Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, excepţie ridicată de Dorel Rusalin Crăciunel în Dosarul nr. 4.533/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 457D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate în ceea ce priveşte dovada dreptului de folosinţă şi a modului de utilizare a terenului agricol, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât normele supuse controlului de constituţionalitate au un înţeles univoc, nefiind susceptibile de interpretări echivoce sau abuzive. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.533/30/2017, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Excepţia a fost ridicată de Dorel Rusalin Crăciunel cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 încalcă prevederile constituţionale privind, pe de o parte, calitatea legii, iar, pe de altă parte, reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi, respectiv, a celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea trebuie să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul. Arată că documentele justificative vizate de norma de incriminare nu sunt stabilite prin lege, ci prin acte normative infralegale, şi anume prin ordine ale ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Mai susţine că, în cauză, acordurile de colaborare întocmite de cele două persoane fizice autorizate cu o societate cu răspundere limitată sunt conforme exigenţelor Codului civil, chiar dacă nu sunt enumerate exemplificativ într-un ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ceea ce înseamnă că nu se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât aceste documente legale nu au avut ca scop obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Totodată, arată că „aceste acorduri de colaborare, considerate ca documente legale, se raportează şi la calitatea de utilizator, condiţie care a fost îndeplinită de inculpat, întrucât acesta a exploatat personal terenurile agricole şi a declarat corect suprafaţa totală utilizată“. 6. Tribunalul Timiş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi anume deciziile nr. 869 din 23 iunie 2011 şi nr. 897 din 17 decembrie 2015. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, consideră că redactarea textului criticat are o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. De asemenea, arată că celelalte motive invocate nu se referă la o eventuală incompatibilitate a dispoziţiilor de lege criticate cu normele constituţionale, ci la modalitatea în care legiuitorul a înţeles să stabilească sfera documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă şi a documentelor din care reiese utilizarea terenului agricol, autorul excepţiei solicitând, în realitate, instanţei de contencios constituţional completarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, asemenea aspecte nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 73 alin. (3) lit. m) şi t) din Constituţie referitoare la reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi a celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, instanţa apreciază că acestea nu sunt încălcate. Astfel, arată că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, text referitor la ordonanţele de urgenţă, întrucât acestea din urmă nu reprezintă o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci constituie un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituţionale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Aşadar, ordonanţele de urgenţă pot fi emise de Guvern şi în domeniul legilor organice, restricţia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 nu contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, având în vedere că norma criticată nu instituie reglementarea prin norme inferioare legii organice a vreunui domeniu referitor la regimul juridic general al proprietăţii sau al moştenirii. În ceea ce priveşte eventuala încălcare a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) din Legea fundamentală, instanţa arată că nu poate efectua o analiză în acest sens, întrucât autorul excepţiei nu a indicat în concret domeniul pentru care Constituţia stabileşte adoptarea de legi organice, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 ar fi dispus în mod contrar. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 sunt constituţionale. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 mai 2007). Dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost introduse prin prevederile art. I pct. 18 din titlul I al cărţii a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textul de lege criticat a fost modificat prin prevederile art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1199 din 9 decembrie 2020. Dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2009 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 31 august 2009, iar, ulterior, prin prevederile articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2014 privind modificarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 30 august 2014, aprobată prin Legea nr. 13/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 26 februarie 2015). Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 a fost abrogată prin prevederile art. 32 alin. (1) din capitolul XII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 martie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 14 mai 2015). Având însă în vedere că dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 au continuat să producă efecte juridice în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi după ce au fost abrogate - în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“ (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011) -, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006. Autorul excepţiei critică norma de incriminare prevăzută de dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în redactarea dată prin prevederile art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 şi, respectiv, dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 în forma modificată prin prevederile art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2009 - care au produs efecte în cauză, astfel încât Curtea se va pronunţa asupra acestor norme juridice în forma menţionată, având următorul cuprins: - Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000: „(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“; – Art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006: „(5) Documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi se prezintă la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii şi ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi t) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi, respectiv, a celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 869 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, Decizia nr. 479 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 3 octombrie 2018, Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, Decizia nr. 748 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 21 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 856 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. În acest sens, prin Decizia nr. 748 din 20 octombrie 2020, mai sus citată, Curtea a reţinut, în paragrafele 16-19 şi 22, că prevederile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Curtea a arătat că aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că nu a identificat deficienţe de claritate, textul fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă consecinţele care decurg din nerespectarea lui. Sub acest aspect, Curtea a constatat că termenii „inexact“ şi „incomplet“ nu sunt definiţi de legea penală şi nici de textul de lege criticat, deoarece legiuitorul infraconstituţional defineşte într-un act normativ termeni sau sintagme numai atunci când acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri ori dacă sunt folosite cu un alt înţeles decât cel obişnuit. Or, termenii folosiţi de dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 au valenţele conferite în limbajul obişnuit. În acest fel, un document „inexact“ sau „incomplet“ este acela care nu exprimă fidel realitatea, fără să se ridice însă la nivelul unui document fals. 15. De asemenea, Curtea a subliniat, prin decizia mai sus menţionată, că atunci când un document care consemnează un act juridic civil este supus analizei pe tărâmul dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, pentru a se stabili caracterul fals sau inexact/incomplet al acestuia, instanţa se va raporta şi la semnificaţia dată actelor juridice civile şi înscrisurilor în legislaţia civilă. Astfel, Curtea a reţinut că, în legislaţie şi în doctrină, actul juridic civil are două înţelesuri. Unul vizează manifestarea de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu intenţia de a produce efecte juridice civile, respectiv de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret (negotium juris), iar celălalt vizează înscrisul constatator al manifestării de voinţă, mai precis, suportul material care consemnează sau redă manifestarea de voinţă exprimată (instrumentum probationis). Cu toate că simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca actul juridic să ia naştere în mod valabil, în anumite situaţii această manifestare de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă cerută ad validitatem (când pentru valabilitatea actului juridic trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă solemnă), ad probationem (când pentru probarea actului juridic trebuie întocmit un înscris) sau pentru opozabilitatea faţă de terţi (când - pentru ca actul juridic să fie opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui - trebuie întocmit un înscris). Aşa fiind, caracterul „inexact“ sau „incomplet“ al documentelor la care se referă art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 constă fie în ajustarea acestora pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informaţii care ar putea descalifica persoana respectivă în iniţiativa de a obţine fondurile, cu condiţia ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârşite cu intenţie şi să ducă la obţinerea de fonduri. Dată fiind multitudinea situaţiilor în care o persoană poate fi descalificată sau multitudinea criteriilor de eligibilitate în funcţie de destinaţia fondurilor, este evident că poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011), precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 ar afecta prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 16. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 748 din 20 octombrie 2020, citată anterior, că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, care stabilesc caracterul organic al legilor ce reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, Curtea observă că redactarea textului criticat prezintă suficientă precizie pentru a permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Pe de altă parte, referitor la susţinerile autorului excepţiei privind conformitatea cu exigenţele Codului civil a unor acorduri de colaborare întocmite, în speţă, de două persoane fizice autorizate cu o societate cu răspundere limitată - chiar dacă respectivele acorduri nu sunt recunoscute prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale - şi solicitarea recunoaşterii calităţii de documente ce dovedesc dreptul de folosinţă sau din care reiese utilizarea terenului agricol, Curtea apreciază că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate. Motivele invocate nu se referă la o eventuală incompatibilitate a dispoziţiilor de lege criticate cu normele constituţionale, autorul excepţiei solicitând, în realitate, instanţei de contencios constituţional completarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, asemenea aspecte nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 19. Referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 73 alin. (3) lit. m) şi t) din Constituţie privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi a celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, Curtea constată că acestea nu sunt incidente cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, întrucât, pe de o parte, textul criticat vizează documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi, respectiv, utilizarea terenului agricol, documente care pot fi folosite la săvârşirea infracţiunii reglementate de prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei nu a indicat, în concret, un alt domeniu pentru care Constituţia prevede adoptarea de legi organice, în afară de regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Rusalin Crăciunel în Dosarul nr. 4.533/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
