Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Nicoleta Sîrbu şi Gabriela Birou în Dosarul nr. 9.320/3/2017 (număr în format vechi 4.382/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 681D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, sens în care arată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează aspecte referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale privind sporurile pentru condiţiile deosebite de muncă, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate. De asemenea, arată că prevederile de lege criticate nu încalcă art. 41 din Constituţie, care prevede dreptul la un salariu minim, fără a cuprinde referiri la cuantumul acestuia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.320/3/2017 (număr în format vechi 4.382/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Sîrbu şi Gabriela Birou într-o cauză având ca obiect pretenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie o discriminare a angajaţilor, lăsând la aprecierea ordonatorilor de credite acordarea de sporuri prevăzute de lege. Se mai arată că prevederile legale criticate nu sunt în niciun fel previzibile, introduc arbitrariul în sistemul public de salarizare şi pun salariaţii la „mila“ ordonatorilor de credite, care, cu încălcarea dreptului la muncă şi a egalităţii acestora în faţa legii, sunt liberi să decidă ce sporuri le acordă. De asemenea, autoarele excepţiei susţin că au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Judeţean Ilfov, şi în cursul anului 2017 sau adresat instanţei de judecată pentru a obţine sporul de risc prevăzut de anexa nr. 2, lit. A pct. 8, din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ţinând seama de faptul că, în activitatea lor, sunt expuse la riscul de infectare HIV/SIDA, lucrând teste pentru depistarea acestui virus. Instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată considerând, în esenţă, că sporul de risc are caracter facultativ şi că ordonatorul de credite este liber să stabilească cui îi este acordat, în condiţiile articolului menţionat anterior, interpretare pe care autoarele excepţiei o consideră neconstituţională. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi arată că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora pot fi acordate anumite categorii de sporuri, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, nu sunt prin însuşi conţinutul lor contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu prevăd discriminări sau privilegii care să constea în excluderea nejustificată de la un drept sau în acordarea unui avantaj nejustificat. Este evident că, atât timp cât condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sporului sunt identice, tratamentul juridic trebuie să fie identic, însă, dacă în anumite cazuri nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, tratamentul juridic nu poate fi decât unul diferit. Instanţa judecătorească reţine că autoarele excepţiei sunt nemulţumite de condiţiile în care se poate acorda sporul pentru condiţii de muncă, sens în care invocă acte normative prin care sunt stabilite condiţii de acordare a acestor sporuri. Instanţa judecătorească precizează că acordarea sporului pentru condiţii de muncă are la bază criterii şi condiţii clare, rezonabile şi obiective de acordare, cum sunt buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de autorităţile abilitate în acest sens. Referitor la încălcarea art. 41 din Constituţie, instanţa reţine că acordarea anumitor sporuri reprezintă o opţiune a legiuitorului, care are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile cuprinse în „anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“. Din examinarea considerentelor actului de sesizare şi a notelor scrise ale autoarelor excepţiei rezultă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unităţi Sanitare de Asistenţă Socială şi de Asistenţă Medico-Socială la Legea-cadru nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în art. 15 din anexa nr. III: Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 şi cele ale art. 14 din anexa nr. II: Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare „Sănătate şi Asistenţă Socială“ la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. 11. Curtea observă că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din capitolul IV din Legea-cadru nr. 284/2010 şi că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei şi aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins: - prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 reglementează sporuri şi alte drepturi specifice, sporuri pentru condiţii deosebite de muncă în cazul personalului din „Unităţi Sanitare de Asistenţă Socială şi de Asistenţă Medico-Socială“; – art. 15 din anexa nr. III: Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: "(1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii deosebit de periculoase, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială aflate în localităţi izolate situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de până la 20% din salariul de bază; d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; e) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.(3) Sporurile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) nu pot fi acordate cumulat aceleiaşi persoane.“;" – art. 14 din anexa nr. II: Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare „Sănătate şi Asistenţă Socială“ la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii deosebit de periculoase, personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum şi personalul din unităţile de asistenţă socială în care sunt îngrijiţi bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială aflate în localităţi izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de până la 20% din salariul de bază; d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; e) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; f) pentru al II-lea copil dat în plasament, asistenţii maternali profesionişti pot beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază; g) pentru asigurarea continuităţii în muncă, asistenţii maternali profesionişti pot beneficia de un spor de până la 7,5% din salariul de bază.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.(3) Sporurile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) nu pot fi acordate cumulat aceleiaşi persoane.“" 12. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unităţi Sanitare de Asistenţă Socială şi de Asistenţă Medico-Socială la Legea-cadru nr. 330/2009 instituie reguli privind sporurile pentru condiţiile deosebite de muncă aplicabile personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială. Astfel, potrivit pct. 3 din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, pct. 1 lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 stabileşte că, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase, iar, în acest caz, nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli. În esenţă, Curtea reţine că legiuitorul deleagă ministrului sănătăţii stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum şi a condiţiilor de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă, în acest sens fiind emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547 din 26 mai 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010. 14. În acelaşi timp, Curtea reţine că, în cazul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, legiuitorul a încredinţat conducerii fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică rolul de a stabili nivelul sporului, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli, angajatorul fiind obligat să respecte dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 şi cele cuprinse în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547 din 26 mai 2010. 15. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi, respectiv, nr. 99 din 8 februarie 2012. 16. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 17. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile de lege criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiţii deosebite de muncă, inclusiv a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi. Astfel, textul de lege criticat nu instituie, per se, discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de personal, ci vizează în mod egal toţi destinatarii normei, potenţiali beneficiari ai sporurilor pentru condiţii de muncă, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. 18. De asemenea, Curtea precizează că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, astfel că toţi cetăţenii care îndeplinesc condiţiile acordării sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă, inclusiv a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. În consecinţă, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 19. Referitor la invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 41 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Departe de a constitui o îngrădire a prevederilor constituţionale privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu prevăd că nu se acordă sporul pentru condiţii de muncă, ci, dimpotrivă, dând expresie preocupării legiuitorului pentru a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, stabilesc posibilitatea acordării acestui spor, în condiţiile pe care legea le instituie. Prin urmare, instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, inclusiv a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, nu echivalează cu încălcarea art. 41 din Constituţie. 20. Totodată, pretinsele situaţii de discriminare invocate de autoarele excepţiei şi susţinerile privind încălcarea dreptului la salariu egal pentru muncă egală nu sunt izvorâte din conţinutul normativ al dispoziţiilor de lege criticate, ci din aplicarea diferită a normei, la cazuri concrete ce vizează categoria de personal care solicită acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. Or, modalitatea concretă de stabilire a nivelului sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de către angajator reprezintă o problemă ce ţine de soluţionarea fondului cauzei de către instanţa judecătorească, în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, fără a fi de resortul contenciosului constituţional. 21. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că normele legale evocate reglementează cu privire la categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Or, astfel cum rezultă din considerentele încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale şi din notele scrise ale autoarelor excepţiei, acestea au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Judeţean Ilfov. Întrucât angajatorul autoarelor excepţiei nu se încadrează în categoria unităţilor de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, ci în categoria unităţilor sanitare, prevederile legale invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză. 22. Cu privire la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, Curtea Constituţională a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate, în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). 23. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale este inadmisibilă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicoleta Sîrbu şi Gabriela Birou în Dosarul nr. 9.320/3/2017 (număr în format vechi 4.382/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
