Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.372/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.271D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.195D/2020, nr. 2.224D-2.234D/2020, nr. 2.257D/2020, nr. 2.270D/2020, nr. 111D/2021, nr. 114D/2021, nr. 413D/2021 şi nr. 2.440D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 19.611/299/2020, nr. 19.608/299/2020, nr. 19.895/299/2020 şi nr. 19.902/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 2.529/299/2020, nr. 11.830/299/2020, nr. 15.868/299/2020, nr. 11.108/299/2020, nr. 15.910/299/2020 şi nr. 3.051/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.865/299/2019, nr. 20.456/299/2019, nr. 3.348/299/2019 şi nr. 11.308/300/2019 ale Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 18.424/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 13.349/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi în dosarele nr. 18.740/325/2019 şi nr. 27.303/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.195D/2020, nr. 2.224D-2.234D/2020, nr. 2.257D/2020, nr. 2.270D/2020, nr. 111D/2021, nr. 114D/2021, nr. 413D/2021 şi nr. 2.440D/2021 la Dosarul nr. 1.271D/2020. 6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.195D/2020, nr. 2.224D-2.234D/2020, nr. 2.257D/2020, nr. 2.270D/2020, nr. 111D/2021, nr. 114D/2021, nr. 413D/2021 şi nr. 2.440D/2021 la Dosarul nr. 1.271D/2020 care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin încheierile din 16 iulie 2020 şi 18 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 22.372/299/2019, nr. 19.611/299/2020, nr. 19.608/299/2020, nr. 19.895/299/2020 şi nr. 19.902/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie (dosarele nr. 1.271D/2020, nr. 2.231D/2020, nr. 2.232D/2020, nr. 2.233D/2020 şi nr. 2.234D/2020). 9. Prin încheierile din 9 octombrie 2020, 27 octombrie 2020 şi 28 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.529/299/2020, nr. 11.830/299/2020, nr. 15.868/299/2020 şi prin sentinţele civile nr. 7.641 şi nr. 7.648 din 28 octombrie 2020 şi, respectiv, nr. 5.824 din 11 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 11.108/299/2020, nr. 15.910/299/2020 şi nr. 3.051/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 (dosarele nr. 2.228D/2020, nr. 2.229D/2020, nr. 2.230D/2020, nr. 111D/2021, nr. 114D/2020 şi nr. 413D/2021). 10. Prin încheierile din 2 noiembrie 2020, 3 noiembrie 2020 şi 19 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.865/299/2019, nr. 20.456/299/2019, nr. 3.348/299/2019 şi nr. 11.308/300/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 (dosarele nr. 2.195D/2020, nr. 2.226D/2020, nr. 2.227D/2020 şi nr. 2.257D/2020). 11. Prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 18.424/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 (Dosarul nr. 2.224D/2020). 12. Prin Sentinţa civilă nr. 9.945 din 5 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.349/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 (Dosarul nr. 2.225D/2020). 13. Prin încheierile din 13 octombrie 2020 şi 18 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 18.740/325/2019 şi nr. 27.303/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 (dosarele nr. 2.270D/2020 şi nr. 2.440D/2021). 14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unor cauze civile având ca obiect pretenţii derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că atât în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, rezonabil, consecinţele care pot apărea. 16. Autoarea excepţiei invocă bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte previzibilitatea legii, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 7 iunie 2012, pronunţată în Cauza Centro Europa 7 S.R.L. et Di Stefano împotriva Italiei, paragraful 142, Hotărârea din 24 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Tourancheau şi July împotriva Franţei, paragraful 54 şi Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Başkaya şi Okθuoğlu împotriva Turciei, paragraful 36. 17. Raportat la speţă, se susţine că lipsa de previzibilitate şi claritate a normei legale supuse controlului de constituţionalitate permite stabilirea în mod arbitrar şi abuziv de către unităţile reparatoare a unui preţ pe oră de manoperă mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. În acest sens, se arată că textul criticat prevede că unitatea reparatoare „poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată“, or, într-o asemenea redactare, este evident că norma de drept este lipsită de predictibilitate, în sensul că lasă la dispoziţia unităţii reparatoare posibilitatea de a stabili practic orice valoare a reparaţiei, neexistând nici măcar obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător. Apreciază că în acest mod este neîndoielnic că s-au creat premisele comportamentului abuziv al unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat faţă de cel afişat. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, o altă gravă deficienţă a textului incriminat, sub aspectul impreciziei şi impredictibilităţii lui, constă şi în faptul că legiuitorul lasă la totala dispoziţie a unităţii reparatoare să opteze pentru una „sau“ pentru alta din modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, şi anume: „folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată“. Aşa fiind, consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o gravă deficienţă de conţinut, care îi conferă un caracter neconstituţional, întrucât aceste norme nu prevăd criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. 19. Autoarea excepţiei face, totodată, referire şi la art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, context în care arată că „bunurile“ societăţii sunt reprezentate de sumele de bani achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. În acest context, autoarea apreciază că modul de redactare a textului de lege criticat permite unităţilor reparatoare ca, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează a fi plătită de către asigurător, să convină preţuri arbitrare, excesive şi abuzive în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. 20. Concluzionând, autoarea excepţiei susţine că prin actuala redactare a legii, unităţile reparatoare pot adopta o conduită arbitrară şi abuzivă, cu consecinţa afectării grave a dreptului său de proprietate. 21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Instanţa apreciază că normele legale criticate au o redactare fluentă, inteligibilă, fără dificultăţi sintactice ori pasaje echivoce, fiind exprimată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ şi permiţând, în acelaşi timp, oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate, să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele ce pot apărea dintr-un act determinat. 22. În opinia instanţei de judecată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât, astfel, s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. 23. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 24. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În opinia instanţei de judecată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât, astfel, s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. Totodată, instanţa reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. 25. Faptul că dispoziţiile legale criticate tind să genereze eventuale dezechilibre pe piaţa asigurărilor nu conduce automat la concluzia că acestea sunt neconstituţionale. Nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 44 din Constituţie întrucât, indiferent de formulare, dispoziţia va produce efecte asupra patrimoniului, fie al asigurătorului, fie al unităţilor reparatoare. Faptul că o anumită categorie s-ar considera dezavantajată de aceste prevederi nu poate să justifice argumentul că dispoziţiile sunt neconstituţionale. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 26. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 2.195D/2020 şi nr. 2.257D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât argumentele expuse de autoarea acesteia se referă la oportunitatea reglementării criticate, nu la calitatea legii, iar aceasta nu deţine un bun în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Instanţa consideră că posibilitatea instituită de prevederile legale criticate de a se stabili contravaloarea reparaţiei, fie folosind sistemele de evaluare specializate, fie documentele emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, concretizează opţiunea legiuitorului privind modul de calcul al cuantumului despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorul de răspundere civilă auto. Dispoziţiile criticate nu sunt neclare, imprecise sau imprevizibile. 28. Faptul că acest text legal i-ar permite unităţii reparatoare să perceapă şi să solicite de la asigurătorul R.C.A. propria valoare a orei de manoperă afişate care ar fi sporită în mod abuziv de către unităţile reparatoare în relaţia cu asigurătorii R.C.A. nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci doar o critică privind oportunitatea adoptării unei astfel de reglementări, într-o formă considerată de autoarea excepţiei defavorabilă intereselor sale. 29. De asemenea, art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în speţă, întrucât autoarea excepţiei nu deţine un bun în sensul autonom al acestei noţiuni, stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 30. În dosarele nr. 2.226D/2020 şi nr. 2.227D/2020, instanţa judecătorească apreciază că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 este contrar art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie. Astfel, stabilirea valorii reparaţiei folosind documentele emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, fără stabilirea unor criterii obiective prin intermediul cărora poate fi apreciat caracterul rezonabil al despăgubirilor prin raportare la costul manoperei, poate duce la o denaturare a scopului pentru care a fost adoptată legea. 31. Prejudiciul este definit de legiuitor ca reprezentând efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract R.C.A. Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul R.C.A., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017 şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului R.C.A., asigurătorul R.C.A. acordă despăgubiri în bani, printre altele, şi pentru costurile privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii. 32. Readucerea vehiculului la starea de dinaintea evenimentului asigurat implică efectuarea de reparaţii în cadrul unei unităţi specializate, situaţie care presupune încheierea unui contract de prestări servicii între client, terţul păgubit, şi profesionist, unitatea reparatoare. Cu respectarea libertăţii de a contracta, părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri. Pe de altă parte, printre condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului se numără atât un obiect determinat şi licit, cât şi o cauză licită şi morală. 33. În situaţia particulară a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, terţul păgubit are posibilitatea de a suporta personal costurile privind readucerea vehiculului la starea de dinaintea evenimentului asigurat sau de a cesiona această creanţă, având înţelegerea faptului că, în final, costurile vor fi acoperite de către asigurător. Un asemenea mecanism poate afecta faza de negociere a contractului de prestări de servicii încheiat cu unitatea reparatoare, terţul păgubit având posibilitatea de a accepta oferta de a contracta fără să analizeze proporţionalitatea preţului solicitat pentru serviciul prestat cu natura şi complexitatea reparaţiilor efectuate, inclusiv contravaloarea manoperei. 34. Astfel, aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 obligă asigurătorul să achite despăgubiri care pot depăşi prejudiciul efectiv suferit de către terţul prejudiciat, fiind încălcat dreptul de proprietate al societăţii de asigurare. 35. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme autoarea acesteia critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă. Or, aceste aspecte nu se circumscriu unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. Prin contractul de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 36. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt constituţionale şi nu aduc limitări dreptului de proprietate, fiind clare şi previzibile, context în care arată că este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească criteriile de determinare a valorii reparaţiilor. Faptul că unitatea reparatoare auto, împreună cu persoana păgubită, agreează un anumit cost al reparaţiilor, inclusiv al manoperei, nu înseamnă că se aduce atingere dreptului de proprietate al societăţii de asigurări, întrucât aceasta are posibilitatea verificării concordanţei devizului de lucrări cu procesul-verbal de constatare a daunelor, precum şi a eventualelor intenţii speculative, relativ la costul nejustificat al reparaţiei (cost exagerat de mare al pieselor sau manoperei), situaţie în care poate refuza motivat plata solicitată, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de instanţa de judecată. 37. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, textul reglementează modalitatea de calcul al valorii reparaţiilor autovehiculului avariat fie că despăgubirea se solicită înainte de efectuarea reparaţiei, fie că despăgubirea se solicită după efectuarea reparaţiei. Criteriile în funcţie de care se determină această valoare sunt sistemele de evaluare specializate sau documentele emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, reprezentând opţiunea legiuitorului de a apela la aceste criterii, nu la altele, precum un preţ legal sau un preţ de referinţă. Cele două criterii nu sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, chiar dacă în concret valoarea reparaţiei autovehiculului va fi diferită de valoarea reparaţiei unui alt autovehicul în condiţii similare, diferenţa fiind dată şi de tarifele practicate de unităţile reparatoare auto pentru ora de manoperă. 38. De altfel, criticile aduse de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt argumentate prin prisma efectelor pe care le produce această modalitate de calcul, ci prin raportare la practica unităţilor reparatoare auto, învederată de autoare, de a percepe tarife majorate pentru ora de manoperă în cazul reparaţiilor autovehiculelor care cad sub incidenţa contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. 39. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 40. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 41. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 42. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora: „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 43. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii. 44. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, prin care a respins, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate formulată de aceeaşi autoare. 45. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că autoarea excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 din faptul că unitatea reparatoare „poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată“, redactare care, în opinia acesteia, lasă la dispoziţia unităţii reparatoare posibilitatea de a stabili orice valoare a reparaţiei, neexistând obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, o atare împrejurare fiind de natură a crea premisele comportamentului abuziv al unităţilor reparatoare, care utilizează preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ce se practică pe piaţa de profil şi un alt preţ, cu mult majorat faţă de cel afişat. 46. Curtea a mai observat, astfel, că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspect ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului R.C.A. sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 47. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit criticilor formulate, o altă deficienţă a textului incriminat constă în faptul că legiuitorul lasă la dispoziţia unităţii reparatoare să opteze pentru una „sau“ alta din modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei. Cu privire la acestea Curtea a arătat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi a bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 48. Totodată, art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 stipulează că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 49. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 50. Tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului R.C.A., răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 51. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea din legea criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 52. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a observat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarei excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. Se susţine, astfel, că prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate se ajunge la situaţia în care asigurătorul suferă o pierdere patrimonială, o pagubă, în favoarea unei persoane străine de contractul de asigurare, care se îmbogăţeşte nejustificat prin decontarea unor sume stabilite în mod arbitrar sub titlul de costuri de reparaţie. 53. În acest context, Curtea a observat că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 54. Curtea a mai observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor. Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ, o practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii, şi anume: este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori. Potrivit art. 10 din acest act normativ: „(1) În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte.“, iar „(2) Operatorii economici concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte.“ De asemenea, la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 se prevede că „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate dispune măsuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor“. 55. Curtea a mai statuat că, în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (de exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate (paragraful 46). 56. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 57. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 22.372/299/2019, nr. 19.611/299/2020, nr. 19.608/299/2020, nr. 19.895/299/2020 şi nr. 19.902/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 2.529/299/2020, nr. 11.830/299/2020, nr. 15.868/299/2020, nr. 11.108/299/2020, nr. 15.910/299/2020 şi nr. 3.051/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.865/299/2019, nr. 20.456/299/2019, nr. 3.348/299/2019 şi nr. 11.308/300/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 18.424/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 13.349/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi în dosarele nr. 18.740/325/2019 şi nr. 27.303/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
