Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 3.022/86/2018/a1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.294D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 316 din 17 mai 2016, nr. 27 din 19 ianuarie 2017 şi nr. 54 din 2 februarie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.022/86/2018/a1, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ionel Vizitiu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut în cauză. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi înfăptuirea justiţiei, întrucât instanţele interpretează termenul de 6 ore instituit de textul de lege criticat ca fiind un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage nicio sancţiune. Arată că, în speţă, propunerea de arestare preventivă a fost înregistrată în data de 29 august 2018, la ora 11.20, în condiţiile în care din ordonanţa de reţinere a inculpatului rezultă că acesta a fost reţinut începând cu data de 28 august 2018, ora 16.35, până la data de 29 august 2018, ora 16.35, ceea ce înseamnă că propunerea de arestare preventivă se putea înregistra cel mai târziu la ora 10.35 a zilei de 29 august 2018. Subliniază, totodată, că, până aproape de ora fixată pentru dezbaterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a aflat într-o altă şedinţă de judecată, astfel că, în cauză, deliberarea şi pronunţarea asupra măsurii preventive au avut loc între orele 15.25 şi 15.40, când s-a făcut pronunţarea hotărârii, în condiţiile în care şedinţa de judecată a început la ora 15.00. Consideră că textul de lege criticat este constituţional numai în măsura în care este interpretat în sensul că termenul „cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii“ inculpatului este un termen peremptoriu, a cărui nerespectare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la luarea măsurii arestării preventive, şi anume decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. Invocă în acest sens considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că nu se impune să se facă distincţie între termenele prevăzute de dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală şi cele ale art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, întrucât „au la bază acelaşi concept de apărare a dreptului la un proces echitabil, atât prin protejarea dreptului la apărare al inculpatului, cât şi prin acordarea timpului şi înlesnirilor necesare judecătorului de cameră preliminară pentru a studia dosarul de urmărire penală şi apărările invocate, pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză, lucru ce ar înlătura orice risc sistemic de arbitrar într-o decizie a unei instanţe“. Arată că „aceeaşi raţiune a legiuitorului a fost subliniată de Curtea Constituţională şi în motivarea Deciziei nr. 251 din 5 mai 2016“, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care reglementează termenul de minimum 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, termen care trebuie respectat de procuror la momentul înaintării rechizitoriului către judecătorul de cameră preliminară cu ocazia trimiterii în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă. Concluzionează că „şi termenul minim de 6 ore - până la expirarea măsurii reţinerii - pentru formularea propunerii de arestare preventivă, ca şi termenele prevăzute de art. 207 alin. (1) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, este un termen peremptoriu, fiindcă are ca scop garantarea unui minim absolut de timp pentru a asigura efectuarea unei judecăţi echitabile, care ar putea exclude un risc sistemic de arbitrar“. 6. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Invocă în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 83 din 23 februarie 2016 şi nr. 316 din 17 mai 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile acuzatului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 3 noiembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut, în paragrafele 14-21, că, potrivit criticilor formulate, dispoziţiile de lege contestate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, făcându-se trimitere la raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, citată anterior, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, iar avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul prevederilor art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. În ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020, mai sus menţionată, Curtea a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209 şi 210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209 şi 210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203, 204 şi 223-227 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit prevederilor art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 202 din acelaşi cod. Totodată, în temeiul prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. 15. Astfel, prin Decizia nr. 473 din 25 iunie 2020, citată anterior, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit prevederilor art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. 16. În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, în temeiul prevederilor art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui text de lege reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în cazul respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii. 17. Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, şi după încetarea duratei reţinerii. 18. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării, în cazul în care consideră că timpul scurs între momentul la care a luat cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei, pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrarul din soluţia sa. 19. De asemenea, Curtea a mai reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii „în termen scurt“. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei, pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. 20. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, Decizia nr. 54 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 12 mai 2017, şi Decizia nr. 696 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 26 martie 2019. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 3.022/86/2018/a1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
