Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Valentin Sava în Dosarul nr. 364/32/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.720D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate respectă exigenţele constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei legale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 364/32/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Vasile Valentin Sava într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat, printre alţii, şi de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unei sentinţe penale prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi a infracţiunii continuate de deturnare a licitaţiilor publice, pe de o parte, şi achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice (pentru un act material), pe de altă parte. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în interpretarea şi aplicarea normelor procesual penale criticate, noţiunile „deturnare“ şi „licitaţie publică“ nu pot avea o sferă largă de acoperire, cu referire la toate potenţialele operaţiuni concrete care s-ar putea desfăşura în cadrul oricărei proceduri de licitaţie. Susţine că folosirea termenului „licitaţii“, iar nu „licitaţie“, precum şi a sintagmei „licitaţii publice“, care este distinctă de sintagma „licitaţie în mod public“ determină controverse de aplicare a normei criticate. Susţine că sintagma „înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare“ este neclară sub aspectul stabilirii acţiunilor sau inacţiunilor prohibite de legea penală. Arată că noţiunea „preţ denaturat“ este un concept destul de frecvent, dar marcat de inconsecvenţă şi confuzie. Astfel, actul de achiziţionare a unui bun la licitaţie la un preţ mult mai mic decât valoarea sa de piaţă sau valoarea stabilită printr-o expertiză judiciară, chiar dacă produce prejudicii unor persoane (debitor sau creditor), nu este ilicit prin el însuşi. Apreciază că stabilirea încălcării unor proceduri sau analiza preţului denaturat cade în sarcina instanţei civile, respectiv a instanţei de executare - pe calea contestaţiei la executare, existând, astfel, remedii procesuale puse la îndemâna creditorului sau debitorului. Reţine că normele de procedură civilă prevăd scăderea preţului de pornire gradual de la 100% la 75% şi apoi la 50% şi admit vânzarea la 30% din valoarea de evaluare, ipoteză în care preţul nu este denaturat sau derizoriu, fiind admis de lege. Susţine că norma penală criticată aduce atingere egalităţii în faţa legii, în sensul că un participant, care achiziţionează un bun la preţul de 30% din valoarea de evaluare, potrivit Codului de procedură civilă, nu este sancţionat pentru preţ denaturat, însă un alt participant care achiziţionează acelaşi bun la un preţ mai mare sau chiar peste 100% din valoarea de evaluare poate fi sancţionat penal. Aşadar, susţine că norma penală criticată este lipsită de claritate în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea sa din perspectiva elementului material, fiind dificil de determinat cu precizie modul concret prin care se realizează denaturarea preţului, care este modul de determinare a preţului corect, care este limita valorică sub care se poate considera că preţul este denaturat, cine şi în ce condiţii stabileşte preţul corect, având în vedere că, în cadrul licitaţiei publice, preţul este stabilit prin cerere şi ofertă, fiind perfect valabilă şi oferta unui singur licitator. Susţine, totodată, că amplasarea normei penale criticate în titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului, din partea specială a Codului penal, determină probleme de interpretare pentru instanţele de judecată, întrucât nu se poate distinge dacă „deturnarea licitaţiilor publice“ este o faptă de pericol sau de rezultat. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că textul de lege criticat respectă exigenţele de claritate, precizie şi coerenţă. În acest sens, reţine că norma de incriminare nu conţine neclarităţi apte să împiedice destinatarii să-şi adapteze conduita, astfel încât corespunde exigenţelor de claritate, simplitate şi precizie. Norma de incriminare îi permite destinatarului nu numai să-şi conformeze conduita în sensul preceptului, ci şi să prevadă consecinţele în cazul nesocotirii sale. Consideră, totodată, că localizarea infracţiunii în titlul destinat infracţiunilor contra patrimoniului şi natura infracţiunii, de pericol, iar nu de rezultat, nu produc consecinţe asupra exigenţelor de claritate. De asemenea, apreciază că noutatea incriminării nu generează de plano inaccesibilitatea textului şi nu echivalează cu lipsa de predictibilitate a acestuia. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 246 din Codul penal având denumirea marginală „Deturnarea licitaţiilor publice“, care au următorul conţinut: „Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepselor, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, cât şi prevederilor art. 6 paragraful 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării şi a pedepselor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că ceea ce a determinat ridicarea acesteia este faptul că, în opinia autorului, în practică, există controverse de interpretare şi aplicare a normei penale criticate (i) din perspectiva sferei de acoperire a noţiunilor „deturnare“ şi „licitaţie publică“, apreciind că acestea nu pot avea o sferă largă de acoperire, cu referire la toate potenţialele operaţiuni concrete care s-ar putea desfăşura în cadrul oricărei proceduri de licitaţie; (ii) sub aspectul stabilirii acţiunilor sau inacţiunilor prohibite de legea penală raportat la sintagma „înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare“; (iii) cât priveşte noţiunea „preţ denaturat“, apreciind că este un concept destul de frecvent utilizat, dar marcat de inconsecvenţă şi confuzie; (iv) sub aspectul elementului material al infracţiunii, apreciind că este dificil de determinat cu precizie modul concret prin care se realizează denaturarea preţului, modul de determinare a preţului corect, limita valorică sub care se poate considera că preţul este denaturat, cine şi în ce condiţii stabileşte preţul corect; (v) în ceea ce priveşte amplasarea normei penale criticate în titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului, din partea specială a Codului penal, apreciind că acest aspect determină probleme de interpretare pentru instanţele de judecată, întrucât nu se poate distinge dacă „deturnarea licitaţiilor publice“ este o faptă de pericol sau de rezultat. 13. Analizând motivele de neconstituţionalitate precizate în paragraful anterior, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de modul de interpretare şi aplicare a normelor penale criticate. Constatarea că într-o cauză penală fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de dispoziţiile art. 246 din Codul penal, cu reţinerea obiectului juridic al acestei infracţiuni (reprezentat de relaţiile patrimoniale ce presupun încrederea în corectitudinea desfăşurării procedurilor de adjudecare prin licitaţie publică), a laturii obiective a infracţiunii - în ceea ce priveşte elementul material, a urmării imediate a infracţiunii, precum şi a laturii subiective reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. 14. Astfel, Curtea reţine că nu este competentă să analizeze condiţiile în care art. 246 din Codul penal este incident într-o cauză penală în raport cu fapta săvârşită, din perspectiva stabilirii dacă situaţia premisă reprezentată de preexistenţa iniţierii unei licitaţii publice priveşte doar licitaţiile publice organizate de executorii judecătoreşti, de organele fiscale de executare ori include şi achiziţiile publice realizate de autorităţile contractante. De asemenea, instanţa de control constituţional nu este competentă să stabilească dacă infracţiunea de deturnare a licitaţiilor este susceptibilă să cauzeze un prejudiciu material ori urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol, după cum nu este competentă să stabilească modul în care se realizează denaturarea preţului, dacă pentru reţinerea denaturării este suficientă orice influenţare a stabilirii preţului, aşadar orice intervenţie aptă să schimbe modalitatea liberă de stabilire a acestuia ori dimpotrivă. 15. Curtea reţine că, deşi normele penale criticate nu au corespondent în Codul penal din 1969, infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice fiind reglementată pentru prima dată ca agravantă a infracţiunii de înşelăciune prin art. 260 alin. (5) din Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, act normativ care nu a intrat în vigoare, iar, ulterior, prin art. 246 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, acest aspect nu constituie, în sine, un impediment în interpretarea şi aplicarea sa de către instanţa de judecată. Noua incriminare corespunde necesităţii de a ocroti în principal valoarea socială referitoare la buna desfăşurare a concurenţei în licitaţii, interpretarea şi aplicarea normei penale în cauza penală dedusă judecăţii fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată, care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 16. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). 17. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, şi Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 14). 18. Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa de a interpreta şi aplica legea, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal este inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Valentin Sava în Dosarul nr. 364/32/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
