Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.135/1/2020
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mioara │- judecător la Secţia I │
│Iolanda Grecu│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Gina │- judecător la Secţia I │
│Pietreanu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Georgeta │- judecător la Secţia I │
│Stegaru │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina Iuliana│- judecător la Secţia I │
│Ţuca │civilă │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.135/1/2020 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), şi ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător LauraMihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Harghita - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 10 iulie 2020, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: care este natura juridică a „planului parcelar“, respectiv acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991)? 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 august 2020, cu nr. 2.135/1/2020, termenul de judecată fiind stabilit la 26 octombrie 2020. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 9. Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: ART. 27 "(1) Punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile. (...)(2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare, şi înaintează documentaţia comisiei judeţene sau prefectului pentru validare şi, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate. (...)(4^1) Primarul va afişa lunar suprafaţa constituită sau reconstituită, numele beneficiarilor, amplasamentul, planurile parcelare, precum şi suprafaţa rămasă în rezerva comisiei locale. (...)" 10. Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005): ART. 14 "La cererea proprietarilor sau a moştenitorilor prevăzuţi la art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile locale înaintează comisiilor judeţene, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererilor, planurile parcelare şi procesul-verbal de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate, însoţite de un extras de carte funciară." ART. 34 "(...)(2) În cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente ale proprietarilor deposedaţi, iar proprietarii vecini recunosc limitele acestor proprietăţi pe toate laturile, comisia locală ia act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii, formulată în scris, întocmeşte planurile parcelare şi înaintează în termen de 10 zile documentaţia comisiei judeţene sau prefectului pentru validare şi, respectiv, pentru eliberarea titlurilor de proprietate. (...)" ART. 36 "(1) Pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20. (...)" ART. 72 "Punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice şi juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia judeţeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice şi a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanţilor deţinătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării." 11. Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996) - forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 24 iulie 2014: ART. 39 "(...)(4) Titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare se vor înscrie din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare validate de comisia judeţeană de aplicare a legilor de restituire a proprietăţilor funciare şi recepţionate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale." III. Expunerea succintă a procesului 12. Prin Sentinţa civilă nr. 1.064 din 2 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect anularea planului parcelar nedatat, vizat de primar, care a stat la baza intabulării în cartea funciară a titlului de proprietate nr. xxxxx din 5 martie 2004; a fost admisă în parte cererea de intervenţie, în sensul respingerii acţiunii principale, ca neîntemeiate; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile având ca obiect anularea parţială a planului parcelar al comunei S şi obligarea pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S să modifice planul parcelar actual formulate în cadrul cererii de intervenţie principală; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea intervenienţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. 13. Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Gheorgheni a reţinut că reclamantul Grupul Asociativ de Pădure nr. xx S, în temeiul legilor fondului funciar, a solicitat retrocedarea unei suprafeţe totale de 45,82 ha teren cu vegetaţie forestieră (parţial păşune), solicitare în raport cu care i s-a eliberat iniţial titlul de proprietate nr. xxxxx/2004 pentru o suprafaţă de 6,20 ha păşune. 14. Prima instanţă a reţinut că, în cauză, problema litigioasă vizează, în esenţă, compararea a două schiţe ce au fost intitulate de reclamantă „planuri parcelare“, aceasta având interesul menţinerii propriei schiţe, în baza căreia şi exercită posesia terenurilor incluse în titlurile de proprietate eliberate în favoarea sa, cu consecinţa anulării schiţei „plan parcelar“ ce a fost întocmită anterior şi care a fost vizată, la data emiterii sale, de primarul comunei S. S-a mai reţinut că reclamantul a folosit o argumentare de natură a crea confuzie între schiţele prezentate, în scopul preconstituirii pentru sine a unei pretinse anteriorităţi a schiţei invocate în favoarea sa. 15. Prima instanţă a reţinut că în cauză, la nivelul Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, nu există un plan parcelar întocmit care să fi fost validat de Comisia judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar H, în conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005. 16. În atare situaţie, potrivit Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634/2006 (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006), în vigoare la momentul întocmirii celor două schiţe, în cazul în care nu există un plan parcelar documentaţiile cadastrale vor fi însoţite de „plan de încadrare în tarla“, cu menţiunea „imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar“. 17. Analizând cererea reclamantei privind „anularea actului intitulat plan parcelar nedatat, realizat la scara de 1:5000 extravilan“, instanţa de fond a constatat că acea schiţă nu constituie un veritabil document - plan parcelar în accepţiunea legii, dar, spre deosebire de schiţa de care se prevalează reclamanta, acel act este anterior emis şi poartă certificarea prin semnătura reprezentantului UAT - primarul comunei, care are şi calitatea de preşedinte al comisiei locale. Prin plan parcelar se înţelege reprezentarea grafică a unei tarlale care conţine limitele tuturor imobilelor din tarla şi detaliile stabile din teren ce o definesc, planul parcelar devenind plan cadastral după recepţia şi atribuirea numerelor cadastrale de către oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară. Totodată, prin Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, a fost stabilită şi procedura privind modalitatea de recepţie a planurilor parcelare şi atribuirea numerelor cadastrale pentru imobilele situate în extravilan, retrocedate conform legilor speciale de retrocedare nr. 18/1991, nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000) etc. Astfel, planul parcelar se întocmeşte de către persoane autorizate, cu respectarea normelor şi regulamentelor în vigoare, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale sau a altor persoane interesate. 18. Scopul întocmirii planului parcelar este acela al identificării tarlalelor, al numerotării unitare la nivel de teritoriu administrativ, al realizării corespondentului între actele de proprietate deţinute de proprietari şi poziţionarea fizică în teren a amplasamentului, executantul planului parcelar actual trebuind să respecte documentaţiile cadastrale întocmite anterior, în baza cărora s-a realizat intabularea dreptului de proprietate al intervenientelor în cărţile funciare deschise pentru terenurile înscrise în titlul acestora de proprietate. 19. În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că schiţa avizată de primarul comunei S, deşi nu are valoarea juridică a unui plan parcelar, constituie un înscris oficial emis anterior celui invocat de reclamant ca având aceeaşi valoare, înscris care a stat la baza identificării şi întocmirii tuturor documentelor necesare intabulării dreptului de proprietate al intervenientelor în interes propriu în prezenta cauză, drept care, astfel, a devenit opozabil erga omnes, a intrat în circuitul civil şi, pe cale de consecinţă, se bucură de protecţia civilă garantată inclusiv de Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). 20. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Grup Asociativ de Pădure nr. xx S, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, deoarece aceasta a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului şi fără a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale şi excepţii formulate. În subsidiar, apelanta a solicitat anularea în tot sau în parte a sentinţei, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. 21. În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a calificat greşit actul juridic dedus judecăţii, iar, ca urmare, în loc să constate că se impunea în sarcina comisiilor de fond funciar rectificarea actelor administrative care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale părţilor şi clarificarea tuturor divergenţelor, cu consecinţa respectării dreptului de proprietate al părţilor, a preferat să lase nesoluţionată problema, lăsând să persiste diferendul dintre părţi, ceea ce contravine menirii unei instanţe de judecată. 22. Intimaţii-intervenienţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat. 23. Prin încheierea din data de 6 mai 2020, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a pus în vedere părţilor să îşi exprime punctul de vedere cu privire la natura înscrisului a cărui anulare a fost solicitată de reclamant, respectiv dacă este un act juridic sau este un document tehnic, iar, prin raportare la natura sa, să precizeze dacă este admisibilă acţiunea în anulare formulată de reclamant. 24. Prin cererea depusă la data de 17 iunie 2020, apelantul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: care este natura juridică a înscrisului denumit „plan parcelar“, respectiv dacă acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice? 25. Prin încheierea din 10 iulie 2020, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii 26. Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ, după cum urmează: - cauza se află în curs de judecată pe rolul Tribunalului Harghita - Secţia civilă; – completul de judecată care sesizează instanţa supremă judecă în ultimă instanţă, iar cauza este de competenţa materială a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă; – chestiunea invocată este nouă, având în vedere că, deşi prevederile legale care reglementează planul parcelar, respectiv art. 27 din Legea nr. 18/1991, nu reprezintă o reglementare nou intrată în vigoare, nu există o jurisprudenţă continuă cu privire la solicitările de anulare a planurilor parcelare, în condiţiile în care aceste cereri au un caracter izolat; – soluţionarea pe fond a cauzei depinde de soluţionarea chestiunilor a căror lămurire se solicită, deoarece în funcţie de natura juridică a înscrisului atacat, intitulat „plan parcelar“, urmează să se analizeze admisibilitatea cererii de anulare ce face obiectul prezentei cauze; – chestiunea invocată nu a mai format obiectul unei statuări obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aşa cum rezultă din verificările efectuate pe site-ul instanţei supreme. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 27. Apelantul-reclamant Grupul Asociativ de Pădure nr. xx S, prin concluziile scrise depuse la data de 10 iulie 2020, consideră că planul parcelar este un act juridic administrativ, pentru că este emis de o autoritate publică, este nominativ (se emite pentru o categorie determinată de persoane - vecinii interesaţi), iar persoana care îl deţine se bucură de efectele pe care le poate produce din punct de vedere juridic, deoarece numai după validare şi numai după întocmirea planului parcelar se emite titlul de proprietate. Faţă de cele arătate, consideră că planul parcelar este o operaţiune administrativă prealabilă emiterii titlului de proprietate. În consecinţă, legalitatea sa poate fi verificată de instanţa de drept comun în cadrul unei acţiuni în anulare. Apelantul-reclamant consideră că, indiferent dacă legea nu califică planul parcelar ca fiind un act juridic, aceasta nu înseamnă că nu este un act administrativ asimilat şi subliniază că planul parcelar nu trebuie confundat cu planul cadastral, reglementat de Legea nr. 7/1996 şi unde legiuitorul defineşte noţiunea de parcelă ca fiind reprezentarea grafică a unei suprafeţe de teren cu aceeaşi categorie de folosinţă. 28. Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S, prin notele de şedinţă depuse la data de 10 iunie 2020, a arătat că planul parcelar este un document tehnic, fără a motiva această opinie. 29. Intimaţii-intervenienţi au arătat, prin concluziile orale de la termenul de judecată din data de 24 iunie 2020, că planul parcelar este o documentaţie tehnică ce nu poate fi asimilată unui act juridic şi care nu produce efecte juridice. 30. După comunicarea raportului, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.232/234/2014 a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (1), (2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991,art. 14,art. 34 alin. (2),art. 36 alin. (1) teza întâi şi art. 72 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, precum şi ale art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, planul parcelar nu este un act juridic, deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice. Acest înscris este doar un document tehnic, care a servit înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea intimaţilor-intervenienţi, drept de proprietate stabilit prin titlul de proprietate emis în favoarea lor, acesta din urmă fiind un act juridic. În consecinţă, o acţiune în anularea acestui plan parcelar este inadmisibilă, eventualele nereguli ale acestei documentaţii putând fi criticate fie pe calea unor acţiuni care vizează fondul dreptului de proprietate, cum ar fi acţiuni în revendicare sau acţiuni în anularea titlului de proprietate, fie pe calea unor acţiuni îndreptate împotriva înscrierii în cartea funciară, formulate pe căile procedurale reglementate de Codul civil şi de Legea nr. 7/1996. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 32. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti relevante, precum şi puncte de vedere teoretice. 33. Astfel, majoritatea instanţelor a apreciat că planul parcelar emis de unitatea administrativ-teritorială este un document tehnic, ce cuprinde reprezentarea grafică a unei tarlale, care conţine limitele tuturor imobilelor din tarla şi detaliile stabile din teren ce o definesc, întocmit într-un anumit format - analogic sau digital - şi integrat într-un plan cadastral după recepţia acestuia de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, prin atribuirea numerelor cadastrale tuturor imobilelor componente şi înscrierea în cartea funciară. El nu este un act juridic de natură a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice, având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, aplicabil litigiului în raport cu data introducerii acţiunii, precum şi în raport cu dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 634/2006. 34. O acţiune în anularea acestui plan parcelar este inadmisibilă, eventualele nereguli ale acestei documentaţii putând fi criticate fie pe calea unor acţiuni care vizează fondul dreptului de proprietate, cum ar fi acţiuni în revendicare sau acţiuni în anularea titlului de proprietate, fie pe calea unor acţiuni îndreptate împotriva înscrierii în cartea funciară, formulate pe căile procedurale reglementate de Codul civil şi de Legea nr. 7/1996. 35. O parte a instanţelor a opinat că planul parcelar este un act administrativ de natură a produce efecte juridice după avizarea/validarea planului de către organele/instituţiile prevăzute de legislaţia funciară şi/sau cea cadastrală, planul stabilind limitele materiale şi externe ale dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar „punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât după ce sau făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile“ - art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991; un astfel de document constatator prealabil şi obligatoriu punerii în posesie şi eliberării titlurilor de proprietate fiind şi planul parcelar. 36. Alte instanţe au apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991, planul parcelar, deşi reprezintă un act tehnic, produce efecte juridice, întrucât în baza acestuia se realizează operaţiunile de punere în posesie şi emitere a titlurilor de proprietate. 37. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 38. Din verificările efectuate a rezultat că instanţa de contencios constituţional nu a pronunţat decizii relevante pentru această cauză în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991 ori ale art. 39 dinLegea nr. 7/1996. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 39. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în sensul că lipsesc cerinţa noutăţii şi condiţia de a constitui o veritabilă chestiune de drept şi că nu există legătură între problema de drept pentru a cărei lămurire s-a recurs la declanşarea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă şi soluţionarea pe fond a litigiului. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 40. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 41. Prin art. 519 din Codul de procedură civilă este reglementată procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii. Prin menţionata normă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi – asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 42. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate, Tribunalul Harghita fiind învestit cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei sentinţe prin care judecătoria a soluţionat un litigiu apărut în urma aplicării legislaţiei fondului funciar. Tribunalul judecă pricina în ultimă instanţă, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 5 alin. (1) al titlului XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), şi la art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. 43. Chestiunea de drept evidenţiată de titularul sesizării nu a fost, anterior, soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Ca atare, este îndeplinită şi această condiţie de admisibilitate. 44. Verificând dacă sunt îndeplinite condiţia de admisibilitate referitoare la legătura de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a litigiului în care a fost formulată sesizarea şi lămurirea chestiunii de drept în privinţa căreia se solicită a se pronunţa o hotărâre prealabilă şi condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept, se reţin ca relevante aspectele ce succedă. 45. Problema de drept semnalată de titularul sesizării este aceea de a se stabili natura juridică a „planului parcelar“, respectiv să se stabilească dacă un asemenea înscris reprezintă un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic (lipsit de efecte juridice), prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991. 46. Din analiza circumstanţelor specifice litigiului în soluţionarea căruia a fost formulată sesizarea prezentă rezultă că instanţa de trimitere are a se pronunţa (în apel) cu privire la cererea reclamantului - formulată în contradictoriu cu comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate - de anulare a unui plan parcelar care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate ce a fost stabilit în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terţe persoane, precum şi cu privire la incidentul inadmisibilităţii acţiunii cu acest obiect, incident invocat din oficiu. 47. Demersul procesual menţionat al reclamantei a fost justificat de aceasta prin prisma existenţei, pe de o parte, a unui titlu de proprietate şi a proceselor-verbale de punere în posesie întocmite şi eliberate în favoarea sa în anul 2004, în condiţiile Legii nr. 18/1991, şi, pe de altă parte, a unui alt titlu de proprietate şi a unui proces-verbal de punere în posesie ulterior întocmite şi eliberate, în acelaşi an, 2004, şi în baza aceleiaşi legi, în favoarea unor terţe persoane (care ulterior au depus şi cerere de intervenţie voluntară în proces). 48. Ţinând seama de acest context litigios în care titularul sesizării are a soluţiona apelul, se impune a se constata că planului parcelar a cărui anulare a fost solicitată de reclamant nu i s-a atribuit însuşirea de a fi fost cel care a stat la baza emiterii titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie, ci a fost prezentat ca un înscris căruia reclamantul i-a atribuit această denumire şi care a fost întocmit în scopul parcurgerii procedurii de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate pe care terţii intervenienţi l-au dobândit prin titlul de proprietate ce le fusese deja eliberat. 49. Atât la data eliberării titlurilor de proprietate pe care reclamantul şi-a fundamentat acţiunea în anulare, cât şi la data afirmată ca fiind cea a întocmirii actului a cărui nulitate a ceruto, procedura de intabulare a dreptului de proprietate îşi avea izvorul normativ în prevederile Legii nr. 7/1996. Acest act normativ constituie o lege specială, astfel că procedura de intabulare pe care o reglementează este nu numai distinctă de aceea care trebuie urmată pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza reglementărilor unei alte legi speciale, anume ale Legii nr. 18/1991, ci este prin ipoteză o procedură care se parcurge subsidiar emiterii titlului de proprietate, dat fiind că dreptul de proprietate ce se intabulează trebuie să îşi găsească justificarea într-un fapt sau act juridic (titlu), apt să releve dobândirea respectivului drept în una dintre modalităţile limitativ stabilite prin lege. 50. Relevante în acest sens sunt atât prevederile art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 7/1996, în redactarea de la data formulării acţiunii aflate pe rolul titularului sesizării - conform cărora „(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial. (…) (5) Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătoreşti sau hotărârii autorităţii administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular“, cât şi prevederile art. 49 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, forma în vigoare din anul 2004, când au fost eliberate titlurile de proprietate ale reclamantului şi terţilor intervenienţi - conform cărora „(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la biroul de carte funciară al judecătoriei şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. Copia legalizată se va păstra în mapa biroului cu carte funciară. (2) În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.“ 51. Având în vedere acest context legal, actul asupra căruia poartă litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere - anume intitulatul plan parcelar care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a terenului terţilor intervenienţi - nu poate fi privit ca unul care intră în sfera de reglementare a art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991, aceste din urmă norme reglementând exclusiv formalităţi care ar fi trebuit să fie îndeplinite în scopul emiterii titlului de proprietate, deci documente anterioare eliberării acestui act către beneficiarii lui. 52. Astfel, se constată că premisa sugerată de întrebarea instanţei de trimitere şi de argumentele pe care le-a expus în încheierea de sesizare - anume aceea că planul parcelar a cărui nulitate a fost invocată de reclamant ar constitui un act întocmit în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate - este una eronată, aşa încât ea nu poate fi reţinută ca una ce ar permite a se concluziona că există o legătură între problema de drept pentru a cărei lămurire s-a recurs la declanşarea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, soluţionarea litigiului (în coordonatele relevate de cererea de chemare în judecată) în care a fost formulată sesizarea. 53. De altfel, chiar în ipoteza în care planul parcelar a cărui anulare s-a cerut ar fi privit ca un act întocmit sau utilizat în cadrul procedurii de emitere a titlului de proprietate, prevederile art. 27 alin. (2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991, în forma evocată prin actul de sesizare, nu pot fi reţinute ca aplicabile în litigiul în care a fost formulată sesizarea din perspectiva rigorilor care interesează aplicarea legii în timp. Prevederile legale menţionate au intrat în vigoare prin efectul modificărilor ce au fost aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, astfel că ele nu erau în vigoare în anul 2004, când a fost emis în favoarea terţilor-intervenienţi titlul de proprietate despre care reclamantul a afirmat că are legătură cu planul parcelar pretins întocmit cu încălcarea legii. Principiul general de drept al neretroactivităţii legii se opune aplicării acestor reglementări în privinţa actelor ori faptelor ce au fost întocmite sau îndeplinite anterior intrării lor în vigoare, în concret, în privinţa acelor acte sau fapte care au fost întocmite ori s-au petrecut înainte de emiterea titlului de proprietate pentru terenul ce se învecinează cu cel al reclamantului. 54. Tot astfel, regula de principiu potrivit căreia cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente emiterii actului juridic pretins afectat de o atare cauză de ineficacitate impune instanţei obligaţia de a evalua valabilitatea actului exclusiv prin prisma cerinţelor impuse de legislaţia în vigoare la data perfectării lui. 55. Drept consecinţă, prevederile art. 27 alin. (2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991, în forma în care au fost evocate de instanţa de trimitere spre a fi avute în vedere ca reper pentru calificarea naturii juridice a înscrisului „plan parcelar“, nu pot fi privite ca reprezentând un temei juridic util soluţionării cererii reclamantului de anulare a planului parcelar şi implicit nu pot fi calificate ca apte a satisface cerinţa de admisibilitate impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, anume aceea de a constitui fundamentul unei dezlegări referitoare la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea litigiului în care a fost formulată sesizarea. 56. Tot astfel, nici prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 şi nici forma în vigoare în anul 2014 - la data introducerii acţiunii - a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, a căror relevanţă a fost evocată în motivarea încheierii de sesizare, nu servesc instanţei de trimitere pentru soluţionarea cauzei în care a fost formulată prezenta sesizare, pentru că ele constituie reglementări normative ulterioare anului 2004, când a fost eliberat titlul prin care s-a finalizat procedura reglementată prin Legea nr. 18/1991 privitoare la stabilirea dreptului de proprietate. 57. La judecata în apel trebuie să se ţină seama de limitele devoluţiunii permise de lege, anume de exigenţa potrivit căreia nu poate fi schimbat în calea de atac obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată. Potrivit expunerii pe care chiar instanţa de trimitere a realizat-o în încheierea de sesizare, reclamantul a invocat nulitatea înscrisului (pe care l-a denumit „plan parcelar“), argumentând că la intabularea titlului vecinilor terenului său a fost folosit un alt plan parcelar decât cel oficial, autentic, ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, un plan parcelar realizat ad hoc, diferit de conţinutul planului original care a fundamentat eliberarea titlurilor de proprietate în zonă. 58. Prin raportare la acest context litigios stabilit, la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi la limitele procedurale ale judecăţii în apel, instanţa de trimitere are a statua cu privire la legalitatea unui înscris pretins a fi fost nelegal întocmit în cadrul procedurii de intabulare a dreptului de proprietate. Având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în mod necesar procedura de intabulare este ulterioară întocmirii şi eliberării titlului de proprietate, problematica privind inadmisibilitatea acţiunii cu menţionatul obiect - incident invocat din oficiu de instanţa de trimitere - trebuie evaluată în raport cu aceleaşi limite ale învestirii, iar nu în raport cu aspecte care excedează cadrului litigios, aşa cum sunt cele referitoare la regularitatea procedurii (distincte) de reconstituire a dreptului de proprietate. În consecinţă, o dezlegare relativă la natura juridică a planului parcelar despre care se face vorbire în textul art. 27 din Legea nr. 18/1991 nu este relevantă pentru a se aprecia asupra admisibilităţii unei acţiuni prin care se tinde la anularea unui act care nu a fost întocmit în îndeplinirea activităţilor care ţin de punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar, ci este unul pretins întocmit în cadrul procedurii de intabulare care s-a desfăşurat ulterior încheierii procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991, prin emiterea titlului de proprietate. 59. În ce priveşte condiţia noutăţii problemei de drept la care se referă sesizarea pendinte, nici aceasta nu este îndeplinită. 60. Aplicarea Legii nr. 18/1991, ca şi a altor legi cu efect reparator adoptate ulterior anului 1989, a generat un număr însemnat de litigii, varietatea şi constanţa acestora pe rolul instanţelor judecătoreşti fiind de notorietate. Litigiile referitoare la anularea titlurilor de proprietate emise în baza legislaţiei fondului funciar au avut o pondere semnificativă, iar în cadrul lor instanţele au pronunţat numeroase hotărâri care relevă verificări privind modalitatea în care entităţile învestite de lege şi-au îndeplinit obligaţiile specifice referitoare la modalitatea de identificare a amplasamentului terenurilor pe care le-au atribuit în proprietate prin reconstituirea acestui drept. 61. Astfel, aspectele legate de calificarea actelor pe care entităţile învestite de lege le-au întocmit în cadrul procedurii de emitere a titlurilor de proprietate - fiind acte preparatorii necesare - şi de evaluare a efectelor pe care asemenea acte le-au produs sunt unele care în mod inerent au format obiect de analiză în cadrul litigiilor respective, aşa încât nu mai poate avea caracter de noutate problema calificării „planului parcelar“, căruia legea îi conferă neechivoc valoarea unui act necesar a fi întocmit în acelaşi context al procedurii de stabilire a dreptului de proprietate în temeiul legislaţiei fondului funciar. 62. Problema admisibilităţii unei cereri prin care se invocă nulitatea unui act preparator întocmit în cadrul acestei proceduri speciale excedează obiectului sesizării prezente, ea fiind necesar a fi dezlegată de instanţa de trimitere în contextul verificării limitelor învestirii şi identificării cadrului normativ care guvernează chestiunea litigioasă. 63. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită nici condiţia de a constitui o veritabilă chestiune de drept problematica ridicată de calificarea naturii juridice a înscrisului pe care una dintre părţile din proces l-a intitulat plan parcelar şi în privinţa căruia a solicitat a se dispune nulitatea. O atare calificare presupune demersul instanţei învestite - necesar din perspectiva exigenţelor art. 24 alin. (4) din Codul de procedură civilă - de a evalua respectivul document în contextul juridic şi factual în care el a fost întocmit, evaluare care presupune observarea cadrului procedural în care a fost emis, a efectelor juridice pe care le produce atât în mod individual (de sine stătător), cât şi în corelare cu alte acte întocmite în cadrul aceleaşi proceduri, precum şi a existenţei sau nu a unor proceduri speciale după care pot fi contestate efectele pe care acesta le produce în concret (efecte produse fie în mod direct, fie în mod indirect, ca o consecinţă a creării unor premise necesare pentru emiterea unui alt act juridic). 64. Pentru a fi considerată una reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile, cerinţe pe care chestiunea de drept sesizată nu le îndeplineşte. 65. Se observă că instanţa de trimitere nu a argumentat o dificultate de excepţie pe care ar fi întâmpinat-o în interpretarea normei pe care a considerat-o aplicabilă, anume a art. 27 din Legea nr. 18/1991, dificultate care să fi fost determinată de caracterul neclar ori lacunar al legii, respectiv de posibilitatea unor ulterioare interpretări diferite a textelor de lege, ci s-a limitat la a evoca necesitatea de a se da o calificare naturii juridice a înscrisului a cărui nulitate s-a invocat în proces. Însă realizarea unei asemenea calificări reprezintă unul dintre demersurile specifice activităţii instanţei de judecată care a fost sesizată cu soluţionarea unui litigiu concret. 66. Cum procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism de unificare a practicii judecătoreşti, care are o natură excepţională, ea nu poate fi utilizată ca un instrument juridic prin care instanţele judecătoreşti pot alege să îşi delege către instanţa supremă obligaţia de a interpreta şi aplica legea în litigiile cu care au fost învestite. Astfel, simpla nesiguranţă a instanţei de trimitere cu privire la calificarea actului a cărui valabilitate este chemată să o verifice ori neîndeplinirea de către partea reclamantă a obligaţiei ce i s-a stabilit în sensul de a formula o precizare privind natura juridică pe care o atribuie actului a cărui nulitate a invocat-o nu sunt suficiente spre a justifica concluzia existenţei unei reale probleme de drept, generate de neclaritatea sau insuficienţa reglementărilor legale, de natură a justifica declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. 67. Având în vedere ansamblul considerentelor expuse în precedent, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiţii restrictive şi cumulative de admisibilitate, iar o parte dintre acestea nu sunt îndeplinite, anume: dependenţa soluţionării cauzei în care a fost formulată sesizarea de lămurirea dispoziţiilor înscrise în art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea nr. 18/1991, noutatea, dificultatea reală a problemei de drept sesizate. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Care este natura juridică a „planului parcelar“, respectiv acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) şi (4^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
