Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) lit. a) şi b), ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi ale art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Andrei Roman în Dosarul nr. 1.224/107/2020/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.167D/2020. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a depus la dosar note de şedinţă prin care face referire la fondul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât motivele de neconstituţionalitate formulate privesc interpretarea normei, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) lit. a) şi b), ale art. 346 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 511 din 5 iulie 2016 şi nr. 267 din 23 aprilie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală din 19 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.224/107/2020/a1, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) lit. a) şi b), ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi ale art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dan Andrei Roman într-o cauză aflată în procedura camerei preliminare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că principalul destinatar al normelor care reglementează procedura de cameră preliminară, în speţă judecătorul de cameră preliminară, neavând la dispoziţie norme precise, clare şi previzibile, clarifică înţelesul dispoziţiilor legale criticate prin raţionamente de natură să substituie normele juridice, în condiţiile în care jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, aşa încât înţelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale. Cu toate că principiile care guvernează atât „condiţionalităţile, criteriile şi exigenţele“, cât şi obligaţiile judecătorului de cameră preliminară, inclusiv cele la care se face referire în art. 280-282 din Codul de procedură penală, ar trebui să fie „universal valabile şi aplicabile“, susţine că, în realitate, acestea au un înţeles şi o aplicabilitate diferite, de la caz la caz şi de la judecător la judecător. Astfel, arată că, în procese penale diferite, înţelesul normelor care reglementează procedura de cameră preliminară este diferit şi chiar contradictoriu. De asemenea, sunt diferite şi „condiţionalităţile, criteriile şi exigenţele“ de verificare a regularităţii rechizitoriului şi de verificare a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale, care garantează respectarea drepturilor constituţionale, a normelor convenţionale şi a principiilor fundamentale ale procesului penal. Consideră că sunt aplicate „standarde“ diferite în ceea ce priveşte garantarea respectării drepturilor constituţionale, a normelor convenţionale şi a principiilor fundamentale ale procesului penal. În acest sens, formulează un exemplu concret pentru a sublinia diferenţa dintre cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, pe o parte, şi un alt dosar, în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a dispus prin ordonanţă infirmarea rechizitoriului, precum şi alte cauze în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a statuat, prin încheiere, în mod similar cu soluţia dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Susţine, astfel, că devin opţionale, de la caz la caz, „condiţionalităţile, criteriile şi exigenţele“ de verificare a regularităţii rechizitoriului şi de verificare a legalităţii administrării probelor, care ar trebui să aibă un caracter imperativ şi un înţeles unic, raţionamentul judecătorului tinzând spre clarificarea înţelesului unor norme juridice, pe cale de jurisprudenţă, selectivă şi neunitară, cu toate că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar judecătorul nu poate fi legiuitor. 6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că, după modificarea articolelor din titlul II al Codului de procedură penală, referitor la camera preliminară, s-a asigurat dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor. Potrivit concepţiei legiuitorului, reflectată în Codul de procedură penală, instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Reţine că, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014). Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De asemenea, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015). În procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, considerându-se că au fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu sunt suficiente pentru a întemeia o acuzaţie. Prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Reţine că, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Astfel, în cazul în care probele neexcluse nu sunt suficiente pentru a fundamenta vinovăţia inculpatului, instanţa, potrivit art. 396 alin. (1) din acelaşi act normativ, pronunţă o soluţie de achitare a inculpatului. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor. Apreciază, totodată, că prevederile art. 54 din Codul de procedură penală, care la lit. a) şi b), reglementează atribuţii exprese ale judecătorului de cameră preliminară, nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât legiuitorul are îndrituirea constituţională, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 54 lit. a) şi b), ale art. 328 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: - Art. 54 alin. (1) lit. a) şi b): „Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;“; – Art. 328 alin. (1): „(1) Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.“; – Art. 346 alin. (3) lit. a): „(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;“. 11. Art. 346 alin. (3) lit. a) a fost modificat de art. I pct. 39 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanţei de contencios constituţional. 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. Invocă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, fără a preciza, în concret, ce dispoziţii din acestea din urmă sunt încălcate. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că ceea ce a determinat ridicarea acesteia este faptul că, în opinia autorului, normele procesual penale criticate sunt interpretate şi aplicate diferit, de la caz la caz, de către judecătorul de cameră preliminară, care, potrivit criticilor formulate, clarifică înţelesul dispoziţiilor legale criticate prin raţionamente de natură să substituie normele juridice. Astfel, se susţine că în procese penale diferite înţelesul normelor care reglementează procedura de cameră preliminară este diferit şi chiar contradictoriu. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei face referire la soluţiile pronunţate în diverse dosare penale prin raportare la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, pentru a sublinia că exigenţele de verificare a regularităţii rechizitoriului şi a legalităţii administrării probelor, care ar trebui să aibă un caracter imperativ şi un înţeles unic, devin opţionale, de la caz la caz, raţionamentul judecătorului tinzând spre clarificarea înţelesului unor norme juridice, pe cale de jurisprudenţă, selectivă şi neunitară, cu toate că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar judecătorul nu poate fi legiuitor. 14. În aceste condiţii, Curtea constată că soluţionarea aspectelor invocate de autorul excepţiei nu intră în sfera contenciosului constituţional, ci ţin de competenţa exclusivă a judecătorului de cameră preliminară, care are competenţa, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, precum şi a instanţei de judecată, în fond şi în căile de atac. 15. Instanţa de control constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). 16. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, şi Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 14). Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 17. Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa de a interpreta şi aplica legea, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a) şi b), ale art. 328 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a) şi b), ale art. 328 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Andrei Roman în Dosarul nr. 1.224/107/2020/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
