Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legeacadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Gabriel Marcel Enciu, Virgil Luparu, Costel Maricel Codiţă, Monica Buzea, Gabriel Petrache, Cleopatra Cătălina Chivu, Didina Dănăilă-Burlacu, Iuliana Daniela Enciu, Ionel Gâlcă, Nicoleta Ilie, Carmen Eugenia Luparu, Mihaela Predescu, Silvia Racoviţă, Paula Nicoleta Tănase şi Nicoleta Dulan în Dosarul nr. 5.480/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 675D/2019. 2. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 sau Decizia nr. 126 din 10 martie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.480/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Marcel Enciu, Virgil Luparu, Costel Maricel Codiţă, Monica Buzea, Gabriel Petrache, Cleopatra Cătălina Chivu, Didina Dănăilă-Burlacu, Iuliana Daniela Enciu, Ionel Gâlcă, Nicoleta Ilie, Carmen Eugenia Luparu, Mihaela Predescu, Silvia Racoviţă, Paula Nicoleta Tănase şi Nicoleta Dulan într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că modalitatea de reglementare a sporurilor, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, este afectată de vicii de neconstituţionalitate. Astfel, arată că între prevederile art. 24 şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 există un raport de normă specială-normă generală. Astfel, sunt invocate dispoziţiile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi se arată că pentru sectorul Justiţie, conform capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma totală a sporurilor, stabilită prin această normă juridică specială poate ajunge la un maxim total de 45%. Astfel, în ceea ce priveşte magistraţii, legiuitorul a prevăzut în secţiunea I a capitolului VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 următoarele sporuri: conform art. 4, un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de până la 15%; conform art. 5, un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv, un spor pentru păstrarea confidenţialităţii, de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia de încadrare. În acelaşi timp, art. 25 din Legea-cadru prevede că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, această normă având caracter de normă generală. Art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede, începând cu data de 1 ianuarie 2018 o majorare a sporurilor acordate în luna decembrie 2017 cu 25%, dar pentru perioada 2019-2022 stabileşte doar majorarea salariilor de bază. Se arată că în cauză, pentru procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel, doar sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase a fost calculat în procentul prevăzut de 15%, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost cumulat cu sporul pentru păstrarea confidenţialităţii şi au fost stabilite prin ordinul contestat într-un procent total de aproximativ 13%. De asemenea se arată că acest ordin nu cuprinde menţiuni legate de procentul aferent fiecărui spor, ci acordă sume stabilite global. În raport cu acestea, se susţine că astfel cum sunt formulate, prevederile legale criticate încalcă principiul securităţii juridice, cu trimitere la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în sensul nerespectării condiţiilor de previzibilitate, predictibilitate, claritate şi precizie, conturate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Astfel, procedura instituită şi noţiunile utilizate, în ceea ce priveşte majorarea sporurilor acordate în luna decembrie 2017 cu 25%, conform art. 38 din legea-cadru, şi limitarea lor, prin acordarea în condiţiile art. 25, sunt lipsite de predictibilitate, claritate şi precizie. În ceea ce priveşte acordarea sporurilor, începând cu data de 1 ianuarie 2018, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede o majorare cu 25% a sporurilor acordate în luna decembrie 2017, ceea ce a presupus preluarea unor sume globale şi nu procente, acordate şi limitate în timp, ca urmare a unor acte normative care nu se mai află în vigoare. Astfel, în ordinele de salarizare emise începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu se menţionează procentele aferente fiecărui spor în parte, nici nu sunt constituite rubrici distincte pentru fiecare dintre ele, cele de risc şi confidenţialitate fiind cumulate în aceeaşi coloană, ca sumă globală fixă. În aceste condiţii, norma care acordă sporurile în această modalitate nu este suficient de precisă pentru a permite într-o manieră rezonabilă persoanelor în cauză să verifice şi să prevadă care sunt consecinţele ei, în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Pentru perioada 2019-2022, art. 39 din lege stabileşte doar majorarea salariilor de bază, fără a mai face vreo menţiune cu privire la sporuri, astfel încât nu se poate identifica în mod concret care va fi evoluţia predictibilă şi clară a acestora şi când anume se va face aplicarea art. 4 şi art. 5 din secţiunea I, capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru 153/2017, prin aplicarea procentului total de 45% raportat la indemnizaţia de încadrare, aşa cum va fi ea majorată, de-a lungul timpului, raportat la diferitele etape din anul 2018, 2019-2022 sau niciodată. 6. Sporurile acordate în sistemul judiciar au fost prevăzute şi anterior în Legea nr. 284/2010, în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă grele sau vătămătoare, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii. În fapt, ele nu au fost niciodată acordate în acest cuantum, nici stabilite procentual, nici majorate odată cu indemnizaţia de încadrare, întrucât în perioada 2010-2017, prin diferite acte normative s-a realizat această limitare, ce a avut drept consecinţă practică acordarea unor sume globale, mult mai mici decât procentele ce au fost stabilite de legiuitor, reprezentând sporuri. 7. Situaţia se perpetuează, în contextul în care în Legeacadru nr. 153/2017 nu există nicio normă tranzitorie care să se refere la sporuri, iar ceea ce s-a acordat la acest moment reprezintă sume fixe acordate în baza Legii-cadru nr. 284/2010, act normativ abrogat prin Legea-cadru 153/2017 şi care s-ar menţine şi pe viitor la acest nivel din anul 2010. Practic s-a încălcat şi principiului aplicării imediate a legii noi, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, care ar impune acordarea în totalitate a acestora, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, raportat la indemnizaţia de bază. Cu atât mai mult, în situaţia Legii-cadru nr. 153/2017, cele două norme prevăzute de art. 24 şi art. 25 sunt edictate prin acelaşi act normativ şi deşi, conform principiilor generale de interpretare au prioritate incontestabilă normele speciale, s-au aplicat cele generale. În acest context, unele instituţii din sistemul judiciar au apreciat că interpretarea corectă a dispoziţiilor legale trebuie să se refere la plata unor sporuri în cuantumul total prevăzut în anexa nr. V, de 45%. Astfel, confirmând lipsa de previzibilitate a acestei reglementări, o interpretare diferită din partea celor care o aplică este acordată din 2 februarie 2018, de Curtea de Apel Bacău, care a decis o modalitate de acordare a sporurilor în procent total de 45%. 8. Prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se încalcă şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, deoarece se creează o diferenţă între modalitatea de salarizare a unor categorii de personal cu aceleaşi atribuţii în cadrul funcţiilor pe care le îndeplinesc. Această raportare la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate determina o eventuală salarizare diferenţiată a persoanelor care activează în cadrul unor instituţii cu ordonatori diferiţi, din perspectiva salariului egal pentru muncă egală, lipsind orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferenţieri legate de un factor subiectiv şi independent de activitatea fiecărui angajat. În susţinerea criticii de neconstituţionale sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii în drepturi. Astfel, nu este justificată o interpretare diferită, prin care magistraţi din incinta unor instanţe sau parchete diferite să primească sporuri diferite, cum se întâmplă în prezent, raportat la Curtea de Apel Bacău, care a stabilit prin Decizia nr. 25 din 2 februarie 2018, o modalitate de acordare a sporurilor în procent total de 45%. Astfel, modalitatea de reglementare a acordării sporurilor pentru sistemul judiciar, prin raportare la suma salariilor de bază specific fiecărui ordonator de credite, conduce, inevitabil, la acordarea unor sume diferite, reprezentând drepturi salariale, unor persoane aflate în situaţii profesionale identice, care prestează acelaşi tip de activitate, în funcţie de un criteriu aleatoriu şi subiectiv, care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, astfel fiind create discriminări, prin excluderea de la un drept, contrar art. 16 din Constituţie. 9. De asemenea, prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se încalcă dreptul la muncă şi dreptul de proprietate, în componenta lor privind dreptul la salariu prevăzute de dispoziţiile art. 41 şi art. 44 din Constituţie. Astfel, prin procedeul utilizat de recalculare a sporurilor în funcţie de modificarea cuantumului salariilor de bază ale fiecărui ordonator se încalcă şi principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar, a dreptului la muncă, precum şi a securităţii raporturilor juridice. În consecinţă, autorii excepţiei solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu efectul aplicării dispoziţiilor legale aflate în vigoare, art. 4 şi 5 din secţiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la legea-cadru, în sensul acordării, începând cu 1 ianuarie 2018 a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar. 10. În continuare, autorii excepţiei consideră că prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legeacadru nr. 153/2017 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin neacordarea procentului de majorare pentru funcţiile de conducere. Astfel, autorii susţin că, la data de 1 ianuarie 2018, conform ordinelor de salarizare emise, nu s-a acordat niciun procent de majorare aferent funcţiilor de conducere, în condiţiile în care prin actul contestat se face referire la funcţiile de conducere ocupate (procuror general, 10%, prim procuror adjunct, 8%, procuror şef secţie, 5%). Potrivit textului de lege menţionat, acestea sunt denumite procent de majorare, de natură a reflecta atribuţiile funcţiei de conducere, prin excepţie de la categoria celor generale, individualizate la art. 25 din legea-cadru referitor la sporuri, compensaţii, adaosuri, prime, indemnizaţii, inclusiv pentru hrană, ceea ce reflectă intenţia legiuitorului de a nu le include în această ultima categorie, în legătură cu care a dispus limitarea într-un cuantum total de 30%. Astfel, din perspectiva previzibilităţii, pe lângă această diferenţă de denumire, se constată că legea nu cuprinde nicio normă tranzitorie care să se refere la majorarea acordată pentru funcţiile de conducere prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b). Având în vedere şi caracterul de normă specială al acestei dispoziţii, inclusă în capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, autorii excepţiei apreciază ca neconstituţionale aceste prevederi legale, care ar trebui interpretate în sensul acordării procentelor de majorare din momentul intrării în vigoare a actului normativ, conform principiului imediatei aplicări a legii. 11. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, autorii susţin încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, măsurile fiscal-bugetare privind trecerea contribuţiilor urmau să fie suportate din majorările acordate conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin creşterea salariului de bază brut şi a sporurilor, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în cea de a doua etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017. Cu toate acestea, majorarea salarială, aplicabilă potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 de la 1 ianuarie 2018, nu a fost realizată, întrucât ea a fost afectată de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, concomitent cu creşterea cuantumului acestora, cu efecte asupra drepturilor salariale. Raportat la succesiunea cronologică a acestor acte normative, la scopul lor diferit, precum şi trimiterea expresă realizată doar la art. 38 alin. (2) care stabileşte acordarea unor majorări salariale, trebuia să se dispună în ceea ce priveşte majorarea cu 25% a cuantumului brut a salariilor de bază, precum şi a sporurilor, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, aşa cum dispune acest text de lege, fără ca acesta să fie afectat de procedura de trecere a contribuţiei. Se încalcă şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece măsura diminuării salariilor nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, în acelaşi cuantum şi mod şi nu are un caracter temporar. 12. Referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018, autorii susţin că au fost create inechităţi nu numai între bugetarii care au beneficiat de sumele aferente contribuţiei şi cei care nu au beneficiat, ci şi între mediul public şi cel privat, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte definirea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Avocatul Poporului consideră că „dispoziţiile art. 10 alin. (1), lit. b) din capitolul VIII, art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 din capitolul III, secţiunea III din Legea-cadru nr. 153/2017, modificată, art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, modificată, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018, modificată, raportat la criticile de neconstituţionalitate susţinute, şi faţă de art. 1 alin. (3) şi (5), art. 41, art. 44 şi art. 53 din Constituţie, sunt constituţionale“, iar în ceea ce priveşte prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, modificată, consideră că aceste norme sunt neconstituţionale, în măsura în care creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie de magistrat (sau asimilată acestei funcţii), prin limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă fiind de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor (sau asimilată acestei categorii), în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă“. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018. 19. Prevederile art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: - Art. 24: „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.“; – Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“ 20. Prevederile art. 38 cuprind reguli privind aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017. 21. Prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc procentele de majorare a indemnizaţiei maxime pentru judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere. 22. Prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au următorul cuprins: „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“ 23. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 reglementează măsuri fiscal-bugetare aplicabile, potrivit art. I din acest act normativ, persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol, precum şi persoanelor fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. 24. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind caracteristicile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legeacadru nr. 153/2017, criticate prin prisma modalităţii de reglementare a acordării sporurilor, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la sporuri ca elemente ale salariului, a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). 26. De asemenea, Curtea a statuat că instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, precitată, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitată sau Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012 ). 27. În acest context, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 28. Astfel, Curtea reţine că în accepţiunea Legii-cadru nr. 153/2017 (a se vedea prevederile art. 7 alin. (1) lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017), sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 22 din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparenţa şi echitatea sistemului public de salarizare.“ De asemenea, o soluţie legislativă similară a fost consacrată şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ În acelaşi timp, prevederile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc că limita maximă a sporurilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII. 29. În raport cu cele enunţate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând a fi determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi în anexele sale şi totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepţiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei „spor de până la ...%“ (a se vedea, spre exemplu, art. 4 sau art. 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017). 30. Astfel, regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020). 31. Referitor la utilizarea noţiunii de „cuantum“ al sporurilor în cuprinsul dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceasta are un caracter tehnic, menit să asigure aplicarea etapizată a legii. Astfel, analizând prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea reţine că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legeacadru nr. 153/2017. 32. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 33. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. 34. În consecinţă, Curtea constată că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, prevederile de lege criticate oferă destinatarilor repere suficiente şi clare pentru înţelegerea conţinutului lor normativ, fiind astfel în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 35. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau Decizia nr. 1.027 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2013). 36. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate acţionează în domeniul temporal propriu de activitate, instituind reguli privind limitarea sporurilor şi aplicarea etapizată a legii, începând cu 1 iulie 2017. Ele nu prevăd reguli pentru o perioadă de timp anterioară intrării în vigoare a legii, ci se aplică pentru viitor, tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza normelor juridice. În consecinţă, Curtea constată că susţinerile privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt neîntemeiate. 37. Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica formulată în raport de art. 16 din Constituţie se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia autorilor excepţiei, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite. Sub acest aspect, Curtea observă că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“ şi ale art. 3 alin. (4) din Legeacadru potrivit căreia: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“ Ca atare, Curtea constată că stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată). 38. În acest context, Curtea reţine că prevederile legale criticate vizează deopotrivă toate categoriile de personal plătit din fonduri publice şi se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor de a regla în timp disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 39. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 23 octombrie 2007). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26). 40. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea observă că drepturile salariale suplimentare sunt protejate de acest text, fiind interese patrimoniale. Însă, acest text constituţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare şi de a stabili condiţiile acordării unor drepturi băneşti ce reprezintă elemente ale venitului salarial. Astfel, protecţia acordată sporurilor, prin art. 44 din Constituţie, se întinde în timp atât cât subzistă baza legală a acordării lor şi se realizează în condiţiile pe care legea le stabileşte, având în vedere că potrivit art. 44 alin. (2) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi ale creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 44 din Constituţie nu sunt încălcate. 41. În plus, Curtea observă că autorii excepţiei deduc pretinsa neconstituţionalitate din compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 42. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, Curtea reţine că aceste dispoziţii legale stabilesc reguli de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, realizând o corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, legiuitorul a redimensionat politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, potrivit art. 139 din Constituţie, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, a protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor. 43. În consecinţă, Curtea constată că analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în corelare cu dispoziţiile legale referitoare la anumite obligaţii fiscale, instituite în sarcina contribuabililor, prevederile de lege criticate nu cuprind vicii care să le afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea. În consecinţă, critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este neîntemeiată. 44. De asemenea, în raport cu cele enunţate, Curtea constată că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii fiscale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 45. În situaţia de faţă, Curtea mai reţine că modalitatea concretă de stabilire a sporurilor ca elemente ale venitului salarial al autorilor excepţiei, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, reprezintă o problemă ce ţine de soluţionarea fondului cauzei de către instanţa judecătorească, în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, fără a fi de resortul contenciosului constituţional. 46. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate aduse prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că pretinsa neconstituţionalitate este dedusă exclusiv din modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale invocate. Or, interpretarea şi aplicarea în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, astfel cum a fost formulată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, este inadmisibilă. 47. În final, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018, Curtea reţine că normele legale evocate vizează anumite categorii de personal, stabilind prin art. I alin. (1) că: „Prevederile prezentului articol se aplică persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol, precum şi persoanelor fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.“ De asemenea, art. I alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ stabileşte că: „Prevederile prezentului articol nu se aplică: a) personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;“. Or, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare a Curţii Constituţionale şi din notele scrise ale autorilor excepţiei, aceştia fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză. 48. Cu privire la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, Curtea Constituţională a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). 49. Or, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Marcel Enciu, Virgil Luparu, Costel Maricel Codiţă, Monica Buzea, Gabriel Petrache, Cleopatra Cătălina Chivu, Didina Dănăilă-Burlacu, Iuliana Daniela Enciu, Ionel Gâlcă, Nicoleta Ilie, Carmen Eugenia Luparu, Mihaela Predescu, Silvia Racoviţă, Paula Nicoleta Tănase şi Nicoleta Dulan în Dosarul nr. 5.480/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
