Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.771/1/2024
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Marian Budă │al Secţiei a II-a │
│ │civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Florea │- judecător la Secţia I│
│Burgazli │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Liviu Eugen │- judecător la Secţia I│
│Făget │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I│
│Glodeanu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a│
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Dumitrache │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Bogdan Cristea│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Iulia Craiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.771/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înţelege şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuţiile scrise în fişa postului au vreo relevanţă, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeaşi." 5. Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse raportul întocmit şi punctul de vedere din partea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia. 6. Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor 7. Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a dispus, prin Încheierea de la 18 iulie 2024, în Dosarul nr. 3.678/107/2023, la care sa conexat Dosarul nr. 5.086/107/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înţelege şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuţiile scrise în fişa postului au vreo relevanţă, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeaşi." 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.771/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024. 9. Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate, cu nr. 1.772/1/2024 şi 1.773/1/2024, sesizările formulate de Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceeaşi problemă de drept. 10. Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 1.772/1/2024 şi nr. 1.773/1/2024 la Dosarul nr. 1.771/1/2024. II. Normele de drept intern incidente 11. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 " SECŢIUNEA a 2-a Principiile sistemului de salarizare Principii ART. 6 Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)" III. Expunerea succintă a proceselor 12. Sesizările conexate sunt formulate în litigii în care reclamanţii, poliţişti locali cu studii medii, solicită să fie salarizaţi la acelaşi nivel ca şi colegii lor care desfăşoară aceeaşi activitate, dar au studii superioare, şi care beneficiază de un salariu de bază mai mare, solicitând în acest sens anularea în ceea ce îi priveşte a hotărârilor de consiliu local de stabilire a ierarhiei funcţiilor, precum şi a dispoziţiilor de salarizare emise de primar. 13. În motivare, reclamanţii au arătat că deţin funcţia publică specifică de execuţie de poliţist local, studii medii în cadrul Biroului ordine şi linişte publică din Serviciul poliţia locală aflat în aparatul de specialitate al primarului municipiului A. În cadrul serviciului respectiv îşi desfăşoară activitatea şi poliţişti locali cu studii superioare, care desfăşoară aceeaşi muncă şi au aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi ca şi reclamanţii, dar care sunt salarizaţi în cuantum superior. 14. Or, atribuţiile şi responsabilităţile poliţiştilor locali, atât cu studii medii, cât şi cu studii superioare sunt identice, întrucât izvorăsc direct din lege, anume Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 155/2010), actul normativ nefăcând nicio diferenţă între atribuţiile poliţiştilor locali cu studii medii şi cele ale poliţiştilor locali cu studii superioare. 15. Salariul de bază al poliţiştilor locali se stabileşte de către consiliul local potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi se impunea a fi egal pentru poliţiştii locali, indiferent dacă aceştia au studii medii sau superioare, câtă vreme atribuţiile şi munca efectiv desfăşurată sunt identice şi nu există nicio interdicţie în Legea nr. 155/2010 care să împiedice această egalizare. 16. Din moment ce reclamanţii, în calitate de poliţişti locali cu studii medii, au un salariu de bază lunar mai mic decât colegii lor, poliţişti locali cu studii superioare, cu toate că desfăşoară aceeaşi muncă, iar atribuţiile şi responsabilităţile din fişa postului sunt identice, în mod evident se află în faţa unei discriminări, fiind încălcat principiul egalităţii de tratament, consacrat de art. 41 din Constituţia României şi art. 6 alin. (3) din Codul muncii, potrivit căruia pentru munca egală plata trebuie să fie egală, fiind interzisă orice discriminare cu privire la elementele şi condiţiile de remunerare. 17. Principiul egalităţii de tratament presupune acordarea unui salariu de bază egal angajaţilor care prestează aceeaşi muncă sau o muncă de valoare egală şi care au aceeaşi pregătire profesională. 18. Sintagma „pregătire profesională“ se referă strict la pregătirea necesară pentru ocuparea funcţiei pe care este încadrată persoana, şi nu la studiile medii sau superioare pe care le deţine aceasta. Or, atât poliţiştii locali cu studii superioare, cât şi poliţiştii locali cu studii medii au făcut acelaşi curs de formare şi deţin diplome cu competenţe identice. Acest curs de pregătire este obligatoriu pentru ocuparea funcţiei de poliţist local, indiferent de studiile deţinute (medii sau superioare), fiind prevăzut de art. 18 din Legea nr. 155/2010. 19. Prin urmare, singura pregătire profesională necesară şi obligatorie pentru ocuparea funcţiei de poliţist local, indiferent că acesta are studii medii sau superioare, este un curs de formare profesională cu o durată de 3 luni. 20. Pârâţii au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinându-se că, potrivit art. 34 din Legea nr. 155/2010, drepturile salariate ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului. 21. Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV, conform art. 11 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017. 22. Funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă. 23. Diferenţele salariale invocate de către reclamanţi în acţiune nu pot constitui acte sau fapte de discriminare în sensul celor reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, de vreme ce în stabilirea salariului de bază au fost respectate principiile şi criteriile enunţate în Legea-cadru nr. 153/2017. 24. La stabilirea salariilor reclamanţilor au fost respectate toate principiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, anume principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor [art. 6 lit. d)]. 25. Mai mult, la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, funcţia similară este definită ca fiind o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă. 26. Cu privire la afirmaţia reclamanţilor că singura pregătire profesională necesară şi obligatorie pentru ocuparea funcţiei de poliţist local este cursul de formare profesională care are o durata de 3 luni, s-a învederat că este eronată, deoarece art. 18 alin. (5) din Legea nr. 155/2010 stabileşte că „Finalizarea programelor de formare prevăzute la alin. (1) şi (2) se face prin examen de absolvire, conform planului de învăţământ. În urma promovării examenului, poliţiştii locali obţin un certificat de absolvire eliberat, în condiţiile legii, de către instituţia organizatoare“. 27. În cadrul soluţionării cauzelor, după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a pus în vedere părţilor să îşi exprime opinia cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor acestui act normativ şi să propună, după caz, chestiunea de drept cu care ar trebui sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra dezlegării problemei de drept care face obiectul prezentului dosar. 28. Ca urmare, reclamanţii au depus la dosare cereri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înţelege şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuţiile scrise în fişa postului au vreo relevanţă, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeaşi.“ 29. Cererile de sesizare au fost admise prin încheierile anterior menţionate, dispunându-se totodată, în temeiul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea judecăţii până la soluţionarea chestiunii de drept. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor 30. Instanţa de trimitere a apreciat că litigiul de faţă face obiectul normei imperative din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 31. S-a mai constatat că problema de drept invocată este nouă, nu a mai fost dezlegată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 32. De asemenea, lămurirea problemei de drept invocate are o influenţă hotărâtoare asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii încadraţi ca poliţişti locali cu studii medii solicită să li se acorde acelaşi salariu de care beneficiază poliţiştii locali încadraţi în baza studiilor superioare. 33. Sub aspectul admisibilităţii, s-a avut în vedere şi faptul că obiectul cauzei se referă la drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. V. Punctele de vedere ale părţilor 34. Reclamanţii au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a prezenta puncte de vedere asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările 35. Instanţele de trimitere au arătat că, deşi art. 7 din Legea nr. 155/2010 nu reglementează atribuţii distincte în funcţie de nivelul studiilor, trebuie analizate în concret fişele posturilor poliţiştilor locali cu studii medii în comparaţie cu fişele posturilor poliţiştilor locali cu studii superioare. Existenţa cel puţin a unei atribuţii suplimentare sau care cuprinde sarcini de serviciu de dificultate sporită pentru poliţiştii locali cu studii superioare atrage o diferenţiere sub aspectul atribuţiilor şi responsabilităţilor, ceea ce justifică şi o diferenţiere sub aspect salarial. 36. Mai mult decât atât, nu este vorba de ipoteza unor funcţii similare; această noţiune este descrisă de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă; or, atât timp cât reclamanţii nu se află în aceleaşi condiţii de studii cu elementul comparator rezultă inexistenţa unei stări de discriminare sub aspect salarial. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 37. Cu excepţia Curţii de Apel Constanţa, instanţele naţionale au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă şi au înaintat doar opinii teoretice ale judecătorilor cu privire la problema de drept supusă interpretării. 38. Astfel, Tribunalul Braşov a învederat că opinia acestei instanţe este în concordanţă cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora principiul egalităţii presupune că salariile de bază ar trebui să fie egale pentru muncă de valoare egală, iar acest principiu trebuie aplicat indiferent de nivelul de studii al angajaţilor. În plus, dacă atribuţiile efective ale posturilor sunt similare sau identice, indiferent de nivelul de studii, atunci salariile de bază ar trebui să fie egale. În ceea ce priveşte atribuţiile scrise în fişa postului, acestea pot fi relevante, dar, în cazul în care există circumstanţe specifice care justifică diferenţe salariale (cum ar fi responsabilităţi suplimentare sau experienţă), acestea ar trebui să fie evaluate în mod corespunzător. În concluzie, salariile de bază ar trebui să fie egale pentru munca de valoare egală, indiferent de nivelul de studii, cu respectarea principiului egalităţii şi a atribuţiilor postului. 39. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a opinat că prin sintagma în discuţie nu se înţelege ipoteza în care munca prestată este aceeaşi, dacă diferă studiile persoanelor care efectuează munca; în motivare, s-a arătat că prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate sistematic, art. 6 lit. c), indicat de autorul sesizării, neavând o existenţă de sine stătătoare. Astfel, prin art. 6 lit. d) din aceeaşi lege este reglementat principiul importanţei sociale a muncii, conform căruia salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor. Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cap. I art. 1, prevede că: „Salariile de bază ale personalului de execuţie din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, sunt diferenţiate după nivelul studiilor.“ Aşadar, salariile de bază ale personalului de execuţie din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, nu sunt stabilite uniform, ci diferenţiat, în considerarea nivelului studiilor. Atribuţiile specifice, competenţele, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt mai sporite în cadrul muncii prestate de către personalul cu studii superioare, faţă de cele exercitate de către personalul cu studii medii. Stabilirea unor salarii de bază diferenţiate este justificată, astfel, fie de nivelul sporit al atribuţiilor specifice, fie de prestarea unei munci căreia legea îi recunoaşte o complexitate mai ridicată în considerarea volumului de activitate crescut faţă de personalul cu studii medii. 40. Tribunalul Ilfov a opinat că sintagma „asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală“ prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu include şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă nivelul studiilor persoanelor care efectuează munca. 41. Tribunalul Teleorman a apreciat că prin sintagma „asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală“ se înţelege situaţia în care munca prestată este aceeaşi şi sunt îndeplinite aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie, vechime în specialitate, având relevanţă atribuţiile scrise în fişa postului, chiar dacă munca prestată este aceeaşi. 42. Din hotărârile identificate, la nivelul Curţii de Apel Constanţa s-a apreciat că stabilirea salarizării personalului bugetar diferenţiate, în funcţie de nivelul studiilor, nu ar putea constitui o discriminare, cât timp persoanele care invocă diferenţa de tratament se regăsesc în situaţii semnificativ diferite, iar aceasta este rezonabilă şi justificată obiectiv de necesitatea instituirii unui sistem de salarizare unitar la nivelul sectorului bugetar pe baza principiilor enumerate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017. 43. Tribunalul Galaţi a apreciat că prin sintagma „asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală“ prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se înţelege şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, fiind necesar ca studiile şi munca să fie egale. Totodată, atribuţiile scrise în fişa postului au o relevanţă aparte chiar dacă munca prestată este efectiv aceeaşi. 44. Curtea de Apel Iaşi a opinat că, în situaţia în care studiile superioare sunt relevante/necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor, diferenţierea salarială dintre funcţionarii cu studii medii şi funcţionarii cu studii superioare nu încalcă principiul egalităţii reglementat de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017. 45. Punctul de vedere exprimat la nivelul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Prahova este în sensul că sintagma „asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală“ prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 are în vedere şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; atribuţiile scrise în fişa postului nu au relevanţă, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeaşi. 46. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 47. În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care pot prezenta relevanţă în analiza sesizării de faţă. 48. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost anterior învestită cu interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 155/2010, conform cărora „Drepturile salariale ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucureşti“, coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, care are următorul cuprins: "(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli." 49. Prin Decizia nr. 1/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor legale anterior citate, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului. 50. În considerentele acestei decizii se arată că poliţiştii locali sunt în prezent asimilaţi funcţionarilor publici şi că salarizarea acestora se realizează în temeiul prevederilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin act de dispoziţie al ordonatorului principal de credite, aprobat prin hotărâre a consiliului local, iar singurele limitări pe care legea le impune ordonatorilor de credite în stabilirea drepturilor salariale ale personalului propriu sau celui al instituţiilor publice din subordine se referă la minimul şi maximul acestora, cu încadrarea, evident, în limitele creditelor bugetare aprobate (considerentul 72). 51. În virtutea prevederilor legale menţionate, stabilirea grilei de salarizare pentru personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucureşti, în ceea ce îi priveşte pe funcţionarii publici, rămâne la latitudinea ordonatorului principal de credite, cu respectarea limitelor minime şi maxime instituite de lege (considerentele 68 şi 41). 52. Se mai constată că „este vorba despre situaţia de excepţie de salarizare a personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie», unde nu există o anexă care să cuprindă salariile de bază şi unde ordonatorul principal de credite are libertatea de a stabili un cuantum al salariului diferit pentru personalul din domenii diferite de activitate, ba chiar din acelaşi domeniu de activitate, conform principiului reglementat la art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia «Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, are la bază următoarele criterii generale: (…)»“ (considerentul 78). 53. Aceste criterii generale care stau la baza ierarhizării posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt: a) cunoştinţe şi experienţă; b) complexitate, creativitate şi diversitate a activităţilor; c) judecata şi impactul deciziilor; d) responsabilitate, coordonare şi supervizare; e) dialog social şi comunicare; f) condiţii de muncă; g) incompatibilităţi şi regimuri speciale. 54. Aşadar, conform deciziei amintite, chiar în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate, nu este obligatoriu ca ordonatorul principal de credite să stabilească un cuantum egal al salariului pentru întregul personal, acesta putând fi diferit, cu condiţia de a fi respectate criteriile generale prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 55. Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. 56. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, a admis sesizarea şi a stabilit că dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o „funcţie similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. 57. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.435/1/2023, a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. 58. La nivelul Curţii Constituţionale poate prezenta relevanţă Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016. 59. De asemenea, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019 (reluată ulterior în celelalte decizii, precum: Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020; Decizia nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021; Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020; Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021; Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022), a reţinut, la paragrafele 26-34, următoarele: "(…) Curtea reţine că, în materia salarizării personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, legiuitorul acordă competenţă exclusivă consiliilor locale/ consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti/ ordonatorilor de credite. Autorităţile administraţiei publice locale enunţate au, aşadar, dreptul de decizie referitor la stabilirea salariului de bază al acestor categorii de personal din sistemul bugetar, dispunând, prin bugetul local, de resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii acestei competenţe. O asemenea competenţă se exercită însă cu respectarea normelor, criteriilor şi standardelor stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, potrivit art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. Astfel, referitor la această categorie specială, Legea-cadru nr. 153/2017 instituie reguli specifice: nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV [art. 11 alin. (2) din lege]; nivelul veniturilor salariale se stabileşte fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti [art. 11 alin. (4) din lege]; angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la art. 11 alin. (1) din lege se fac cu respectarea prevederilor legii, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual [art. 11 alin. (5)]. (…) În aceste condiţii, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia salarizării personalului din aparatul administraţiei publice locale, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie, ci dau expresie opţiunii legiuitorului de a acorda consiliilor locale/consiliilor judeţene/ Consiliului Local al Municipiului Bucureşti competenţa în această materie, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcţionarii publici care îşi desfăşoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal bugetar şi celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunţată în Cauza M. împotriva Belgiei), principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine, pe de o parte, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite. În acest sens, art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, în timp ce art. 6 lit. h) din lege consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu. O asemenea reglementare permite, aşadar, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 60. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor 61. Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizărilor, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 62. Sesizarea de faţă este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ adoptat la 13 iunie 2024 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. 63. Pornind de la aprecierea instanţelor de trimitere conform căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ar dispune cu titlu imperativ sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în oricare dintre cauzele enumerate limitativ de art. 1, se impune a se menţiona mai întâi care este rolul noului act normativ şi care sunt diferenţele faţă de mecanismul similar prevăzut de Codul de procedură civilă. 64. Conform preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aceasta a fost adoptată „ţinând seama de necesitatea asigurării de urgenţă a unei practici judiciare uniforme şi unitare - care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice“ şi „ţinând seama de faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. 65. Aşadar, prin acest act normativ a fost creat un mijloc procedural care permite instanţelor judecătoreşti să solicite instanţei supreme să se pronunţe în principiu asupra unei chestiuni de drept în litigiile privind: - [art. 1 alin. (1)] stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; – [art. 1 alin. (2)] stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). 66. Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 67. Din aceste prevederi legale rezultă că, spre deosebire de art. 519 din Codul de procedură civilă, noul act normativ se aplică doar proceselor anume prevăzute la art. 1, respectiv celor având ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi celor având ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). 68. În al doilea rând, spre deosebire de art. 519 din Codul de procedură civilă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 permite şi completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în litigiile prevăzute la art. 1. 69. În continuare, o altă deosebire decurge din faptul că, în cazul sesizării întemeiate pe prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, suspendarea judecăţii cauzelor similare este obligatorie, şi nu facultativă. 70. În plus, sesizarea întemeiată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu este condiţionată de existenţa şi analiza noutăţii problemei de drept. 71. Concluzionând, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în litigiile anume prevăzute de art. 1, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant. 72. Toate celelalte condiţii de admisibilitate, instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă şi expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rămân însă neschimbate, astfel cum rezultă din conţinutul art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“. 73. Aşadar, sesizarea instanţei supreme în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de admisibilitate: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – litigiul să fie dintre cele prevăzute la art. 1, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări jurisprudenţiale diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 74. În cazul concret al sesizării de faţă, examinarea condiţiilor impuse cumulativ de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidenţă faptul că sunt îndeplinite doar în parte cerinţele legale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile enunţate anterior. 75. Astfel, este îndeplinită condiţia de admisibilitate legată de obiectul sesizării, litigiile fiind dintre cele prevăzute la art. 1. 76. Totodată, sesizările sunt formulate în cauze în curs de judecată, şi această condiţie fiind îndeplinită. 77. Din verificările efectuate rezultă că nu există o pronunţare asupra chestiunii sau problemei de drept în discuţie printr-o altă hotărâre prealabilă anterioară sau printr-o decizie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi ea nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, fiind astfel îndeplinită o altă condiţie de admisibilitate impusă de dispoziţiile legale. 78. Prin urmare, prezenta sesizare îndeplineşte condiţiile legale de ordin procedural, astfel încât, în continuare, trebuie să se stabilească dacă problema de drept ridicată de către instanţa de sesizare este o chestiune de drept reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu. 79. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond. 80. Este îndeplinită condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, cât timp, în cauzele în care s-au formulat sesizările, reclamanţii susţin că este încălcat principiul nediscriminării şi al egalităţii de tratament, care presupune acordarea unui salariu de bază egal angajaţilor care prestează aceeaşi muncă sau o muncă de valoare egală. 81. Cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că aceasta presupune identificarea unor dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale care sunt imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte prevederi, fiind susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite şi, în consecinţă, să creeze practică neunitară. 82. Aşadar, nu orice chestiune de drept poate să fie supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai acele dispoziţii legale care au caracter precar, dual sau complex, putând da naştere unor interpretări divergente. 83. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă pe fond a cauzei în discuţie, afectând astfel actul de justiţie pe care instanţa de trimitere este chemată să îl efectueze în mod direct şi efectiv, rol care este consacrat la nivel constituţional. 84. În cauza de faţă, sesizările conexe care au generat declanşarea mecanismului de unificare jurisprudenţială de faţă provin de la o singură instanţă şi de la acelaşi complet de judecată, care, în cuprinsul punctului de vedere înaintat ulterior sesizării, expune o abordare clară şi concisă cu privire la modul în care ar trebui dezlegată problema de drept. 85. Or, astfel cum deja s-a stabilit în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care instanţa de trimitere expune o interpretare clară şi argumentată în privinţa chestiunii de drept în discuţie, fără a fi prezentate şi argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar - imperfect, lacunar ori contradictoriu -, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile (Decizia nr. 50 din 26 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 24 noiembrie 2022). 86. Aşa fiind, în cauză nu este vorba de dificultăţi de interpretare a vreunei prevederi legale, ci de atribuţia instanţelor învestite cu soluţionarea litigiilor de a analiza probele cauzei şi de a le da eficienţa legală, atribuţie ce nu poate face obiectul mecanismului declanşat prin prezentele sesizări. 87. În concluzie, lipseşte o condiţie esenţială de admisibilitate a sesizărilor, respectiv aceea de a exista o chestiune de drept susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, sesizarea fiind inadmisibilă. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în dosarele nr. 3.678/107/2023, nr. 3.676/107/2023 şi 3.674/107/2023, cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se înţelege şi situaţia în care munca prestată este aceeaşi, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuţiile scrise în fişa postului au vreo relevanţă, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeaşi." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 octombrie 2024. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MARIANA CONSTANTINESCU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
