Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală şi ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 212/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.311D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează faptul că, pentru a se asigura traducerea în limba franceză, în sală se află doamna Mona Manuela Răus, desemnată în baza art. 225 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 150 alin. (4) din acelaşi act normativ. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate nu sunt de natură să înfrângă egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Apreciază că autorul excepţiei susţine, în esenţă, că, deşi a realizat un denunţ în cadrul urmăririi penale sau judecăţii, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, acesta nu s-a materializat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care îl priveşte, ceea ce a făcut imposibil aplicarea prevederilor anterior menţionate şi reducerea pedepsei, în consecinţă. Susţine însă că aceste aspecte nu sunt de natură să atragă neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, arată că acestea reglementează unul din cazurile în care poate fi exercitată contestaţia la executare. Apreciază că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar presupune ca, într-o astfel de cale de atac, să se permită o operaţiune de reindividualizare a pedepsei aplicate, ceea ce ar presupune exercitarea de către instanţa de executare a unor competenţe ale instanţei de fond. În continuare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 212/93/2016, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală şi ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie ridicată de Ghaziri Rami cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, legiuitorul a reglementat un drept, în sensul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei aplicate, în favoarea persoanei care are calitatea de martor şi care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave. Astfel, în raport cu modul de redactare a art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicarea beneficiului reglementat de această dispoziţie nu este facultativă, ci obligatorie. Autorul excepţiei apreciază că singura condiţie ce trebuie îndeplinită este aceea a confirmării, din perspectivă penală, a sesizării pe care persoanele prevăzute de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 o realizează în scopul facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni de tipul celor prevăzute de art. 2 lit. h) din acelaşi act normativ. 6. Or, această confirmare poate interveni după pronunţarea hotărârii de condamnare împotriva persoanelor prevăzute de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, care au realizat o astfel de sesizare, ceea ce determină imposibilitatea aplicării reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În acest context, susţine că dispoziţiile art. 396 şi cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece nu reglementează ipoteza reducerii limitelor de pedeapsă atunci când confirmarea sesizării a avut loc în cursul executării pedepsei. Astfel, se creează o inegalitate între persoane care, deşi au sesizat în acelaşi moment în scopul facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, nu beneficiază de reducerea de pedeapsă, confirmarea sesizării intervenind la momente diferite (în cursul urmăririi penale/judecăţii sau în cursul executării pedepsei). 7. Tribunalul Ilfov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că îşi însuşeşte argumentele expuse de autorul excepţiei. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din acelaşi act normativ, şi care nu a comis o infracţiune gravă, este neconstituţională. Ca urmare, prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 se aplică tuturor martorilor care au comis infracţiuni, fără a mai fi condiţionată aplicarea dispoziţiei de săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege. Astfel, aspectele ce ţin de aplicarea acestor dispoziţii legale nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci sunt de competenţa instanţelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 10. În ceea ce priveşte cazurile în care se poate formula contestaţie împotriva executării hotărârii penale, Guvernul arată că normele de procedură penală prevăd, limitativ, cazurile în care se poate face contestaţie împotriva executării hotărârii penale. Aceasta este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se poate reclama nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Noţiunea de cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorităţii de lucru judecat. Ca atare, prin dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în drepturi. 11. În ce priveşte dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală, Guvernul susţine că autorul solicită în realitate completarea dispoziţiilor legale, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Avocatul Poporului susţine că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.172D/2015, nr. 1.173D/2016 şi nr. 1.619D/2015, acesta fiind reţinut în deciziile nr. 273/2016 şi nr. 383/2016, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală şi ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor. Codul de procedură penală a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, iar Legea nr. 682/2002 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală: "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: […] d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.“;" – Art. 396 din Codul de procedură penală: "(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. (3) Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal.(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal. (5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).(6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea.(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.(10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“;" – Art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“ 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a fost sesizată de Tribunalul Ilfov - Secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 212/93/2016, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. Curtea constată că, prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a reţinut că, la data de 4 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în baza art. 597 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, a pronunţat Sentinţa penală nr. 261 prin care a respins ca nefondată o altă contestaţie la executare formulată, în prealabil, de petentul condamnat Ghaziri Rami. Astfel, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a reţinut că Sentinţa penală nr. 261 din 4 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, este presupusă a reprezenta expresia adevărului în cauză, ca urmare a autorităţii de lucru judecat, astfel că nu mai poate fi pusă în discuţie şi nici nu mai poate face obiectul altui proces evaluarea situaţiei juridice a condamnatului, sub aspectul individualizării pedepsei conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. În consecinţă, în temeiul art. 599 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări“, prin Sentinţa penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016 (prin care a fost sesizată şi Curtea Constituţională), Tribunalul Ilfov - Secţia penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare. 18. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, a statuat că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reţinut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate. 19. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, a constatat că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei de neconstituţionalitate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiţie. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziţia criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de petent în faţa instanţelor de drept comun, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, aceste dispoziţii având legătură cu soluţionarea cauzei. Curtea a apreciat că această concluzie este susţinută şi de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunţate într-o astfel de speţă este acela al creării posibilităţii accederii în faţa unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influenţă asupra soluţiei dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii. 20. Având în vedere cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea constată că, în prezenta cauză, temeiul respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei la executare este reprezentat de dispoziţiile art. 599 alin. (5) din Codul de procedură penală, iar nu dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale, în aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate neavând legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală şi ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 212/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
