Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ion Blănariu, Liliana Bereczki, Maria Magdolna Bereczki, Adriana Dumbravă, Anuţa-Leontina Liliac, Daniela Rus şi Marioara Todea în Dosarul nr. 241/102/2019 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.065D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 şi Decizia nr. 612 din 17 septembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 241/102/2019, Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ion Blănariu, Liliana Bereczki, Maria Magdolna Bereczki, Adriana Dumbravă, Anuţa-Leontina Liliac, Daniela Rus şi Marioara Todea într-o cauză în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că prevederile din anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3 şi nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“ la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt în contradicţie cu prevederile art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din aceeaşi lege, deoarece în tabel nu există prevăzut salariul de bază corespunzător fiecărei gradaţii de la 1-5 sau menţiunea că salariul de bază este la gradaţia 0. Este redat conţinutul art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017. 6. De asemenea, autorii excepţiei învederează că în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţiile de la lit. c), nr. crt. 1-6, nu este stabilit salariul de bază la gradaţia 0, ca şi în cazul funcţiilor de la lit. d), nr. crt. 1-4, respectiv conform prevederilor din anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 7. În continuare, autorii excepţiei redau prevederi din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“, cu referire la capitolul I lit. A pct. I lit. c), respectiv salariile de bază lei şi gradaţiile privind funcţiile publice de conducere, arătând că salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim. 8. Precizează, de asemenea, că în acest tabel nu există o defalcare a salariilor de bază pe cele 5 gradaţii raportat la vechimea efectivă în muncă şi nici menţiunea că salariul de bază este la „Gradaţia 0“ ca în tabelul pe care l-au redat după aceea pentru funcţii publice de execuţie. 9. Arată că din cauza faptului că pentru funcţia de director (manager economic) în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) salariul de bază nu este stabilit la gradaţia 0 la care să se aplice cele 5 gradaţii (procentele de majorare a salariului de bază aferente), în decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nu au fost acordate cele 5 gradaţii [conform art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] pentru vechime în muncă de peste 20 de ani. În această situaţie, managerul economic (director) cu peste 20 de ani vechime în muncă are acelaşi salariu de bază ca un manager economic (director) cu o vechime în muncă cuprinsă între 3-5 ani (gradaţia 1). Învederează faptul că directorului (manager economic) nu i se recunoaşte vechimea în muncă de peste 20 de ani (acordarea procentelor de majorare pentru cele 5 gradaţii, respectiv 7,5%; 5%, 5%, 2,5% şi 2,5%) similar funcţionarilor publici de execuţie pentru care salariul de bază este stabilit la gradaţia 0 şi se majorează, respectiv se aplică gradaţiile conform art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în funcţie de vechimea efectivă în muncă pe care o au. 10. Astfel, evidenţiază faptul că funcţionarii publici care deţin funcţii de conducere şi au vechime în muncă de peste 20 de ani sunt discriminaţi în raport cu funcţionarii publici - funcţiile de execuţie (de exemplu, cu o vechime de peste 20 de ani), care beneficiază de gradaţiile şi majorările prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi în raport cu funcţionarii publici cu funcţii de conducere care au o vechime foarte mică în muncă (de exemplu, 5 ani) cu care au un salariu de bază egal. 11. Autorii excepţiei susţin că nu sunt respectate următoarele prevederi: art. l din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; art. 7, 23 şi 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Carta social europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999); Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; art. 5, 6, 38, 39 şi 40 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 6 lit. b)-g) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 12. Cu referire la criticile privind neconstituţionalitatea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu dispoziţiile art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 41, 47 şi 53 din Constituţie, autorii învederează faptul că aşa-zisele „majorări salariale“ au creat în fapt numeroase diminuări salariale, în cazuri pentru care Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale/Ministerul Finanţelor evident că nu a făcut simulări sau a făcut calcule eronate. 13. Precizează că în cazul lor le-au fost diminuate salariile lunare nete (venit net salarial) cu procente între 8,60%-5,70% lună faţă de salariul lunar net (venitul net salarial) în plată la 31 decembrie 2017. 14. De asemenea, precizează că în promovarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu se vorbeşte despre necesitatea unor diminuării ale salariilor/salariilor nete în sistemul bugetar, dar este evident că autorităţile nu au vrut să acorde majorarea de 25% asumată în programul de guvernare/legea de salarizarea, ci au vrut să diminueze această majorare. Dacă în anul 2017 angajatul plătea contribuţii de doar 16,5% pentru salariul lunar şi impozit 16%, în anul 2018, deşi impozitul a scăzut la 10%, contribuţiile au crescut pentru angajat cu 18,5%. Astfel Ministerul Finanţelor a făcut un calcul eronat gândindu-se că creşterea contribuţiilor angajatului şi scăderea impozitului vor diminua creşterea de 25% (începând cu anul 2018), dar a uitat că la momentul întocmirii şi apoi al publicării grilelor de salarizare (anexele I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017) nu era prevăzută o creştere de 25% a salariilor de bază pentru toate funcţiile prevăzute în anexele la legea salarizării raportat la anul 2022. Astfel, pentru majoritatea funcţiilor din sistemul judiciar s-au stabilit coeficienţi extrem de mici, mai ales pentru personalul cu studii superioare, respectiv personalul auxiliar de specialitate şi funcţionarii publici, diminuaţi faţă de cei prevăzuţi în anexele la vechea lege unică de salarizare, a cărei aplicare a fost amânată şi care a fost înlocuită cu Legea-cadru nr. 153/2017. 15. Autorii excepţiei mai precizează că mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat este o măsură împotriva angajaţilor şi în favoarea angajatorilor, câtă vreme se realizează o creştere artificială a salariului brut lunar. 16. De asemenea, precizează că drept urmare a aplicării Legii-cadru nr. 153/2017 şi prevederilor anexelor la această lege şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 (respectiv mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, care trebuie să achite contribuţii de 35% şi impozit de 10% începând cu 1 ianuarie 2018), se poate observa că, în mod contrar situaţiei în care se găsesc autorii excepţiei, unele salarii de bază/ indemnizaţii au crescut şi vor mai creşte până în anul 2022. 17. Susţin că sunt înfrânte prevederile cuprinse în art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 41, 47 şi 53 din Constituţie; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale; art. 7, 23 şi 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Carta social europeană revizuită; Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; art. 5, 6, 38, 39 şi 40 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000; art. 6 lit. b)-g) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, arată că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este neconstituţional, iar legiuitorul, la data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, trebuia să prevadă în Legea-cadru nr. 153/2017 ca, în situaţia în care salariul net lunar începând cu anul 2018 este sub nivelul salariului net lunar aferent lunii decembrie 2017, să se acorde tuturor salariaţilor o sumă compensatorie pentru a nu fi diminuate salariile, aşa cum s-a procedat doar în cazul anumitor funcţii/salariaţi. 18. În final, autorii excepţiei arată că este evident că nu sunt respectate prevederile art. 22, 41 şi 47 din Constituţia României în situaţia în care le-au fost diminuate salariile nete lunare faţă de cele aflate în plată la 31 decembrie 2017, deşi salariul trebuie să fie predictibil/previzibil, deoarece prestează aceeaşi muncă. 19. Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal arată că reglementarea criticată ridică semne de întrebare cu privire la previzibilitatea acesteia. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 38 alin. (6) şi ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate ale anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, autorii excepţiei se referă în mod special la dispoziţiile capitolului I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3. De asemenea, observă că, în critica pe care o formulează, aceştia critică şi nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“, care însoţeşte dispoziţiile anexei nr. VIII mai sus amintite. 24. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Curtea a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Faţă de cele expuse, având în vedere şi notele scrise ale autorilor excepţiei în prezenta cauză, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3 şi în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“ la Legea-cadru nr. 153/2017. 26. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 27. Prevederile din anexa nr. VIII „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie»“ capitolul I lit. A „Salarizarea funcţionarilor publici“ pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3 instituie salariul de bază pentru nivelul anului 2022 şi coeficientul în cazul unor funcţii publice de conducere, iar nota are următorul cuprins: „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“ 28. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. l privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 privind egalitatea, art. 23 privind dreptul la muncă şi art. 25 privind nivelul de trai din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta social europeană revizuită şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat anterior dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3 şi în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim“ la Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 761 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2021, a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acord cu jurisprudenţa sa, Curtea a reiterat că nici încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionari publici în anumite categorii şi grade profesionale, nici salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica, pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. De asemenea, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului încadrarea în categorii şi grade profesionale a funcţionarilor publici (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 iulie 2005, Decizia nr. 896 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011). 30. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să se aplice un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 31. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 32. Plecând de la aceste considerente de principiu, Curtea a constatat că, în cauză, categoriile juridice comparate, respectiv funcţionarii publici care ocupă funcţii publice de conducere şi funcţionarii publici care ocupă funcţii publice de execuţie, nu se află de plano în aceeaşi situaţie juridică şi, prin urmare, stabilirea unor reguli diferite în ceea ce priveşte salarizarea celor două categorii profesionale este în mod obiectiv şi rezonabil justificată. De asemenea, în deplin acord cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, prevederile legale criticate sunt destinate a fi aplicate în mod uniform tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei criticate, respectiv funcţionarilor publici care ocupă funcţii de conducere, fără a institui discriminări pe considerente arbitrare în cadrul acestei categorii. 33. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile legale criticate respectă dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 16 privind egalitatea în drepturi. 34. În plus, Curtea a observat că pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate şi cele ale art. 10 alin. (2) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are suport juridic în normele evocate, deoarece dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc expres că fiecărei funcţii, fiecărui/fiecărei grad/trepte profesional(e) îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX la legea-cadru. 35. De asemenea, Curtea constată că şi dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 612 din 17 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 761 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2021, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 36. Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 37. Curtea a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 38. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 39. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 40. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. 41. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 42. În acelaşi timp, Curtea a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 43. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 44. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 4 decembrie 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. 45. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia“. 46. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 47. Prin urmare, Curtea a apreciat că nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, 41, 44, 47 şi 53. 48. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind integritatea fizică şi psihică, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză. 49. Distinct de cele menţionate mai sus, prin raportare la critica potrivit căreia în urma mutării contribuţiilor de la angajator la angajat s-a ajuns, practic, la o scădere a veniturilor nete, motiv pentru care în cazul anumitor categorii de salariaţi s-a procedat la emiterea de acte normative prin care s-au acordat sume care să compenseze această scădere, măsură care nu s-a luat şi în cazul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că această critică reliefează aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească. 50. În acest sens, Curtea a amintit jurisprudenţa recentă, respectiv Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 45, prin care a făcut referire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. 51. De asemenea, prin Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020, Curtea a statuat la paragrafele 63 şi 64 că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi mutarea contribuţiilor de asigurări sociale, legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendinţă de creştere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora şi, implicit, a sistemului de prestaţii sociale constând în pensii, servicii medicale, indemnizaţii de şomaj şi altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariaţii - asiguraţi pentru care se datorează aceste contribuţii. Aşadar, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situaţie extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condiţiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.). În ceea ce priveşte cuantumul salariilor din sectorul public, Curtea a statuat prin aceeaşi decizie, paragraful 77, că, în sectorul public, legiuitorul a putut interveni în vederea menţinerii nivelului salariului net în urma aplicării noilor norme fiscale, în anumite condiţii prevăzute de lege. 52. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 53. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Blănariu, Liliana Bereczki, Maria Magdolna Bereczki, Adriana Dumbravă, Anuţa-Leontina Liliac, Daniela Rus şi Marioara Todea în Dosarul nr. 241/102/2019 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcţii publice de conducere“ nr. crt. 3 şi în nota „Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.“ la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian Enache Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
