Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vlad Nemeş în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 806D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât normele procesual penale criticate nu au legătură cu cauza în care a fost invocată excepţia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 20/CCPF din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vlad Nemeş cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de parchet împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a constatat nulitatea absolută a ordonanţei de începere a urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către autorul excepţiei a infracţiunii de refuz de recoltare a mostrelor biologice, întocmită de organul de cercetare penală care a încheiat procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi a fost audiat ca martor în cursul urmăririi penale, precum şi a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în dosar, cu consecinţa excluderii tuturor probelor obţinute şi restituirii cauzei la parchet. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt constituţionale în măsura în care reglementează drept cauză de incompatibilitate cumularea calităţilor de organ de cercetare penală, respectiv de organ de constatare. Face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond şi susţine că a existat o încălcare a normelor de competenţă la debutul cauzei penale în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Reţine că, atunci când un organ de constatare, precum cel prevăzut la art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, în speţă organ de ordine publică (poliţie/jandarmerie), constată săvârşirea unei infracţiuni în mod nemijlocit, devin incidente prevederile art. 293 din acelaşi act normativ, care reglementează constatarea infracţiunii flagrante. Reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Codul de procedură penală, care se adresează în general organelor de constatare care au suspiciuni rezonabile privind săvârşirea unei infracţiuni, şi ale art. 293 alin. (4) din acelaşi act normativ, care se adresează aceloraşi organe de constatare, care însă au perceput nemijlocit săvârşirea faptei, aceste organe au obligaţia de a încheia un proces-verbal de constatare a infracţiunii, în cazul celor din urmă un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, sens în care, automat, calitatea acestor organe de constatare, în dosarul format ca urmare a sesizării acestora, se rezumă doar la calitatea de martor, neputând efectua acte de urmărire penală în cauză sau să li se atribuie calitatea de organ de cercetare penală în aceeaşi cauză. Susţine că prin faptul că aceste organe de constatare au perceput nemijlocit activitatea desfăşurată de făptuitori, dobândesc calitatea de martor în procesul penal, şi nu orice altă calitate. Subliniază că percepţia nemijlocită asupra faptei este anterioară întocmirii vreunui act de sesizare ori act de urmărire penală în cauză. De aceea, atât art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, cât şi art. 293 alin. (3) din acelaşi act normativ prevăd obligaţia imperativă a organelor de constatare de a înainta de îndată procesul-verbal întocmit în asemenea condiţii organului de urmărire penală, care este singurul îndrituit să efectueze acte de urmărire penală. Mai mult, reţine că, potrivit art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61. Astfel, susţine că organele de constatare nu pot avea decât calitatea procesuală de martor în procesul penal, putând fi audiate în acest sens. Consideră că atunci când un organ de urmărire penală se sesizează din oficiu, el este îndrituit să efectueze acte de urmărire penală, însă când un organ de constatare percepe în mod nemijlocit faptele şi încheie un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, acesta nu mai poate exercita acte procesuale în cauză, incubându-i obligaţia de a înainta procesul-verbal organului de urmărire penală, urmând ca organul de constatare să dobândească singura calitate procesuală posibilă, adică cea de martor în condiţiile art. 114 alin. (5) din Codul de procedură penală. 6. Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că motivarea autorului excepţiei se grefează pe confuzia dintre instituţii juridice - incompatibilitatea şi competenţa funcţională - şi consecinţele nerespectării dispoziţiilor legale ce le prevăd, dar şi pe extrapolarea situaţiilor prevăzute la art. 114 alin. (3) din Codul de procedură penală. Arată că raţionamentul nu poate fi primit şi pentru că organul de constatare sau de cercetare penală nu poate dobândi o calitate procesuală (de martor, alt subiect procesual) în afara procesului penal (anterior începerii urmăririi penale). Ulterior începerii urmării penale, organele de constatare/de cercetare penală pot fi audiate ca martori, devenind însă incompatibile să mai întocmească acte de urmărire penală. Apreciază însă că stabilirea unui astfel de caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în cadrul procesului penal ar putea fi de natură să determine nulitatea relativă a actelor efectuate de organul de cercetare penală ulterior (şi nu anterior) dobândirii calităţii de martor, în condiţiile art. 282 din Codul de procedură penală, neîncadrându-se în cazurile de nulitate absolută prevăzute de legiuitor. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens, observă că autorul nu critică textul pentru ceea ce prevede, ci pentru ceea ce nu prevede, solicitând în realitate modificarea reglementării criticate, în sensul extinderii cazurilor de incompatibilitate a organului de cercetare penală şi la situaţia când acesta a avut anterior calitatea de organ de constatare. Totodată, invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 243 din 19 aprilie 2018. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: „Judecătorul este incompatibil dacă: (...) c) a fost expert sau martor, în cauză;“; – Art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) se aplică procurorului şi organului de cercetare penală.“ 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 23 privind libertatea individuală, precum şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost examinate de instanţa de control constituţional, din perspectiva unor critici identice celor formulate în prezenta cauză, fiind pronunţată Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. În motivarea soluţiei sale, în considerentele deciziei precitate, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale criticate, organul de cercetare penală este incompatibil să efectueze acte de cercetare penală dacă a fost expert sau martor, în cauză. În calitate de martor, organul de cercetare penală trebuie să fi dat declaraţii în cauză, iar, în calitate de expert, să fi fost anterior desemnat în cauză de un organ judiciar. Curtea a reţinut că prevederi similare se regăseau şi în legea procesual penală anterioară, respectiv art. 49 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) lit. b)-i) din Codul de procedură penală din 1968, justificarea reglementării acestui caz de incompatibilitate fiind aceea că expertul şi-a exprimat părerea în legătură cu anumite aspecte ale cauzei penale, iar persoana care a furnizat o probă într-o cauză penală nu poate, ulterior, chiar ea să evalueze proba respectivă. 15. Aşadar, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la lipsa de imparţialitate funcţională a organului de cercetare penală, în ipoteza în care acesta a exercitat funcţii diferite în cadrul aceluiaşi proces penal, ceea ce justifică în mod obiectiv îndoielile cu privire la imparţialitatea sa. De asemenea, Curtea a reţinut că existenţa unui caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în cadrul procesului penal determină nulitatea relativă a actelor efectuate de acesta, în condiţiile art. 282 din Codul de procedură penală. 16. În aceste condiţii, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate instituie un caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), acestea constituind expresia aplicării, în plan legislativ, a principiului constituţional care consacră dreptul la un proces echitabil. 17. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar, potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi act normativ, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din acelaşi act normativ. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal. 18. Curtea a constatat, de asemenea, că, spre deosebire de vechea reglementare - art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 -, în noua reglementare, legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Potrivit doctrinei dezvoltate cu privire la normele procesual penale anterioare, procesele-verbale serveau la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor şi constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură să servească la constatarea existenţei sau inexistenţei unor infracţiuni şi la identificarea făptuitorilor, constatate direct şi în prezenţa martorilor, şi nu erau administrate cu încălcarea legii. Totodată, în acel context legislativ, doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii, considerându-se că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenţii în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal. 19. Curtea a statuat, totodată, că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, potrivit jurisprudenţei de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luc\'e0 împotriva Italiei, paragraful 41), organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenţiei (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). 20. Aşa încât, Curtea a constatat că posibilitatea conferită de normele procesual penale ale art. 114 alin. (4), de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală - organele de constatare, constituie o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestuia. Curtea a apreciat că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanţie a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare şi implicit a prezumţiei de nevinovăţie, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Nemeş în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.