Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, excepţie ridicată de Ancuţa Blanariu în Dosarul nr. 3.031/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 556D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că textul de lege criticat este clar, precis şi nu dă naştere la echivoc. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.031/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ancuţa Blanariu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 937 din 14 septembrie 2017. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în măsura în care se interpretează că nu instituie în favoarea magistraţilor care au îndeplinit funcţii de conducere un drept, ci doar o vocaţie de a continua activitatea la altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi la care au dreptul să funcţioneze potrivit legii, vocaţie care este analizată în funcţie de posturile vacante, necesităţile de personal şi celelalte criterii prevăzute de Regulamentul privind transferul magistraţilor. Apreciază, astfel, că reglementarea criticată este neconstituţională sub aspectul dreptului magistratului de a continua activitatea la o altă instanţă decât cea de la care provine, la momentul încetării mandatului funcţiei de conducere, context în care învederează faptul că textul de lege criticat nu prevede şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei astfel de cereri, mai ales când mandatul încetează prin demisie. 6. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea care aplică reglementarea criticată şi care oferă acesteia o interpretare neconstituţională şi neunitară, care trebuie constatată ca atare şi înlăturată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. De altfel, susţine că aşa cum reiese din jurisprudenţa Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea care dispune asupra cererilor de continuare a activităţii la o altă instanţă, practica acesteia este total neprevizibilă. Consideră, astfel, că interpretarea neunitară de către Consiliul Superior al Magistraturii a textului criticat, în unele situaţii acesta apreciind că se poate dispune continuarea activităţii la o altă instanţă automat, doar prin efectul textului de lege criticat, alteori că trebuie analizate situaţia posturilor şi a criteriilor de transfer, conduce la imprevizibilitatea reglementării criticate şi, implicit, la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide cu privire la cariera magistratului, şi anume, la continuarea activităţii la o altă instanţă decât cea de la care provine magistratul. Aşa fiind, apreciază că interpretarea neunitară efectuată de Consiliul Superior al Magistraturii, care conferă magistratului uneori doar un drept, iar alteori o vocaţie, este neconstituţională. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar norma legală criticată are o formulare clară, lipsită de ambiguităţi, fiind previzibilă şi accesibilă destinatarilor cărora li se adresează. Totodată, în opinia instanţei de judecată, critica referitoare la existenţa unui drept sau a unei vocaţii a magistratului, în sensul prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi cea privind inexistenţa unei distincţii în ceea ce priveşte modul de încetare a mandatului (prin demisie sau ajungere la termen), nu intră în sfera de competenţă a contenciosului constituţional, ci ţine doar de modalitatea de interpretare a dispoziţiei legale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale. În acest sens, susţine că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât textul de lege este suficient de clar şi precis, dispunând cu privire la posibilitatea ca judecătorii sau procurorii să poată ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii. În acest context, face referire şi la considerentele Deciziei nr. 176 din 26 martie 2014, prin care Curtea Constituţională a reţinut că „vocaţia pentru accederea într-o funcţie de conducere este condiţionată de calitatea efectivă de judecător sau procuror pe care persoana interesată trebuie să o fi avut în perioadele stabilite de lege (…)“. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, în redactarea existentă anterior modificării acestora prin Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, prevederi care aveau următorul conţinut normativ: „La încetarea mandatului funcţiei de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.“ 13. Curtea menţionează, totodată, că potrivit reglementării actuale în vigoare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, norma prevede că „La expirarea mandatului funcţiei de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute la art. 48-50, o altă funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau parchet, în condiţiile legii, fie revin pe funcţii de execuţie la instanţele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.“ În acest context, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, în speţă, instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate prin Legea nr. 242/2018, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii. 15. Analizând situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine că prin Hotărârea nr. 1704 din 15 decembrie 2016, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus numirea doamnei judecător Ancuţa Blanariu în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2017. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus transferul doamnei judecător de la Judecătoria Roman (instanţa de unde provine) la Judecătoria Bacău, ca urmare a numirii acesteia în funcţia de preşedinte al instanţei. La data de 15 iunie 2017 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii cererea doamnei judecător Ancuţa Blanariu de demisie din funcţia de conducere deţinută, începând cu data de 4 iulie 2017, şi de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi, în temeiul prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Hotărârea nr. 757 din 27 iunie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, a hotărât eliberarea din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău a doamnei judecător Ancuţa Blanariu, ca urmare a demisiei acesteia, însă a respins cererea de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi. Împotriva acestei hotărâri, doamna judecător Ancuţa Blanariu a formulat o contestaţie, susţinând, printre alte argumente detaliate pe larg că, pentru a nu lipsi de eficienţă prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, se impune admiterea cererii sale de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi. Analizând contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 757 din 27 iunie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi, a pronunţat Hotărârea nr. 937 din 14 septembrie 2017, prin care a respins contestaţia formulată. Argumentând această soluţie, s-a învederat, printre altele, că vacantarea unui post ar putea afecta semnificativ activitatea Judecătoriei Bacău, care se confruntă cu o situaţie dificilă, având în vedere că la nivelul acestei instanţe se formulează frecvent cereri de transfer, fiind 4 posturi vacante, că instanţa funcţionează cu 2 funcţii de preşedinţi de secţie şi funcţia de preşedinte vacante, iar încărcătura de dosare pe judecător este peste media naţională. De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că „ocuparea unei funcţii de conducere se face în interesul instanţei, iar asumarea răspunderii a ceea ce implică o funcţie de conducere, inclusiv ducerea la capăt a mandatului, trebuie să se facă cu conştiinţă şi responsabilitate“. În acest context, doamna judecător Ancuţa Blanariu a formulat o contestaţie împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 937 din 14 septembrie 2017, aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cadru procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în redactarea anterioară modificării textului de lege prin Legea nr. 242/2018. Autoarea excepţiei susţine că art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este neconstituţional în măsura în care se interpretează că nu instituie în favoarea magistraţilor care au îndeplinit funcţii de conducere un drept, ci doar o vocaţie de a continua activitatea la altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi la care au dreptul să funcţioneze potrivit legii, vocaţie care este analizată în funcţie de posturile vacante, necesităţile de personal şi celelalte criterii prevăzute de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător. 16. Examinând criticile formulate, Curtea reţine că statutul judecătorilor este consacrat la nivel constituţional în art. 125 - Statutul judecătorilor, care face parte din titlul III - Autorităţile publice, cap. VI - Autoritatea judecătorească. Potrivit art. 125 din Constituţie, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii (art. 133), iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, iar textul de lege criticat - art. 51 alin. (1) - face parte din titlul II „Cariera judecătorilor şi procurorilor“, Secţiunea a 2-a: Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare, capitolul V intitulat „Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere“. Totodată, Legea nr. 317/2004 reglementează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în privinţa carierei judecătorilor, iar una dintre aceste atribuţii este cea de aprobare a transferului acestora. 17. Potrivit reglementării criticate în speţă, la încetarea mandatului funcţiei de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii. Se disting astfel următoarele ipoteze incidente la încetarea mandatului funcţiei de conducere pentru judecători/procurori, şi anume: judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50 din legea precitată, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet; sau judecătorii sau procurorii revin, fie la instanţele sau parchetele de unde provin, fie la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii. În speţă, Curtea reţine că, urmare a numirii autoarei excepţiei în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău, s-a dispus transferul acesteia de la Judecătoria Roman (instanţa de unde provine) la Judecătoria Bacău. Ulterior, ca urmare a demisiei din funcţia de conducere de la Judecătoria Bacău, autoarea excepţiei a solicitat continuarea activităţii la Judecătoria Iaşi. 18. În acest context, Curtea apreciază că prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul instituie pentru magistraţii care au îndeplinit funcţii de conducere, dreptul de a reveni (la încetarea mandatului acestora din funcţia de conducere deţinută) la instanţa la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi doar o vocaţie de a-şi continua activitatea la o altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi la care au dreptul să funcţioneze potrivit legii. 19. În acest context, Curtea remarcă faptul că art. 134^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează situaţia pentru judecătorii care îşi încetează activitatea în funcţii de conducere şi revin la instanţa unde au funcţionat anterior, instituind obligaţia ordonatorului principal de credite de a asigura de îndată, în acest caz, un post vacant din fondul de rezervă, în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanţă sau parchet. Dacă la încetarea mandatului funcţiei de conducere judecătorul doreşte, însă, să îşi continue activitatea la o altă instanţă unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, solicitarea acestuia se va analiza ţinând cont de posturile vacante disponibile, necesităţile de personal ale instanţelor implicate, precum şi de criterii obiective aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 20. Curtea consideră că o interpretare contrară, în sensul instituirii în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii a obligaţiei de a dispune, în mod automat, continuarea activităţii magistratului la o altă instanţă decât cea de la care provine, ar putea conduce la o perturbare a bunei funcţionări a instanţelor şi la un dezechilibru în cadrul politicii de resurse umane stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea competenţelor stabilite de lege. În acest sens, Curtea învederează faptul că atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 21. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, este neîntemeiată. 22. Distinct de cele mai sus menţionate, cu privire la necesitatea stabilirii prin lege a condiţiilor în care operează transferul judecătorilor, Curtea învederează faptul că prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, instanţa de contencios constituţional a soluţionat excepţia ridicată de aceeaşi autoare, Ancuţa Blanariu, în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al magistraţilor trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, şi anume prin regulament. Prin această decizie, Curtea a reţinut că art. 125 alin. (2) din Constituţie stabileşte că „Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice“, aşa încât textul constituţional reglementează expressis verbis că transferarea judecătorilor se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, indicând, aşadar, atât autoritatea competentă să transfere judecătorii, cât şi natura legii prin care se realizează transferarea judecătorilor, respectiv în condiţiile legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce înseamnă că această lege este cea care reglementează procedura prin care se realizează transferul. 23. Curtea a subliniat, de asemenea, că modul de reglementare a transferului este o garanţie a asigurării inamovibilităţii judecătorilor, şi a învederat că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, principiul inamovibilităţii este acea stare de drept care, în garantarea independenţei judecătorilor, îi apără de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi din funcţie fără temei legitim ori mutaţi la alte instanţe, prin delegare, detaşare sau chiar prin promovare, fără consimţământul lor (a se vedea Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005). Principiul inamovibilităţii îl apără pe judecător cu privire la posibilitatea de a fi transferat, mutat, înlocuit, retrogradat sau destituit din funcţie în mod aleatoriu/şicanator/după bunul plac al reprezentanţilor autorităţilor executive, legiuitoare sau judiciare (Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 235). În acest context, Curtea a statuat că legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004. Or, contrar tuturor aceste exigenţe, transferul judecătorilor şi al procurorilor este tranşat în capitolul I, art. 3 din Regulamentul din 9 martie 2006, modificat şi completat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 470 din 12 iulie 2011. 24. Prin decizia precitată, Curtea a reţinut că lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al judecătorului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condiţiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit art. 125 alin. (2) din Constituţie, sunt contrare şi exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Aşa fiind, Curtea a constatat că soluţia legislativă care nu preciza condiţiile transferării judecătorilor, este neconstituţională întrucât genera o stare de impredictibilitate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se putea decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ancuţa Blanariu în Dosarul nr. 3.031/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
