Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.337/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Denisa │de contencios │
│Angelica │administrativ şi fiscal │
│Stănişor │- preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia de│
│Nicoleta │contencios administrativ│
│Ghica-Velescu│şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Andrieş│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de│
│Filipescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de│
│Păun │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de│
│Mihaela │contencios administrativ│
│Voinescu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de│
│Pătraşcu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de│
│Năstasie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucian │- judecător la Secţia de│
│Cătălin Mihai│contencios administrativ│
│Zamfir │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Denisa Angelica Stănişor, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 342/228/2021. 4. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunii de drept, prin care se propune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, pentru neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei dificultăţi serioase şi reale a chestiunii de drept şi a condiţiei privind noutatea chestiunii de drept supuse interpretării; (ii) raportul a fost comunicat părţilor din dosarul în care a fost formulată sesizarea (Dosarul nr. 342/228/2021), conform dovezilor aflate la dosar; (iii) nu au fost depuse puncte de vedere cu privire la raport. 5. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 6. Tribunalul Brăila - Secţia I civilă, prin Încheierea din 9 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 342/228/2021, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă, în interpretarea art. 234 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2007, o decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui act normativ sau a unui articol cuprins într-un act normativ prin care sunt incriminate şi sancţionate fapte contravenţionale, are ca efect încetarea executării silite, sancţiunile contravenţionale aplicate în temeiul textului de lege declarat neconstituţional urmând să nu se mai execute?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina A. Cererea de chemare în judecată 7. Prin acţiunea înregistrată la 18.02.2021 pe rolul Judecătoriei Făurei cu nr. 342/228/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (DGRFP Galaţi), Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila (AJFP Brăila), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila (IPJ Brăila) şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Însurăţei, a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite pornite împotriva sa în cadrul Dosarului de executare nr. XYZ, în cadrul căruia a fost pus în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenţie seria PBRY din 27.04.2020, emis de IPJ Brăila, prin care i s-a aplicat amendă în cuantum de 20.000 lei. B. Soluţia instanţei de fond 8. Prin Încheierea civilă din 15 decembrie 2021, Judecătoria Făurei a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul A., a anulat executarea silită şi actele de executare emise în dosarul de executare, reţinând, în esenţă, următoarele: a) în ceea ce priveşte titlul de creanţă reprezentat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, sunt incidente cele statuate de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 152/2020, prin care s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare (prin care era incriminată drept contravenţie nerespectarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă); b) prin Decizia nr. 651/2018 (paragraful 57), Curtea Constituţională a statuat că decizia prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare; c) legea de dezincriminare nu afectează doar sancţiunile contravenţionale, ci însuşi raportul de drept contravenţional născut ca urmare a săvârşirii pretinsei acţiuni/inacţiuni ilicite, întrucât fapta nu mai reprezintă o contravenţie, ea nemaifiind prevăzută de actul normativ declarat neconstituţional; d) cu referire la dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituţională a statuat că sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează“ se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a precizat că „sintagma trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută“; e) prin urmare, există un impediment cu privire la executarea silită în temeiul titlului de creanţă reprezentat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, chiar dacă acesta nu a fost anulat în urma soluţionării unei plângeri contravenţionale printr-o hotărâre judecătorească. C. Apelul exercitat împotriva hotărârii primei instanţe 9. Împotriva sentinţei menţionate la pct. 8 a exercitat apel principal intimata AJFP Brăila, susţinând, în esenţă, următoarele: (i) prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, atât timp cât procesul-verbal de contravenţie nu a fost contestat în conformitate cu art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, acesta constituind titlul executoriu pentru care a fost pornită executarea silită în conformitate cu art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală; (ii) în mod greşit, prima instanţă a analizat legalitatea titlului de creanţă care a stat la baza declanşării executării silite şi a constatat că fapta nu mai reprezintă contravenţie, iar procesul-verbal nu mai constituie titlu executoriu, astfel că acesta nu mai are aptitudinea de a constitui o creanţă fiscală. 10. Intimatul IPJ Brăila a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea hotărârii şi respingerea contestaţiei, motivat, în esenţă, de faptul că titlul de creanţă devenit executoriu trebuia contestat separat conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001. 11. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Brăila - Secţia I civilă. D. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 12. În Dosarul nr. 342/228/2021, la termenul de judecată din 14 aprilie 2022, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor şi a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept menţionate la paragraful 6. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile 13. Dispoziţiile legale supuse interpretării sunt următoarele: a) art. 234 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Codul de procedură fiscală): "ART. 234 Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită (1) Executarea silită încetează dacă: a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii; b) a fost desfiinţat titlul executoriu; c) în alte cazuri prevăzute de lege.“;" b) art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001): "ART. 12 (1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. (2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia." 14. Dispoziţiile menţionate la paragraful 13 se solicită a fi interpretate prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2007). IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Apelanta AJFP Brăila a expus argumentele arătate în continuare: a) efectele unei decizii de dezincriminare a unei fapte contravenţionale nu pot conduce la concluzia că amenda contravenţională aplicată prin procesul-verbal contestat are caracterul de acuzaţie în materie penală; b) într-adevăr, prin decizia Curţii Constituţionale a operat dezincriminarea faptei săvârşite de petent, însă efectele dezincriminării nu se extind şi asupra executării silite, ci doar asupra aplicării sancţiunii contravenţionale; c) în măsura în care, la interpretarea art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea Constituţională ar fi apreciat că dezincriminarea faptei sancţionate atrage şi încetarea executării acesteia, ar fi menţionat explicit faptul că executarea silită încetează. Per a contrario, procesul-verbal de constatare a unei contravenţii emis în baza unui temei legal la data sancţionării faptei, necontestat/neanulat de instanţa competentă, îşi produce efectele în materia executării silite; d) trebuie avută în vedere şi ipoteza în care efectele executării silite, începute în baza unui proces-verbal de contravenţie prin care s-a sancţionat săvârşirea unei fapte dezincriminate, nu pot conduce la repunerea părţilor în situaţia anterioară, mai ales în cazul în care, prin actul de sancţionare, au fost dispuse şi măsuri complementare de confiscare/ distrugere/valorificare, decât în baza unei dispoziţii legale exprese care să prevadă şi eventuale măsuri de dezdăunare/ compensare/restituire etc. 16. La dosar au fost ataşate, cu titlu de practică judiciară de la nivelul Tribunalului Brăila, în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării, Decizia nr. 85 din 22 februarie 2022 şi Decizia nr. 59 din 3 februarie 2022. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 17. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul celor arătate în continuare: (i) cauza se află în curs de judecată, în competenţa legală a unui complet din cadrul Tribunalului Brăila, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă; (ii) modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii; (iii) în ceea ce priveşte caracterul de noutate şi dificultatea chestiunii de drept: textul de lege ce se solicită a fi interpretat este conţinut de un act normativ relativ recent intrat în vigoare, având un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară; cu toate că dificultatea sa nu este una serioasă, caracterul de noutate nu s-a pierdut pe parcurs; problema de drept nu a făcut obiectul unei jurisprudenţe constante, nici al unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 18. Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că efectele deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost constatată neconstituţionalitatea unui act normativ care prevede şi sancţionează o faptă contravenţională sunt aceleaşi cu cele ale unei legi care dezincriminează fapta contravenţională, situaţie în care, potrivit art. 234 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, prin prisma art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 228/2007, executarea silită încetează sau, după caz, sancţiunea aplicată nu se mai pune în executare. 19. Punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere este fundamentat pe următoarele argumente: a) problema care trebuie lămurită este dacă doar o lege nouă, care nu mai prevede fapta drept contravenţie, are ca efect încetarea executării silite în conformitate cu art. 234 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, prin prisma art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 228/2007, sau dacă constatarea neconstituţionalităţii actului normativ/textului de lege care prevede şi sancţionează fapta contravenţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale are acelaşi efect în raport cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, conform cărora: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.“; b) prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează“, prevăzută în text, se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. În considerentele deciziei se arată, printre altele, că: „Totodată, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii. Din acest punct de vedere sintagma «nu se mai sancţionează» trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.“; c) în speţa dedusă judecăţii, executarea silită a fost pornită în conformitate cu art. 39 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 coroborate cu art. 226 din Codul de procedură fiscală, în baza titlului de creanţă reprezentat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 27 aprilie 2020, devenit executoriu prin necontestarea lui în conformitate cu art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001; d) fapta contravenţională pentru care contestatorul a fost sancţionat cu amendă la data de 27 aprilie 2020 era prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999; e) prin Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituţionale şi, de asemenea, a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său; f) forma actuală a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 nu prevede alte modificări. 20. În practica Tribunalului Brăila, alte complete de judecată au opinat, în esenţă, în sensul că executarea silită este legal declanşată dacă procesul-verbal de contravenţie nu a fost contestat, iar o decizie a Curţii Constituţionale care constată neconstituţionalitatea actului normativ/textului de lege care incrimina contravenţia nu are ca efect constatarea faptului că titlul de creanţă devenit executoriu nu mai are aptitudinea de a fi pus în executare (Decizia nr. 85 din 22 februarie 2022 şi Decizia nr. 59 din 3 februarie 2022). VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 21. Curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 22. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, raportat la deciziile Curţii Constituţionale nr. 228/2007 şi nr. 651/2018, o decizie a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui act normativ sau a unui articol cuprins într-un act normativ prin care sunt incriminate şi sancţionate fapte contravenţionale are ca efect încetarea executării silite, sancţiunile contravenţionale aplicate în temeiul textului de lege declarat neconstituţional urmând să nu se mai execute. 23. În acest sens este jurisprudenţa comunicată de următoarele instanţe: tribunalele Argeş (Decizia definitivă nr. 847 din 9 martie 2022; Decizia definitivă nr. 4.296 din 9 noiembrie 2021; Decizia definitivă nr. 1.810 din 18 mai 2022), Bihor (Decizia definitivă nr. 13 din 18 ianuarie 2021), Botoşani (Decizia definitivă nr. 236 din 23 mai 2002; Sentinţa civilă nr. 1.941 din 18 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Botoşani; Sentinţa civilă nr. 1.974 din 22 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Botoşani, definitivă prin Decizia nr. 635A din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani), Covasna (Decizia definitivă nr. 223/A din 26 aprilie 2022), Vaslui (Decizia definitivă nr. 930/A/2021 din 25 august 2021; Decizia definitivă nr. 1.598/A/2021 din 3 noiembrie 2021; Decizia definitivă nr. 352/A/2021 din 23 martie 2022), Vrancea (Sentinţa civilă nr. 5.869 din 16 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Focşani, definitivă prin Decizia nr. 379 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului Vrancea). 24. În acelaşi sens şi-au exprimat punctul de vedere teoretic şi următoarele instanţe: curţile de apel Craiova, Ploieşti, Târgu Mureş (şi instanţele arondate); tribunalele Bucureşti, Cluj, Covasna, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Teleorman; judecătoriile Bacău, Braşov, Brăila, Buzău, Huşi, Iaşi, Motru, Novaci, Oneşti, Pogoanele, Şimleu Silvaniei, Târgu Cărbuneşti. 25. În susţinerea acestei practici judiciare şi a punctului de vedere teoretic au fost expuse următoarele argumente: a) în considerentele Deciziei nr. 228/2007, Curtea Constituţională a reţinut că „Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută“. Această interpretare are în vedere aplicarea legii contravenţionale mai blânde, în sensul retroactivării, şi în cazul în care sancţiunile au fost aplicate deja. În acest sens, prevederile Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin prisma dispoziţiilor constituţionale [art. 15 alin. (2) din Constituţie], tind să lămurească faptul că dispoziţiile legii penale şi contravenţionale mai favorabile creează efectul dezincriminării. Acest aspect însă nu contravine dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Din contră, dacă printr-un alt act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează; b) după cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 228/2007, reluată şi în Decizia nr. 112/2014, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii, iar efectele legii noi se aplică inclusiv în cursul executării silite tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, faptul că o cauză se află deja în cursul executării silite nu constituie un impediment la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile, având în vedere că, la momentul apariţiei acesteia, obligaţia de plată a tarifului de despăgubire nu fusese executată; c) astfel, titlul executoriu contestat nu mai poate fi executat silit, iar executarea silită demarată nu mai poate continua, toate actele de executare silită demarate fiind nule de drept, întrucât se încalcă principiul constituţional al legii mai favorabile, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, în sensul celor arătate în precedent; d) prin Decizia nr. 651/2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională; e) a considera că pot fi executate silit sancţiunile aplicate în temeiul unui text de lege declarat neconstituţional ar duce la neaplicarea deciziei Curţii Constituţionale. Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept; f) cu privire la executarea unei amenzi contravenţionale aplicate în baza unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, sunt avute în vedere următoarele prevederi: - art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ“; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2007, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care, prin sintagma „nu se mai sancţionează“ prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia; – art. 49 din Codul de procedură fiscală: "ART. 49 (1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii: (...) c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa. (...) (3) Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.“;" – art. 260 din Codul de procedură fiscală: "ART. 260 (1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (...) (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.“;" g) prin Decizia nr. 152/2020, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituţionale, prevederi în baza cărora a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie şi, subsecvent, actele de executare întocmite în cauza dedusă judecăţii. În urma publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, în baza art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a art. 12alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (care consacră retroactivitatea legii contravenţionale mai favorabile), decizia Curţii Constituţionale, prin efectele sale, a dus la încetarea de drept a normei juridice sancţionatoare. Aşadar, ne aflăm în prezenţa unor efecte asimilate celor produse de o lege contravenţională de dezincriminare a faptelor sancţionate de art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999; h) având în vedere aspectele enunţate, actele administrative reprezentate de titlul executoriu şi somaţia emise în cauză sunt afectate de o „gravă şi evidentă eroare“ în sensul legii procesual-fiscale, întrucât se bazează pe un titlu de creanţă care nu poate fi pus în executare, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 152/2020 şi nr. 228/2007; i) soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 228/2007 sunt incidente nu numai în privinţa intrării în vigoare a legii noi sau a dezincriminării unei fapte contravenţionale, ci şi în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care reglementează şi sancţionează o faptă contravenţională. 26. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că sunt legale şi se execută actele de executare efectuate în baza unui proces-verbal de sancţionare a contravenţiei, incriminate de un text de lege, care între timp a fost declarat neconstituţional, în situaţia în care fie nu a fost formulată plângere contravenţională, fie plângerea contravenţională a fost respinsă, ca tardivă, sau a fost anulată, ca netimbrată. 27. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Bacău (Decizia definitivă nr. 1.298 din 23 noiembrie 2021), Brăila (Decizia definitivă nr. 85 din 22 februarie 2022; Decizia definitivă nr. 59 din 3 februarie 2022) şi Buzău (Decizia definitivă nr. 323/2022; Decizia definitivă nr. 227/2022). 28. În susţinerea acestei practici judiciare şi a acestui punct de vedere teoretic au fost invocate următoarele argumente: a) apărările întemeiate pe neconstituţionalitatea textului de lege care reglementează contravenţia se verifică în cadrul plângerii contravenţionale, iar nu în cadrul contestaţiei la executare, conform art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală [„Contestaţia (la executare) poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege“], cu referire la art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 („Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.“); b) nu există niciun temei legal pentru a se considera că, odată ce Curtea Constituţională a constatat că dispoziţia legală în temeiul căreia o persoană a fost sancţionată contravenţional este neconstituţională, procesul-verbal de contravenţie „nu are aptitudinea de a fi pus în executare“, câtă vreme contravenientul nu a urmat procedura prevăzută de lege, respectiv nu a exercitat calea de atac prevăzută de art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Interpretarea contrară contravine dispoziţiilor art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 260 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală, conform cărora procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 3 din ordonanţă constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar contestarea lui în cadrul contestaţiei la executare nu este permisă nici măcar persoanei interesate, dacă pentru contestarea lui există o altă procedură prevăzută de lege [interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015]. 29. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale şi-a exprimat punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, Curtea de Apel Bacău. 30. Într-un alt punct de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară şi neargumentat, s-a apreciat că, dacă excepţia de neconstituţionalitate nu a fost invocată în dosarul care a avut ca obiect anularea procesului-verbal de contravenţie, decizia Curţii Constituţionale de declarare ca neconstituţional a textului de lege care incriminează contravenţia nu are ca efect încetarea executării silite (Judecătoria Buhuşi). VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 31. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei sesizări: a) Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează“ prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. În considerentele deciziei sus-menţionate s-au reţinut următoarele: "Curtea Constituţională urmează să îşi reconsidere jurisprudenţa şi să constate că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală în sensul celor ce se vor arăta în continuare. Legiuitorul, ţinând seama de unele schimbări intervenite în relaţiile sociale, precum şi de datele referitoare la fenomenul contravenţional, poate decide la un moment dat ca anumite fapte antisociale, care erau calificate şi sancţionate drept contravenţii, dar care prezintă un pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravenţional. Potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârşite şi produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ nou şi, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariţiei noului act normativ. Aplicarea legii noi care nu mai prevede şi nu mai sancţionează contravenţional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii. Din acest punct de vedere sintagma «nu se mai sancţionează» trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută. Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. În concluzie, Curtea reţine că prin textul de lege care formează obiectul excepţiei se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeaşi situaţie de contravenienţi, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Diferenţierea de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin raţiuni obiective şi rezonabile. În cazul de faţă, însă, persoane aflate obiectiv în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcţie de anumite condiţii subiective şi aleatorii, ceea ce contrazice exigenţele principiului constituţional al egalităţii în drepturi.“;" b) considerentele de la paragraful 57 din Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale atât soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/ măsurii educative, cât şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare: "(...) instituţiile juridice referitoare la legea penală de dezincriminare, precum şi la intervenirea unei legi penale noi există pentru ca nicio persoană să nu fie nevoită să execute o pedeapsă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege ca infracţiune ori o pedeapsă pentru care legea nouă prevede un prag mai mic decât cel al pedepsei care se execută ori urmează a se executa. Or decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare. Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispoziţiile de incriminare constatate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curţii Constituţionale de constatare ca neconstituţională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală." VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 33. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 34. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, constată că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. 35. În mod constant, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, au fost decelate următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 36. Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte sesizarea ce formează obiectul prezentului dosar, sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Brăila - Secţia I civilă, legal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă. 37. Din expunerea succintă a procesului rezultă că, pe fond, cauza în care a fost formulată sesizarea are ca obiect contestaţia la executare împotriva executării silite pornite în baza unui proces-verbal de contravenţie întocmit în baza unui text de lege care, între timp, a fost declarat neconstituţional printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Rezultă, astfel, că soluţionarea pe fond a litigiului depinde de rezolvarea de principiu ce se solicită a fi dată chestiunii de drept menţionate la paragraful 6 din prezenta decizie. 38. De asemenea, este îndeplinită şi a şasea condiţie de admisibilitate, deoarece asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 39. În ceea ce priveşte a patra condiţie de admisibilitate, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost conturate următoarele repere: a) chestiunea de drept supusă dezlegării să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a problemei de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragrafele 38, 39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect, s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46). 40. În cadrul prezentei sesizări se constată că instanţa de trimitere nu a argumentat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar punctul de vedere expus nu reliefează o dilemă sau un real impediment al completului în a-şi însuşi o anumită interpretare a textelor de lege incidente în soluţionarea cauzei pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, în sensul celor reţinute în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 41. Subsumat cerinţei referitoare la existenţa unei dificultăţi serioase şi reale a chestiunii de drept, nu se poate face abstracţie de faptul că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pot fi identificate repere solide care oferă, mutatis mutandis, elementele necesare şi suficiente pentru construirea raţionamentului juridic pentru dezlegarea problemei de drept de către instanţa învestită cu judecarea cauzei. Sub acest aspect, se cuvine a fi observat faptul că, atât în litigiul în care a fost formulată sesizarea, inclusiv în încheierea de sesizare, cât şi în practica judiciară comunicată de curţile de apel (paragrafele 22-25 din prezenta decizie) în mod constant instanţele au avut, ca reper, considerentele din deciziile Curţii Constituţionale nr. 228 din 13 martie 2007 şi nr. 651 din 25 octombrie 2018, reper care însă nu se regăseşte în orientarea jurisprudenţiala minoritară expusă la paragrafele 26 şi 27 din prezenta decizie. 42. Aceste aspecte conduc la concluzia că sesizarea, astfel cum a fost formulată, nu îşi poate găsi rezolvare pe calea pronunţării unei hotărâri prealabile, în cauză punându-se problema analizei efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale. 43. În ceea ce priveşte a cincea condiţie de admisibilitate, referitoare la „noutatea“ chestiunii de drept supuse dezlegării, care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reţinut următoarele: a) în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021); b) cerinţa „noutăţii“ este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021), precum şi în ipoteza în care fie s-ar impune anumite clarificări în privinţa unei norme legale mai vechi, dar într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei), fie este vizată o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragrafele 81 şi 82); c) „noutatea“ chestiunii de drept se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragraful 83; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, paragraful 63); d) în condiţiile în care este depăşit stadiul unei practici incipiente şi este conturată o practică - unitară sau neunitară - în legătură cu chestiunea de drept, nu se mai poate recurge la mecanismul hotărârii prealabile, deoarece nu mai poate fi atins scopul preîntâmpinării practicii neunitare, problema de drept neputând fi considerată a fi nouă. În analiza cerinţei noutăţii, având în vedere atât scopul hotărârii prealabile de a preveni apariţia unei practici judiciare neunitare, cât şi necesitatea de a evita paralelismul şi suprapunerea cu mecanismul recursului în interesul legii, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragrafele 112-115; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragrafele 84-86; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, paragrafele 64 şi 65). 44. Pentru toate considerentele arătate, se apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate decelate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 45. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia I civilă, prin Încheierea din 9 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 342/228/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea art. 234 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2007, o decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui act normativ sau a unui articol cuprins într-un act normativ prin care sunt incriminate şi sancţionate fapte contravenţionale, are ca efect încetarea executării silite, sancţiunile contravenţionale aplicate în temeiul textului de lege declarat neconstituţional urmând să nu se mai execute? Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2022. Pentru preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător Denisa Angelica Stănişor, ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, semnează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător Corina-Alina Corbu Magistrat-asistent, Elena-Mădălina Ivănescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
