Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Academia Română - Filiala Iaşi în Dosarul nr. 19.015/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 52D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Simona Elena Bădăluţă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Costin Mihai Sturdza. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, apreciază că prevederile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale din perspectiva instituirii unor condiţii cumulative pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei la executare, atunci când sunt stabilite penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei dintr-un titlu executoriu. Apreciază că astfel sunt încălcate prevederile art. 24 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, având în vedere faptul că soluţia legislativă criticată nu acoperă întreaga problematică a relaţiilor sociale, ceea ce reprezintă, practic, o lacună legislativă pentru situaţiile în care este îndeplinită doar una dintre condiţiile stipulate de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. 4. Învederează faptul că în jurisprudenţa sa, concretizată prin deciziile nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a stabilit că nu pot fi aduse limitări condiţiilor de exercitare a căilor de atac atunci când aceste limitări echivalează cu o atingere a dreptului în substanţa sa. Apreciază că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă a fost sancţionarea pasivităţii debitorului obligaţiei dintr-un titlu executoriu. Or, în prezenta speţă, susţine că există motive obiective pentru care aceste obligaţii nu pot fi îndeplinite de către partea debitoare a titlului executoriu, context în care apreciază că instituirea unor condiţii cumulative pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei la executare echivalează, practic, cu o încălcare a dreptului la un recurs efectiv. 5. Aşa fiind, susţine că legiuitorul trebuia să prevadă posibilitatea exercitării căii de atac a contestaţiei la executare şi în cazul în care este îndeplinită doar una dintre condiţii, situaţie care, de altfel, era permisă sub imperiul Codul de procedură civilă. Prin urmare, în opinia reprezentantei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din vechii reglementări din Codul de procedură civilă aduc atingere dreptului de acces la justiţie şi dreptului la un recurs efectiv. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 22 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.015/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Academia Română - Filiala Iaşi cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării“, din cuprinsul art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, este neconstituţională, întrucât elimină posibilitatea exercitării unei căi efective de atac în situaţia în care este îndeplinită doar una dintre condiţiile pentru promovarea contestaţiei la executare (situaţie care era permisă sub imperiul vechii reglementări cuprinse în art. 580^3 din Codul de procedură civilă de la 1865). Apreciază că acest aspect face ca textul legal criticat să nu poată acoperi toate ipotezele ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, fapt ce atrage, în opinia sa, încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 9. Astfel, contestaţia la executare reglementată de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă reprezintă o cale de atac împotriva încheierii pronunţate în condiţiile alin. (4) din acelaşi cod, iar instituirea, prin textul criticat, a două condiţii cumulative, respectiv executarea obligaţiei din titlul executoriu şi dovedirea unor motive temeinice, elimină posibilitatea exercitării efective a unei căi de atac în situaţia îndeplinirii unei singure condiţii, astfel încât, în opinia autoarei excepţiei, instituirea condiţiilor cumulative pentru exercitarea contestaţiei la executare, conform art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, echivalează cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 129 din Legea fundamentală şi încalcă art. 21 din Constituţie, întrucât cenzurează dreptul persoanelor fizice sau juridice de posibilitatea exercitării unui recurs efectiv împotriva încheierii dispuse în temeiul art. 906 alin. (4) din acelaşi act normativ. Din aceeaşi perspectivă, susţine că soluţia legislativă criticată reprezintă o încălcare a garanţiilor statuate prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv, precum şi a dispoziţiilor art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, raportate la art. 148 din Constituţie. 10. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, învederează faptul că instituirea de către legiuitor a unor condiţii cumulative pentru exercitarea unei căi de atac nu echivalează cu lipsirea părţilor de acea cale de atac. Astfel, instanţa de judecată apreciază că transformarea de către legiuitor a unor condiţii, din alternative în cumulative ţine de competenţa sa de reglementare în materia căilor de atac, aşa încât nu se poate reţine că textul de lege criticat ar încălca, în sine, drepturile justiţiabililor şi nici că ar discrimina subiectele de drept. Prin urmare, consideră că reglementarea criticată nu contravine niciuneia din normele constituţionale şi internaţionale invocate de autoarea excepţiei. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens arată că natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, iar în acest context, din examinarea art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, rezultă că varianta înlăturării sau reducerii penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, pentru debitorul care execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi care dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credinţă. Acest beneficiu nu este, însă, un drept fundamental care trebuie protejat de lege, ci, dimpotrivă, dreptul protejat de lege este titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Contestaţia la executare prevăzută de textul de lege criticat nu are menirea de a repune în discuţie legalitatea obligaţiei stabilite sau în sarcina cui ar trebui să poarte aceasta, întrucât obligaţia debitorului aflat în această fază a procesului este executorie şi se bucură de autoritate de lucru judecat, iar scopul urmărit de textul de lege este acela de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, şi nu analizarea motivelor neexecutării. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) prin raportare la art. 24 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 16 coroborat cu art. 124 şi 129, ale art. 20 şi 21, precum şi art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, raportate la art. 148 din Constituţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 906 din Codul de procedură civilă, care reglementează acordarea de penalităţi în situaţia în care debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, sau Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, decizii prin care Curtea a constatat conformitatea reglementării criticate cu Legea fundamentală. 18. În prezenta cauză, Curtea observă că autoarea excepţiei vizează neconstituţionalitatea sintagmei „dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării“, cuprinsă în alin. (5) al art. 906 din Codul de procedură civilă, din perspectiva instituirii celor două condiţii cumulative de a căror îndeplinire este condiţionată înlăturarea ori reducerea penalităţii pe calea contestaţiei la executare. Aceasta apreciază că o atare reglementare elimină posibilitatea exercitării unei căi efective de atac în situaţia în care este îndeplinită doar una dintre condiţiile pentru promovarea contestaţiei la executare, situaţie care era permisă sub imperiul vechii reglementări din Codul de procedură civilă de la 1865, în sensul că „amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare.“ 19. În contextul criticilor formulate, Curtea observă că, potrivit art. 906 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Aşa fiind, Curtea reţine că pentru a fi admisibilă contestaţia la executare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume: obligaţia prevăzută în titlul executoriu să fie executată integral la data formulării contestaţiei, iar debitorul trebuie să facă dovada unor motive temeinice care l-au împiedicat să acţioneze, conducând la întârzierea executării. Aprecierea caracterului temeinic al motivelor care au justificat întârzierea executării este lăsată la latitudinea instanţei de executare care urmează a se pronunţa, în acest sens, în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze. 20. Astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa precitată, „finalitatea reglementării privind aplicarea de penalităţi constă în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă imperativă a executării silite.“ Curtea a reţinut, de asemenea, că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. 21. De altfel, în sensul celor statuate prin jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reţinut că natura specifică a executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a introdus, ca o noutate absolută în legislaţie, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Aşa fiind, prin art. 906 din Codul de procedură civilă s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură. 22. Prin urmare, natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi, cerere asupra căreia instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. 23. Prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres, la alin. (5), că, dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie, potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi, însă, de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun. 24. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, „cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană.“ 25. Prin urmare, din examinarea reglementării cuprinse în art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă rezultă faptul că posibilitatea înlăturării ori reducerii penalităţii, pe calea contestaţiei la executare, pentru debitorul care execută integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi care dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credinţă. Acest beneficiu nu constituie, însă, un drept fundamental al debitorului, ci reprezintă un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului în faza executării silite, dreptul protejat de lege fiind titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat. 26. Curtea subliniază, totodată, că o executare silită satisface cerinţa de a fi în acord cu standardele Convenţiei europene a drepturilor omului şi cu prevederile dreptului intern numai în măsura în care este conformă cu titlul executoriu, efectivă, integrală şi realizată cu celeritate. Integralitatea desemnează caracteristica executării silite de a fi condus la realizarea completă a întregii creanţe a creditorului şi de a-l fi repus pe acesta în situaţia în care s-ar fi aflat dacă debitorul şi-ar fi executat, în mod benevol, la scadenţă şi integral, obligaţia, fără să mai fi fost nevoie, astfel, de iniţierea procedurii executării silite de către creditor. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Academia Română - Filiala Iaşi în Dosarul nr. 19.015/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
