Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 3^1 alin. (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, excepţie ridicată de Achim Ilarie în Dosarul nr. 35.817/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.392D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 35.817/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi ale art. 3^1 alin. (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Achim Ilarie într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de plată a diferenţelor dintre salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile încasate şi cele cuvenite la nivel maxim al salariului de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, existente în cadrul categoriei profesionale sau familiei ocupaţionale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că apărarea pârâtei - instituţie publică - în sensul că prevederile criticate, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu sunt aplicabile cadrelor militare şi poliţiştilor este neconstituţională. 6. Astfel, atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 reglementează chiar prin titlurile lor salarizarea personalului plătit din fonduri publice, motiv pentru care se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor. În nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul a precizat că prevederile normative ale acesteia se referă la toate autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale şi sunt menite a înlătura discrepanţele/discriminările rezultate din neaplicarea integrală a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 7. Se mai arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, excluderea poliţiştilor şi cadrelor militare de la majorările salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în cadrul calculului nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, este contrară art. 16, 124 şi 126 din Constituţie. Aşa cum s-a stabilit la paragraful 31 al deciziei sus-menţionate, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, aşa cum a stabilit Curtea la paragraful 34 al aceleiaşi decizii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, astfel că acesta urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. 8. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că susţinerea pârâtei - instituţia publică - în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 nu este aplicabilă şi poliţiştilor şi cadrelor militare este contrară atât considerentelor, cât şi dispozitivului deciziei sus-menţionate, fiind, de asemenea, contrară legii, abuzivă şi discriminatorie. 9. De asemenea, invocarea neaplicabilităţii actelor normative criticate în cazul militarilor şi al poliţiştilor este contrară şi Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care, la paragraful 21, se precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică tuturor categoriilor de funcţionari publici. 10. Se mai arată că, în perioada 2015-2018, la nivelul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ prevăzute în anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost câştigate o serie întreagă de procese prin care instanţele au obligat pârâtele la plata către reclamanţi a unor drepturi salariale, precum şi a diferenţelor rezultate dintre salariul încasat şi cel cuvenit la nivel maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, existent la nivel de categorie profesională sau familie ocupaţională. Însă, contrar jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti, pârâta consideră că aceste acte normative nu sunt aplicabile poliţiştilor sau cadrelor militare, deoarece nu mai au corespondent în legislaţia actuală, invocând în acest sens Decizia nr. 30/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Însă, prin această decizie, paragraful 61, instanţa supremă a stabilit că poliţiştii se încadrează în categoria personalului instituţiilor publice. 11. În sprijinul criticilor de neconstituţionalitate, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul nediscriminării, prevăzut de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, însă doar atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar a unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii. Prin urmare, ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite de o discriminare rezultată dintr-un act normativ să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul instanţelor naţionale, dată fiind preeminenţa dreptului Uniunii Europene, consacrată şi prin art. 20 alin. (2) din Constituţie. 12. Se mai susţine că, aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu au fost aplicate valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele acestei legi. Recunoaşterea validităţii unei alte interpretări, în sensul excluderii poliţiştilor şi a cadrelor militare de la aplicarea dispoziţiilor criticate şi de la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, ar însemna, pe de o parte, îndepărtarea de la scopul normei şi chiar infirmarea lui pe cale de interpretare, iar, pe de altă parte, operaţiunea de aplicare a legii ar presupune luarea în considerare şi raportarea permanentă la un criteriu extrinsec salarizării personalului din cadrul respectivei autorităţi sau instituţii publice; or, într-o astfel de ipoteză nu s-ar putea ajunge la eliminarea diferenţelor salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime. În consecinţă, persistă discriminarea pe care legiuitorul a dorit să o elimine prin dispoziţiile criticate. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, şi ale art. 3^1 alin. (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016. 18. Analizând aceste acte normative, Curtea constată că Legea nr. 71/2015 a introdus art. 1 alin. (5^1) în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2006 a introdus art. 3^1 alin. (1) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 a introdus art. 3^1 alin. (1^1)-(1^3) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Ţinând cont de dispoziţiile art. 62 teza întâi („Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare“) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 3^1 alin. (1) şi (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“; – Art. 3^1 alin. (1) şi (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate." 19. Curtea reţine că dispoziţiile criticate au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Având în vedere că dispoziţiile criticate reprezintă temeiul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea îşi produc în continuare efecte în litigiul pendinte în faţa instanţei de judecată, astfel că urmează ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra lor. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea şi alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecţie socială, art. 47 privind nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi în art. 126 privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind egalitatea în demnitate şi în drepturi. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinând, în esenţă, că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. 22. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de data sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, prin Încheierea din 24 iunie 2019, deci ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 este inadmisibilă. 23. Examinând în continuare motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia consideră că este neconstituţională apărarea pârâtei - instituţie publică angajatoare - formulată în cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, apărare potrivit căreia prevederile criticate, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu sunt aplicabile cadrelor militare şi poliţiştilor. 24. Or, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu este nemulţumit de conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate, ci de apărarea părţii adverse potrivit căreia prevederile criticate „nu sunt aplicabile cadrelor militare şi poliţiştilor“, aşadar, de o eventuală neaplicare a acestora în cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională. 25. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, interpretarea şi aplicarea legii vizează identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 218 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 24 iulie 2019, paragraful 25). 26. Având în vedere că, în prezenta cauză, critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a legii la cauza dedusă judecăţii, soluţionarea acesteia excedează competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. 27. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate este inadmisibilă prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 28. În final, Curtea observă că, în privinţa dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, sunt incidente două cauze de inadmisibilitate, de naturi juridice diferite, una referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume cea prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar cealaltă referitoare la competenţa Curţii Constituţionale. 29. Cu privire la ordinea de examinare a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, Curtea a reţinut că art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privinţa condiţiilor de admisibilitate ce ţin de cadrul procesual în care se ridică excepţia de neconstituţionalitate (autoritatea în faţa căreia se ridică excepţia, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluţionarea cauzei), precum şi de obiectul excepţiei în sens de trăsături distinctive şi definitorii ale normei care poate fi supusă controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare şi de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională în precedent). În schimb, art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 constituie un cadru referenţial cu privire la condiţiile de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale atunci când aceasta procedează la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea neputând să modifice sau să completeze textul criticat şi nici să îl interpreteze sau să îl aplice în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiţii de admisibilitate, precum şi succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea se pronunţă mai întâi asupra celor cuprinse în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar ulterior asupra celor ce privesc delimitarea competenţei sale în raport cu celelalte autorităţi publice. 30. Astfel, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi de succesiunea logică a examinării condiţiilor de admisibilitate, referitor la dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea constată cu prioritate neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 3^1 alin. (1) şi (1^1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Achim Ilarie în Dosarul nr. 35.817/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
