Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 32.225/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 166D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosar note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că prevederile de lege criticate sunt norme de procedură, iar potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are competenţă exclusivă cu privire la instituirea procedurii de judecată şi de exercitare a căilor de atac. Arată că, în mod firesc, numai o hotărâre prin care se evocă fondul cauzei ar putea fi criticată pentru un eventual minus petita. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 3.466A din 24 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 32.225/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Livia Alice Teodorescu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire împotriva unei decizii civile pronunţate cu privire la o contestaţie în anulare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul procedură civilă, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute. Potrivit prevederilor criticate, revizuirea profită numai acelor subiecte de drept în procesele cărora instanţele au antamat fondul, ceea ce constituie o discriminare, neexistând o motivare obiectivă şi rezonabilă. Art. 509 alin. (2) din Codul procedură civilă prevede situaţiile în care evocarea fondului nu constituie o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire. Condiţionarea admisibilităţii cererii de revizuire de antamarea fondului hotărârii ce se atacă reprezintă, în realitate, o sancţiune aplicată revizuentului, cu consecinţa posibilităţii trecerii în puterea lucrului judecat a unor hotărâri ilegale, bazate pe o situaţie de fapt contrară realităţii. Arată că se încalcă astfel în mod flagrant art. 21 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă bazată pe o situaţie de fapt contrară realităţii, iar cererea de revizuire se respinge ca inadmisibilă, întrucât instanţa nu a antamat fondul hotărârii care se atacă, se încalcă nu numai accesul liber la justiţie al cetăţenilor, ci şi autoritatea de lucru judecat. Susţine că se încalcă şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, din moment ce ipoteza de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, constând în faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, nu poate fi aplicată hotărârilor judecătoreşti prin care nu se antamează fondul, întrucât acestea nu dispun nimic cu privire la o cerere. Prin urmare, o astfel de cerere ar fi în mod logic inutilă şi inadmisibilă. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. (...) nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.“" 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării legii, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea excepţiei critică prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă în interpretarea coroborată a acestora, din care rezultă că doar unele hotărâri care nu evocă fondul pot fi supuse revizuirii. Per a contrario, împotriva tuturor celorlalte hotărâri care nu evocă fondul, precizând ipoteza unei contestaţii în anulare, nu se va putea introduce calea de atac a revizuirii, ceea ce, în opinia sa, ar fi contrar prevederilor constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie. În cauză, revizuirea a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă contestaţia în anulare, situaţie care nu a pus în discuţie fondul dreptului în litigiu. 14. Curtea reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul articolului menţionat. Alin. (2) prevede, tot limitativ, ipoteze de excepţie, în care, chiar dacă nu s-a evocat fondul, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii. Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. 15. Astfel, Curtea constată că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020). 16. Raţiunea pentru care cazul de revizuire la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate - şi anume, atunci când judecătorul nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut - nu este aplicabil şi hotărârilor în care instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului şi nici nu evocă fondul rezidă în faptul că, într-o asemenea ipoteză, acţiunea se respinge exclusiv pe considerente de procedură, fără să fie antamate aspecte substanţiale, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii şi care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Ca atare, introducerea acestei căi de atac ar fi complet ineficientă, lipsind finalitatea esenţială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parţială, a unei hotărâri judecătoreşti care dezleagă o situaţie conflictuală, oferind o soluţie juridică şi dispunând, în consecinţă, în spiritul şi litera legii, cu privire la drepturile şi obligaţiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecăţii. 17. De altfel, în acest context, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În interpretarea acestei prevederi, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). Principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, preluat şi de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017). 18. Totodată, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune ca, în toate cauzele, să fie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 32.225/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
