Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, excepţie ridicată de Societatea Alro - S.A. în Dosarul nr. 2.931/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 516D/2018. 2. La apelul nominal răspund domnii avocaţi Valeriu Stoica şi Dragoş Bogdan, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.692D/2019, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea CRH Ciment (România) - S.A. în Dosarul nr. 3.189/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal răspund domnii avocaţi Valeriu Stoica şi Dragoş Bogdan, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsă celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanţii autoarelor excepţiei şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.692D/2019 la Dosarul nr. 516D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cu titlu de cerere prealabilă, reprezentantul Ministerului Public, referitor la cele două dosare conexate, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în primul dosar a ales să suspende cauza, iar în cel de al doilea a soluţionat cauza şi, în acest sens, depune la dosarul Curţii Constituţionale şi comunică părţii prezente, în copie, Decizia nr. 3.214 din 7 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.189/2/2016. Prin această hotărâre, instanţa supremă, stabilind că actul atacat în contencios administrativ este un act administrativ cu caracter normativ, a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Valeriu Stoica care, referitor la înscrisul depus de reprezentantul Ministerului Public, solicită a se avea în vedere faptul că el priveşte doar una dintre părţi, însă excepţia de neconstituţionalitate îşi păstrează actualitatea pentru că, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta poate examina o chestiune de neconstituţionalitate chiar şi atunci când textul criticat este privit în abstract. Ca atare, se susţine că art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 are în vedere două ipoteze, respectiv a actului administrativ individual şi a actului administrativ normativ. Cu privire la actele administrative cu caracter normativ, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituţională a constatat că textul criticat este neconstituţional, întrucât nu se poate prevedea un termen de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ a unui act administrativ cu caracter normativ. Însă, se afirmă că textul de lege criticat este neconstituţional şi în prima ipoteză, cea referitoare la actele administrative cu caracter individual reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei de judecată şi aflate la dosarul cauzei. Astfel, invocându-se nesocotirea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 52 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (6), se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, prin aceea că, deşi stabilesc un termen de decădere special pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ, nu prevăd în ce măsură petentul este obligat să aştepte finalizarea procedurii prealabile pe care, în temeiul dreptului comun, este obligat să o parcurgă, încalcă cerinţele constituţionale privitoare la claritatea şi previzibilitatea unui act normativ. De asemenea, se apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 elimină posibilitatea atacării inclusiv a actelor administrative cu caracter individual peste termenul imperativ de 30 de zile, ceea ce semnifică o nouă excepţie cu privire la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) şi a art. 126 alin. (6) din Constituţie. Pentru toate aceste argumente, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Depune concluzii scrise. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Aşa cum rezultă din hotărârea depusă la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care autoare a excepţiei este Societatea CRH Ciment (România) - S.A., a calificat actul administrativ ca fiind unul cu caracter normativ. Or, ceea ce se critică prin prezenta excepţie are la bază concepţia că actul administrativ a cărui anulare se cere ar fi unul cu caracter individual. Aşadar, cu privire la situaţia de fapt, instanţa de casare va fi ţinută de ceea ce a spus instanţa supremă, respectiv că actul administrativ atacat are caracter normativ. Se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal va hotărî dacă actul administrativ atacat are caracter individual sau normativ, însă în ambele dosare, se solicită anularea aceluiaşi act administrativ cu caracter normativ emis de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. 9. În replică, domnul avocat Valeriu Stoica afirmă că reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii pe fondul dosarului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Însă, în faţa Curţii Constituţionale nu se judecă fondul cauzei, ci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal este învestită cu soluţionarea cauzei şi, fiind o chestiune de fond, va stabili dacă actul administrativ atacat are caracter individual sau normativ. Ca urmare, ceea ce trebuie rezolvat în faţa instanţei de contencios constituţional este critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, întrucât în ipoteza actelor administrative cu caracter individual textul criticat este neconstituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin încheierile din 16 martie 2018 şi 19 iunie 2019, pronunţate în dosarele nr. 2.931/2/2016/a1 şi nr. 3.189/2/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Alro - S.A. în calea de atac a recursului declarat împotriva Încheierii de şedinţa din data de 12 octombrie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3.246 din 26 octombrie 2016, precum şi de Societatea CRH Ciment (România) - S.A. în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.661 din 21 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia, cu titlu prealabil, arată că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale. Însă, prezenta excepţie de neconstituţionalitate vizează cealaltă ipoteză avută în vedere de dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, respectiv cea a actelor administrative cu caracter individual, întrucât stabilirea termenului pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual ca fiind de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate, sunt neconstituţionale. 12. Astfel, se susţine, în esenţă, că, prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 încalcă cerinţele privitoare la claritatea şi previzibilitatea unui act normativ, astfel cum aceste cerinţe au fost statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 13. Se afirmă că nicăieri în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 nu se regăseşte vreo dispoziţie privitoare la procedura prealabilă ce trebuie parcursă de către persoana vătămată în dreptul sau interesul său legitim prin acte administrative emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, anterior exercitării acţiunii judiciare. Pe cale de consecinţă, în lipsa vreunei norme derogatorii, inclusiv în cazul actelor administrative emise de către ANRE rămân incidente prevederile de drept comun din materie, respectiv cele ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 14. Ca atare, autoarele excepţiei susţin că înainte de exercitarea acţiunii în contencios administrativ, petentul trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, procedura plângerii prealabile, prin sesizarea autorităţii emitente a actului administrativ sau a celei ierarhic superioare, procedură prin care petentul trebuie să invoce elementele de nelegalitate ce ar trebui să conducă la revocarea actului administrativ în discuţie. 15. Se apreciază că, din cuprinsul art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deopotrivă aplicabile, rezultă că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual emis de către ANRE trebuie să formuleze plângere prealabilă împotriva actului în termen de 30 de zile de la data publicării sau comunicării acestuia. Totodată, exercitarea acţiunii în contencios administrativ împotriva aceluiaşi act administrativ cu caracter individual emis de către ANRE trebuie realizată, de asemenea, în acelaşi termen, de 30 de zile, de data publicării sau comunicării actului respectiv. Aşadar, termenul pentru formularea plângerii prealabile se confundă cu termenul pentru exercitarea acţiunii judiciare. 16. Pe de altă parte, dreptul comun prevede că termenul în care se poate exercita acţiunea judiciară în contencios administrativ este de 6 luni, însă acest termen începe să curgă de la anumite momente, clar determinate de către norma incidentă, respectiv art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 17. Prin urmare, abia după parcurgerea acestei proceduri, finalizată fie prin soluţionarea, în sensul respingerii plângerii prealabile, fie prin lipsa unui răspuns formulat în termenul legal de soluţionare a cererii, începe să curgă termenul în care petentul se poate adresa instanţei de contencios administrativ. În caz contrar, după cum unanim s-a reţinut în jurisprudenţă, acţiunea urmează a fi respinsă ca prematură. 18. Or, în speţă, dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, deşi stabilesc un termen de decădere special pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ, nu prevăd în ce măsură petentul este obligat să aştepte finalizarea procedurii prealabile pe care, în temeiul dreptului comun, este obligat să o parcurgă, fapt ce încalcă cerinţele privitoare la claritatea şi previzibilitatea unui act normativ. 19. În această situaţie, devin incidente două ipoteze, ambele absurde şi demonstrând lipsa de claritate şi previzibilitate a normei criticate. În prima ipoteză, petentul formulează atât plângere prealabilă, cât şi acţiune în contencios administrativ în termenul de 30 de zile, însă autoritatea administrativă invocă prematuritatea acţiunii în contencios administrativ, raportat la faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 nu prevede un termen special pentru soluţionarea plângerii prealabile, aplicabil fiind tot cel de drept comun (30 de zile). În cea de-a doua ipoteză, petentul nu formulează plângere prealabilă, ci acţiune în contencios administrativ, pentru a se încadra în termenul de 30 de zile, însă autoritatea administrativă invocă inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile reglementate, în continuare, de norma generală. Or, această situaţie contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind vorba de „situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii“, generate de neclaritatea şi imprecizia utilizată de legiuitor în reglementarea, prin art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, a termenului special de exercitare a acţiunii în contencios administrativ. 20. Se apreciază că, întrucât în ambele situaţii expuse mai sus se ajunge la neexaminarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în ciuda faptului că petentul a parcurs toate etapele prevăzute de lege, aceasta conduce şi la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce au rolul de a proteja şi garanta controlul judecătoresc al actelor administrative, respectiv art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie. 21. Se susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 nu fac distincţia, în ceea ce priveşte impunerea termenului de decădere de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ, între actele administrative cu caracter individual şi cele cu caracter normativ, aşa cum nu fac distincţia nici între calea de atingere a controlului judiciar, respectiv pe calea acţiunii în anulare a actului administrativ sau pe calea excepţiei de nelegalitate. 22. Astfel, norma criticată ar putea fi percepută ca o normă specială şi în raport cu dispoziţiile de drept comun privitoare la excepţia de nelegalitate, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, văzute în mod constant drept un instrument prin care legiuitorul ordinar a urmărit să întărească controlul jurisdicţional al actelor administrative, garantat prin art. 52 şi art. 126 din Constituţie. 23. Se afirmă că, dacă în termenul prevăzut de art. 5 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă nu este formulată acţiunea în anulare sau nu se invocă excepţia de nelegalitate, atunci actele administrative cu caracter individual vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita niciun control judiciar. Pe cale de consecinţă, se elimină posibilitatea atacării inclusiv a actelor administrative cu caracter individual peste termenul imperativ de 30 de zile, ceea ce semnifică o nouă excepţie referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) şi a art. 126 alin. (6) din Constituţie. 24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, în ceea ce priveşte stabilirea termenului pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual ca fiind de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţile interesate, invocate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României. Se arată că prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale, iar în considerentele deciziei s-a reţinut că actele administrative cu caracter individual emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, dacă nu au fost contestate în termenul de decădere de 30 de zile, vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile apărătorului autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, modificată şi completată prin art. I pct. 1 şi 2 din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 3 octombrie 2012, care au următorul cuprins: „Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate.“ 29. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale. Astfel, la paragrafele 17 şi 18 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că textul art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 nu face distincţie între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiaşi termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acţiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condiţiile existenţei unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepţie să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie. 31. În prezenta cauză însă, Curtea reţine că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică cealaltă ipoteză avută în vedere de dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, respectiv cea a actelor administrative cu caracter individual, susţinând neconstituţionalitatea acestora, întrucât stabilesc un termen de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual. 32. Cu privire la această critică, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, precitată, paragraful 17, Curtea a constatat că, dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat nu au fost contestate, actele administrative cu caracter individual emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ. 33. Totodată, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia legiuitorul constituant a acordat o atenţie deosebită accesului liber la justiţie în materia actelor administrative ale autorităţilor publice, sens în care, considerând că prevederile art. 21 din Constituţie - cu o sferă de aplicare generală - nu sunt suficiente, a consacrat, prin art. 52 şi art. 126 alin. (6) din aceasta, garanţii suplimentare şi specifice ale controlului judecătoresc asupra acestui tip de acte juridice, având în vedere că astfel este protejat în mod eficient dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, Curtea a reţinut că, în lipsa oricărei distincţii în cuprinsul art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, acest concept se referă, în egală măsură, atât la controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice exercitat pe cale principală, cât şi la controlul de legalitate al acestora exercitat pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (a se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 21 şi 22 din Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014). 34. Materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin lege organică, astfel că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, concretizează regulile stabilite prin art. 52 şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală şi reglementează, ca şi modalităţi procesuale de exercitare ale controlului de legalitate, atât calea acţiunii directe, cât şi calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din aceasta, „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.“ Prin urmare, un act administrativ cu caracter individual poate face oricând, în cadrul unui proces, obiectul excepţiei de nelegalitate, indiferent de data la care a fost emis. 35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile precitate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 36. Distinct de cele menţionate, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), Curtea reţine că prevederile legale criticate întrunesc exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În legătură cu principiul previzibilităţii normei legale, instanţa europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanţa europeană a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (Hotărârile din 25 mai 1993 şi din 15 noiembrie 1996, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19). 37. Aşadar, textul de lege criticat este reglementat cu suficientă claritate şi precizie, interpretarea sa în ansamblul actului normativ din care face parte relevând cu claritate voinţa legiuitorului de a deroga, prin reglementarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, de la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 38. Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 elimină posibilitatea atacării actelor administrative cu caracter individual peste termenul de 30 de zile, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) şi a art. 126 alin. (6) din Constituţie. Prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, paragraful 17, instanţa de contencios constituţional a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nu sunt sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, deoarece acestea vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ, dacă în termenul de 30 de zile nu au fost contestate. Prin urmare, Curtea a constatat explicit caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 în ceea ce priveşte actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situaţia în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate, pe cale incidentală, fără limitare în timp. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societăţile Alro - S.A. şi CRH Ciment (România) - S.A. în dosarele nr. 2.931/2/2016/a1 şi nr. 3.189/2/2016/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
