Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi a dispoziţiilor art. 1.2. şi ale secţiunii VII a anexei nr. 1 la Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Gabriela Alina Ionescu în Dosarul nr. 30.751/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.070D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.754D/2019, nr. 2.851D/2019 şi nr. 414D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, ridicată de Iuliu Ursan în Dosarul nr. 11.695/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi a cap. VII din anexa nr. 1 la Legea nr. 176/2010, ridicată de Alina Gherghelaş în Dosarul nr. 28.117/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi ale anexei nr. 1 (cap. VII pct. 1.2) la această lege, ridicată de Ionuţ-Ronald Rotaru în Dosarul nr. 8.570/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere similitudinea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.754D/2019, nr. 2.851D/2019 şi nr. 414D/2022 la Dosarul nr. 2.070D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, având în vedere scopul Legii nr. 176/2010. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 23 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.751/4/2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi a dispoziţiilor art. 1.2 şi ale secţiunii VII a anexei nr. 1 la Legea nr. 176/2010. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 5.532 din 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.695/299/2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 2.943 din 20 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 28.117/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi ale cap. VII din anexa nr. 1 la Legea nr. 176/2010. 10. Prin Încheierea din 8 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.570/302/2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi ale anexei nr. 1 (cap. VII pct. 1.2) la această lege. 11. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gabriela Alina Ionescu, de Iuliu Ursan, de Alina Gherghelaş şi de Ionuţ-Ronald Rotaru în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei constând în nedeclararea veniturilor soţilor în cuprinsul declaraţiei anuale de avere prevăzute de Legea nr. 176/2010. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele de lege criticate, care instituie obligaţia declarării veniturilor soţului/soţiei, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, consacrat de art. 26 din Constituţie şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se arată că obligaţia de a declara veniturile soţului/soţiei reprezintă o ingerinţă nepermisă în viaţa familială şi privată a celuilalt soţ, deoarece instituţia căsătoriei nu presupune o subordonare a soţilor, astfel încât unul să fie în măsură să controleze sau să administreze drepturile şi obligaţiile celuilalt. Soţul are dreptul să refuze solicitarea celuilalt soţ, în situaţia în care solicitarea nu este justificată ori în cazul în care salariul nu este confidenţial. 13. Se mai arată că puterea legislativă poate restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, însă numai după îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Or, în cazul de faţă, restrângerea drepturilor familiei persoanei care face declaraţia de avere nu se impune în maniera adoptată prin Legea nr. 176/2010. Această măsură nici măcar nu este necesară într-o societate democratică, întrucât „pentru suspiciuni de fraudă sau de săvârşire a unor alte infracţiuni prin intermediul unor persoane foarte apropiate, există alte mijloace de control şi sancţionare“. 14. Totodată, se arată că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 44 din Constituţie, deoarece soţii îşi administrează şi decid împreună cu privire la veniturile obţinute din muncă, şi anume cu privire la salarii. Or, a obliga un soţ să dezvăluie date referitoare la veniturile din muncă ale celuilalt soţ reprezintă o ingerinţă nepermisă în ceea ce priveşte proprietatea privată a soţilor, aceasta şi pentru că ar avea urmări foarte greu de estimat şi gestionat la momentul declaraţiei. Nici din prisma limitărilor posibile, admise prin Constituţie, ale dreptului de proprietate, prevederile de lege criticate nu justifică o asemenea reglementare. 15. De asemenea, se susţine că se încalcă şi obligaţia constituţională prevăzută la art. 57 din Legea fundamentală, cu privire la faptul că o persoană poate dispune de drepturile şi libertăţile sale, fără a încălca drepturile celorlalţi. 16. Referitor la încălcarea art. 135 din Constituţie, se arată că dispoziţiile de lege criticate au ca efect un control al pieţei, deoarece pot cauza prejudicii grave concurenţilor, prin publicarea unor date atât de sensibile, mai ales când există o clauză de confidenţialitate cu privire la venituri. 17. Se mai susţine că drepturile salariale ale soţului/soţiei sunt date cu caracter personal, fiind protejate de norme europene, cum este Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). Salariul face parte din viaţa privată a persoanei, astfel încât drepturile salariale reprezintă date personale private, garantate de lege. Datele referitoare la cuantumul veniturilor sunt accesibile doar părţilor care au semnat contractul individual de muncă, fiind protejate de clauze de confidenţialitate, care se bucură de o opozabilitate erga omnes. 18. Astfel, obligaţia de menţionare în declaraţia de avere a cuantumului salariului obţinut de la un angajator privat, în baza unui contract în care a fost prevăzută o clauză de confidenţialitate, reprezintă o imixtiune nejustificată în viaţa privată a persoanei şi încalcă atât legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, adoptată la nivelul Uniunii Europene şi transpusă ca atare în legislaţia naţională, cât şi dispoziţiile constituţionale ale art. 26, privind viaţa intimă, familială şi privată. 19. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 414D/2022 se mai arată că, pornind de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul fiecărei persoane de a trăi aşa cum doreşte, protejată de publicitate. Garanţia oferită la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este destinată, în esenţă, asigurării dezvoltării, fără ingerinţe externe, a personalităţii fiecărui individ în raport cu semenii săi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că orice ingerinţă asupra unuia dintre drepturile garantate de art. 8 trebuie să îndeplinească trei condiţii, şi anume ca ingerinţa să fie: 1) legitimă şi justificată; 2) în concordanţă cu legea; 3) necesară într-o societate democratică. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice măsură de supraveghere trebuie să aibă o bază legală în legislaţia naţională. Deoarece o măsură de supraveghere poate reprezenta o ameninţare serioasă pentru drepturile garantate de art. 8 din Convenţie, pentru a fi considerată legală, o măsură de supraveghere trebuie să fie în mod special clară, precisă şi detaliată. Un scop legitim se referă exhaustiv la „securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora“. Al treilea aspect se referă la necesitatea şi proporţionalitatea ingerinţei într-o societate democratică. Această condiţie solicită ca statul să demonstreze nu doar că ingerinţa corespunde unei nevoi sociale stringente, ci şi că aceasta este proporţională cu scopul său. Statul va fi condamnat dacă comite sau admite o ingerinţă asupra dreptului respectiv şi nu poate justifica ingerinţa în baza criteriilor sus-menţionate. În contextul anterior expus, dacă pentru veniturile salariale obţinute de la stat se poate accepta că există un interes public ce justifică adoptarea unor reguli privind transparentizarea acestora, nu acelaşi lucru este valabil şi în cazul salariului obţinut de la un angajator privat, cu atât mai mult cu cât între părţi a fost convenită o clauză de confidenţialitate. Deşi scopul urmărit de legiuitor de a verifica modul de dobândire a averii de către persoanele care deţin funcţii sau demnităţi publice este unul legitim, modalitatea în care se realizează acest demers, prin instituirea unei obligaţii de divulgare a veniturilor obţinute de la un angajator privat, este excesivă, întrucât nu respectă criteriile de proporţionalitate invocate mai sus. Pornind de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se susţine că scopul legii poate fi realizat şi prin adoptarea unor măsuri mai puţin intruzive în viaţa privată, respectiv prin reglementarea posibilităţii obţinerii direct de la angajator, în cazul existenţei unei suspiciuni cu privire la modul de dobândire a averii, a situaţiei veniturilor obţinute de soţul/soţia titularului obligaţiei de depunere a declaraţiei de avere. 20. Conformarea cu prevederile instituite de Legea nr. 176/2010, în sensul consemnării de către persoana care ocupă o funcţie publică, în declaraţia de avere, a veniturilor salariale obţinute de soţ/soţie de la un angajator privat, pentru a evita aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, creează premisele declanşării unui litigiu civil, determinat tocmai de încălcarea acelei clauze de confidenţialitate. Altfel spus, titularul obligaţiei de întocmire a declaraţiei de avere este pus în situaţia de a alege între respectarea dreptului la viaţă privată al unei persoane (drept fundamental garantat de Constituţia României, dar şi de legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene) şi comiterea unei fapte de natură contravenţională, sancţionată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. 21. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a tranşat această dilemă, statuând că protecţia datelor cu caracter personal este prioritară, chiar şi atunci când este pusă în discuţie informarea contribuabililor cu privire la utilizarea fondurilor publice. Relevantă în acest sens este Hotărârea din 9 noiembrie 2010 (Marea Cameră), pronunţată în cauzele C-92/09 şi C-93/09, Volker und Markus Schecke şi Eifert, litigiul principal având ca părţi mai mulţi producători agricoli şi Land Hessen, în legătură cu publicarea pe pagina de internet a Oficiului Federal pentru Agricultură şi Alimentaţie a datelor cu caracter personal care îi privesc în calitate de beneficiari de fonduri din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi ai Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Curtea a arătat, referitor la corelarea dintre dreptul la protecţia datelor cu caracter personal recunoscut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi obligaţia de transparenţă în materie de fonduri europene, că publicarea pe un site internet a datelor nominale ale beneficiarilor fondurilor şi a sumelor primite de aceştia constituie, din cauza liberului acces la site al terţilor, o atingere adusă dreptului acelor beneficiari la respectarea vieţii lor private, în general, şi protecţiei datelor lor cu caracter personal, în particular (punctele 56-64). Pentru a fi justificată, o astfel de atingere trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanţa acestor drepturi şi libertăţi şi, în aplicarea principiului proporţionalităţii, să fie necesară şi să răspundă efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniunea Europeană, derogările sau restrângerile acestor drepturi trebuind să fie efectuate în limitele strictului necesar (punctul 65). În acest context, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că, deşi într-o societate democratică contribuabilii au dreptul să fie informaţi cu privire la utilizarea fondurilor publice, Consiliul şi Comisia erau totuşi obligate să realizeze un just echilibru între diferitele interese în cauză, ceea ce impunea, înainte de adoptarea dispoziţiilor în litigiu, verificarea aspectului dacă publicarea de către statul membru prin intermediul unui site internet unic nu depăşea ceea ce era necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite (punctele 77, 79, 85 şi 86). Astfel, Curtea a declarat nevalide anumite dispoziţii ale Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005, precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 259/2008 în ansamblul său, în măsura în care, în ceea ce priveşte persoanele fizice beneficiare ale fondurilor din FEGA şi din FEADR, aceste dispoziţii impun publicarea datelor cu caracter personal referitoare la fiecare beneficiar fără a face distincţie în funcţie de criterii relevante, precum perioadele în care acestea au primit astfel de fonduri, frecvenţa sau tipul şi valoarea acestora (punctul 92, dispozitiv 1). Pornind de la această hotărâre, în care a prevalat protecţia datelor cu caracter personal în detrimentul transparenţei în domeniul fondurilor europene, este evident că publicarea pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate a declaraţiilor de avere în care sunt inserate şi veniturile de naturală salarială obţinute de la un angajator privat de către terţii care nu ocupă o funcţie publică şi nu au obligaţia proprie de declarare a averilor este excesivă din perspectiva cerinţei de proporţionalitate. 22. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, situaţia particulară invocată de autoarea excepţiei, chiar dacă ar fi reală, neputând conduce la neconstituţionalitatea textelor criticate. 23. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, de vreme ce scopul legii nu ar mai fi atins în absenţa obligaţiei de a indica şi veniturile obţinute de soţul/soţia subiectului de drept. Scopul urmărit de lege este unul legitim, instanţa apreciind că nu este cazul unui dezechilibru semnificativ între acesta şi ingerinţa generată pentru subiectul de drept persoană fizică. Trebuie avut în vedere că prin înlăturarea obligaţiei în discuţie ar exista riscul ascunderii de către subiecţii de drept a surselor de venit obţinute prin comiterea de acte ilegale prin indicarea faptului că titularul acestor drepturi este soţia sau copilul aflat în întreţinere. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.851D/2019, instanţa apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Cu privire la art. 45 şi 135 din Legea fundamentală, arată că este firesc ca statul să impună obligaţia declarării unor venituri pentru a se asigura controlul efectiv al patrimoniului anumitor funcţionari sau demnitari, această obligaţie nefiind de natură a prejudicia în vreun fel societatea în cauză sau de a influenţa activitatea sa economică, întrucât informaţiile solicitate nu sunt diseminate unor terţe persoane, ele fiind destinate exclusiv atingerii scopului prevăzut de Legea nr. 176/2010, anonimizate ulterior şi publicate ca atare. 24. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, scopul urmărit de legiuitor fiind reprezentat de transparenţa veniturilor obţinute de o categorie de persoane care interesează opinia publică. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 414D/2022 de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din analiza motivărilor autorilor acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, şi ale pct. VII.1.2 din anexa nr. 1 la această lege. Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următoarea redactare: „Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2021 pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi a art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 15 decembrie 2021, art. 3 alin. (2) a fost modificat, fără a se schimba soluţia legislativă criticată, având în prezent următoarea redactare: „Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1.“ Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins: „Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare.“ Dispoziţiile pct. VII.1.2 din anexa nr. 1 - Declaraţia de avere la Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins: "Subsemnatul/Subsemnata, ................................, având funcţia de .................. la ..................., CNP .................., domiciliul.................., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că împreună cu familia^1) deţin următoarele: [...] VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
┌────────┬──────────┬──────────┬───────┐
│ │Sursa │Serviciul │ │
│Cine a │venitului:│prestat/ │Venitul│
│realizat│numele, │Obiectul │anual │
│venitul │adresa │generator │încasat│
│ │ │de venit │ │
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│1. Venituri din salarii │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│[...] │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
└────────┴──────────┴──────────┴───────┘
1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora." 29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 48 privind familia, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, art. 135 privind economia şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 12 şi art. 16 alin. (3) privind familia din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 7 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 8 privind dreptul la protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate fac parte din titlul I - Obligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, cap. I - Declararea averii şi a intereselor, respectiv din titlul III - Sancţiuni din Legea nr. 176/2010 şi reglementează obligaţia declarării averii şi, în mod corelativ, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii legale. 31. Cu titlu prealabil, Curtea reţine că obligaţia persoanelor care deţin funcţii şi demnităţi publice de a-şi declara averea a fost instituită prin Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Ulterior, prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, a fost înfiinţată Agenţia Naţională de Integritate, al cărei scop este, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, „asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice“. 32. Prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat următoarele: dispoziţiile art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI - Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale; dispoziţiile cap. I - Dispoziţii generale (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor; dispoziţiile art. 11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei. Cu privire la obligaţia publicării declaraţiilor de avere, Curtea a reţinut prin decizia menţionată că, potrivit art. 26 alin. (1) din Constituţie, autorităţile publice trebuie să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată. Totodată, libera dezvoltare a personalităţii umane şi demnitatea omului, valori consacrate în art. 1 alin. (3) din Constituţie, nu pot fi concepute fără respectarea şi ocrotirea vieţii private. Dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private face parte din categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind expres prevăzut şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevedere ce impune, în principal, obligaţia negativă din partea autorităţilor statului de a nu face nimic de natură a stânjeni exerciţiul dreptului la viaţa privată. În acest sens, Curtea a constatat că obligaţia prevăzută de lege de a se publica declaraţiile de avere şi de interese pe paginile de internet ale entităţilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a le depune, precum şi transmiterea acestora către Agenţia Naţională de Integritate în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private, consacrat prin art. 26 din Legea fundamentală, precum şi prin art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin expunerea nejustificată în mod obiectiv şi raţional, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese. 33. Ca urmare a acestei decizii, Parlamentul a adoptat Legea nr. 176/2010 prin care a pus de acord prevederile Legii nr. 144/2007 constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Referitor la obligaţia declarării averii, Legea nr. 176/2010 prevede că persoanele care intră sub incidenţa legii declară pe propria răspundere ce bunuri deţin „împreună cu familia“, iar, prin „familie“, anexa nr. 1 la acest act normativ prevede că „se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora“. Curtea reţine că scopul reglementării criticate îl constituie asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale. 34. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26, componentele privind viaţa familială şi viaţa privată, şi ale art. 20 din Constituţie raportate la cele ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că obligaţia de a se publica declaraţiile de avere şi de interese pe paginile de internet ale entităţilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a le depune, precum şi transmiterea acestora către Agenţie în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private. 35. Însă, în cauza de faţă, Curtea, analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor de lege criticate, constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică însăşi instituirea obligaţiei de a întocmi declaraţia de avere şi de a declara veniturile soţului, precum şi sancţiunea nedepunerii acesteia în termenul legal. Or, nici obligaţia de a întocmi declaraţia de avere şi nici sancţiunea nedepunerii acesteia în termenul legal nu reprezintă încălcări ale dreptului la respectarea vieţii private, având în vedere raţiunea instituirii acestei obligaţii, şi anume asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. 36. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, Curtea constată că, potrivit art. 6 - Legalitatea prelucrării alin. (1) lit. c) din acest regulament, „prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii: [...] c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului;“. 37. Aşadar, Curtea constată că obligaţia de a declara veniturile soţului este instituită prin lege, este justificată de raţiunea asigurării integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi, totodată, legea obligă persoana responsabilă să publice declaraţiile de avere cu anonimizarea adresei imobilelor declarate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii olografe. Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 176/2010, „Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese au obligaţia să se înregistreze în această calitate pe e-DAI şi au următoarele atribuţii: d) [...] asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii olografe. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii;“. 38. De altfel, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, principiile care guvernează activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii. 39. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu este întemeiată nici susţinerea privind încălcarea dreptului la viaţă familială, obligaţia de a declara veniturile soţului neconstituind o ingerinţă în viaţa familială „a celuilalt soţ“, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate. 40. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora soţul are dreptul să refuze solicitarea celuilalt soţ, în situaţia în care solicitarea nu este justificată ori în cazul în care salariul este confidenţial, Curtea constată că acestea constituie aspecte privind aplicarea legii la cazurile concrete deduse judecăţii, iar nu veritabile critici de neconstituţionalitate. De altfel, în Ghidul de completare a declaraţiilor de avere şi de interese se precizează că „în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidenţialităţii veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, este obligatorie dovada acestor aspecte, prin anexarea la declaraţia de avere a unui document justificativ prin care se confirmă existenţa clauzei, respectiv prin indicarea normelor speciale care instituie obligaţia de confidenţialitate, situaţie în care Agenţia Naţională de Integritate poate dispune anonimizarea veniturilor.“ 41. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece declararea veniturilor familiei nu afectează sub niciun aspect conţinutul dreptului de proprietate. 42. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi ale art. 135 privind economia de piaţă, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă în analiza constituţionalităţii dispoziţiilor de lege care reglementează obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. 43. Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Alina Ionescu în Dosarul nr. 30.751/4/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Iuliu Ursan în Dosarul nr. 11.695/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, de Alina Gherghelaş în Dosarul nr. 28.117/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi de Ionuţ-Ronald Rotaru în Dosarul nr. 8.570/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale pct. VII.1.2. din anexa nr. 1 la această lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
