Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.231 din 9 septembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.446A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că existenţa îndeplinirii cvorumului legal la momentul adoptării actelor juridice este, potrivit art. 67 din Constituţie, o condiţie prealabilă, ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea votului de către membrii fiecărei Camere, şi nu o condiţie atestată de rezultatul votului exprimat asupra legilor, hotărârilor şi moţiunilor. Prin urmare, art. 129 şi art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulamentul Senatului nu derogă de la prevederile art. 67 din Constituţie. Inexistenţa cvorumului legal conduce la imposibilitatea exprimării votului şi nu este o consecinţă a rezultatului acestuia. 4. Raportat la desfăşurarea procedurii parlamentare cu privire la legea criticată, se arată că, în cadrul şedinţei din data de 11 august 2020, potrivit stenogramei publicate pe site-ul Senatului, dezbaterea s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulamentul Senatului. După finalizarea dezbaterilor, preşedintele de şedinţă a anunţat că începe sesiunea de vot asupra proiectelor de lege şi propunerilor legislative menţionate, votul urmând să se exprime în conformitate cu prevederile art. 110^1 din Regulament, senatorii exprimându-se printr-un singur vot atât asupra raportului, cât şi asupra iniţiativei legislative. Din stenograma şedinţei Senatului din data de 11 august 2020 nu se poate stabili dacă legea criticată a fost adoptată în prezenţa (inclusiv electronică) a majorităţii senatorilor. Întrucât la deschiderea şedinţei preşedintele nu a anunţat, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (3) din Regulamentul Senatului, numărul senatorilor care şi-au înregistrat prezenţa (electronic), nu poate funcţiona prezumţia admisă pe cale jurisprudenţială de instanţa constituţională a îndeplinirii condiţiei cvorumului legal. Mai mult, la momentul deschiderii sesiunii de vot, de asemenea, preşedintele de şedinţă nu a menţionat numărul senatorilor prezenţi (electronic). Se precizează că art. 110^1 din Regulamentul Senatului nu înlătură de la aplicare prevederile art. 124 şi nici pe cele ale art. 125 din acelaşi act normativ şi, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 156 din 6 mai 2020), nici nu poate fi interpretat în sensul că, prin ele însele, ar putea înlătura de la aplicare dispoziţii sau norme constituţionale, în cazul de faţă, pe cele ale art. 67 din Constituţie. 5. Potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 19 august 2020, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 154 de deputaţi. Aşadar, la momentul deschiderii şedinţei, condiţia cvorumului legal, prevăzută de art. 67 din Constituţie, nu era îndeplinită, întrucât, faţă de numărul total al deputaţilor, era necesar să îşi înregistreze electronic prezenţa un număr de cel puţin 165 de deputaţi, motiv pentru care prezumţia relativă dezvoltată pe cale jurisprudenţială nu poate opera în situaţia de faţă. Numărul de parlamentari prezenţi înregistraţi electronic era însă suficient pentru a permite dezbaterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Potrivit stenogramei şedinţei din data de 19 august 2020, în discuţie, după încheierea dezbaterilor, când iniţiativele legislative de pe ordinea de zi au fost supuse votului final, preşedintele de şedinţă nu a realizat nicio verificare a cvorumului, în exercitarea unei obligaţii regulamentare exprese, pentru a asigura îndeplinirea condiţiei constituţionale pentru adoptarea unei legi. Astfel, fiind în prezenţa unui vot electronic, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele de şedinţă avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiei constituţionale de cvorum legal, înainte de a deschide sesiunea de vot. Or, potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor, această verificare nu a avut loc, iar parlamentarii au procedat la votarea proiectelor de pe ordinea de zi în absenţa unei verificări a cvorumului. În acelaşi timp, se susţine că, în condiţiile neîntrunirii cvorumului de şedinţă la începutul acesteia, nu poate opera prezumţia dezvoltată pe cale jurisprudenţială, potrivit căreia cvorumul respectiv se păstrează şi la momentul votului. 6. În consecinţă, rezultă că legea criticată a fost adoptată atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor cu încălcarea unor norme procedurale clare referitoare la cvorumul legal. În condiţiile neîndeplinirii condiţiei de cvorum legal atât la deschiderea şedinţelor din data de 11 august şi, respectiv, 19 august 2020, cât şi la momentul exprimării votului final - atât în Senat, cât şi la Camera Deputaţilor - asupra Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 şi în condiţiile în care singurul document care poate atesta îndeplinirea condiţiei constituţionale - stenograma şedinţei - nu cuprinde nicio menţiune cu privire la îndeplinirea acesteia, se apreciază că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 67 din Constituţie. Un atare viciu de procedură atrage neconstituţionalitatea legii criticate, fără a afecta însă conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă. 7. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, se prezintă succesiunea în timp a actelor normative intervenite în cursul anului 2020 în domeniul alocaţiei de stat pentru copii, subliniindu-se că există o incompatibilitate între viziunea normativă a legiuitorului primar (Parlamentul României) şi viziunea normativă a legiuitorului derivat (Guvernul României). Inclusiv în cazul legii criticate, Parlamentul avea competenţa de a respinge actul normativ al organului executiv în condiţiile în care dorea să infirme politica legislativă a Guvernului cu privire la majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Cu toate acestea, problema de constituţionalitate pe care o ridică legea criticată nu vizează nici separaţia puterilor în stat şi nici competenţa legiuitorului originar şi a legiuitorului derivat. Problema de constituţionalitate vizează încălcarea principiului constituţional al legalităţii prevăzut în art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. 8. Se arată că, spre deosebire de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020, care a prorogat aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 a modificat efectiv conţinutul prevederilor Legii nr. 61/1993, aşa cum au fost acestea modificate la rândul lor prin Legea nr. 14/2020. În planul substanţei normative, Legea nr. 14/2020 avea ca finalitate majorarea alocaţiilor copiilor prin dublarea acestora şi, deci, plata lor imediată în noul cuantum majorat odată ce legea respectivă începea să producă efecte. Spre deosebire de opţiunea normativă a legiuitorului primar, legiuitorul derivat a urmărit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 să majoreze alocaţiile copiilor la nivelul urmărit de legiuitorul primar, însă în etape, justificând acest lucru prin faptul că majorarea alocaţiei de stat pentru copii din luna august 2020 ar avea un impact bugetar de aproximativ 2,3 miliarde lei care nu poate fi susţinut în contextul în care „de la bugetul de stat au fost susţinute o serie de cheltuieli neprevăzute pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente“. 9. Cu alte cuvinte, în cazul de faţă nu există o prorogare a unor dispoziţii normative prevăzute de legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, ci o modificare a dispoziţiilor normative din legea modificată prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului care, la rândul său, a fost aprobată cu modificări prin lege. 10. Or, prin respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 care prevede o majorare în etape a alocaţiilor pentru copii cu scopul ca aceste alocaţii, pentru viitor, să fie majorate prin dublare într-o singură etapă, în fapt, Parlamentul promovează o măsură legislativă care, pe de o parte, presupune modificarea ulterioară a prevederilor bugetului de stat şi, pe de altă parte, implică cheltuieli bugetare mai mari. 11. Într-o asemenea situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) prin raportare şi la prevederile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare. Această obligaţie subzistă pentru Parlament în cazul legii criticate, spre deosebire de situaţia legii de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020, pentru simplul motiv că se respinge un nou act normativ al Guvernului care a modificat conţinutul art. 3 din Legea nr. 61/1993, inclusiv modificările aduse prin Legea nr. 14/2020. 12. Aşadar, în această situaţie specifică, decizia Parlamentului de a respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 presupune inevitabil creşterea cheltuielilor bugetare în anul bugetar în curs şi în anii bugetari ulteriori, ceea ce reclamă îndeplinirea obligaţiilor constituţionale prevăzute la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5), precum şi a prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare. Însă, din analiza fişei actului normativ supus controlului a priori de constituţionalitate rezultă că Parlamentul nu a solicitat pentru legea criticată o astfel de informare din partea Guvernului, nici întocmirea fişei financiare, ca atare încălcând dispoziţiile constituţionale şi legale antereferite. 13. Se subliniază că nu se contestă aspecte care vizează caracterul suficient sau insuficient al resurselor bugetare pentru asigurarea majorării alocaţiilor pentru copii, încadrarea unor cheltuieli în ansamblul bugetar fiind atributul Guvernului. Se mai arată că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative reglementează obligaţia pentru iniţiatorul unui proiect de act normativ de a cuprinde în cadrul instrumentului de prezentare şi motivare (deci inclusiv în expunerile de motive în cazul proiectelor de lege şi în notele de fundamentare în cazul ordonanţelor) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri [a se vedea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000]. Cu toate acestea, în art. 15 din Legea nr. 500/2002 şi art. 15 din Legea nr. 69/2010 se prevede obligaţia întocmirii unei fişe financiare în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget. Această fişă financiară trebuie să cuprindă o serie de elemente specifice, precizate în mod expres în art. 15 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 500/2002, şi să îndeplinească una dintre condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 69/2010. 14. Se apreciază că prezentarea impactului bugetar în cadrul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 nu este o condiţie suficientă, de natură să înlăture obligaţia legală prevăzută în mod expres în art. 15 din Legea nr. 500/2002, coroborată cu dispoziţiile art. 7 şi art. 15 din Legea nr. 69/2010, obligaţie pe care Parlamentul nu a respectat-o atunci când a adoptat legea criticată, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. 15. Se mai arată că Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a solicita Guvernului o informare cu privire la dinamica prevederilor bugetului de stat în contextul soluţiilor legislative propuse; or, chiar prin efectul legii criticate se generează cheltuieli suplimentare în sarcina bugetului de stat, cheltuieli care nu au fost luate în considerare atunci când a fost conceput bugetul de stat pe anul 2020 şi care, prin urmare, sunt lipsite de o sursă reală de finanţare. 16. Aşadar, critica de neconstituţionalitate este întărită de faptul că aceste cheltuieli nu au fost analizate şi cuprinse în legea bugetului de stat pe anul 2020 la momentul adoptării, întrucât, astfel cum se arată şi în expunerea de motive la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă în discuţie, impactul bugetar determinat de aplicarea Legii nr. 14/2020 nu a fost inclus în Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020. Totodată, nu a fost avut în vedere impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, care este deosebit de important, întrucât, prin revitalizarea prevederilor Legii nr. 14/2020, acesta prezintă caracter defavorabil, majorând cheltuielile bugetare de stat. În schimb, în pofida faptului că lipsa documentaţiei financiare a fost semnalată în cadrul dezbaterilor parlamentare, legiuitorul primar a procedat la supunerea la vot şi adoptarea legii de respingere în lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 138 din Constituţie. 17. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, se arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht (tratat care a devenit parte a dreptului intern prin Legea nr. 157/2005), cât şi art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească „valorile de referinţă“ stabilite prin protocol (anexă la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB. 18. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 deficitul bugetar s-a stabilit la 74.300,5 milioane lei [art. 2 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat], iar efortul bugetar generat de această cheltuială ar avea un impact ridicat prin raportare la numărul beneficiarilor, respectiv 3,6 milioane de copii, o atare măsură încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţie prin aceea că afectează capacitatea statului de a atinge ţinta de deficit şi, în consecinţă, respectarea angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene. 19. Se apreciază că legea de respingere trebuia analizată în mod integrat, în contextul Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, fiind necesară o regândire şi o modificare corespunzătoare a acesteia din urmă atât pe latura de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. Prin urmare, având în vedere că modalitatea de legiferare aduce atingere obligaţiilor statului român prevăzute în actul de aderare, se apreciază că au fost încălcate prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 20. Cu privire la încălcarea principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, se invocă eludarea dreptului pozitiv reprezentat de dispoziţiile art. 111 din Constituţie, care prescriu obligativitatea consultării Guvernului în materia iniţiativelor legislative având ca obiect aspecte cu impact asupra bugetului de stat. 21. Se apreciază că este necesar a se constata că, prin maniera în care Camera decizională a înţeles să legifereze, nu s-a produs numai o încălcare a obligaţiilor de a solicita informaţii Guvernului şi de a nu interveni asupra cheltuielilor bugetare prestabilite, aspecte care atrag încălcarea art. 111 şi art. 138 din Constituţie, dar şi că, prin această conduită, Parlamentul a nesocotit, în cele din urmă, principiul constituţional al cooperării şi colaborării loiale, prin aceea că a eludat competenţa Guvernului în procesul de legiferare a aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat. 22. Prin urmare, se apreciază că legea criticată încalcă prevederile art. 67, art. 111 alin. (1), art. 138 alin. (5), art. 148 alin. (2) şi (4), respectiv art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie. 23. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 24. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 25. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 67 din Constituţie, se arată că proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 a intrat în dezbaterea plenului Senatului în şedinţa din data de 11 august 2020, şedinţă la finalul căreia s-a exprimat votul final asupra proiectelor de acte normative dezbătute. În contextul prelungirii stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020, precum şi al măsurilor impuse pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit înregistrării video disponibile pe pagina de internet a Senatului, în data de 11 august 2020, atât şedinţa de plen consacrată dezbaterilor, cât şi şedinţa de vot final s-au desfăşurat, potrivit procedurii privind desfăşurarea şedinţelor plenului Senatului, de la distanţă, prin mijloace electronice, cu posibilitatea exprimării votului electronic prin intermediul terminalelor informative de tip tabletă, puse la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Procedura invocată este prevăzută la art. 110^1 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a fost aprobată în data de 22 aprilie 2020 prin Hotărârea nr. 13/2020 a Biroului permanent al Senatului - hotărâre emisă în temeiul art. 131^1 alin. (1) din Regulament. În considerarea celor arătate se învederează că proiectul de lege criticat a fost adoptat cu 87 de voturi pentru, 29 împotrivă şi 12 abţineri, dintr-un total de 136 de senatori, ceea ce confirmă în mod indiscutabil îndeplinirea condiţiei referitoare la cvorumul legal, prevăzută la art. 67 din Legea fundamentală. 26. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind existenţa cvorumului legal în timpul desfăşurării, la Camera Deputaţilor, a şedinţei de vot final din data de 19 august 2020, cu referire la votul asupra proiectului de lege contestat, se arată că, potrivit stenogramei şedinţei de plen şi a celei de vot final din data de 19 august 2020, acestea s-au desfăşurat prin mijloace electronice, potrivit procedurii reglementate de art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, procedură aplicabilă, în situaţiile excepţionale prevăzute la art. 129 din Regulament, proiectelor de legi sau propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi. Potrivit ordinii de zi aprobate şi stenogramei şedinţei de vot final din data de 19 august 2020, votul asupra proiectului de lege criticat s-a desfăşurat potrivit procedurii regulamentare privind votul electronic la distanţă, aprobate de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, prin Memorandumul intern nr. 276 din 22 aprilie 2020, în temeiul prevederilor art. 129 din Regulamentul Camerei Deputaţilor; dintr-un total de 329 de deputaţi, s-au exprimat prin vot 258, după cum urmează: 16 pentru, 63 împotrivă şi 29 de abţineri, fiind respectate imperativele constituţionale ce privesc atât cvorumul legal, cât şi cel necesar adoptării legilor organice, din a căror categorie face parte legea contestată. 27. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că, potrivit normelor de tehnică legislativă, prin respingerea ordonanţei de urgenţă, Parlamentul nu a legiferat o nouă prevedere privind majorarea alocaţiei de stat, ci şi-a exercitat prerogativa constituţională de control asupra legiuitorului delegat în calitatea sa de legiuitor originar. 28. De asemenea, legea criticată nu este de natură să conducă la angajarea unor cheltuieli bugetare suplimentare, având doar consecinţa menţinerii în vigoare a unor dispoziţii modificate printr-un act normativ votat de Parlament şi promulgat de Preşedintele României, în speţă Legea nr. 14/2020, care prevede dublarea cuantumului alocaţiilor pentru copii. Astfel după cum Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, „supunerea ordonanţei de urgenţă spre aprobare Parlamentului reprezintă o formă de control parlamentar asupra activităţii de legiferare delegată Guvernului“. Mai mult, „respingerea prin lege a unei ordonanţe reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanţa de urgenţă o exprimase, având drept consecinţă ca un asemenea act să îşi înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor“ (Decizia nr. 498 din 8 iunie 2006 sau Decizia nr. 1.594 din 9 decembrie 2010). 29. Modificările aduse art. 3 din Legea nr. 61/1993 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 instituie majorarea graduală, în decursul unei perioade de doi ani, a alocaţiilor pentru copii, substituind voinţa legiuitorului primar ce vizează dublarea cuantumului acestora, consacrată odată cu modificările aduse aceleiaşi norme din actul normativ de bază prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 14/2020. Ca şi în cazul Legii nr. 160/2020 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020, „Parlamentul, prin respingerea ordonanţei de urgenţă, a considerat că este necesară o punere cât mai rapidă în executare a Legii nr. 14/2020, tocmai pentru a se realiza scopul ei“ (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020). În circumstanţe extraordinare determinate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, Parlamentul, în temeiul prerogativelor sale constituţionale, de unică autoritate legiuitoare a ţării, a considerat oportun să respingă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 şi să pună astfel în vigoare dispoziţiile Legii nr. 14/2020, din considerente ce ţin inclusiv de preocuparea privind atenuarea impactului economic şi social al acestei pandemii. 30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, precum şi la prevederile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/2010, se arată că aspectele antamate vizează, în realitate, Legea nr. 14/2020, pentru că aceasta este cea care dublează cuantumul alocaţiilor şi generează impact bugetar pentru anul 2020. Prin urmare, obligaţia de informare a Parlamentului sau de depunere a fişei financiare se subsumează parcursului legislativ ce a privit Legea nr. 14/2020. 31. Cu privire la criticile formulate referitoare la încălcarea de către Parlament a obligaţiei de a indica sursa de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (2) şi (5) din Constituţie, se solicită respingerea acestora ca neîntemeiate, având în vedere că actul normativ supus controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare respingerea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului ce instituie măsuri de natură a se constitui într-o veritabilă cenzură a voinţei legiuitorului primar exprimată la momentul adoptării Legii nr. 14/2020. Legea criticată nu dispune angajarea niciunei alte cheltuieli de la bugetul de stat, ci vizează menţinerea unei decizii a legislativului, consacrate prin adoptarea Legii nr. 14/2020, integrată în ansamblul măsurilor transpuse în norme ce configurează politica legislativă în domeniu. 32. Cât priveşte rolul instituţional al Parlamentului în procesul de elaborare a politicilor legislative, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 593 din 15 iulie 2020. 33. În considerarea celor mai sus arătate, se apreciază că legea criticată nu încalcă art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (2) şi (5) din Constituţie, prin prisma nesocotirii obligaţiei de a indica sursa de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare. 34. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, se invocă Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, apreciindu-se că nu se poate reţine critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale antereferite. 35. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi, se arată că aceasta nu este fundamentată în raport cu rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice cu rang constituţional şi este în contradicţie vădită cu jurisprudenţa instanţei constituţionale. În acest sens se invocă Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020 şi se concluzionează că principiul antereferit a fost pe deplin respectat de către Parlament în procesul de adoptare a legii criticate. 36. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 37. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 38. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care are următorul cuprins: „Articol unic. - Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123 din 31 iulie 2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 31 iulie 2020.“ 39. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul cooperării loiale, art. 67 privind cvorumul de prezenţă necesar adoptării legilor, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, art. 115 alin. (5) şi (7) privind delegarea legislativă, art. 138 alin. (5) privind indicarea sursei de finanţare a cheltuielilor bugetare angajate şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind actele de drept european. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 40. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 41. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 42. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 43. În cauză, legea a fost adoptată de Senat la 11 august 2020, iar de Camera Deputaţilor la 19 august 2020. La aceeaşi dată a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 21 august 2020. La data de 9 septembrie 2020, Curtea Constituţională a înregistrat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. 44. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi faptul că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua). (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate (2.1.) Critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie 45. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptată în 18 decembrie 2019 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2020, a dublat cuantumul alocaţiei de stat pentru copii faţă de cel stabilit pentru anul 2019, după cum urmează: (i) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; (ii) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); (iii) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap. 46. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2020, a prorogat intrarea în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 până la data de 1 august 2020. Legea nr. 160/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 30 iulie 2020, a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020. 47. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 a modificat art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 şi a menţinut creşterea cuantumului alocaţiei stabilită prin Legea nr. 14/2020, însă a eşalonat-o pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni. Legea criticată a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020. 48. Curtea constată că Guvernul a utilizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 pentru a prelua în cuprinsul său întregul conţinut normativ al unei legi publicate, şi anume Legea nr. 14/2020, dar neintrate în vigoare, şi de a etapiza creşterea alocaţiei pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni. Aşadar, singura modificare pe care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 a adus-o cadrului normativ existent a fost aceea a etapizării creşterii alocaţiei de stat pentru copii. În acest cadru, Guvernul apreciază că respingerea măsurii etapizării creşterii cuantumului alocaţiilor pune în discuţie comportamentul constituţional loial al Parlamentului faţă de Guvern. 49. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020, ca şi cea precedentă - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 - se înscriu în aceeaşi viziune normativă a Guvernului de a temporiza creşterea alocaţiilor de stat pentru copii (prorogarea intrării în vigoare/etapizarea creşterilor cuantumului alocaţiei). Faptul că o asemenea ordonanţă de urgenţă a fost respinsă ţine de esenţa delegării legislative, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, nefiind de acord cu măsura etapizării creşterii cuantumului alocaţiilor de stat pentru copii. 50. Respingerea prin lege a unei ordonanţe reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanţa de urgenţă o exprimase, având drept consecinţă ca un asemenea act să îşi înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor (Decizia nr. 498 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, Decizia nr. 1.594 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, sau Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 42). Parlamentul poate respinge o ordonanţă de urgenţă atât pe motive de oportunitate, cât şi de constituţionalitate (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 89, sau Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 42). 51. Parlamentul, prin respingerea ordonanţei de urgenţă, a considerat că este necesară o punere cât mai rapidă în executare a Legii nr. 14/2020, tocmai pentru a se realiza scopul ei (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 42). 52. Faptul că Guvernul în mod formal a preluat conţinutul Legii nr. 14/2020 în cuprinsul ordonanţei de urgenţă nu indică existenţa unei alte/noi măsuri de creştere a cuantumului alocaţiilor de stat pentru copii, ci este vorba de aceeaşi creştere prevăzută de Legea nr. 14/2020, singurul element novator al ordonanţei de urgenţă fiind etapizarea acestei creşteri. Aşadar, indiferent că este vorba de prorogarea intrării în vigoare a Legii nr. 14/2020 sau de etapizarea creşterii cuantumului alocaţiei de stat pentru copii prevăzute de aceeaşi lege, ordonanţele de urgenţă astfel adoptate sunt şi rămân în legătură directă cu Legea nr. 14/2020, ele constituindu-se în măsuri legislative de punere în aplicare a acesteia. Dacă Parlamentul nu este de acord cu modul Guvernului de a pune în operă creşterile preconizate nu înseamnă că se încalcă principiul cooperării loiale între aceste instituţii, astfel că respingerea ordonanţelor de urgenţă este o consecinţă firească a manifestării dezacordului existent între legiuitorul originar şi cel delegat. În acest context Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, legiuitorul delegat, printr-un act de reglementare primară, nu are competenţa de a contracara o măsură de politică legislativă (Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, şi Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 42), astfel că divergenţele de viziune între legiuitorul originar şi cel delegat se tranşează întotdeauna în favoarea celui originar. 53. Delegarea legislativă, consacrată expres de Legea fundamentală, presupune o excepţie de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi o derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ (Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 88). Aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Constituţie, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei (Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 89). 54. Aşadar, Guvernul exercită o competenţă de legiferare prin atribuire, astfel că ordonanţele de urgenţă trebuie să se încadreze în politica legislativă a statului stabilită de Parlament. Legiuitorul delegat nu poate să adopte acte contrare voinţei/viziunii legiuitorului originar. În măsura în care îşi depăşeşte acest mandat constituţional, legiuitorul originar are competenţa de a respinge actul administrativ cu forţă de lege. În cauza de faţă, Curtea reţine că Parlamentul a respins un asemenea act, atât prin votul Senatului, cât şi al Camerei Deputaţilor, exercitându-şi astfel o competenţă prevăzută de Constituţie. Argumentele de respingere a ordonanţei de urgenţă au fost de oportunitate („Legea adoptată de Parlament prevede dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, mai ales acum, în această perioadă, în care necesităţile şi cerinţele pentru şcoală sunt mai mari. Trebuie puse în aplicare dispoziţiile prin care s-au dublat aceste alocaţii, şi nu eşalonarea majorărilor pe parcursul a trei ani“ - a se vedea Raportul din 18 august 2020 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor cu privire la respingerea unui amendament prin care se propunea aprobarea ordonanţei de urgenţă), astfel că instanţa constituţională nu are competenţa de a interveni în analiza acestora. 55. Faptul că Guvernul întocmeşte bugetul de stat şi adoptă ordonanţe de urgenţă/proiecte de legi de rectificare a acestuia nu înseamnă că acesta are o competenţă proprie/distinctă cu privire la legiferarea aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat. Din contră, competenţa aparţine Parlamentului, legea este cea care stabileşte politica legislativă în diverse domenii, precum şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, în timp ce Guvernul, ca legiuitor delegat, pe de o parte, complineşte acţiunea legislativă a Parlamentului, caz în care actele sale de reglementare primară se supun aprobării acestuia, iar, pe de altă parte, realizează colectarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi plata obligaţiilor sale financiare. Întocmirea planului financiar al statului nu echivalează cu înfăptuirea politicii legislative în varii domenii (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 43). Prin urmare, Parlamentul, respingând ordonanţa de urgenţă, s-a plasat în cadrul competenţelor sale constituţionale şi a protejat autoritatea normativă a legii deja adoptate, respectiv Legea nr. 14/2020, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie. (2.2.) Critica privind încălcarea art. 67 din Constituţie 56. Examinând critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul au adoptat o procedură specială de desfăşurare a şedinţelor lor în „situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile [...]“, ca răspuns normativ la situaţia creată în cursul anului 2020 de pandemia creată ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 (a se vedea Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2020 şi Hotărârea Senatului nr. 16/2020). Această procedură specială prevăzută de Hotărârea Senatului nr. 16/2020 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea constatând constituţionalitatea ei (a se vedea Decizia nr. 156 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 5 iunie 2020). 57. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că atât timp cât art. 67 şi 76 din Constituţie prevăd că numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum şi majoritate de adoptare, rezultă, fără dubiu, că textul Constituţiei nu impune aceleaşi cerinţe şi cu privire la dezbaterea legii. Astfel, adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 156 din 6 mai 2020, paragraful 60). Or, în aceste condiţii, reglementarea criticată corespunde exigenţelor art. 67 din Constituţie. 58. Curtea a statuat că modul tehnic prin care se stabileşte cvorumul de şedinţă, respectiv faptul că confirmarea cvorumului se realizează telefonic odată cu desfăşurarea procedurii de vot, şi nu odată cu începerea şedinţei de plen, nu încalcă art. 67 din Constituţie (Decizia nr. 156 din 6 mai 2020, paragraful 60). 59. Se mai reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu este competentă să se pronunţe asupra modului de aplicare a regulamentelor (Decizia nr. 156 din 6 mai 2020, paragraful 35), astfel că analiza modului de desfăşurare a şedinţei de dezbateri nu vizează constituţionalitatea legii. 60. Faptul că la dezbaterea legii a existat sau nu cvorumul prevăzut de art. 67 din Constituţie nu determină neconstituţionalitatea legii votate cu respectarea art. 67 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că această condiţie de cvorum prevăzută de art. 67 din Constituţie nu se aplică procedurii de dezbatere a legii, ci exclusiv la procedura de vot. Nu se poate susţine că la votarea legii nu a existat cvorumul stabilit de art. 67 din Constituţie dacă, în mod obiectiv, voturile exprimate (pentru/împotrivă/abţinere) denotă existenţa unei asemenea majorităţi. 61. Prin urmare, Curtea constată că Senatul a adoptat legea la 11 august 2020 cu 87 voturi pentru, 29 împotrivă şi 12 abţineri, cvorumul de participare fiind, aşadar, de 128 de senatori dintr-un număr total de 136. Camera Deputaţilor a adoptat legea la 19 august 2020 cu 166 voturi pentru, 63 împotrivă şi 29 de abţineri, cvorumul de participare fiind, aşadar, de 258 de deputaţi dintr-un număr total de 329 de deputaţi. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 67 din Constituţie. (2.3.) Critica privind încălcarea art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 62. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta se referă la faptul că prin efectul legii de respingere se generează cheltuieli suplimentare în sarcina bugetului de stat, cheltuieli care nu au fost luate în considerare atunci când a fost conceput bugetul de stat pe anul 2020. Aceste aspecte antamate vizează, în realitate, Legea nr. 14/2020, pentru că aceasta este cea care dublează cuantumul alocaţiilor şi generează un impact bugetar pentru anul 2020. Prin urmare, obligaţia de informare a Parlamentului sau de depunere a fişei financiare se subsumează parcursului legislativ ce a privit Legea nr. 14/2020 (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 46). 63. În cauza de faţă, contextul normativ se defineşte prin existenţa unei legi adoptate, al cărei conţinut normativ cu privire la creşterea alocaţiilor de stat pentru copii a fost preluat de o ordonanţă de urgenţă, care a dispus şi etapizarea acestor creşteri. Guvernul invocă faptul că ordonanţa de urgenţă este cea care dispune creşterea alocaţiilor, ceea ce nu ar mai plasa situaţia de faţă în aceleaşi coordonate care au dus la pronunţarea Deciziei nr. 593 din 15 iulie 2020. Curtea reţine că, în realitate, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 (legea de bază) are conţinutul normativ stabilit prin Legea nr. 14/2020, ordonanţa de urgenţă nefăcând altceva decât să redea şi să repete textual art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020. Încercarea Guvernului de a translata izvorul normativ al creşterii cuantumului alocaţiilor de stat pentru copii de la Legea nr. 14/2020 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 nu poate fi acceptată pentru că aceasta nu a făcut altceva decât să redea noul conţinut al art. 3 din Legea nr. 61/1993, modificările operate fiind asupra alineatelor (2) şi următoarele, nu şi asupra alineatului (1). Prin urmare, este o chestiune de tehnică legislativă şi de opţiune legislativă dacă se redă tot textul articolului, cu cuprinderea atât a alineatelor sale nemodificate, cât şi a noilor alineate modificate, sau dacă se redau numai alineatele modificate. În acest caz, din punctul de vedere al tehnicii legislative, corect ar fi fost să se modifice numai alineatele (2)-(9) ale art. 3 din Legea nr. 61/1993, pentru că o modificare înseamnă elemente novatoare, iar alineatul (1) nu a fost modificat prin ordonanţa de urgenţă, ci prin Legea nr. 14/2020. Astfel, faptul că ordonanţa de urgenţă redă şi alineatul nemodificat nu înseamnă şi că ea este izvorul normativ al acestuia. Aşadar, sub aspectul cuantumului alocaţiilor de stat pentru copii, nu există nicio modificare normativă ulterioară adoptării Legii nr. 14/2020. 64. În schimb, diferenţa dintre măsurile preconizate de ordonanţa de urgenţă iniţială şi cea de faţă este aceea că în prima situaţie alocaţiile de stat pentru copii trebuiau puse în plată la valoarea stabilită de legiuitorul originar la data de 1 august 2020, în timp ce în acord cu cea de-a doua ordonanţă de urgenţă, acestea vor ajunge la nivelul respectiv etapizat la data de 1 ianuarie 2023. Această diferenţă se încadrează în realitate în aceeaşi paradigmă de amânare a punerii în aplicare în integralitate a Legii nr. 14/2020. Prin urmare, nu există nicio diferenţă sub aspect constituţional în relaţia dintre Legea nr. 14/2020 şi măsurile promovate prin cele două ordonanţe de urgenţă, impactul bugetar al aplicării Legii nr. 14/2020 fiind cunoscut încă de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020. 65. Curtea reţine că transformarea proiectului de lege de aprobare în proiect de lege de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 şi luarea la cunoştinţă de către Parlament a implicaţiilor bugetare ale acesteia sunt incontestabile (a se vedea şi mutatis mutandis Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragrafele 47 şi 48). 66. Având în vedere cele expuse, Curtea subliniază că în discuţie nu este impactul financiar al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020, ci al Legii nr. 14/2020, întrucât consecinţa juridică firească a respingerii ordonanţei de urgenţă antereferite este intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2020. Astfel de critici puteau fi aduse Legii nr. 14/2020, şi nu legilor de respingere ale ordonanţelor de urgenţă care temporizează punerea în aplicare a creşterilor alocaţiilor de stat pentru copii. Totodată, Curtea în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a legii criticate nu are competenţa de a-şi extinde controlul asupra unei alte legi, care, de altfel, a fost şi promulgată de Preşedintele României (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 46). 67. Prin urmare, din perspectiva faptului că Parlamentul nu a solicitat nici informarea Guvernului (art. 111 din Constituţie) şi nici fişa financiară [art. 138 alin. (5) din Constituţie], Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 111 alin. (1) şi nici art. 138 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 referitoare la fişa financiară. (2.4.) Critica privind încălcarea art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (2) şi (5) din Constituţie 68. Examinând critica de neconstituţionalitate, potrivit căreia nu s-a indicat sursa de finanţare a cheltuielii aprobate în condiţiile în care Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a solicita Guvernului o informare cu privire la dinamica prevederilor bugetului de stat în contextul soluţiilor legislative propuse, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 51, a statuat că această cheltuială bugetară constând în majorarea alocaţiilor de stat pentru copii are stabilită sursa de finanţare, şi anume contul din care se plătesc alocaţiile pentru copii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a fost chemată să se pronunţe asupra unei soluţii legislative similare şi a apreciat că indicarea bugetului de stat drept sursă de finanţare a cheltuielilor referitoare la alocaţiile copiilor întruneşte exigenţele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993). 69. Prin Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 52, Curtea a statuat că aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Acoperirea resurselor financiare din sursa stabilită este o problemă exclusiv de oportunitate politică. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, sau Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56). 70. Prin Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragraful 53, Curtea a statuat că bugetul de stat este un plan financiar al statului, el nu poate prevedea cu o exactitate absolută evoluţiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile direcţii ale acţiunii statului din perspectivă bugetară. Eventualele dezechilibre apărute pe parcursul anului bugetar se pot corecta prin acte normative de forţa legii. Astfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar că majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară (Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 100). Planul financiar al statului este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului. Desigur, între Parlament şi Guvern trebuie să existe o relaţie de cooperare loială, astfel ca nici primul să nu pună în pericol finanţele statului prin adoptarea unor măsuri imprudente de diminuare a veniturilor statului sau de creştere a cheltuielilor acestuia şi nici cel de-al doilea să nu se transforme într-un controlor al politicii legislative a Parlamentului. Faptul că o măsură legislativă ce implică cheltuieli bugetare nu a fost luată în calcul la adoptarea bugetului nu scuteşte Guvernul de obligaţia sa de a o pune în executare; mai mult, adoptarea legii bugetului nu echivalează cu lipsa competenţei Parlamentului ca pe anul în curs să adopte o lege care are implicaţii bugetare. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar criticile formulate vizează, în realitate, Legea nr. 14/2020. (2.5.) Critica privind încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie 71. Prin Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, paragrafele 56 şi 57, Curtea a statuat că, potrivit jurisprudenţei sale, eventualele încălcări ale art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se constată în cadrul procedurii de deficit excesiv, prevăzută de textul antereferit al tratatului, şi nu printr-un control de constituţionalitate a legii bugetului de stat. Curtea Constituţională nu are nicio competenţă în procedura reglementată de art. 121 sau 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; dialogul instituţional existent între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi statul membru în cauză se desfăşoară potrivit prevederilor art. 121 şi art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Planificarea bugetului statului şi concretizarea politicilor şi măsurilor financiare şi bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, în caz contrar realizându-se o ingerinţă a acestei instanţe în atributele puterilor legislativă şi executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consfinţit de art. 1 alin. (4) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragrafele 98, 99 şi 103). 72. Nu ţine de rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale ca, pe calea controlului de constituţionalitate exercitat la sesizarea titularilor prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, să aprecieze că una sau mai multe legi cu care este sesizată este aptă/sunt apte să ducă la deficit bugetar excesiv în sensul art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al Protocolului nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive la acest tratat. Aceste din urmă reglementări stabilesc o procedură proprie specifică ce ţine de dreptul european pentru a se constata existenţa unui deficit bugetar excesiv şi a se remedia o eventuală astfel de situaţie. Cele statuate prin decizia antereferită sunt valabile şi în cauza de faţă, astfel că, din perspectiva obligaţiei statului român de a evita deficitele bugetare excesive, prevăzute de art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
