Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anamaria Ciorcaş în Dosarul nr. 1.419/84/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.234D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.572D/2017 şi nr. 81D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Peter Szilveszter în Dosarul nr. 2.079/258/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Sorin Antohi în Dosarul nr. 3.434/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în dosarele nr. 2.572D/2017 şi nr. 81D/2018 autorii excepţiei au transmis adrese prin care solicită judecarea în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Totodată, în Dosarul nr. 81D/2018, prin aceeaşi adresă, autorul învederează că este de acord cu conexarea dosarelor menţionate anterior şi solicită admiterea excepţiei invocate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.572D/2017 şi nr. 81D/2018 la Dosarul nr. 2.234D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, interpretând sintagma „în mod evident“ din cuprinsul normelor procesual penale criticate, rezultă că aceasta se referă la cazurile şi temeiurile de revizuire enumerate în art. 453 din Codul de procedură penală, deoarece, numai în măsura constatării incidenţei unuia dintre aceste cazuri de revizuire menţionate, este permisă desfăşurarea, în continuare, a procedurii de revizuire în vederea unei eventuale anulări a hotărârii judecătoreşti şi pronunţării unei alte hotărâri judecătoreşti în respectiva cauză. Reţine că, într-o astfel de ipoteză, legiuitorul a avut în vedere ca invocarea unui temei, a unui caz de revizuire dintre cele prevăzute expres şi limitativ de lege, să fie susţinută de dovezi. De pildă, în ipoteza în care se invocă existenţa unei mărturii mincinoase, să nu fie suficientă referirea formală la incidenţa unui caz de revizuire, ci persoana în cauză să depună şi hotărârea judecătorească prin care s-a constatat comiterea unei astfel de infracţiuni în legătură cu cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare care-l vizează. În aceste condiţii, apreciază că sintagma criticată nu este lipsită de claritate şi previzibilitate, aceasta referindu-se la temeiurile şi cazurile de revizuire care ar putea fi incidente în respectiva cauză. Totodată, arată că, aflându-ne în ipoteza unei căi extraordinare de atac, în cauză există o hotărâre definitivă de condamnare, aşa încât legiuitorul este abilitat să stabilească reguli specifice pentru desfăşurarea unor astfel de proceduri, pe cale de consecinţă nefiind vorba de o acuzaţie în materie penală, astfel încât nu sunt incidente nici dispoziţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din data de 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.419/84/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Anamaria Ciorcaş în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 184 din data de 21 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Sălaj, prin care, în temeiul art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 57 din 3 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. 3.277/84/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1.248/A din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj. 8. Prin Încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.079/258/2017, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Peter Szilveszter în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 437 din 23 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, prin care, în temeiul art. 459 alin. (5) raportat la art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 482 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, în Dosarul nr. 2.000/258/2014. 9. Prin Încheierea din data de 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.434/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sorin Antohi în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 329 din data de 10 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.434/118/2017, de Tribunalul Constanţa, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 250 din 31 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 14.086/118/2011. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea din Dosarul Curţii nr. 2.234D/2017 susţine că norma procesual penală criticată este reglementată într-o manieră extrem de ambiguă şi echivocă, deoarece nu se indică, în mod concret, gradul de concludenţă a probelor ce justifică revizuirea, folosindu-se sintagma „în mod evident“ pentru a justifica admiterea în principiu a unei cereri de revizuire. Apreciază că, spre deosebire de celelalte condiţii pentru admisibilitatea în principiu a revizuirii, această condiţie impune, aparent, analiza unor aspecte privind oportunitatea cererii de revizuire, aspecte care se confundă cu etapa judecării în fond a cererii de revizuire. Or, etapa filtru a cererii de revizuire se rezumă, în principiu, la verificarea unor aspecte legate de formă. Susţine că lipsa previzibilităţii condiţiei criticate rezultă şi din legătura indisolubilă ce trebuie să existe între „evidenţa faptelor şi a mijloacelor de probă“ şi „stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea“. Face referire la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi susţine că, în lipsa unor criterii clare privind gradul de determinare a faptelor şi mijloacelor de probă necesare admisibilităţii în principiu, se poate respinge discreţionar orice cerere de revizuire, lipsa previzibilităţii ducând, implicit, la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la încălcarea liberului acces la justiţie. În acest sens invocă Decizia Curţii nr. 553 din 16 iulie 2015. 11. Totodată, face referire la procedura admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare şi susţine că, prin această din urmă cale de atac extraordinară, se urmăreşte înlăturarea unor erori procedurale, în timp ce prin calea de atac a revizuirii se urmăreşte deducerea în faţa justiţiei a unui material probator inedit şi necunoscut instanţei, care să determine înlăturarea erorilor judiciare comise cu ocazia judecării fondului; însă, cu toate acestea, apreciază că procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu trebuie să excedeze unui cadru formal, iar, prin introducerea condiţiei prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, în limita unor standarde probatorii stabilite potrivit unor criterii incerte, se analizează oportunitatea probelor într-o fază preliminară. De asemenea, susţine că, prin condiţia reglementată în art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, se ajunge la o „antepronunţare subtilă“ sau, cel puţin, la o întrevedere a soluţiei ce se va da cererii de revizuire, odată cu analiza acesteia în fond, fiind destul de greu de imaginat ca „faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea“, să fie îndestulătoare pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi neîndestulătoare cu ocazia judecării în fond a cererii de revizuire. Un asemenea echivoc impune un standard probatoriu necesar faptelor şi mijloacelor de probă, în etapa de filtru a admisibilităţii în principiu, aspect ce trebuie verificat de acelaşi judecător care se va pronunţa şi cu privire la fondul cererii de revizuire unde va analiza faptele şi mijloacele de probă deja trecute printr-un filtru preliminar de oportunitate, pe baza unor standarde probatorii superioare celor impuse de dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală. 12. În final, aminteşte că în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, reglementată de art. 440 din Codul de procedură penală, nu sunt introduse condiţii vagi ce ţin de fondul cererii, prin aceasta urmărindu-se ca cererea să corespundă, din punct de vedere formal, condiţiilor legale. 13. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, susţine, în esenţă, că procedura verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu are caracter echitabil şi încalcă dreptul la apărare, întrucât, în cursul acesteia, părţile nu pot propune probe, nu pot formula cereri sau apărări şi nu pot dezbate în condiţii de contradictorialitate legalitatea şi eficacitatea probelor. Totodată, susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât, pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, acestea impun ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă „în mod evident“ la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. 14. Cât priveşte dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013, susţine că hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a legii noi ar trebui supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora prevăzute de legea veche, aşa încât, impunerea de noi condiţii - prin noua reglementare - în calea judecării revizuirii conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a egalităţii armelor în procesul penal şi a principiului previzibilităţii. 15. Cu privire la dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală şi prevederile art. 1, art. 3, art. 4, art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013, autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017 nu a formulat vreo critică de neconstituţionalitate. 16. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 81D/2018 susţine că formularea „faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident...“, cuprinsă în art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, dă posibilitatea judecătorului să intre pe fondul cauzei, făcând aprecieri asupra temeiniciei probelor, lucru interzis în procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire. Invocă Decizia Curţii nr. 591 din 1 octombrie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală şi s-a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională, apreciind că cele statuate în cuprinsul acesteia sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 17. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile unei proceduri care tinde să redeschidă un proces penal, întrucât o persoană care a fost judecată şi condamnată printr-o hotărâre definitivă nu mai este o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni în sensul dispoziţiilor convenţionale precitate. Mai mult, arată că prin decizia menţionată s-a reţinut că, într-o astfel de procedură, instanţa nu statuează asupra unei acuzaţii în materie penală, ci verifică dacă sunt întrunite condiţiile care permit redeschiderea unei proceduri, nefiind incidente dispoziţiile art. 6 din Convenţie. Invocă şi Decizia Instanţei de la Strasbourg din data de 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Helmers împotriva Suediei, în care s-a reţinut că admiterea în principiu a cererii de revizuire este o procedură care autorizează sau verifică autorizarea exercitării dreptului la calea extraordinară de atac. 18. Reţine instanţa că, în raport cu cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 din Codul de procedură penală, este necesar ca în procedura admiterii în principiu să se analizeze aspecte care ţin de oportunitatea cererii, pentru a se evita transformarea căii de atac extraordinare a revizuirii într-o cale obişnuită de atac. Arată că, spre deosebire de cazurile de contestaţie în anulare care vizează aspecte de ordin procedural, cazurile de revizuire vizează motive de fond ale unei cauze judecate definitiv, caz în care în procedura de filtru este necesară o analiză a faptelor şi a mijloacelor de probă invocate şi a existenţei temeiurilor legale ce permit revizuirea. Totodată, consideră că, având în vedere cazurile de revizuire, în etapa admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanţa nu poate fi limitată la analiza unor aspecte strict formale, fiind necesar să analizeze şi aspecte privind oportunitatea cererii pentru a se evita o nouă administrare a probaţiunii, o nouă apreciere a probatoriului administrat, respectiv o nouă judecată de fond a cauzei, a temeiniciei hotărârii, aspecte care ar aduce atingere principiilor stabilităţii raporturilor juridice şi autorităţii de lucru judecat, efecte ce sunt de neacceptat. Reţine că, în procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa poate şi trebuie să verifice existenţa unei concordanţe aparente între cazul de revizuire invocat, dintre cele prevăzute de art. 453 din Codul de procedură penală, motivul pe care se sprijină şi dovezile şi probele invocate. Aprecierile pe care instanţa este îndrituită să le facă din această perspectivă îşi au suport legal în dispoziţiile art. 459 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „instanţa examinează“. Prin urmare, procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu este un simplu filtru administrativ, o verificare formală din care să rezulte îndeplinirea unor condiţii de formă, ci reprezintă un proces deliberativ. Apreciază că acest lucru este confirmat şi de dispoziţiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ constituie un motiv de revizuire dacă pe baza faptelor şi împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, iar cazurile prevăzute la lit. b), c), d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice. Or, apreciază că pentru aceasta este necesar un proces deliberativ, în care instanţa analizează oportunitatea faptelor şi mijloacelor de probă, „pipăie fondul“ şi concludenţa acestora înainte de judecata propriu-zisă a cererii de revizuire. Arată că aspectele arătate sunt susţinute şi de consecinţele admiterii în principiu - instanţa poate dispune suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii -, iar rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor privind judecata în primă instanţă. În context reţine că, în cazul condiţiei prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, legea obligă instanţa, în cadrul procedurii admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, să facă aprecieri pe fondul cererii, să analizeze dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Reţine că aceeaşi modalitate de reglementare, de obiectare a instanţei de reformare în a face aprecieri de fond, este întâlnită şi în dispoziţiile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa va respinge recursul în casaţie „dacă cererea este vădit nefondată“, soluţie care implică, în mod evident, un proces deliberativ. 19. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. 20. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează în sensul caracterului constituţional al prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, aspect ce rezultă din natura diferită a celor două căi extraordinare de atac, precum şi din distincţia necesară în ceea ce priveşte situaţia premisă reţinută în Decizia Curţii nr. 591 din 1 octombrie 2015. Reţine că, spre deosebire de procedura de filtru a recursului în casaţie - care, astfel cum s-a reţinut în decizia precitată, are loc fără citare, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi, mai ales, în ceea ce priveşte compunerea completului de filtru, conform art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală - admiterea în principiu a cererii de revizuire se efectuează de acelaşi complet învestit şi cu judecarea pe fond a cauzei, după eventuala admitere în principiu, în şedinţa publică, cu participarea procurorului şi după citarea părţilor cauzei. Totodată, întrucât cererea de revizuire tinde la retractarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, consideră că restricţiile de sesizare impuse de legiuitor în cuprinsul normei procedurale criticate sunt conforme cu standardele de protecţie impuse de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Constituţie, sintagma „în mod evident“ reprezentând o condiţie rezonabilă, necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit, acela de a proteja ordinea juridică existentă şi stabilirea raporturilor juridice consfinţite printr-o hotărâre judecătorească definitivă conform procedurilor judiciare naţionale. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 22. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii nr. 2.234D/2017 şi nr. 2.572D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curţii nr. 506 din 30 iunie 2015 şi reţine că, în ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, verificând îndeplinirea acesteia, instanţa nu se pronunţă asupra temeiniciei faptelor care fundamentează cererea de revizuire, nici asupra admisibilităţii mijloacelor de probă invocate de revizuent în dovedirea lor, ci examinează exclusiv dacă faptele şi mijloacele de probă respective permit încadrarea motivelor de revizuire în unul dintre cazurile reglementate de art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Încuviinţarea cererilor de probatorii şi verificarea temeiniciei motivelor de revizuire se realizează de către instanţă după admiterea în principiu a cererii de revizuire, cu ocazia soluţionării fondului acesteia. Reţine, totodată, că, potrivit tezei întâi a art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, „admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului“, revizuentul având posibilitatea de a participa la dezbateri contradictorii asupra aspectelor ce fac obiectul acestei proceduri. Prin urmare, apreciază că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Susţine, totodată, că normele procesual penale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 20. 23. Avocatul Poporului precizează, în toate cele trei dosare aflate pe rol, că dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, faţă de art. 1 alin. (5), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, constată că aceasta nu poate fi reţinută. Reţine că, în doctrină şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că revizuirea presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluţionare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca şi în această situaţie fazele procesului penal să fie respectate. În considerentele Deciziei nr. XVII/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În aceste condiţii, este firesc ca, în etapa admiterii în principiu, instanţa să examineze dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, fiind necesară astfel analiza unor aspecte care privesc oportunitatea cererii de revizuire. Prin urmare, în etapa admiterii în principiu, rolul instanţei de judecată nu este unul pur formal, cu atât mai mult cu cât aceasta are îndatorirea, potrivit textului legal criticat, să examineze şi să stabilească dacă este permisă revizuirea. Apreciază că textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor să aducă atingere principiului obligativităţii respectării legilor ori să îngrădească accesul liber la justiţie. Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării acestei etape de admitere în principiu, realizată prin dispoziţiile art. 459 din Codul de procedură penală. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse în Dosarul Curţii nr. 81D/2018, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală. Din notele scrise aflate la Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017 rezultă că autorul excepţiei critică „dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) faţă de dispoziţiile art. 93, art. 92 şi art. 81 alin. (1) lit. h) din noul Cod de procedură penală“, precum şi „dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală, respectiv art. 1 alin. (2) combinat cu art. 3, art. 4, art. 8 şi art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013“. Faţă de criticile formulate de autor însă, Curtea reţine, ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 2.572D/2017, dispoziţiile art. 13 şi art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art. 1, art. 3, art. 4, art. 8 şi art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Prin urmare, Curtea urmează a examina dispoziţiile art. 13 şi art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art. 1, art. 3, art. 4, art. 8 şi art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 13 din Codul de procedură penală: „(1) Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii. (2) Legea procesuală penală română se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse pe teritoriul României, cu excepţiile prevăzute de lege.“; – Art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală: „Instanţa examinează dacă: […] e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; […]“; – Art. 1 din Legea nr. 255/2013: „Prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.“; – Art. 3 din Legea nr. 255/2013: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.“; – Art. 4 din Legea nr. 255/2013: „(1) Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală. (3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor legale privind prezenţa obligatorie a învinuitului sau a inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.“; – Art. 8 din Legea nr. 255/2013: „Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.“; – Art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013: „Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.»“. 27. Autoarea excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.234D/2017 susţine că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil. 28. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017 consideră că dispoziţiile legale criticate contravin atât prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 - „Universalitatea“, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 51 privind dreptul de petiţionare, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 29. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 81D/2018 susţine că prevederile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală şi a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013, invocată în Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017, Curtea constată că autorul excepţiei nu a formulat vreo critică de neconstituţionalitate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. 31. Totodată, indicarea de către autor a unor temeiuri constituţionale şi convenţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de acesta. Astfel a statuat Curtea prin Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008 şi Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.»“ 32. În aceste condiţii, date fiind caracterul general al textelor constituţionale şi convenţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât urmează a respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală şi prevederile art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013. 33. Cât priveşte susţinerile autorilor din dosarele conexate, potrivit cărora dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, prin formularea „Instanţa examinează dacă: (...) e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea“, permit analiza, în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, a unor aspecte privind oportunitatea cererii, aspecte care se confundă cu etapa judecării în fond a cererii de revizuire, Curtea reaminteşte cele statuate în considerentele Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragrafele 21-24. 34. Astfel, cât priveşte desfăşurarea activităţii procesuale de judecată în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, în decizia precitată Curtea a reţinut că instanţa de judecată verifică, cu acest prilej, cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale şi îndeplinirii condiţiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată (judicium rescindes). Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 459 din Codul de procedură penală, instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile legii, respectiv cu privire la o hotărâre definitivă, în termen, de către o persoană îndreptăţită să folosească calea de atac a revizuirii, pentru temeiuri care corespund cazurilor de revizuire, reglementate expres de lege. 35. De asemenea, în aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că instanţa examinează dacă din probele depuse odată cu cererea de revizuire rezultă date suficiente pentru ca judecata asupra cererii să continue, deci cererea să fie admisă în principiu [art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală]. Aceste verificări de probe apar ca necesare în cazul de revizuire reglementat la art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală - când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză - fiind necesar ca faptele probatorii să fie noi, nefiind posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă şi nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat, iar în cazurile prevăzute la lit. b), c) şi d) ale aceluiaşi articol, referitoare la mărturii mincinoase, înscrisuri false, fapte ilicite comise de subiecţi oficiali, atunci când acestea nu sunt dovedite prin hotărâri judecătoreşti. În verificarea probelor depuse odată cu cererea de revizuire, în această procedură, se face aplicarea dispoziţiilor din partea generală a Codului de procedură penală privitoare la probe şi mijloace de probă. Totodată, Curtea a reţinut că, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire (sau ulterior acesteia), instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală privind conţinutul controlului judiciar. 36. În concluzie, Curtea a constatat că admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire. 37. Cu alte cuvinte, Curtea reţine că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual şi, implicit, soluţionarea unei situaţii procesuale, deci o judecată. În această procedură, instanţa verifică existenţa unei concordanţe manifeste („evidente“) între cazul de revizuire invocat - dintre cele reglementate în art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din Codul de procedură penală - motivul pe care se sprijină şi dovezile sau probele invocate, în aceste condiţii susţinerile autorilor excepţiei fiind neîntemeiate. 38. În ceea ce priveşte susţinerile formulate de autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017, potrivit cărora normele procesual penale cuprinse în art. 459 alin. (3) lit. e) nu au caracter echitabil şi încalcă dreptul la apărare, întrucât, în această etapă, părţile nu pot propune probe, nu pot formula cereri sau apărări, nu pot dezbate în condiţii de contradictorialitate legalitatea şi eficacitatea probelor, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, precitată, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“ este neconstituţională. Ca urmare a publicării deciziei precitate, art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având redactarea în vigoare, potrivit căreia „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.“ În aceste condiţii, Curtea reţine că revizuentul are posibilitatea de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către procuror şi la tot ceea ce este prezentat de acesta cu privire la eventuala excludere a unor probe, la suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii ori cu privire la instituirea în sarcina sa a obligaţiilor ce rezultă din dispunerea măsurii controlului judiciar, din această perspectivă, critica autorului excepţiei fiind neîntemeiată. 39. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013, invocată în Dosarul Curţii nr. 2.572D/2017, potrivit susţinerilor autorului, hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a legii noi ar trebui supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora prevăzute de legea veche, aşa încât impunerea de noi condiţii - prin noua reglementare - în calea judecării revizuirii conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a egalităţii armelor în procesul penal şi a principiului previzibilităţii. 40. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013, „Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.“ Curtea observă că, în cauză, calea de atac a revizuirii a fost formulată cu privire la Sentinţa penală nr. 482 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul nr. 2.000/258/2014. Aşadar, calea extraordinară de atac a revizuirii priveşte o hotărâre pronunţată ulterior intrării în vigoare a legii procesual penale noi (1 februarie 2014) care, potrivit textului de lege criticat, este supusă căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. În aceste condiţii, Curtea reţine că, în cauză, revizuirea nu a fost formulată cu privire la o hotărâre judecătorească pronunţată anterior intrării în vigoare a legii procesual penale noi, astfel încât susţinerile autorului excepţiei sunt nefondate. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 102 pct. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Peter Szilveszter în Dosarul nr. 2.079/258/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anamaria Ciorcaş în Dosarul nr. 1.419/84/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Peter Szilveszter în Dosarul nr. 2.079/258/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Sorin Antohi în Dosarul nr. 3.434/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală şi art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
