Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Dospinescu şi George Ştefan în Dosarul nr. 22/81/2014* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 221D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă Decizia Curţii nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 22/81/2014*, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Vasile Dospinescu şi George Ştefan în soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, şi de autorii excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 9 ianuarie 2017, prin care au fost condamnaţi inculpaţii, autori ai excepţiei, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în infracţiunea de neglijenţă în serviciu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969, autorul acesteia, Vasile Dospinescu, reţine că niciun stat nu incriminează imprecisa „îndeplinire defectuoasă“ a atribuţiilor de serviciu, dacă s-a produs o pagubă, fără a exista o intenţie calificată. Susţine, în esenţă, că sintagma „neîndeplinirea unui act sau îl îndeplineşte în mod defectuos“ este neprevizibilă, afectând, în consecinţă, dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Face referire la jurisprudenţa instanţei de control constituţional prin care s-a statuat cu privire la respectarea dispoziţiilor constituţionale invocate, apreciind că Decizia Curţii nr. 196 din 4 aprilie 2013 se aplică mutatis mutandis în prezenta cauză. Totodată, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, autorul, George Ştefan, solicită ca instanţa de control constituţional să se pronunţe asupra faptului dacă orice încălcare a unei îndatoriri de serviciu, din culpă, constituie infracţiune în sarcina funcţionarului public care a comis-o sau sancţiunea legii penale trebuie să fie aplicată numai în cazul încălcării din culpă a anumitor îndatoriri de serviciu. Invocă în acest sens paragrafele 60, 62 şi 64 ale Deciziei Curţii nr. 405 din 15 iunie 2016. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că cele statuate de Curtea Constituţională în paragrafele 57 şi 65 din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt pe deplin valabile şi în privinţa examinării constituţionalităţii dispoziţiilor art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, având următorul cuprins: - Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 - „Neglijenţa în serviciu“: „Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.“; – Art. 298 din Codul penal - „Neglijenţa în serviciu“: „Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi la principiul legalităţii, ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) şi (3) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Totodată, susţin că textele de lege criticate aduc atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Invocă şi art. 19 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. 13. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că raţiunea incriminării faptei de neglijenţă în serviciu este similară celei pentru care este incriminat abuzul în serviciu, diferenţa dintre cele două infracţiuni distingându-se la nivelul laturii subiective - intenţia în cazul abuzului în serviciu, respectiv culpa cu prevedere (uşurinţa)/culpa fără prevedere sau simplă (neglijenţa) în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu este formată, ca şi la infracţiunea de abuz în serviciu, din elementul material, însoţit de o cerinţă esenţială, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate dintre activitatea ilicită şi rezultatul produs. Curtea a reţinut, de asemenea, că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu de către un funcţionar public sau de către o altă persoană încadrată în muncă (în cazul variantei atenuate prevăzute de art. 308 din Codul penal) prin cele două modalităţi normative, respectiv „neîndeplinirea“ ori „îndeplinirea defectuoasă“ a acesteia. 14. Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu (inclusiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, incriminat în Codul penal din 1969), Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. Totodată, cu privire la abuzul în serviciu contra intereselor publice, incriminat în legea penală anterioară, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. 15. În aceste condiţii, având în vedere că în varianta de bază atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăd, ca o modalitate normativă identică, „îndeplinirea defectuoasă“ a unei îndatoriri de serviciu, Curtea a constatat că atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, precitate, referitoare la modalitatea de interpretare a sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos“, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal referitoare la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie sub care se săvârşeşte aceasta din urmă este culpa (uşurinţa şi neglijenţa), aşa încât Curtea a admis excepţia şi a constatat constituţionalitatea acestora numai în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul lor se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. 16. Curtea a constatat, totodată, că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, neprevăzând condiţia ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greşeli profesionale şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu permite încadrarea în conţinutul său a oricărei fapte săvârşite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. 17. În aceste condiţii Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 75-80, şi ale Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 46-56. 18. În consecinţă, în prezenta cauză, faţă de soluţia pronunţată prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, Curtea constată că devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Inadmisibilitatea excepţiei, fiind un element definitoriu al competenţei instanţei constituţionale, este subsecventă exclusiv pronunţării, anterior, de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei cu acelaşi obiect şi constatării neconstituţionalităţii prevederilor deduse, din nou, controlului de constituţionalitate. Având în vedere şi faptul că actul de sesizare a Curţii Constituţionale este anterior deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal cât priveşte sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Dospinescu şi George Ştefan în Dosarul nr. 22/81/2014* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
