Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România, excepţie ridicată de Municipiul Iaşi în Dosarul nr. 322/99/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 384D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autoarea excepţiei îşi poate formula toate apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului. Totodată, se arată că practica judiciară a stabilit că, atunci când proprietarul imobilului nu este cunoscut, acţiunea poate fi introdusă în contradictoriu şi cu unitatea administrativ-teritorială sau cu vecinii imobilului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia nr. 86 din 12 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 322/99/2017, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România. Excepţia a fost ridicată de Municipiul Iaşi în calea de atac a apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.744/2017 din 11 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, într-o cauză având ca obiect uzucapiune. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006 îngrădeşte dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât stabileşte calitatea sa procesuală pasivă, şi determină, potrivit art. 53 alin. (2) din Constituţie, o restrângere a exerciţiului acestor drepturi. Se consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii şi creează un privilegiu reclamantei, în calitatea acesteia de cult religios. 6. Se afirmă că nu există echitatea derulării procesului, în condiţiile în care reclamanta în calitatea acesteia de cult religios are un avantaj evident prin dispoziţiile alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006, lipsind de eficienţă excepţia invocată de Municipiul Iaşi - autor al excepţiei de neconstituţionalitate. 7. În final, apreciază că instanţa de fond, prin invocarea alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006, a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil. În acest sens, menţionează că în jurisprudenţa instanţei europene acest principiu este consacrat în legătură cu unul dintre drepturile reglementate de Convenţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6. 8. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, din moment ce legea nu stabileşte că doar „autorităţile“ ar avea calitate procesuală pasivă, formularea din text fiind „autorităţile şi alte persoane interesate“. Aşadar, faţă de modul de redactare al textului, apelantului - autor al excepţiei de neconstituţionalitate - nu i se încalcă niciun drept constituţional, acesta urmând să îşi facă apărările pe care le consideră oportune în cauza dedusă judecăţii, fiind respectat, în acest caz, dreptul la apărare prevăzut de Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile alin. (2) al articolului unic din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006, având următorul conţinut: „Acţiunile şi cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute la alin. (1) se soluţionează, potrivit legii, în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate. Odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute instanţa va dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un ziar de largă răspândire a unui anunţ cuprinzând datele de identificare a părţilor şi obiectul procesului.“ 13. Curtea reţine că, potrivit alin. (1) la care textul criticat face trimitere: „Acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcţii şi terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităţilor, precum şi cele pentru constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar“. 14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Cu titlu prealabil, Curtea observă că, prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, paragraful 20, din coroborarea prevederilor art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 8, art. 17 şi următoarele din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, a statuat că prin sintagma „cult religios“ se înţelege structura religioasă, cu personalitate juridică de drept privat, constituită în condiţiile legii antereferite, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă, şi care dobândeşte statut de utilitate publică prin recunoaşterea de către stat a calităţii de cult religios, potrivit procedurii reglementate prin aceeaşi lege. Totodată, prin aceeaşi decizie, paragraful 22, Curtea a reţinut că atât cultele recunoscute, precum şi părţile componente ale acestora, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, care se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale legii speciale în materie, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la situaţia de fapt dedusă soluţionării instanţei de judecată, Curtea observă că, prin Sentinţa civilă nr. 1.744/2017 din 11 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 86/2018 din 12 februarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autoarei excepţiei şi s-a admis în parte cererea formulată de Episcopia Romano-Catolică Iaşi în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Iaşi şi s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripţia achizitivă de 30 ani, asupra unui imobil, posesia fiind începută înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, aşa încât s-a reţinut aplicarea Codului civil de la 1864. 17. Curtea reţine că uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este naşterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condiţiile şi termenul prevăzut de lege. Potrivit Codului civil de la 1864, uzucapiunea este de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani (art. 1.890) şi uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, numită şi uzucapiunea prescurtată (art. 1.895). Cele două forme de uzucapiune presupun îndeplinirea unor condiţii specifice, dintre care unele sunt comune (să existe o posesie utilă, posesia să fie exercitată neîntrerupt în tot timpul fixat de lege, iar îndeplinirea prescripţiei achizitive să fie invocată de posesor, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie), iar altele se cer a fi întrunite numai în cazul uzucapiunii de 10 până la 20 de ani (să existe un just titlu, iar posesorul să fie de bună-credinţă). 18. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluţionează, potrivit legii, în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate, iar odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute instanţa va dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un ziar de largă răspândire a unui anunţ cuprinzând datele de identificare a părţilor şi obiectul procesului. Ca atare, orice litigiu având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate în favoarea cultelor religioase recunoscute din România se soluţionează în contradictoriu cu autorităţile şi cu toate persoanele interesate deja cunoscute sau identificate în urma publicităţii efectuate. 19. Din conţinutul normei criticate, Curtea observă intenţia legiuitorului ca asemenea cereri să se soluţioneze în contradictoriu cu persoanele interesate, fizice sau juridice, în măsura în care acestea ar putea pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului ce constituie obiect al cererii de chemare în judecată, având interesul de a împiedica o constatare a dobândirii acestui drept de către reclamant. În acelaşi sens este şi teza constând în obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică existenţa litigiului prin publicarea datelor în Monitorul Oficial al României, tocmai pentru a asigura accesul la informaţie al celor care ar putea să justifice un interes în cauză. 20. În cauza dedusă judecăţii, câtă vreme nu s-a putut stabili existenţa vreunei persoane căreia cultul religios recunoscut din România să îi opună pretenţiile sale privind dobândirea dreptului de proprietate pe baza posesiei ce îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, acţiunea în uzucapiune nu putea fi soluţionată decât în contradictoriu cu una dintre autorităţile statului. Prin urmare, sintetizând criticile formulate, Curtea reţine că acestea vizează modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Municipiul Iaşi, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Referitor la susţinerile potrivit cărora dispoziţiile articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006 îngrădesc dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil şi creează un privilegiu reclamantei, Curtea reţine netemeinicia acestor critici, întrucât normele legale supuse controlului de constituţionalitate se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, care în titlul XII, art. 1.050 - art. 1.053, reglementează procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii. 22. În jurisprudenţa sa, cu privire la dispoziţiile legale din Codul de procedură civilă referitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, făcând distincţia între normele de procedură, de imediată aplicare, şi normele de drept substanţial, Curtea a statuat că uzucapiunea, respectiv condiţiile de fond (referitoare la condiţiile posesiei) „vor fi guvernate de legea în vigoare la data începerii posesiei, iar procedura aplicabilă înscrierii dreptului va fi cea prevăzută de art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, atunci când cererea a fost formulată după intrarea acestuia în vigoare. În acest sens sunt şi dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.“ Totodată, Curtea a reţinut că „este de principiu că valorificarea dispoziţiilor de drept substanţial se face prin intermediul normelor de drept procedural, iar dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, astfel încât să nu fie afectată însăşi substanţa dreptului.“ În acest sens, a se vedea, Decizia nr. 225 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, şi Decizia nr. 604 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 17 noiembrie 2015. 23. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 194 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului, acestuia din urmă îi revine obligaţia să justifice atât îndreptăţirea sa în promovarea demersului judiciar, în calitate de titular al dreptului invocat, cât şi legitimarea procesuală a pârâtului. Aşadar, existând un interes general ca soluţia pronunţată să fie legală şi temeinică, instanţa de judecată are obligaţia, în aplicarea principiului instituit de art. 22 din Codul de procedură civilă privitor la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului în cauză în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, să procedeze la verificarea atât a calităţii procesuale active, cât şi a calităţii procesuale pasive, verificări care se impun în privinţa oricărei acţiuni. 24. Faţă de cele menţionate, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 25. De altfel, Curtea Constituţională reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 24 din 3 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 23 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 5.186/202/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.845 coroborat cu art. 1.847 din Codul civil de la 1864 şi art. 36 din Codul de procedură civilă, în cazul uzucapiunii pentru un imobil situat în intravilan, neînscris în cartea funciară, când posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află situat imobilul.“ Astfel, în considerentele deciziei menţionate, Înalta Curte a reţinut că „cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită întrucât, pe parcursul timpului, instanţele de judecată au pronunţat, în privinţa problemei de drept semnalate de către titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată, majoritar, către acelaşi gen de soluţie. Astfel, din examenul jurisprudenţial al hotărârilor selectate de curţile de apel rezultă că, în proporţie considerabilă, opinia majoritară a instanţelor este în sensul că atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripţia achizitivă, se consideră că nemişcătorul aparţine domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă. Ca atare, în majoritatea speţelor examinate s-a decis că în condiţiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existenţa unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleaşi condiţii ca şi atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moştenitori, iar succesiunea este vacantă. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 26 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moştenitori, precum şi cele ale art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 şi art. 680 din Codul civil de la 1864, în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială. S-a reţinut că în această situaţie particulară a inexistenţei unei persoane care să revendice dreptul asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, a respinge acţiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reţinut existenţa unui drept protejat de Convenţie, din situaţii de fapt, cu mare persistenţă în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice.“ 26. În final, cât priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale Curtea constată că norma fundamentală nu are incidenţă în cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Municipiul Iaşi în Dosarul nr. 322/99/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile articolului unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
