Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), coroborate cu dispoziţiile alin. (5^1) ale aceluiaşi articol din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro lex“, în numele membrilor săi Dan Claudiu Angerer Baran, Milanko Cervenak, Claudiu Cotoraci, Arthur Mihai Galambos, Pavel Milan Lehoczki, Adrian Iliuţă Nica, Alin Ferco Nica, Ioan Pop şi Ioan Siadik, în Dosarul nr. 21.812/3/2016 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 557D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens aminteşte că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că legiuitorul este liber să stabilească reguli şi excepţii referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar personalul acestor instituţii este salarizat la acelaşi nivel. În sprijinul celor arătate, invocă jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.812/3/2016, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), coroborate cu dispoziţiile alin. (5^1) ale aceluiaşi articol din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro lex“, în calitate de reprezentant al membrilor săi Dan Claudiu Angerer Baran, Milanko Cervenak, Claudiu Cotoraci, Arthur Mihai Galambos, Pavel Milan Lehoczki, Adrian Iliuţă Nica, Alin Ferco Nica, Ioan Pop şi Ioan Siadik cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect drepturi salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu art. 4 din Carta Socială Europeană şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Această critică are în vedere diferenţa de tratament juridic pe care aceste texte de lege o instituie între diferite categorii de personal din sistemul bugetar, înlăturând diferenţele inechitabile de salarizare doar pentru anumite categorii, menţionate expres în art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. 6. Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 1: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. [...](5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“" 12. Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 44 pct. 11 din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea apreciază că textele de lege cu care a fost sesizată pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate. 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 41 alin. (2) privind munca şi protecţia socială a muncii. De asemenea, susţine că sunt încălcate prevederile art. 4 din Carta Socială Europeană, referitoare la dreptul la o salarizare echitabilă, şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 14. Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“ Ca atare, normele criticate prin excepţia de neconstituţionalitate au primit interpretarea în sensul dorit de autorul excepţiei. 15. Curtea observă că încheierea prin care Curtea Constituţională a fost sesizată este ulterioară pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 şi publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. 16. Aşadar, având în vedere faptul că, pe de o parte, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, deci se aplică erga omnes, iar critica autorului a fost soluţionată prin hotărârea prealabilă, în sensul dorit de acesta, şi, pe de altă parte, că excepţia de neconstituţionalitate a vizat o problemă de interpretare şi aplicare a legii, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro lex“, în numele membrilor săi Dan Claudiu Angerer Baran, Milanko Cervenak, Claudiu Cotoraci, Arthur Mihai Galambos, Pavel Milan Lehoczki, Adrian Iliuţă Nica, Alin Ferco Nica, Ioan Pop şi Ioan Siadik, în Dosarul nr. 21.812/3/2016 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.