Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a Legii nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Vasile Botomei în Dosarul nr. 20.731/180/2016/a2 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.572D/2018. 2. Dosarul a fost repus pe rol, prin Încheierea din 30 septembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 400 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea asigurării posibilităţii autorului excepţiei de a se prezenta la dezbateri în faţa Curţii Constituţionale. 3. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus documente şi concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că îşi menţine concluziile formulate la data de 30 septembrie 2021, de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 11 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.731/180/2016/a2, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a Legii nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Vasile Botomei într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 raportat la art. 348 din Codul penal, şi de folosire fără drept a denumirilor specifice profesiei de avocat, prevăzută la art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că noţiunile de „barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“ şi „avocat“ sunt folosite atât de avocaţi, cât şi de magistraţi, grefieri, profesori universitari, doctori în drept şi alte categorii profesionale, fără a exista o autoritate care să acorde dreptul de a folosi aceste cuvinte şi sintagme şi fără a exista o autorizaţie legală care să fie emisă în scopul utilizării lor. Se susţine că profesia de avocat, reglementată prin Legea nr. 51/1995, este singura profesie din România în privinţa căreia este incriminată folosirea fără drept a cuvintelor şi sintagmelor specifice acesteia, în cadrul tuturor celorlalte profesii fiind incriminate doar acţiunile de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prin trimitere la dispoziţiile art. 348 din Codul penal. Prin urmare, se arată că prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd prin ce act este aprobată folosirea cuvintelor şi a sintagmelor mai sus menţionate, cine emite acest act, care sunt limitele dincolo de care utilizarea lor se face fără drept şi, respectiv, dacă folosirea fără drept trebuie să cauzeze un prejudiciu a cărui existenţă să trebuiască a fi dovedită. 7. De asemenea, autorul excepţiei susţine că au fost înregistrate şi există certificate de marcă (Certificatul de marcă nr. 140.322 din 13 august 2015, filele 11 şi 12, vol. III; Certificatul de marcă nr. 140.818 din 16 septembrie 2015, filele 16 şi 17, vol. III, pentru Baroul Dolj; Certificatul de marcă nr. 141.487 din 16 septembrie 2015, filele 21 şi 22, pentru Baroul Suceava) prin care au fost rezervate denumiri pe numele şi în favoarea persoanei juridice denumite (şi înregistrate cu această denumire) Uniunea Naţională a Barourilor din România cu sediul în Bucureşti, Str. Academiei nr. 4-6, sc. B, et. 3, ap. 31, sectorul 3, şi nu pentru Uniunea Naţională a Barourilor din România cu sediul în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr. 5, din compunerea căreia face parte Baroul Bacău AFJ, cu sediul la adresa str. Mihai Viteazu nr. 12, Bacău. Se susţine că, de vreme ce denumirile de „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „barou“ şi „avocat“ au fost rezervate exclusiv, ca denumire de marcă şi de servicii juridice, pentru Uniunea Naţională a Barourilor din România cu sediul în Bucureşti, Str. Academiei nr. 4-6, sc. B, et. 3, ap. 31, sectorul 3, există un interes al Uniunii Naţionale a Barourilor din România cu sediul în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr. 5, din compunerea căreia face parte Baroul Bacău AFJ, cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu nr. 12, ca prezenta excepţie să fie admisă. Se arată că, având în vedere dreptul de folosinţă a denumirilor din marca înregistrată prin Certificatul nr. 140.322 din 13 august 2015, filele 11 şi 12, vol. III, şi dreptul de a exercita această folosinţă al persoanei juridice în favoarea căreia marca în cauză a fost înregistrată, norma juridică ce interzice folosirea denumirilor „avocat“, „barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“ are ca destinatari şi trebuie aplicată persoanelor care nu lucrează sub titulatura acestei mărci. 8. Se arată că art. 16 din Legea nr. 51/1995 a fost abrogat prin Legea nr. 270/2010, care prevedea că persoanele care au o vechime mai mare de 10 ani într-o funcţie juridică şi cele care sunt doctori în drept să aibă posibilitatea de a se înscrie în profesia de avocat. Se susţine că prin declararea ca neconstituţională a Legii nr. 270/2010 va fi repusă în vigoare vechea formă a Legii nr. 51/1995, care prevedea, la art. 16, modalităţile de intrare în profesie anterior menţionate. 9. Se cere Curţii Constituţionale să solicite Senatului României proiectul iniţial al Legii nr. 270/2010 şi nota de fundamentare a acestui proiect, iar Camerei Deputaţilor forma proiectului Legii nr. 270/2010 trimisă la Senat şi forma adoptată în comisiile parlamentare, pentru a constata că forma finală a Legii nr. 270/2010 este diferită de cea din proiectul propus, că aceasta nu a fost discutată în Senat, iar forma adoptată este neconstituţională. 10. Se face, totodată, trimitere la prevederile art. I pct. 33 dinLegea nr. 270/2010, care au introdus art. 59 alin. (6) în cuprinsul Legii nr. 51/1995, articol ce a format conţinutul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, după republicarea acesteia intrată în vigoare la data de 7 februarie 2011 [s.n. - în prezent, art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995], şi se arată că iniţial acestea au fost prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010. Or, preluarea în cuprinsul Legii nr. 51/1995 a unei soluţii legislative care a fost declarată neconstituţională, cum este cea de la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, încalcă prevederile art. 147 din Constituţie. 11. Autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia şi „Decizia Curţii Constituţionale din 13 februarie 2018 în cauza privind controlul de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 317/2004, modificată în 2018, dispusă la sesizarea ÎCCJ secţiile unite şi a PNL“, despre care afirmă că foloseşte la admiterea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 12. Se mai susţine că acuzaţiile de folosire fără drept a denumirilor de „barou“, „avocat“ şi „U.N.B.R.“ îşi au originea în folosirea acestor denumiri în cadrul tezei de doctorat în drept scrise de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi în aplicaţiile acesteia, teză cu titlul „Răspunderea administrativă. Aspecte practico-ştiinţifice în plan comparat: Republica Moldova şi România“, autorizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din România. 13. Se susţine, totodată, că noţiunea de „paralelism legislativ“ este nou-aplicată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi că aceasta poate fi folosită în admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, care se află în paralelism legislativ cu prevederile art. 26 şi cu cele ale art. 113 din aceeaşi lege. Se arată că, având în vedere decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată, se impune a fi constatat şi paralelismul legislativ invocat în prezenta cauză. În acest sens, se face trimitere la dispoziţiile art. 60 alin. (6),art. 25 alin. (2) şi (3) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, despre care se afirmă că incriminează exercitarea fără drept a activităţilor specifice profesiei de avocat. 14. Se arată, de asemenea, că pentru a determina destinatarii normelor de incriminare anterior enumerate trebuie avute în vedere prevederile art. 17, ale art. 59 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 106 din Legea nr. 51/1995, care indică în acest sens Uniunea Naţională a Barourilor din România. 15. Se face trimitere la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi 73 din Constituţie, arătându-se că dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. t) sunt redundante, întrucât Legea fundamentală nu prevede „celelalte domenii“ la care acestea fac trimitere. Se arată că legile privind organizarea şi exercitarea profesiilor liberale fac parte din categoria legilor organice, întrucât prevăd infracţiuni, cum este cea de exercitare fără drept a profesiilor pe care acestea le reglementează, însă, prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 alin. (6) sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd regimul de executare a pedepselor pe care le reglementează, cu atât mai mult cu cât acestea nu fac trimitere la art. 348 din Codul penal, care constituie norma generală pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Pentru acest motiv, se arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, prin aceasta, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevăd obligativitatea respectării legilor. Sunt invocate, în acest sens, dispoziţiile art. 16 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2000. 16. Se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu indică autorităţile competente să emită autorizaţia de funcţionare şi de folosire în mod legal a denumirilor de „barou“, „avocat“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“. Se arată că noţiunile anterior enumerate fac parte din vocabularul uzual al limbii române, iar reglementarea unei infracţiuni într-o lege civilă cu caracter special, cum este Legea nr. 51/1995, fără a prevedea regimul de executare a pedepselor astfel reglementate şi fără a face trimitere la Codul penal, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 17. Mai mult, se susţine că infracţiunea reglementată de art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu s-a regăsit în proiectul Legii nr. 270/2010 şi nici în proiectul Legii nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ambele proiecte fiind adoptate fără avizul Consiliului Legislativ, aspect ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. 18. Se arată, totodată, că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât prevederile art. 59 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 reglementează Uniunea Naţională a Barourilor din România ca succesoare a Uniunii Avocaţilor din România, care însă nu a fost reînfiinţată, cea dintâi neavând, prin urmare, o persoană juridică căreia să îi succeadă. Se susţine că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 59 alin. (1)-(4) din Legea nr. 51/1995 sunt redundante şi inutile. Sunt invocate, totodată, prevederile art. 106 din aceeaşi lege. 19. Se susţine că adoptarea legilor de modificare a Legii nr. 51/1995, respectiv a Legii nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a Legii nr. 270/2010 şi a Legii nr. 25/2017, încalcă principiul bicameralismului, astfel cum acesta este reglementat la art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. În acest sens, se arată că formele acestor legi adoptate de Camera Deputaţilor conţin dispoziţii care nu au fost dezbătute şi adoptate de Senat. Se susţine că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele două Camere ale Parlamentului au atribuţii egale în adoptarea legilor. Se mai arată că aceleaşi legi au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, republicat în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 193 din 8 martie 2005. Se mai susţine că aceleaşi proiecte de legi au fost adoptate fără solicitarea avizului Consiliului Legislativ, conform art. 30 din Legea nr. 73/1993. Sunt invocate art. 31 din legea anterior menţionată, precum şi dispoziţiile art. 2 şi 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ. În acest context, se solicită atât instanţei în faţa căreia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, cât şi Curţii Constituţionale să solicite Consiliului Legislativ avizele elaborate cu privire la Legea nr. 270/2010 şi la Legea nr. 25/2017, precum şi avizele elaborate cu privire la amendamentele propuse de Senat, avizele referitoare la modificările adoptate în Comisia juridică din Camera Deputaţilor şi cele referitoare la forma finală a proiectelor acestor legi adoptate în Camera Deputaţilor. 20. Sunt invocate, în acest sens, prevederile art. 52,54,55-60 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, arătându-se că din verificările efectuate pe portalul Parlamentului rezultă că nu au existat solicitări ale avizelor mai sus menţionate, motiv pentru care sunt necesare un răspuns scris şi înscrisuri din partea Consiliului Legislativ care să certifice toate aceste aspecte. 21. Pentru aceste motive, se susţine că Legea nr. 51/1995 este neconstituţională în ansamblul său, întrucât, începând cu cea dintâi formă a sa, nu a reînfiinţat Uniunea Avocaţilor din România, pentru a asigura o formă de organizare a profesiei de avocat, atunci când această profesie a fost scoasă din subordinea Ministerului Justiţiei, mai exact după intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 90 din 28 februarie 1990 şi a „Comunicatului nr. 145, Bucureşti“, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 1 martie 1990. Despre comunicatul anterior menţionat se afirmă că este cenzurat de la informare pe site-urile legislative, întrucât cuprinde adevărul, respectiv acela că ar fi trebuit reînfiinţată Uniunea Avocaţilor din România, pentru a putea fi înfiinţată Uniunea Naţională a Barourilor din România. Se arată că, după intrarea în vigoare a Comunicatului nr. 145 anterior menţionat, care a indicat scopul adoptării Decretului-lege nr. 90 din 28 februarie 1990, legiuitorul, în loc să reînfiinţeze Uniunea Avocaţilor din România, care să preia atribuţiile Ministerului Justiţiei cu privire la conducerea activităţii profesiei de avocat, a redefinit structura care trebuia să preia aceste atribuţii, denumind-o Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., precizând că este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România, la art. 59 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată prin Legea nr. 25/2017. Se arată că, astfel, avocaţii au fost scoşi din subordinea Ministerului Justiţiei, fiind desfiinţată Uniunea Colegiilor de Avocaţi din cadrul acestui minister, fără ca aceştia să fie încadraţi într-o altă structură. Pentru aceste motive, se susţine că Legea nr. 51/1995, în ansamblul său, este neconstituţională. Se face trimitere la art. 107 alin. (2),art. 108 şi 109 din Legea nr. 51/1995 şi se arată că tot ce a existat anterior Decretului-lege nr. 90 din 28 februarie 1990 şi Comunicatului nr. 145 a fost desfiinţat prin efectul prevederilor art. 108 şi 109 anterior menţionate. Se susţine că, pentru aceste motive, prevederile Legii nr. 51/1995 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. 22. Judecătoria Bacău - Secţia penală apreciază că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora, fiind, astfel, liber să stabilească natura juridică a faptelor, în funcţie de pericolul social pe care îl prezintă, şi condiţiile răspunderii juridice pentru comiterea acestora. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate şi având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, Legea nr. 51/1995, în ansamblul său, Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010, în ansamblul său, precum şi Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, în ansamblul său. Prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au următorul cuprins: „Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 27. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la respectarea Constituţiei şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, ale art. 33 cu privire la accesul la cultură, ale art. 44 alin. (1)-(4), (5), (8) şi (9) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 45 cu privire la libertatea economică, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (2) referitoare la alegerea Camerelor, ale art. 73 cu privire la categoriile de legi, ale art. 75 referitoare la sesizarea Camerelor şi ale art. 147 cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea reţine următoarele: 29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate conform căreia Legea nr. 270/2010 şi Legea nr. 25/2017 au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, în cuprinsul Deciziei nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, şi al Deciziei nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt următoarele: a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 30. În ceea ce priveşte Legea nr. 270/2010, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că în forma Legii nr. 270/2010 adoptată de Camera Deputaţilor a fost modificată dispoziţia prevăzută la art. 13 lit. b), înlocuinduse sintagma „sau a săvârşit abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul profesiei de avocat“ cu sintagma „sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară“; în cuprinsul art. 16 alin. (1) a fost introdusă sintagma „cel puţin anual şi la nivel naţional“; a fost eliminat alin. (1^1) al art. 16, referitor la dobândirea calităţii de avocat definitiv de către persoana care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani; la alin. (3) al aceluiaşi art. 16, sintagma „comisiile de examen teritoriale“ a fost înlocuită cu sintagma „comisia naţională de examen“; a fost modificat alin. (5) al art. 16, acesta prevăzând aplicabilitatea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi aplicabilitatea acestora în cazul judecătorilor de la instanţele internaţionale; au fost modificate alin. (1)-(5) ale art. 19 referitoare la dobândirea calităţii de avocat definitiv, acestea fiind corelate cu noul cuprins al legii; la art. 20 a fost introdus alin. (2^1), care prevede o excepţie de la dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol în cazul cabinetului asociat, al societăţii civile şi al societăţii cu răspundere limitată în care este asociat sau manager cel căruia i s-a aplicat interdicţia prevăzută la alin. (1) şi (2) ale art. 20; din cuprinsul alin. (4) al art. 20 a fost eliminată sintagma „sub sancţiunea săvârşirii unor abateri disciplinare grave“; a fost eliminată din cuprinsul alin. (2^1) al art. 22 cea dea doua teză, care prevedea că „neîndeplinirea fără justificare a obligaţiei de perfecţionare a pregătirii profesionale constituie, în condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei, abatere disciplinară“; a fost introdus art. 32^1 care prevede funcţiile a căror exercitare constituie vechime în profesia de avocat; în cuprinsul art. 37 a fost introdus alin. (6^1), care prevede faptele pentru care avocatul nu răspunde penal; la alin. (2) al art. 42, sintagma „sunt acte autentice“ a fost înlocuită cu sintagma „au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals“; a fost eliminat pct. 32 al art. I dinLegea nr. 270/2010, care prevedea abrogarea art. 53 alin. (2) lit. e); a fost eliminat pct. 36 al art. I dinLegea nr. 270/2010, care prevedea abrogarea art. 63 lit. o); au fost modificate alin. (3)-(5) ale art. 68^11 referitoare la procedura de plată a onorariilor; a fost modificat art. 68^13 care conţine dispoziţii legale cu privire la procedura de plată a onorariilor; a fost eliminat art. 68^13 întrucât era identic cu art. 68^12; a fost modificat art. 69 alin. (3) referitor la fondul pe care fiecare barou şi-l constituie prin reţinerea a 1% din valoarea sumelor virate lunar pentru plata onorariilor; a fost introdus pct. 41 al art. I alLegii nr. 270/2010 referitor la abrogarea art. 77; au fost introduse în cuprinsul art. I alLegii nr. 270/2010pct. 42, 43 şi 44, care prevăd introducerea alin. (2) în cuprinsul art. 80^1 (prin care aplicarea prevederilor capitolului V al Legii nr. 51/1995 referitor la asistenţa judiciară se extinde în privinţa avocaţilor care şi-au obţinut calificarea profesională în Confederaţia Elveţiană şi care îşi exercită profesia pe teritoriul României), modificarea alin. (1) al art. 80^6 (referitor la colaborarea dintre autoritatea română şi autorităţile competente din statele membre de origine) şi introducerea în cuprinsul Legii nr. 51/1995 a art. 85 (articol ce reglementează îndeplinirea procedurilor şi a formalităţilor de autorizare prin intermediul punctului de contact unic); după sintagma „art. 68^6 lit. b)“ din cuprinsul art. II alin. (2) dinLegea nr. 270/2010 a fost introdusă sintagma „din Legea nr. 51/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege“. 31. Analizând, în mod similar, forma Legii nr. 25/2017 aprobată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma aceleiaşi legi aprobată de Camera Deputaţilor, care a fost Cameră decizională, Curtea constată că, în textul acestei din urmă forme, din cuprinsul art. 3 alin. (1) a fost eliminată lit. i^1) referitoare la activitatea avocatului realizată prin analiza împreună cu clientul, în cauzele penale, a oportunităţii acceptării unor declaraţii, a versiunilor de declaraţii pe care clientul le poate face, a strategiei în materia probaţiunii etc., prin prezentarea avantajelor sau a dezavantajelor conduitei procesuale a clientului, pentru interesul apărării sale; în cuprinsul art. 3 alin. (3) teza a doua, expresia „potrivit procedurii“ a fost înlocuită cu expresia „conform procedurii“; a fost eliminat pct. 5 al art. I dinLegea nr. 25/2017, care introducea în cuprinsul Legii nr. 51/1995 art. 14^1 referitor la obligaţia avocatului de a depune la barou o declaraţie pe propria răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al fostelor organe de securitate, ca poliţie politică, precum şi al serviciilor de informaţii, aceasta fiind, potrivit formei adoptate de Senat a Legii nr. 25/2017, o condiţie de înscriere în avocatură; a fost introdus pct. 5 al art. I dinLegea nr. 25/2017, care prevede completarea art. 16 din Legea nr. 51/1995 cu lit. e) referitoare la alte activităţi prevăzute de lege cu care este compatibilă exercitarea profesiei de avocat; a fost introdus pct. 10 al art. I dinLegea nr. 25/2017, care completează art. 25 din Legea nr. 51/1995 cu alin. (3), care prevede ca până la încetarea stării de incompatibilitate cel primit în profesie să fie înscris în tabloul avocaţilor incompatibili într-o secţiune distinctă; a fost modificat art. 26 alin. (2) în sensul că „exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale“ şi a fost introdus în cuprinsul aceluiaşi articol alineatul (3), potrivit căruia „fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale“; a fost introdus pct. 12 al art. I dinLegea nr. 25/2017, prin care, la art. 30 din Legea nr. 51/1995 a fost introdus alin. (2), care prevede interdicţia de a face parte din organele de conducere a avocaţilor care au datorii scadente la taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului U.N.B.R. şi al baroului, precum şi la fondurile Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor; în cuprinsul art. 31 a fost introdus alin. (1^2), conform căruia avocaţii pot conveni cu clienţii onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R.; a fost modificat alin. (1^1) al art. 31, în sensul restrângerii categoriilor de înscrisuri exceptate de la măsura ridicării şi de la măsura confiscării la înscrisurile care conţin comunicări între avocat şi clientul său şi la înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client; a fost eliminat din cuprinsul art. 35 alin. (1^2) referitor la procedura percheziţiei sediului avocatului şi a domiciliului acestuia; a fost introdus alin. (3) al art. 35, referitor la condiţiile în care raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă poate face obiectul supravegherii tehnice; din cuprinsul alin. (1) al art. 39 a fost eliminată sintagma „sau persoanelor prevăzute de art. 308 Cod penal“ referitoare la interdicţia asimilării avocaţilor cu funcţionarii publici; din cuprinsul art. 39 a fost eliminat alin. (4) referitor la folosirea de către client a opiniilor şi sfatului avocatului în scopuri ilegale, la obligaţia avocatului de a se abţine de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale şi la ipotezele în care avocatul este obligat să îşi asume sau să susţină afirmaţiile clientului său; din cuprinsul art. 39 a fost eliminat alin. (7) care prevedea că opiniile juridice ale avocatului nu pot angaja nicio formă de răspundere juridică; din cuprinsul art. 40 a fost eliminat alin. (5) care prevedea că răspunderea avocatului nu poate fi atrasă de folosirea în scopuri ilegale de către client a opiniei şi sfatului său; au fost modificate dispoziţiile alin. (4^1)-(4^3) ale art. 46 referitoare la obligaţia de confidenţialitate a avocatului; a fost modificat art. 48 cu privire la orice comunicare publică sau orice publicitate făcută de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei; a fost eliminat din cuprinsul Legii nr. 51/1995 art. 48^1 referitor la răspunderea avocatului pentru prejudiciul patrimonial provocat unui client; la art. 56 alin. (2) lit. b), sintagma „adunării generale“ a fost înlocuită cu sintagma „adunării generale a barourilor“; la art. 56 alin. (2) lit. h), sintagma „statutul profesiei“ a fost înlocuită cu sintagma „statutul profesiei de avocat“, expresia „autorizează funcţionarea acestora“ a fost înlocuită cu expresia „autorizează funcţionarea acestor forme“, iar sintagma „ţine evidenţa acestora“ a fost înlocuită cu „în evidenţa lor“; la art. 56 alin. (2) lit. h^1), sintagma „exercitare ilegală a activităţii de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat de către persoane fizice sau juridice“ a fost înlocuită cu expresia „exercitare sub orice formă a activităţii specifice de avocat de către persoane“, în finalul aceleiaşi norme fiind introdusă sintagma „sau, înscrişi fiind, nu au dreptul de exercitare a profesiei“; a fost modificată norma de la art. 66 lit. q) referitoare la actele emise de barou ce pot fi anulate pentru cauze de nelegalitate de către Consiliul U.N.B.R.; la articolul 66, litera v) din forma adoptată de Senat a Legii nr. 25/2017 - care prevedea desemnarea de către Consiliul U.N.B.R. a membrilor Consiliului de conducere a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (I.N.P.P.A.), la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R. - a fost eliminată; a fost introdusă, în cuprinsul art. 66, litera x), potrivit căreia Consiliul U.N.B.R. adoptă, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat; la art. 85 alin. (1^1), sintagma „la nivelul prevăzut de Codul de procedură penală“ a fost înlocuită cu expresia „la nivelul prevăzut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat. Plata dobânzilor/penalităţilor se face la cererea barourilor“; au fost eliminate pct. 42-46 ale art. I dinLegea nr. 25/2017, care cuprindeau dispoziţii legale referitoare la Casa de Asigurări a Avocaţilor, la infracţiuni şi pedepse şi la abateri disciplinare. 32. Analizând, atât în cazul Legii nr. 270/2010, cât şi în cazul Legii nr. 25/2017, forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că modificările şi completările operate de Camera Deputaţilor în cuprinsul legilor anterior menţionate nu au determinat apariţia unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, modificările şi completările anterior menţionate nuanţând sau completând conţinutul normativ al acestor legi, fără a modifica sensul lor juridic avut în vedere cu prilejul adoptării acestora de către Senat. 33. În ceea ce priveşte structura Legii nr. 270/2010 şi a Legii nr. 25/2017, Curtea reţine că modificările mai sus analizate operate de Camera Deputaţilor asupra acestor legi nu au determinat modificări majore ale structurii lor faţă de formele care au fost adoptate de Senat. 34. Pentru toate aceste considerente, modificările şi completările operate de Camera Deputaţilor asupra formelor adoptate de Senat ale legilor nr. 270/2010 şi nr. 25/2017 întrunesc cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. 35. Cu privire la lipsa avizelor Consiliului Legislativ din procedura de adoptare a Legii nr. 270/2010 şi a Legii nr. 25/2017, Curtea menţionează că existenţa acestor avize rezultă din fişa legislativă a legilor respective, aflată pe site-ul Camerei Deputaţilor. Astfel, din sursa electronică anterior menţionată rezultă că, în privinţa Legii nr. 270/2010, Consiliul Legislativ a emis Avizul nr. 624 din 19 mai 2010, iar în privinţa Legii nr. 25/2017 a fost emis, în mod similar, Avizul nr. 211 din 9 martie 2015. Referitor la amendamentele formulate cu privire la legile anterior menţionate, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, amendamentele supuse dezbaterii comisiilor şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisii după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului sunt analizate şi avizate de către Consiliul Legislativ la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, neexistând, prin urmare, obligaţia de avizare a tuturor amendamentelor, a proiectelor de legi sau a propunerilor legislative anterior menţionate. 36. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia soluţia legislativă reglementată la art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 a fost prevăzută în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, ordonanţă care a fost constatată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 18 martie 2010, motiv pentru care includerea acestei norme în cuprinsul Legii nr. 51/1995 încalcă prevederile art. 147 din Constituţie, Curtea constată că, prin Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 sunt neconstituţionale exclusiv pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinând încălcarea, cu prilejul adoptării acestei ordonanţe, a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie şi, prin aceasta, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Aşadar, analiza realizată de Curte cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 109 din 9 februarie 2010 nu a avut ca obiect prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. Pentru aceste motive, nu se poate susţine că introducerea în cuprinsul Legii nr. 51/1995 a dispoziţiilor art. 59 alin. (6) contravine prevederilor art. 147 din Constituţie. 37. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea reţine următoarele: 38. Curtea constată că prin Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 24 august 2020, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, excepţie ridicată de acelaşi autor (Vasile Botomei) în Dosarul nr. 7.068/180/2017/a1 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 [în prezent art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995], reţinând că avocatura reprezintă un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat este exercitată de un corp profesional selectat şi care funcţionează după reguli stabilite de lege. S-a reţinut, prin aceeaşi decizie, că această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere faptul că scopul Legii nr. 51/1995 este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora se organizează şi se exercită profesia de avocat nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiilor (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 şi 20). De asemenea, Curtea a constatat că normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., nu contravin principiilor constituţionale invocate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta (Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007; a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018). 39. Totodată, prin Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, mai sus menţionată, Curtea a constatat, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să aibă loc într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, precitată, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, paragraful 21, citată anterior; a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior). 40. Astfel, prin Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, citată anterior, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale, că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi care, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic sau de farmacist, să fie practicate de persoane fără calificare şi să nu fie angajată răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că cerinţe similare, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat constituie o opţiune a legiuitorului, care intră în marja de apreciere a Parlamentului în cadrul activităţii sale de legiferare (Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012; a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior). 41. De asemenea, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate identică ridicată de acelaşi autor cu privire la dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, constatând că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin decizia menţionată, paragrafele 22, 23 şi 26, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora, nule de drept. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi care prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Curtea a reţinut că legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv de a dispune constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public, având în vedere dispoziţiile art. 9 fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii“. Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, întrucât întreaga activitate desfăşurată de acestea şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele (Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004). Curtea a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei. Aşa fiind, Curtea a statuat că prin textul de lege criticat nu este încălcată niciuna dintre prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, inclusiv în cauza de faţă, şi anume art. 31 alin. (1),art. 32 alin. (1),art. 33,art. 44 alin. (1)-(4), (6), (8) şi (9) şi art. 45 din Legea fundamentală (a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018). 42. Totodată, prin Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, citată anterior, Curtea a constatat că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la calitatea legii, dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre ele numărânduse previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a precizat că redactarea unor legi de o precizie totală poate să fie dificilă, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). Curtea a constatat că în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017, şi Decizia nr. 160 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 7 iunie 2018 (a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018). 43. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă (a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018). 44. În fine, tot prin Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, Curtea a reţinut că autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare - în cauza dedusă judecăţii - a dispoziţiilor de lege criticate. Or, instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa că aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020; a se vedea şi Decizia nr. 182 din 29 martie 2018). 45. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 46. Referitor la critica conform căreia prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale întrucât nu prevăd prin ce act este aprobată folosirea noţiunilor de „barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“ şi „avocat“, cine emite acest act, care sunt limitele dincolo de care utilizarea lor se face fără drept şi, respectiv, dacă folosirea fără drept trebuie să cauzeze un prejudiciu a cărui existenţă să trebuiască a fi dovedită, Curtea reţine că aspectele anterior menţionate sunt reglementate prin Legea nr. 51/1995, prin Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, precum şi prin legislaţia conexă referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. 47. Astfel, capitolul II al Legii nr. 51/1995(art. 12-27), precum şi secţiunea I a capitolului II din Statutul profesiei de avocat (art. 14-61) reglementează dobândirea calităţii de avocat şi, prin urmare, condiţiile în care o persoană deţine această calitate. De asemenea, art. 8 din Legea nr. 51/1995 prevede formele de exercitare a profesiei de avocat şi modalitatea în care acestea sunt individualizate, prin denumire. Conform normei juridice anterior menţionate, aceste modalităţi de individualizare sunt următoarele: în cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma „cabinet de avocat“; în cazul cabinetelor asociate - numele tuturor titularilor, urmate de sintagma „cabinete de avocat asociate“; în cazul societăţilor civile profesionale şi al societăţilor profesionale cu răspundere limitată - numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma „societate civilă de avocaţi“ sau, după caz, „societate profesională de avocaţi cu răspundere limitată“; în cazul cabinetelor grupate - numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma „cabinete de avocat grupate“. De asemenea, alin. (3) al art. 8 anterior menţionat arată că denumirile astfel reglementate vor figura pe firmele cabinetelor sau societăţilor, în condiţiile stabilite de statutul profesiei, iar alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că denumirea formei de exercitare a profesiei, individualizată potrivit celor anterior menţionate, poate fi păstrată şi după decesul sau plecarea unuia dintre asociaţi, cu acordul acestuia sau, după caz, al tuturor moştenitorilor celui decedat, exprimat în formă autentică. 48. Tot referitor la denumire, art. 191 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat prevede faptul că un cabinet individual este individualizat prin denumire, care cuprinde numele avocatului titular, urmat de sintagma „cabinet de avocat“, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 191, denumirea poate figura pe firma cabinetului şi se utilizează în actele profesionale, cu respectarea prevederilor acestui statut. Totodată, potrivit art. 193 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, cabinetele asociate de avocaţi se individualizează prin denumire, care cuprinde numele tuturor titularilor, urmate de sintagma „cabinete de avocat asociate“. În fine, conform art. 181 din Statutul profesiei de avocat, ce reglementează dreptul cabinetelor individuale de a se grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional şi/sau a unor salariaţi, cabinetele grupate se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma „cabinete de avocat grupate“, iar art. 183 alin. (1) lit. i) din acelaşi statut prevede că formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire, conform dispoziţiilor legii şi ale aceluiaşi statut. 49. În ceea ce priveşte sintagma „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, art. 108 din Legea nr. 51/1995 reglementează faptul că, la data intrării sale în vigoare, denumirea Uniunea Avocaţilor din România a fost înlocuită cu denumirea Uniunea Naţională a Barourilor din România în toate actele normative. 50. Referitor la pretinsul paralelism legislativ între dispoziţiile art. 60 alin. (6), ale art. 26 şi 113 din Legea nr. 51/1995 - în actuala numerotare art. 59 alin. (6), art. 25 şi, respectiv, art. 107 din Legea nr. 51/1995 -, Curtea reţine că prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 incriminează faptele de folosire fără drept a denumirilor „barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, pe când art. 25 din aceeaşi lege incriminează, la alin. (2), exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat, iar la alin. (3) fapta persoanei care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995. De asemenea, art. 107 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 incriminează continuarea, după intrarea în vigoare a acestei legi, a activităţii de către persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii. Aşa fiind, cele trei norme de incriminare vizează fapte diferite, elementul material al laturii obiective al acestora fiind, prin urmare, diferit. Totodată, ele constituie norme penale speciale în raport cu norma penală de la art. 348 din Codul penal, care prevede exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi care are în vedere toate profesiile şi activităţile legal reglementate în România, constituind astfel o normă penală cu caracter general. 51. Pentru aceste motive, nu poate fi susţinută existenţa unei suprapuneri a obiectului de reglementare a dispoziţiilor art. 59 alin. (6), ale art. 25 şi 107 din Legea nr. 51/1995 şi, prin urmare, nici existenţa unui paralelism legislativ între acestea. Totodată, raportul dintre prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi cele ale art. 348 din Codul penal este un raport de tipul lege specială - lege generală, neputându-se susţine abrogarea tacită a dispoziţiilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. 52. Referitor la critica potrivit căreia prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd regimul de executare a pedepselor pe care le reglementează şi nu fac trimitere la art. 348 din Codul penal, care constituie norma generală pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, precum şi la critica referitoare la redundanţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. t), întrucât nu reglementează „celelalte domenii“ la care acestea fac trimitere, Curtea reţine că dispoziţiile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 prevăd pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii. În privinţa amenzii, regimul de executare a acesteia rezultă, în mod direct, din reglementarea sa la art. 61-64 din Codul penal. Cât priveşte pedeapsa închisorii, Curtea menţionează faptul că regimul executării acesteia, precum şi regimul de executare a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt reglementate prin Legea nr. 254/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, acesta fiind aplicabil, astfel cum rezultă din interpretarea literală a titlului legii anterior menţionate şi a dispoziţiilor din cuprinsul acesteia, tuturor pedepselor penale privative de libertate, prin urmare şi în cazul pedepsei închisorii prevăzute la art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. Aşa fiind, nu se poate reţine existenţa unei obligaţii constituţionale a legiuitorului de a fi reglementat regimul de executare a pedepsei prevăzute la art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 în cuprinsul normei anterior menţionate. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 51/1995, care constituie lege penală specială, va fi completată cu dispoziţiile Codului penal, care constituie legea generală, în privinţa prevederilor de natură penală din cuprinsul acesteia. Pentru aceste motive, nu se poate susţine încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5),art. 16 şi 73 din Constituţie şi nici a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 53. Totodată, Curtea constată că „celelalte domenii“ ale legii organice la care face referire norma constituţională de la art. 73 alin. (3) lit. t) sunt prevăzute în cuprinsul Constituţiei. Astfel, cu titlu exemplificativ, art. 3 alin. (2) din Constituţie prevede că frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional, art. 5 alin. (1) prevede că cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică, art. 31 alin. (5) prevede faptul că organizarea serviciilor publice de radio şi de televiziune şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar conform art. 55 alin. (2) din Constituţie, condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. 54. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că Legea nr. 270/2010 şi Legea nr. 25/2017 sunt legi organice, fiind adoptate de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, astfel cum rezultă din menţiunea ce se regăseşte în finalul acestora. 55. Referitor la criticile privind procedura de înfiinţare a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, la necesitatea reînfiinţării Uniunii Avocaţilor din România, la Decretul-lege nr. 90 din 28 februarie 1990 şi la Comunicatul nr. 145, Bucureşti, la care autorul face trimitere, analiza acestor aspecte este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, ele nereprezentând probleme de constituţionalitate. De asemenea, criticile formulate cu privire la certificatele de marcă, la conţinutul tezei de doctorat la care autorul excepţiei face referire şi la determinarea Uniunii Naţionale a Barourilor din România ca „destinatar“ al dispoziţiilor art. 59 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 196 din Legea nr. 51/1995 constituie probleme de interpretare şi aplicare a legii, şi nu aspecte de constituţionalitate. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, motiv pentru care, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate anterior menţionate, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 56. Referitor la trimiterea pe care autorul o face la „Decizia Curţii Constituţionale din 13 februarie 2018 în cauza privind controlul de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 317/2004, modificată în 2018, dispusă la sesizarea ÎCCJ secţiile unite şi a PNL“, despre care afirmă că foloseşte la admiterea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în lipsa identificării deciziei anterior menţionate prin numărul acesteia, nu se poate pronunţa asupra unei astfel de critici, analiza acesteia presupunând ca instanţa de contencios constituţional să se substituie autorului excepţiei de neconstituţionalitate. 57. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Botomei în Dosarul nr. 20.731/180/2016/a2 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995, în ansamblul său, Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ansamblul său, şi Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
