Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, raportate la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite. Excepţia a fost ridicată de Mihaela Albu şi alţii în Dosarul nr. 381/111/2016* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.354D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 29 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Ghiulai-Pop în Dosarul nr. 2.218/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Societatea Urbis - S.A. din Baia Mare. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 73D/2018 şi nr. 1.354D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Autorul excepţiei nu se opune conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.354D/2019 la Dosarul nr. 73D/2018, care este primul înregistrat 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Gheorghe Ghiulai-Pop care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 dau dreptul Guvernului să emită normele de aplicare a legii, dar prin aceste norme a fost limitat dreptul constituţional prevăzut la art. 41 alin. (2). Potrivit acestora, până la 31 decembrie 2002, angajatorul a fost obligat să facă acele demersuri necesare reavizării grupelor de muncă. Ulterior, nu s-a mai regăsit obligativitatea respectării acelui drept constituţional. Apoi, în anul 2007, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, care a acordat dreptul de reavizare a grupei de muncă doar acelor angajatori care au deţinut avizul până în 2007, nemaiexistând posibilitatea altor angajatori să solicite reavizarea grupei de muncă sau încadrarea în grupa de muncă. Aceleaşi aspecte discriminatorii se regăsesc în toate celelalte hotărâri ale Guvernului criticate. Acţiunile deschise în instanţe pentru redobândirea grupelor de muncă de către acei muncitori aflaţi în pragul pensionării au fost respinse în baza Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Autorul excepţiei consideră că este încălcat şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 381/111/2016*, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, raportate la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite. Excepţia a fost ridicată de Mihaela Albu şi alţii în cadrul unui litigiu de muncă. 9. Prin Încheierea din 10 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.218/100/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 29 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Ghiulai-Pop cu prilejul soluţionării unei acţiuni în care a solicitat încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite de muncă. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 în sensul că „nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii“. Prin această interpretare, dispoziţiile de lege criticate au devenit neconstituţionale, aducând atingere atât dreptului de acces la justiţie, cât şi dreptului la ocrotirea sănătăţii. Astfel, angajaţii nu mai deţin nicio pârghie legală de a sancţiona un angajator care refuză să îşi înnoiască avizele privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi/sau speciale, deşi lucrează în continuare în aceleaşi condiţii cu risc. Blocând accesul lucrătorilor la o procedură care să permită încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale/deosebite de muncă, angajatorilor li se asigură practic şi degrevarea de obligaţiile ce le revin de a îmbunătăţi continuu condiţiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate şi sănătate în muncă, întrucât sunt asiguraţi că toate locurile de muncă ce au fost excluse de la procedura administrativă nu vor mai putea fi niciodată reevaluate pentru a fi reîncadrate în condiţii deosebite de muncă, fapt ce contravine art. 41 alin. (2) din Constituţie. În acelaşi timp, se creează o discriminare ce contravine art. 16 şi art. 20 alin. (1) din Constituţie. 11. Autorii excepţiei consideră că prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a substituit legiuitorului, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat şi principiile statului de drept, întrucât a instituit un nou criteriu discriminatoriu şi injust, îngrădind salariaţilor accesul la justiţie şi exonerând angajatorii de răspunderea civilă şi penală pentru încălcarea unor drepturi fundamentale. 12. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă se pronunţă doar cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, fără aşi exprima opinia cu privire la temeinicia acesteia. 13. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă consideră că modul de interpretare dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respectă prevederile constituţionale invocate. Intervenţia instanţei supreme a fost determinată de practica neunitară constatată în privinţa unor litigii de natura celor care sunt soluţionate în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. 14. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, autorii excepţiei critică şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, cele ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015. Curtea constată că autorii excepţiei critică dispoziţiile acestor acte normative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Totodată, Curtea observă că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia din 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, urmează să analizeze constituţionalitatea acestui text de lege, aplicabil în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 au următorul conţinut: - Art. 19 din Legea nr. 19/2000: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.(2) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii.(3) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) se va adopta în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).(5) Avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite." – Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „(1) Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora.“ 19. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul de drept, separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 34 referitor la ocrotirea sănătăţii, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, art. 148 alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană şi art. 149 privind aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine mai întâi că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile hotărârilor Guvernului nr. 261/2001, nr. 246/2007 şi nr. 1.014/2015 nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, astfel că, în ceea ce priveşte dispoziţiile acestor acte normative, excepţia este inadmisibilă. 21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, Curtea constată că autorii excepţiei au în vedere interpretarea dată acestor texte de lege de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii dispoziţiilor prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Autorii excepţiei consideră că, drept urmare a acestei interpretări, salariaţii nu mai deţin nicio pârghie legală de a sancţiona un angajator care refuză să-şi reînnoiască avizele privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi/sau speciale. 22. Faţă de această critică, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 53-60, instanţa supremă a decis că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii“. 23. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a avut în vedere că preluarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I şi a II-a de muncă în noua categorie de activităţi desfăşurate în condiţii deosebite nu s-a realizat automat, ope legis, ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, a fost necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activităţi şi categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiţii deosebite, respectând dispoziţiile acestei hotărâri, până la data de 31 decembrie 2002. Ulterior, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, s-a prevăzut posibilitatea de reînnoire a avizelor de încadrare, acordate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, în urma parcurgerii metodologiei stabilite prin noua reglementare. În sfera de reglementare a acestui act normativ intrau, potrivit art. 1 alin. (2), numai angajatorii care deţineau avize valabile de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi care nu au realizat, prin măsurile adoptate până la acea dată, normalizarea condiţiilor de muncă. Totodată, după data de 9 martie 2007, când a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, nu mai este posibilă emiterea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ci doar reînnoirea etapizată a avizelor deja acordate. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sunt considerate încadrate în condiţii deosebite doar locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Prin articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 108/2016, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 263/2010 au fost introduse noi alineate, alin. (1^1) şi (1^2), potrivit cărora locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen în care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă. Aceste dispoziţii confirmă prioritatea legiuitorului pentru normalizarea condiţiilor de muncă, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară şi temporară, supusă unor condiţii de recunoaştere şi menţinere strict reglementate la nivel infralegislativ. În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015, în vigoare din data de 1 ianuarie 2016, care, în esenţă, instituie aceleaşi etape anterior prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007. Din sfera sa de aplicare, expres şi limitativ determinată prin art. 1 alin. (2), fac parte doar angajatorii care deţineau la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite reînnoit şi care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă pentru locurile de muncă în condiţii deosebite. 24. În concluzie, având în vedere această evoluţie legislativă, instanţa supremă, prin paragrafele 81-83 şi 90 din decizia mai sus amintită, a reţinut că instanţa de judecată nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii. În acest sens, dacă avizele emise pentru angajator, ce nu includ locurile de muncă ale reclamanţilor, nu au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, iar ulterior, la instanţa de contencios administrativ ori, după caz, în condiţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, fie la Inspecţia Muncii, fie direct la instanţa de judecată competentă, acestea se bucură de prezumţia de legalitate. Absenţa acestor acte administrative prezumă că activitatea se desfăşoară în condiţii normale. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că instanţele de judecată nu se pot substitui partenerilor sociali şi autorităţilor administrative cu atribuţii în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecţia Muncii şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condiţiile concrete de muncă, situaţia medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire şi protecţie întocmit de angajator pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiţii deosebite. Cu atât mai mult, la reînnoirea avizului nu au vocaţie decât unităţile care l-au obţinut în etapa precedentă. Prin urmare, instanţa supremă a reţinut că încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ, prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite. 25. Analizând considerentele Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, Curtea constată că acestea nu instituie o interdicţie pentru salariaţi de a-şi susţine interesele în ceea ce priveşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, ci explică şi circumscriu condiţiile legale în care salariaţii îşi pot apăra drepturile lor, având în vedere legislaţia aplicabilă în materie. Această interpretare nu este contrară prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, de vreme ce, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acest drept fundamental nu este un drept absolut, iar stabilirea unor termene şi condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a acestui drept fundamental. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. În mod asemănător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, din care poate fi amintită, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci contra României, paragraful 36, a statuat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. 26. De altfel, şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, paragrafele 26-28, a reţinut că, având în vedere complexitatea şi specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care iniţiativa aparţinea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, iar evaluările se realizau de către autorităţile administrative cu atribuţii specifice în domeniu. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenţei de a evalua îndeplinirea condiţiilor speciale ale unor locuri de muncă instanţelor de judecată, ci unor autorităţi administrative, specializate, dar a apreciat că această opţiune legislativă nu poate avea, per se, semnificaţia încălcării dreptului de acces la justiţie, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiţii corespunde obiectivelor avute în vedere şi organele cele mai competente să realizeze această evaluare. 27. În mod adiţional celor reţinute în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea reţine şi faptul că dispoziţiile de lege criticate, precum şi Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la posibilitatea lucrătorilor de a solicita angajatorului respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la normalizarea condiţiilor de muncă, ci doar la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite, astfel că este lipsită de temei susţinerea potrivit căreia, prin textele de lege supuse analizei de constituţionalitate, angajatorilor li s-ar asigura degrevarea de obligaţiile ce le revin de a îmbunătăţi continuu condiţiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate şi sănătate în muncă. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, excepţie ridicată de Mihaela Albu şi alţii în Dosarul nr. 381/111/2016* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi de Gheorghe Ghiulai-Pop în Dosarul nr. 2.218/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
