Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 983/208/2018 al Judecătoriei Caransebeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.557D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 869 din 18 decembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 383 din 17 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 983/208/2018, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Gavrilescu cu ocazia soluţionării unei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale ca urmare a revocării unei ordonanţe prin care s-a dispus, în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, clasarea cauzei penale în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi abuz în serviciu, prevăzute de dispoziţiile art. 224 alin. (1), ale art. 253 alin. (1), ale art. 287 alin. (1) lit. g) şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei în numele legii. Astfel, consideră că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul prevederilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, care dă procurorului posibilitatea să revoce o soluţie de clasare şi să redeschidă urmărirea penală în situaţia în care aceasta vizează fapte urmăribile doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în lipsa unei manifestări de voinţă a acestui subiect procesual principal. În acest sens arată că - atât timp cât legea prevede imposibilitatea efectuării din oficiu a urmăririi penale pentru anumite fapte, dând posibilitatea doar persoanei vătămate să sesizeze şi să învestească organele de urmărire penală - cu acelaşi tratament juridic şi cu îndeplinirea aceloraşi condiţii trebuie să se realizeze şi redeschiderea urmăririi penale în respectivele cauze. Arată că, în speţă, majoritatea infracţiunilor pentru care s-a dispus soluţia de clasare sunt urmăribile doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, şi anume infracţiunile de violare de domiciliu, distrugere şi nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, iar soluţia de clasare nu a fost atacată de persoana vătămată în temeiul dispoziţiilor art. 339 şi 340 din Codul de procedură penală. Consideră că procurorul nu poate să procedeze din oficiu la redeschiderea unei urmăriri penale care, din punct de vedere procedural, depinde strict de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate. Apreciază că începerea urmăririi penale şi redeschiderea acesteia reprezintă acte procedurale cu caracter identic, ce au ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea persoanelor care le-au săvârşit şi stabilirea răspunderii penale a acestora, în scopul de a constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Prin urmare, începerea urmăririi penale şi redeschiderea acesteia „trebuie să beneficieze de o reglementare simetrică a condiţiilor în care pot fi efectuate, astfel încât să fie respectat atât principiul legalităţii procesului penal, cât şi caracterul echitabil şi previzibil al procedurii judiciare“. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal, astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei. Consideră că acest scop nu poate fi atins în cazul în care situaţii juridice identice beneficiază de reglementări procedurale diferite, având în vedere că, deşi suspectul/inculpatul are dreptul ca fapta de care este acuzat să fie cercetată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acest drept nu este consacrat legislativ şi pentru situaţia în care urmărirea penală urmează să fie redeschisă, după pronunţarea unei soluţii de clasare şi dezînvestirea, în acest mod, a organului de urmărire penală. 6. Judecătoria Caransebeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, împrejurarea că infracţiunile pentru care se solicită confirmarea redeschiderii urmăririi penale sunt urmăribile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, câtă vreme o eventuală redeschidere a urmăririi penale nu poate fi urmată decât de o nouă soluţie de clasare în cazul inexistenţei manifestării de voinţă a persoanei vătămate, care trebuia exprimată în termenul de introducere a plângerii penale prealabile. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 215 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(2) În cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiţiei în numele legii. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina procurorului obligaţia de a revoca ordonanţa şi de a dispune redeschiderea urmăririi penale în cazul în care acesta constată că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea. 13. Referitor la atribuţia organelor judiciare de a relua urmărirea penală, prin redeschiderea acesteia, potrivit prevederilor art. 335 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că această atribuţie este strâns legată de instituţia prescripţiei răspunderii penale, respectiv de dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, în termenele de prescripţie stabilite prin lege. De asemenea, Curtea a constatat că redeschiderea urmăririi penale nu se face în mod arbitrar de către organele judiciare, ci numai în condiţiile expres reglementate de dispoziţiile art. 335 alin. (1)-(3) şi (5) din Codul de procedură penală, şi anume în următoarele situaţii: dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea [alin. (1)], când procurorul de caz constată că au apărut fapte sau împrejurări noi, din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [alin. (2)], când procurorul constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite în cazul renunţării la urmărirea penală [alin. (3)] şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale [alin. (5)]. Astfel reglementate, motivele de redeschidere a urmăririi penale nu reprezintă altceva decât cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, ele reprezentând o aplicare directă a dispoziţiilor art. 155 din Codul penal. Totodată, Curtea a reţinut că, spre deosebire de reglementarea anterioară, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci, în trei dintre cele patru situaţii prevăzute în cuprinsul art. 335 din Codul de procedură penală, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară care, cu această ocazie, verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale (Decizia nr. 177 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016, paragrafele 17-20 şi 25, Decizia nr. 601 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 16 şi 17, şi Decizia nr. 869 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2019, paragrafele 16 şi 17). 14. Curtea observă că - spre deosebire de soluţia legislativă prevăzută de alin. (1) al art. 335 din Codul de procedură penală, prin care legiuitorul dă posibilitatea procurorului ierarhic superior ca, în situaţia în care constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, să infirme ordonanţa şi să dispună redeschiderea urmăririi penale - în ipoteza normativă reglementată în alin. (2) al aceluiaşi articol, chiar procurorul de caz este cel care revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, bazându-şi această soluţie pe constatarea dispariţiei împrejurării în temeiul căreia a dispus clasarea. Nu este nevoie ca faptele sau împrejurările noi să ia fiinţă ulterior clasării, acestea putând fi atât anterioare, cât şi posterioare dispunerii soluţiei. În cazul celor anterioare este însă esenţial să nu fi fost cunoscute de procuror la momentul dispunerii soluţiei. Aşadar, pentru a putea fi dispusă redeschiderea urmăririi penale de către procurorul de caz, trebuie ca acesta să fi dispus, prin ordonanţă, clasarea cauzei şi, ulterior, să constate că nu a existat sau că a dispărut motivul care a determinat clasarea. Astfel, condiţia este îndeplinită în situaţia în care procurorul constată că, în fapt, nici nu a existat cazul de clasare. De exemplu, procurorul a dispus clasarea pentru că fapta a fost amnistiată şi, ulterior, constată că suspectul sau inculpatul nu beneficia de amnistie; sau a dispus clasarea pentru împlinirea termenului de prescripţie, după care constată că aceasta fusese întreruptă; sau a dispus clasarea pentru că suspectul sau inculpatul este iresponsabil şi, ulterior, constată că acesta a simulat iresponsabilitatea; sau a dispus clasarea pentru că a intervenit amnistia pentru o anumită infracţiune, după care constată că încadrarea corectă din punct de vedere juridic a faptei viza o altă infracţiune, exceptată de la amnistie. De asemenea, condiţia este îndeplinită în situaţia în care procurorul constată că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, deci că nu mai există împrejurarea care se încadra în unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, prevăzute de dispoziţiile art. 16 din Codul de procedură penală. De exemplu, procurorul a clasat cauza bazându-se pe împrejurarea că lipseşte plângerea prealabilă şi, ulterior, plângerea intervine şi se constată că este introdusă în termen; sau procurorul a clasat cauza pe împrejurarea că există autoritate de lucru judecat, după care hotărârea respectivă este desfiinţată ca urmare a unei revizuiri etc. 15. Având în vedere că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală nu prevăd nicio cerinţă cu privire la infracţiunile reţinute în ordonanţa de clasare - potrivit regulii de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus -, textul de lege criticat nu se aplică numai în cazul infracţiunilor pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ci şi în cazul acelora pentru care legea penală instituie obligativitatea existenţei unei plângeri prealabile a persoanei vătămate. 16. În ceea ce priveşte critica formulată de autorul excepţiei, potrivit căreia este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul prevederilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală care dă procurorului posibilitatea să revoce o soluţie de clasare şi să redeschidă urmărirea penală în situaţia în care aceasta vizează fapte urmăribile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în lipsa unei manifestări de voinţă a acestui subiect procesual principal, Curtea nu poate reţine o astfel de critică. 17. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, atribuţia de a revoca ordonanţa de clasare şi de a dispune redeschiderea urmăririi penale, în cazul reglementat de textul de lege criticat, aparţine procurorului care a dispus soluţia - sub rezerva confirmării de către judecătorul de cameră preliminară - inclusiv în situaţia în care redeschiderea urmăririi penale vizează infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată. Curtea apreciază că soluţia legislativă care permite într-o astfel de situaţie revocarea ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în absenţa unei noi manifestări de voinţă a persoanei vătămate nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale privind principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei în numele legii, principii consacrate de prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) teza întâi şi ale art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală. 18. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 461 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 29 octombrie 2018, paragraful 15), prevederile art. 7 din Codul de procedură penală consacră principiul oficialităţii procesului penal, potrivit căruia actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, de către organele judiciare competente, independent de voinţa persoanei vătămate, a suspectului, a inculpatului şi a celorlalte părţi procesuale. Raportul penal de conflict, născut din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie adus în faţa organelor judiciare în vederea stabilirii caracterului infracţional şi a consecinţelor pentru persoana vinovată. Cu toate acestea, există şi cazuri în care, din considerente de politică penală, punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt subordonate unor condiţii în absenţa cărora acţiunea penală nu poate fi promovată sau exercitată. O atare cerinţă o constituie formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii, care este actul procesual prin care această persoană îşi manifestă în mod expres voinţa cu privire la tragerea la răspundere penală a făptuitorului, act procesual fără de care nu poate interveni aplicarea legii penale. 19. Instituţia plângerii prealabile se înfăţişează, aşadar, ca un mod special de sesizare a organelor de cercetare penală şi a procurorului, constând în opţiunea oferită de legiuitor persoanei vătămate de a decide dacă înţelege sau nu să sesizeze organele de urmărire în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului. Astfel, condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate a fost caracterizată de Curtea Constituţională ca reprezentând o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului penal (Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000). 20. Potrivit prevederilor art. 295 din Codul de procedură penală, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere, iar dispoziţiile art. 157 alin. (1) din Codul penal stabilesc că, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Condiţia formulării unei plângeri prealabile pentru a putea fi pusă în mişcare acţiunea penală este menţionată expres pentru anumite infracţiuni şi nu poate fi extinsă cu privire la alte infracţiuni. 21. Având în vedere rolul plângerii prealabile, şi anume acela de a permite organelor judiciare să pună în mişcare acţiunea penală, fără a avea obligaţia să mai solicite persoanei vătămate o nouă manifestare de voinţă pe parcursul urmăririi penale, Curtea constată că nu se justifică nici condiţionarea redeschiderii acestei faze procesuale de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, întrucât începerea urmăririi penale şi redeschiderea acesteia nu sunt „acte procedurale cu caracter identic“, astfel cum pretinde autorul excepţiei, ci se bucură de regimuri juridice diferite, condiţiile stabilite de legiuitor cu privire la luarea acestor măsuri procesuale nefiind puse sub semnul principiului simetriei formelor. 22. În acest sens, Curtea reţine că necontestarea soluţiei de clasare de către persoana vătămată - potrivit procedurilor instituite de prevederile art. 339 şi 340 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea împotriva actelor procurorului şi, respectiv, plângerea la judecătorul de cameră preliminară împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată - nu înlătură obligaţia procurorului care a emis ordonanţa de clasare să dispună revocarea acesteia şi redeschiderea urmăririi penale atunci când constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 335 alin. (2) din acelaşi cod. 23. Aşa fiind, atribuţia/competenţa procurorului în materia redeschiderii urmăririi penale nu este condiţionată de o atitudine procesuală activă a persoanei vătămate pe parcursul acestei faze procesuale. Raţiunea soluţiei legislative criticate - care vizează situaţia în care procurorul constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea - este aceea că exercitarea atribuţiilor procurorului, care are obligaţia să revoce ordonanţa şi să dispună redeschiderea urmăririi penale fără a fi necesară manifestarea expresă de voinţă a persoanei vătămate în acest sens, se subordonează scopului apărării ordinii de drept, în temeiul prevederilor art. 131 din Constituţie care consacră rolul Ministerului Public, procurorul fiind ţinut doar de respectarea limitei de timp pentru redeschiderea urmăririi, care este dată de împlinirea termenului legal de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite. 24. Totodată, Curtea observă că, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, derularea procesului penal poate fi influenţată de atitudinea persoanei vătămate atât în ceea ce priveşte declanşarea - prin formularea sau renunţarea la formularea plângerii prealabile -, cât şi cu privire la finalizarea lui, prin retragerea plângerii prealabile. 25. Prin urmare, absenţa condiţionării redeschiderii urmăririi penale de reiterarea manifestării de voinţă a persoanei vătămate este contrabalansată de posibilitatea retragerii plângerii prealabile, care, potrivit prevederilor art. 158 alin. (1) şi (2) din Codul penal, poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, înlăturând răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. 26. Din cele arătate mai sus reiese că legiuitorul stabileşte în mod clar şi limitativ, în dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală, cazurile în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia sau procurorul de caz poate să infirme, respectiv să revoce ordonanţa şi să dispună redeschiderea urmăririi penale. Astfel, având în vedere condiţiile în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale şi faptul că aceasta nu poate interveni sine die, pentru a crea o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală, Curtea constată că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile şi nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi principiului înfăptuirii justiţiei în numele legii. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 983/208/2018 al Judecătoriei Caransebeş şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Caransebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
