83 şi art. 86 din Legea nr. 254/2013, reţine că acestea permit autorităţilor din penitenciare să califice munca în categoriile remunerată/neremunerată, din această perspectivă fiind stabilite şi veniturile care pot fi poprite, în dezacord cu prevederile art. 729 din Codul de procedură civilă. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Observă că instanţa de control constituţional a fost sesizată cu mai multe dispoziţii din Legea nr. 254/2013 şi reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 78, art. 79, art. 83 şi art. 86 din acelaşi act normativ, în formularea criticilor sale, autorul nu a arătat niciun aspect în raport cu care acestea ar fi neconstituţionale, limitându-se la enumerarea lor. Pe de altă parte, subliniază că dispoziţiile de lege criticate nu au legătură cu obiectul cauzei în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, având în vedere faptul că, potrivit încheierii de sesizare, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului, ca urmare a popririi unor sume de bani care se aflau în contul persoanei condamnate la acel moment. Prin urmare, petentul era nemulţumit, pe de o parte, de posibilitatea instituirii popririi, iar, pe de altă parte, de cuantumul acesteia. Cu privire la art. 78 din Legea nr. 254/2013, cu referire la sintagma „persoanelor condamnate li se poate cere să muncească“, apreciază că aceasta nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Arată că sintagma criticată este extrem de permisivă, respectă dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie. În plus, reţine că formularea sintagmei criticate are în vedere şi împrejurarea că administraţia penitenciarului va lua în considerare vârsta, starea de sănătate, condiţiile efective în care persoana condamnată poate desfăşura munca, regimul de executare a pedepsei. În ceea ce priveşte susţinerile autorului referitoare la posibilitatea popririi unor sume de bani ori cu privire la cuantumul în care poate fi instituită o astfel de măsură, apreciază că acestea reprezintă o problemă de legiferare, respectiv de interpretare şi aplicare a legii. Reţine, în context, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a pronunţat Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2016, prin care s-a stabilit că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale stabilite prin hotărârile de condamnare. Cu toate acestea, reiterează faptul că dispoziţiile de lege criticate nu au legătură cu obiectul cauzei în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, astfel încât solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 5. Apărătorul autorului excepţiei, având cuvântul în replică, reţine că decizia instanţei supreme, invocată de către reprezentantul Ministerului Public, este corectă, însă subliniază că excepţia de neconstituţionalitate vizează distincţia între munca remunerată, respectiv munca neremunerată, din această perspectivă urmând a se reţine tratamentul juridic diferit aplicabil în ipoteza instituirii popririi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa penală nr. 359 din 30 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.255/320/2016, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Viorel Bubău cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 221 din 7 noiembrie 2016, emisă de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, în Dosarul nr. 343/48/14.09.2016. În cauză, nemulţumirea persoanei condamnate viza cuantumul sumelor poprite. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cât priveşte prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013, autorul excepţiei susţine că acestea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, sintagma „li se poate cere să muncească“ fiind neclară, dând posibilitatea unor abuzuri ale funcţionarilor publici cu atribuţii speciale, respectiv angajaţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, deoarece, prin această expresie permisivă şi contrară dreptului la muncă, persoanele private de libertate sunt pedepsite pentru a doua oară. În acest fel, se creează o discriminare între diverse categorii de condamnaţi, dreptul la muncă fiind transformat într-un instrument de represiune nedreaptă şi de îngrădire a accesului la beneficiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 254/2013. În ceea ce priveşte prevederile art. 79 din Legea nr. 254/2013, invocă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) din Constituţie, fără a arăta în ce mod prevederile criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală. Cât priveşte dispoziţiile art. 83, art. 86 şi art. 87 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 254/2013, autorul excepţiei a procedat la simpla enumerare a acestora, fără a specifica normele constituţionale pretins încălcate şi fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei. 8. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia penală opinează că instanţa de contencios constituţional nu poate soluţiona ipoteza în cauză, deoarece revine în sarcina legiuitorului remedierea acestor dificultăţi, prin modificarea Legii nr. 254/2013 şi a art. 729 din Codul de procedură civilă, în sensul armonizării materiei în domeniu şi includerii în categoria sumelor de bani care nu pot fi poprite şi a celor primite de la aparţinători, cu titlu de liberalităţi, de către persoanele aflate în stare de detenţie preventivă sau în vederea executării unei pedepse cu închisoarea. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78, art. 79 şi art. 87 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 254/2013 este neîntemeiată. Arată că, în speţă, nu se poate susţine existenţa unei discriminări, deoarece nu este incident în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prevăzute în art. 4 din Constituţie. Totodată, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 41 din Constituţie, raportate la art. 78 din Legea nr. 254/2013. Consideră că art. 79 din acelaşi act normativ nu este de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece deţinuţii pot participa la cursuri de instruire şcolară sau universitară. Cât priveşte art. 87 alin. (1) şi alin. (2) din lege, apreciază că modul de repartizare a veniturilor condamnaţilor nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate. 11. Avocatul Poporului apreciază că, faţă de criticile formulate, dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), alin. (3), alin. (4) lit. a), lit. b), lit. c), lit. d) şi lit. g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi alin. (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 sunt constituţionale. Din examinarea textelor de lege criticate rezultă că acestea reglementează interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, interzicerea discriminării, precum şi exercitarea unor diferite drepturi de către persoanele condamnate, în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi alin. (2), art. 32 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. Cât priveşte principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, reţine că acesta îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (în acest sens, invocă Decizia Curţii nr. 192 din 31 martie 2005). În aceeaşi ordine de idei, ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia Curţii nr. 782 din 12 mai 2009). Reţine că atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011), cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei) au statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Constituţie, respectiv de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite. În speţă, reglementările criticate sunt aplicate tuturor persoanelor aflate în situaţia ipotezei legale, fără discriminări ori privilegii. Consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 21, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţie nu sunt incidente în speţă. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor legale precitate faţă de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, arată că legea se referă la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, iar privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale drepturilor sale fundamentale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prin notele scrise, aflate la dosar, autorul excepţiei invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78, art. 79, art. 83, art. 86 şi art. 87 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 78, art. 79, art. 83, art. 86, art. 87 alin. (1) lit. a) şi b), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, referitoare la interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, interzicerea discriminării, exercitarea drepturilor, asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică, dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă, măsuri pentru asigurarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, dreptul la convorbiri telefonice, dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri, dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri, examenul medical, dreptul la muncă, dreptul la învăţământ, regimul de prestare a muncii, plata muncii prestate, repartizarea veniturilor, instruirea şcolară, accesul la programe de studii universitare, formarea profesională, partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale şi procedura de acordare a liberării condiţionate. 15. Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi valorile sale supreme, art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă. Totodată, consideră că prevederile art. 79 din Legea nr. 254/2013 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi valorile sale supreme, art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 32 alin. (1) privind dreptul la învăţătură. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost invocată cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 221 din 7 noiembrie 2016, emisă de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, în Dosarul nr. 343/48/14.09.2016, în cauză autorul excepţiei având obiecţiuni cu privire la cota de poprire în cazul veniturilor/sumelor de bani provenite din alte surse decât din muncă. Curtea reţine, de asemenea, că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţii din Legea nr. 254/2013 care reglementează cu privire la interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, interzicerea discriminării, exercitarea drepturilor, asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică, dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă, măsuri pentru asigurarea acestor drepturi, dreptul la convorbiri telefonice, dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri, dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri, examenul medical, dreptul la muncă, dreptul la învăţământ, regimul de prestare a muncii, respectiv plata muncii prestate, instruirea şcolară, accesul la programe de studii universitare, formarea profesională, partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, respectiv procedura de acordare a liberării condiţionate. Totodată, Curtea constată că, în cuprinsul Legii nr. 254/2013, dispoziţiile art. 70 alin. (4) lit. i) reglementează cu privire la cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar, care sunt evidenţiate în fişa contabilă nominală a persoanelor condamnate şi care pot fi folosite pentru îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în condiţiile art. 87 alin. (3) din acelaşi act normativ. Aceste din urmă norme legale nu constituie însă obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind criticate de către autor. 17. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, trebuie verificată mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Or, Curtea constată că, raportat la obiectul cauzei în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, doar dispoziţiile art. 70 alin. (4) lit. i) şi art. 87 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 ar putea avea legătură cu aceasta, întrucât reglementează cu privire la cota din veniturile persoanei condamnate ce poate fi poprită, iar nu textele criticate ce fac obiect al prezentei excepţii. 18. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile din Legea nr. 254/2013 criticate de autor, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 19. Totodată, Curtea constată că, în cauză, cu privire la dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 79, art. 83, art. 86, art. 87 alin. (1) lit. a) şi b), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013, este incident şi un alt motiv de inadmisibilitate, respectiv neîndeplinirea condiţiei cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 254/2013, deşi autorul excepţiei invocă în mod formal prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 32 alin. (1), în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. 20. Cât priveşte dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 83, art. 86, art. 87 alin. (1) lit. a) şi b), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că autorul excepţiei nu indică vreun temei constituţional ori convenţional şi nu motivează cu privire la o eventuală relaţie de contrarietate între textele legale contestate din punctul de vedere al constituţionalităţii şi vreun text de referinţă pretins încălcat, deşi, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. 21. Curtea reaminteşte că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente, şi anume textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, în prezenta cauză, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 254/2013, indicarea temeiului constituţional menţionat nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepţiei. În acelaşi sens a statuat Curtea prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). În aceste condiţii, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 254/2013, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. 23. Totodată, cât priveşte dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 83, art. 86, art. 87 alin. (1) lit. a) şi b), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013, având în vedere lipsa precizării textului de referinţă pretins încălcat de norma criticată, Curtea nu poate identifica nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate urmează a fi respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 62 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 64 alin. (5), art. 65 alin. (3), art. 70 alin. (1), (3) şi alin. (4) lit. a), b), c), d) şi g), art. 71 alin. (6), art. 72 alin. (5), art. 78, art. 79, art. 83, art. 86, art. 87 alin. (1) lit. a) şi b), art. 90, art. 91 alin. (3), art. 92 alin. (5) şi (6), art. 96 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi art. 97 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Viorel Bubău în Dosarul nr. 14.255/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
