Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Valentina Bărbăţeanu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 21.538/3/2015 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.512D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosar un înscris prin care, în esenţă, solicită judecarea în lipsă, soluţionarea excepţiei şi trimiterea deciziei către instanţa care a sesizat Curtea Constituţională, în vederea continuării procesului în cursul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar note scrise prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale existentă în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 27 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 21.538/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii introduse împotriva unei decizii de invalidare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa autoare a acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat instituie, în principiu, o cale de atac împotriva deciziilor emise de entităţile implicate în procedura restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi, implicit, împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Ca urmare a modalităţii în care a fost stabilită instanţa competentă din punct de vedere teritorial, prin raportare la sediul entităţii emitente, s-a creat situaţia în care toate deciziile de invalidare şi de compensare prin puncte pentru toate legile reparatorii în materia proprietăţii şi pentru toată ţara să fie contestate numai la Tribunalul Bucureşti, deoarece Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor îşi are sediul în municipiul Bucureşti. Susţine că, în condiţiile în care un număr relativ mic de judecători va soluţiona toate aceste contestaţii, efectul imediat va consta într-o încărcare excesivă a completurilor care soluţionează asemenea litigii, cu consecinţa acordării unor termene mai îndelungate şi a prelungirii duratei de soluţionare a dosarelor. Instanţa autoare a excepţiei mai precizează că, pe de-o parte, dosarele în această materie necesită, pentru soluţionare, un probatoriu relativ complex, eventualele expertize trebuind să se realizeze prin comisie rogatorie, de vreme ce imobilele în cauză se află pe tot teritoriul ţării, iar, pe de altă parte, părţile vor fi nevoite să se deplaseze în Bucureşti sau să angajeze apărători, ceea ce va presupune costuri suplimentare faţă de situaţia alternativă şi firească, în care competenţa ar fi fost atribuită tribunalelor în raza cărora se află imobilele în cauză. Consideră că, potrivit testului de proporţionalitate dezvoltat de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi proporţională. Aplicând la cauza de faţă reperele acestui test, instanţa apreciază că, deşi in abstracto măsura legislativă este adecvată scopului urmărit, totuşi, prin efectele pe care le creează, aceasta nu reprezintă o măsură necesară. În acest sens, arată că, art. 111 din Codul de procedură civilă (dreptul comun în materia competenţei teritoriale a instanţei care soluţionează cereri privind persoane juridice de drept public aflate în postura de pârât) stabileşte ca instanţă competentă, alternativ, fie cea de la domiciliul/sediul reclamantului, fie cea de la sediul pârâtului. Instanţa apreciază, în concluzie, că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în măsura în care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în sarcina Tribunalului Bucureşti, nu satisfac cerinţele de constituţionalitate şi convenţionalitate cu privire la egalitatea în drepturi şi liberul acces la justiţie, soluţia legislativă aleasă nerespectând condiţia necesităţii şi proporţionalităţii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că textul de lege criticat a mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia. 9. Avocatul Poporului apreciază că problemele expuse de Tribunalul Bucureşti în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de aplicarea normelor criticate raportate la o eventuală situaţie de fapt, dar şi de administrarea justiţiei, şi anume încărcarea excesivă a completurilor de judecată în urma activităţii desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin emiterea unor decizii. Or, un astfel de context nu poate constitui temei pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi excedează competenţei Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Apreciază că nu sunt nesocotite nici principiul egalităţii în faţa legii şi nici accesul liber la justiţie. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării“. 13. În opinia instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, conformitatea acestuia cu prevederile Constituţiei invocate şi în cauza de faţă fiind examinată prin prisma unor argumente identice. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, sau prin Decizia nr. 115 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2016, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. 15. În deciziile menţionate, Curtea a reţinut că, din dispoziţiile Legii nr. 165/2013, rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Cu privire la modul de stabilire a competenţei instanţelor de judecată, Curtea a observat că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei singure instanţe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. 16. O atare soluţie legislativă, vizând competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a anumitor cauze, a mai făcut obiectul criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constatând, de exemplu, prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009 şi Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, că o astfel de reglementare este în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social. 17. În continuare, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, mai sus citată, Curtea a reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Cu acel prilej, instanţa europeană a constatat că prevederile legislative complexe şi modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară inconstantă şi au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori ai bunurilor imobile naţionalizate (paragraful 221). În considerarea acestor observaţii, Curtea Constituţională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, prin reglementarea criticată, legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător. 18. Având în vedere cele anterior expuse, precum şi faptul că nicio dispoziţie din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede interdicţia instituirii unei anumite instanţe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. 19. Întrucât în cauza de faţă nu au apărut elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei soluţii, îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa evocată, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 21.538/3/2015 şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
