Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 64 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (2) şi ale art. 74 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a17 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.365D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia nr. 2.925 din 14 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a17, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 64 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (2) şi ale art. 74 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ciprian Iulian Damian cu prilejul examinării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 409 din 24 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, prin care a fost respins apelul declarat de apelantul Ciprian Iulian Damian, în calitate de administrator special al S.C. Sporting Club - S.A. Vaslui, împotriva Încheierii de şedinţă din 22 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele legale criticate creează o situaţie discriminatorie între persoanele fizice şi juridice care participă la litigii de o valoare similară, însă în proceduri de drept civil pur, faţă de alţi participanţi care sunt chemaţi în judecată în cauze iniţiate de către persoane aflate în procedura insolvenţei. O altă critică constă în faptul că textul supus controlului din Legea nr. 2/2013 nu a realizat o coordonare a celorlalte reglementări din dreptul existent, astfel încât să permită o aplicare unitară a incidenţei căii de atac a recursului. În acest sens, arată că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţional sistemul pragului valoric de filtrare a recursurilor, iar în speţă critica vizează, în mod similar, excluderea unor categorii de cetăţeni prin simplul fapt că sunt pârâţi în procedura insolvenţei, care este exclusă de la calea de atac a recursului. Susţine, de asemenea, că nu există posibilitatea de a realiza o interpretare unitară a dispoziţiilor legale criticate din Codul de procedură civilă din perspectiva ipotezei aplicabilităţii recursului. Învederează faptul că interpretarea situaţiei de faţă trebuie realizată într-o modalitate coordonată, nu exclusiv în baza dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 sau ale Codului de procedură civilă, context în care solicită instanţei de contencios constituţional să constate faptul că, în prezenta cauză, instanţa de recurs este chemată să se pronunţe asupra unui incident procedural, a cărui reglementare nu se găseşte în Legea nr. 85/2006, ci exclusiv în Codul de procedură civilă. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textele de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorul excepţiei şi reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. XVIII teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Curtea constată că este criticată soluţia legislativă potrivit căreia „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 11. Constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora „Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.“ Deşi Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în contextul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a fost interpretată sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşa fiind, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, astfel încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor prevederi legale. 12. De asemenea, prin raportare la reglementările mai sus menţionate, sunt criticate şi dispoziţiile art. 64 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (2) şi ale art. 74 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins normativ: - Art. 64 alin. (4): „În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de intervenţie de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a acesteia.“; – Art. 73 alin. (2): „Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.“; – Art. 74 alin. (2): „Dispoziţiile art. 64 şi art. 65 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.“ 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil“. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, Decizia nr. 385 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019, Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019, Decizia nr. 624 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20 ianuarie 2020, Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, şi Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, decizii prin care Curtea a statuat în sensul conformităţii textelor de lege criticate cu Legea fundamentală. 15. Astfel, Curtea reţine că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat că prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, şi a statuat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a constatat că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării aplicării până la 1 ianuarie 2019 a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării deciziei mai sus menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 16. Curtea constată că în cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi formulează critica tocmai prin prisma considerentelor deciziei precitate, în sensul extinderii efectelor acestei decizii şi cu privire la criteriul materiei, respectiv la procedura insolvenţei. În acest context, prin jurisprudenţa mai sus menţionată, Curtea a reţinut că în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 sunt enumerate expres situaţiile în care nu sunt supuse recursului hotărârile judecătoreşti, şi anume în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Codul de procedură civilă, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Astfel cum reiese din conţinutul normativ al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, acesta nu are în vedere şi materia insolvenţei, care guvernează litigiul în care autorul excepţiei este parte. 17. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 reprezintă o normă procedurală care exclude calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile judecătorului-sindic, iar aceasta este consecinţa caracterului special, derogatoriu, al procedurii insolvenţei. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuţiile judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, o reprezintă judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii, iar, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel. De asemenea, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“ 18. Prin urmare, în această materie, legiuitorul a consacrat dublul grad de jurisdicţie, iar, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, părţile beneficiază de o examinare pe fond a cauzei lor, atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. Împrejurarea că hotărârile pronunţate în materia insolvenţei nu pot fi atacate cu recurs decurge tocmai din specificul acestei proceduri, care a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, ce derogă de la normele dreptului comun. În acest context, Curtea a reţinut că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au recunoscut procedurii insolvenţei caracterul său special, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil şi dreptului civil. Prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (şi ulterior prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă) s-a instituit o procedură legală distinctă, specială faţă de dreptul comun, aplicabilă societăţilor în insolvenţă, legiuitorul consacrând, în mod expres, că dispoziţiile legii privind procedura insolvenţei se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. 19. Curtea a mai reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015). Totodată, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru situaţii juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014). 20. În consecinţă, exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală. Totodată, stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesităţi de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. 21. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, chiar dacă accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, se constată că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 22. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, doar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalând cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16). Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudła împotriva Poloniei, paragraful 157). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept“. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a17 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. XVIII teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 64 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (2) şi ale art. 74 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
