Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, obiecţie formulată de Preşedintele României în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Aceasta a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.197 din 30 iulie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.213A/2018. 2. Termenul pentru dezbateri a fost stabilit pentru data de 25 septembrie 2018, când, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea a amânat începerea acestora pentru 9 octombrie 2018, dată la care, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, Curtea a amânat din nou începerea dezbaterilor pentru data de 16 octombrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul sesizării invocă atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate din perspectiva modalităţii de adoptare a legii care face obiectul controlului de constituţionalitate, cât şi, punctual, critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 4. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Preşedintele României susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 25 aprilie 2018, cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) din Constituţie, cu depăşirea termenului constituţional de 45, respectiv de 60 de zile, stabilit pentru prima Cameră sesizată. 5. În acest context învederează faptul că propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost iniţiată de un număr de 30 de deputaţi şi senatori şi a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. În temeiul dispoziţiilor art. 79 din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 73/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, Senatul a transmis Consiliului Legislativ propunerea legislativă menţionată. Acesta a transmis Avizul nr. 887 din 18 octombrie 2017 şi a precizat că prima Cameră sesizată pentru dezbaterea şi adoptarea acestei iniţiative legislative este Camera Deputaţilor, şi nu Senatul, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, Senatul a transmis propunerea legislativă Camerei Deputaţilor împreună cu avizul Consiliului Legislativ. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 13 noiembrie 2017, a transmis propunerea legislativă Guvernului, în vederea formulării unui punct de vedere, stabilind şi termenul până la care acesta să fie transmis, respectiv data de 7 decembrie 2017. În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă a fost prezentată în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din data de 11 decembrie 2017 şi transmisă comisiilor competente în vederea elaborării avizelor şi a raportului. 7. Autorul sesizării menţionează că, potrivit art. 75 alin. (2) din Constituţie, „Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate“. Termenul de 45, respectiv de 60 de zile, prevăzut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentală, este un termen care priveşte raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, respectiv raporturile dintre cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, şi dintre acestea şi Guvern, pe de altă parte, iar, la împlinirea acestuia, dreptul şi, totodată, obligaţia primei Camere competente să dezbată o iniţiativă legislativă încetează, legea considerându-se adoptată în forma depusă de iniţiator. 8. Autorul sesizării invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional prin care s-a statuat că termenele care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, în măsura în care nu se prevede altfel, în mod expres, nu se calculează pe zile libere. De asemenea s-a reţinut că prevederile art. 181 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se includ în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999 şi Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010). Întrucât art. 75 alin. (2) din Constituţie nu prevede un anumit mod de calcul al acestor termene pe care prima Cameră competentă le are la dispoziţie pentru a se pronunţa asupra unei iniţiative legislative, autorul sesizării consideră că acestea se calculează pe zile calendaristice, fiind termene ce privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, deci de drept public. Autorul sesizării consideră că orice altă interpretare este de natură să conducă la moduri de calcul diferite ale altor termene constituţionale ce privesc raporturile constituţionale dintre autorităţile publice (termenul de promulgare, termenul de sesizare a Curţii Constituţionale, termenul în care se poate organiza referendumul de revizuire a Constituţiei etc.), ceea ce generează impredictibilitate şi lipsă de transparenţă cu privire la împlinirea acestor termene, în general, şi a celor prevăzute la art. 75 alin. (2), în special. În plus, apreciază că orice altă interpretare ar însemna o adăugare la textul constituţional. 9. Autorul sesizării subliniază, de asemenea, că impredictibilitatea şi lipsa de transparenţă cu privire la împlinirea termenelor prevăzute la art. 75 alin. (2) din Constituţie sunt întărite şi de faptul că, potrivit regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, termenele constituţionale de adoptare tacită se socotesc în mod diferit la Camera Deputaţilor faţă de Senat, aspect ce este de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră supremaţia Constituţiei. Astfel, potrivit art. 113 alin. (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, „În cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, termenele aferente procesului legislativ curg de la data înregistrării la Biroul permanent însoţite de avizele solicitate şi se socotesc luând în calcul 4 zile pe săptămână, cu excepţia sărbătorilor legale.“, în timp ce potrivit art. 119 din Regulamentul Senatului, „Pentru termenele procedurale ale procesului legislativ se iau în calcul numai zilele în care Senatul lucrează în plen sau în comisii permanente“. Aşadar, regulamentele celor două Camere cuprind dispoziţii diferite cu privire la modul de calcul al aceloraşi termene constituţionale prevăzute la art. 75 alin. (2). Desigur, în cadrul autonomiei de care beneficiază, Camerele sunt libere să îşi stabilească programul de lucru aşa cum consideră, dimensionându-l în funcţie de multiple variabile, programul de lucru în plen şi în comisii nefiind cunoscut la începutul unei sesiuni, uneori acesta putând să suporte modificări chiar în cursul unei săptămâni de lucru. Însă extinderea aplicării unor dispoziţii regulamentare diferite şi în ceea ce priveşte modul de calcul al termenelor prevăzute la art. 75 alin. (2) din Constituţie pune în pericol securitatea raporturilor juridice în materie de legiferare. În consecinţă, învederează că, fiind termene de drept public ce vizează desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre cele două Camere ale Parlamentului, termenele prevăzute la art. 75 alin. (2) din Constituţie se calculează calendaristic, această interpretare unitară fiind singura de natură să confere efectivitate normelor constituţionale menţionate, asigurând, pe de o parte, respectarea principiului transparenţei activităţii parlamentare, iar, pe de altă parte, predictibilitate în aplicarea normelor constituţionale şi în derularea procesului de legiferare. 10. Autorul sesizării arată, totodată, că momentul de la care încep să curgă termenele prevăzute la art. 75 alin. (2) din Constituţie este reglementat asemănător în regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, potrivit art. 113 alin. (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 118 din Regulamentul Senatului, în cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputaţilor, respectiv la Senat, termenele aferente procesului legislativ curg de la data înregistrării acestora la Biroul permanent, însoţite de avizele solicitate. Aşa fiind, Biroul permanent este cel abilitat să stabilească termenele atât pentru organismele avizatoare, cât şi pentru comisiile permanente sesizate în fond, iar după împlinirea acestor termene, Biroul permanent nu este obligat să aştepte primirea avizelor sau punctelor de vedere, fiind de principiu statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale că Parlamentul nu poate fi ţinut în realizarea activităţii de legiferare de faptul că una sau alta dintre autorităţile sau instituţiile publice cu competenţe de avizare nu trimite sau de transmite cu întârziere un punct de vedere solicitat de una sau de alta dintre Camere. Din această perspectivă, transmiterea de către Guvern cu întârziere a punctului său de vedere nu poate ţine în loc o Cameră în dezbaterea unei iniţiative legislative, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, obligaţia constituţională este în sensul solicitării informării de către Guvern, şi nu al existenţei punctului de vedere al Guvernului. 11. Autorul sesizării susţine că din informaţiile publice înscrise pe fişa ce corespunde parcursului legislativ la Camera Deputaţilor a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi rezultă că, în cadrul şedinţei din 13 noiembrie 2017, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, constatând că propunerea legislativă are deja avizul Consiliului Legislativ, o înregistrează şi solicită punctul de vedere al Guvernului, fixând termenul 7 decembrie 2017. În cadrul şedinţei din 11 decembrie 2017, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor care, în absenţa punctului de vedere al Guvernului, dar în conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a sesizat comisiile permanente în vederea elaborării avizelor şi, respectiv, a raportului. Aşadar, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1)-(5) şi ale art. 113 alin. (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, 11 decembrie 2017 semnifică data de la care începe să curgă termenul de 45 de zile prevăzut de art. 75 alin. (2) din Constituţie pentru legea dedusă controlului de constituţionalitate. Această concluzie este întărită şi de faptul că, din aceleaşi informaţii publice cuprinse în fişa iniţiativei legislative deduse controlului de constituţionalitate, ulterior şedinţei din 11 decembrie 2017, nu a mai existat o altă şedinţă a Biroului permanent în cadrul căreia această propunere legislativă să fie prezentată în sensul art. 113 alin. (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. 12. Prin urmare, în ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, termenul de 45 de zile prevăzut de art. 75 alin. (2) din Constituţie a început să curgă la data de 11 decembrie 2017. În opinia autorului sesizării, calculând acest termen în acord cu jurisprudenţa constituţională, respectiv pe zile calendaristice, dar şi cu excluderea perioadei vacanţei parlamentare, acest termen s-a împlinit la data de 24 februarie 2018. Prin urmare, la data de 26 martie 2018 nu mai putea fi modificat termenul de adoptare prin prelungirea lui la 60 de zile, întrucât acesta expirase. De altfel, la această dată se împlinise chiar şi termenul constituţional maxim de 60 de zile în care Camera Deputaţilor ar fi putut să se pronunţe asupra propunerii legislative, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel, indiferent de termenul constituţional considerat a fi aplicabil, de 45, respectiv de 60 de zile, sancţiunea prevăzută la art. 75 alin. (2) teza a doua din Constituţie intervenise, fie la data de 24 februarie 2018, fie la cea de 11 martie 2018, iar legea criticată trebuia transmisă Camerei decizionale în forma iniţiatorului, ca adoptată tacit. 13. Autorul sesizării consideră că prin continuarea procedurii parlamentare după împlinirea termenului de adoptare tacită şi prin adoptarea legii de către Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în data de 25 aprilie 2018, într-o altă formă decât cea a iniţiatorului şi amendată substanţial, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2) din Constituţie. Autorul sesizării arată că, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate, obligaţia Camerei Deputaţilor după împlinirea termenului constituţional era să considere legea adoptată tacit şi să o transmită Senatului pentru continuarea procedurii legislative. După împlinirea acestui termen, nici Camera Deputaţilor, în ansamblul său, şi nici o altă structură de lucru sau de conducere nu ar mai fi putut formula amendamente şi nu ar mai fi putut înscrie legea pe ordinea de zi. Procedând în acest mod, apreciază că dezbaterea şi adoptarea de către Camera Deputaţilor a legii criticate în şedinţa din 25 aprilie 2018 s-a realizat şi cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, în ceea ce priveşte modul de calcul al termenelor referitoare la desfăşurarea raporturilor constituţionale între autorităţile publice, stabilit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 14. Autorul sesizării susţine, de asemenea, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului şi dintr-o altă perspectivă, respectiv prin adoptarea legii de către Camera decizională într-o formă substanţial diferită faţă de forma Camerei de reflecţie, cu ignorarea criteriilor esenţiale statuate prin jurisprudenţa constituţională. Chiar dacă aplicarea acestui principiu nu poate deturna rolul de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, legiuitorul trebuie să ţină cont de limitele impuse de principiul bicameralismului. În acest sens, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, Curtea a arătat că în Camera decizională se pot aduce modificări şi completări propunerii legislative, însă Camera decizională „nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator“. Mai mult, prin Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, Curtea a statuat că, în analiza respectării acestui principiu, „trebuie avut în vedere (a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. 15. În cazul de faţă, prin raportare la criteriul existenţei unor deosebiri majore de conţinut juridic, autorul sesizării subliniază că, potrivit expunerii de motive şi formei iniţiatorului, propunerea legislativă urmăreşte corelarea unor prevederi din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi cu standardele internaţionale de audit, respectiv clarificarea unor dispoziţii pentru a înlătura incertitudinea juridică. Arată că în cadrul procedurii legislative derulate la nivelul Camerei Deputaţilor, au fost admise 64 de amendamente, modificându-se o serie de dispoziţii esenţiale din Legea nr. 94/1992, şi anume: eliminarea listei de reglementări proprii ale Curţii de Conturi, modificarea definiţiei unor obiective verificate în cadrul controlului de conformitate, modificarea dispoziţiilor referitoare la conducerea direcţiilor din cadrul departamentelor Curţii de Conturi, la modul de numire a conducerii şi la durata acestor numiri, modalitatea de încadrare a auditorilor publici externi, eliminarea atribuţiei Autorităţii de Audit de a verifica legalitatea şi regularitatea părţii de cofinanţare naţională în cadrul cheltuielilor totale declarate Uniunii Europene, eliminarea unor atribuţii ale preşedintelui Autorităţii de Audit, introducerea de noi prerogative pentru preşedintele Curţii de Conturi, cum este cea de a propune structura organizatorică a Secretariatului general şi atribuţiile compartimentelor din cadrul acestuia, eliminarea dispoziţiilor referitoare la aplicarea de sancţiuni, în baza legii, în cazul constatării încălcării unor dispoziţii legale cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare care formează obiectul auditului financiar, abrogarea atribuţiei de certificare a acurateţei şi a veridicităţii datelor în conturile de execuţie verificate, introducerea de noi dispoziţii privind exercitarea funcţiei de control de către Curtea de Conturi, reglementarea unor aspecte suplimentare privind constatarea unor abateri de la regularitate, care au determinat producerea de prejudicii, inclusiv eliminarea menţiunii obligaţiei autorităţii auditate de a recupera prejudiciul constatat, abrogarea art. 34 care prevedea faptul că certificarea contului verificat nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică, modificarea momentului suspendării membrilor Curţii de Conturi, de la trimiterea în judecată la o condamnare în primă instanţă etc. 16. Prin comparaţie, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr de 77 de amendamente de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia ce a stat la baza iniţierii demersului legislativ şi a exclus astfel prima Cameră sesizată de la procesul de legiferare. Modificările adoptate pentru prima dată în Senat, fără a fi discutate şi în prima Cameră sesizată, sunt cele ce vizează introducerea la articolul 1, după alineatul (2), a unui nou alineat, (2^1); modificarea realizată cu privire la art. 2 din lege este mult mai amplă în forma adoptată de Camera decizională, fiind incluse, pentru prima dată, în cuprinsul art. 2 lit. aa)-gg) definiţii ale următorilor termeni: aa) „concluzie generală“; bb) „riscul de audit“; cc) „probe de audit“; dd) „semnificaţie“; ee) „criterii de audit“; ff) „asigurarea rezonabilă“; gg) „asigurarea limitată“. Modificările art. 5 au ca obiect 3 alineate în forma adoptată de Camera Deputaţilor, în timp ce Senatul modifică şi alineatul 2 al acestui articol. Totodată, Senatul introduce, pentru prima dată, la art. 5, după alin. (6), un nou alineat, (6^1), prin care se instituie obligaţia unităţilor de parchet din cadrul Ministerului Public de a comunica Curţii de Conturi stadiul de soluţionare al cauzelor penale care vizează entităţile audiate şi actele procedurale prin care a fost finalizată urmărirea penală în cauză. De asemenea, Senatul modifică, pentru prima dată, art. 6, în calitate de Cameră decizională, şi introduce două noi alineate după alin. (1) al art. 8, şi anume alin. (1^1) şi (1^2), referitoare la decanate. Articolul 9 este modificat şi completat doar de către Senat, respectiv alin. (1), alin. (1^1) şi alin. (3); pentru prima dată, Senatul modifică art. 10 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi inserează noi modificări prin alin. (2^1); introduce un nou alineat (7) la articolul 10; modifică art. 11 alin. (1) şi (2) şi abrogă alin. (3) al aceluiaşi articol; modificarea art. 14 alin. (2) este total diferită de cea realizată de Camera Deputaţilor; atribuţiile preşedintelui Autorităţii de Audit, prevăzute de art. 15 alin. (3), sunt total diferite faţă cele adoptate de prima Cameră sesizată; art. 20 se modifică de Senat faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor; art. 21 este modificat şi completat de către Senat într-o formă total diferită de cea a Camerei Deputaţilor; art. 26 este completat de către Camera Deputaţilor cu 2 noi alineate, în timp ce Senatul îl completează cu 3 noi alineate; art. 29, art. 32, art. 33, art. 35, art. 58 şi art. 60 sunt modificate într-un cu totul alt fel de către Senat faţă de modificările realizate de prima Cameră sesizată; art. 38 alin. (2), art. 49 alin. (4) şi 50 sunt modificate pentru prima dată de către Senat; art. 40 este abrogat doar de către Camera decizională, iar alin. (4^1) este inserat pentru prima dată de către Camera decizională în cuprinsul art. 49. 17. Aşa fiind, autorul sesizării consideră că, din analiza şi compararea celor două texte (cel adoptat de Camera Deputaţilor şi cel adoptat de Senat), legea criticată, în forma adoptată de Senat, se îndepărtează în mod substanţial atât de textul adoptat în Camera Deputaţilor, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă. Subliniază, de asemenea, că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, „pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea reţine că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră“. Pe baza acestor considerente, modificările aduse în prima Cameră sesizată, dar şi la nivelul Camerei decizionale, reprezintă deosebiri majore de conţinut, contrare principiului bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 18. Prin raportare la cel de-al doilea criteriu, cel al existenţei unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere, autorul sesizării remarcă faptul că forma adoptată de Camera Deputaţilor cuprinde un număr de 3 articole, primul având un număr de 59 de puncte de modificare a Legii nr. 94/1992, în timp ce forma adoptată de Senat cuprinde un număr de 4 articole, primul conţinând un număr de 91 de puncte de modificare sau completare a Legii nr. 94/1992. Din această perspectivă, inclusiv prin raportare la cel de-al doilea criteriu, respectiv cel al unei configuraţii semnificativ diferite, autorul sesizării apreciază că modul de adoptare a Legii de modificare şi completare a Legii nr. 94/1992 contravine dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Constituţie. 19. Motivând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorul sesizării consideră că mai multe prevederi din legea supusă controlului de constituţionalitate contravin Legii fundamentale, pentru argumentele ce vor fi expuse, succint, în cele ce urmează. 20. Astfel, se arată că art. I pct. 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 completează funcţia de control a Curţii de Conturi cu activităţi de îndrumare şi consiliere metodologică menite să asigure respectarea legii şi a procedurilor privind formarea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice. În acelaşi sens este şi art. I pct. 35 din aceeaşi lege, potrivit căruia Curtea de Conturi desfăşoară activităţi de îndrumare şi consiliere metodologică asupra modului de formare, administrare şi utilizare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public în conformitate cu principiile legalităţii, clarităţii, coerenţei, stabilităţii şi predictibilităţii. Autorul excepţiei apreciază că prevederile nou introduse reinstituie un control preventiv al Curţii de Conturi, abrogat prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, întrucât, ulterior abrogării, această formă de control financiar preventiv a trecut la Ministerul Finanţelor Publice, prin efectul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv. Mai mult, în privinţa noii atribuţii a Curţii de Conturi nu se menţionează dacă aceasta se exercită din oficiu sau la cerere, iar o astfel de reglementare incompletă conduce la dificultatea de a i se delimita atribuţiile de cele ale Ministerului Finanţelor Publice care, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, este autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice. Susţine, totodată, că posibilitatea realizării unei astfel de activităţi de îndrumare şi consiliere metodologică vine în contradicţie şi cu prevederile art. 128 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, această împrejurare fiind de natură a conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 120 din Constituţie privind autonomia autorităţilor publice locale. 21. Autorul sesizării consideră că art. I pct. 4 ce modifică art. 2 din Legea nr. 94/1992 încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 140 alin. (1) din Constituţie, deoarece sintagma „sub toate aspectele semnificative“, cuprinsă la art. 2 lit.c) şi q), precum şi sintagma „deficienţă semnificativă“ din art. 2 lit. dd) atenuează funcţia de control a Curţii de Conturi şi instituie o apreciere subiectivă a organului de control, ceea ce este de natură să creeze dificultăţi de aplicare a legii, lipsind textul legat de claritate, precizie şi previzibilitate. 22. Apreciază că art. I pct. 9 din legea care face obiectul sesizării introduce un nou alineat (6^1) la art. 5 din Legea nr. 94/1992 şi instituie, în sarcina Ministerului Public, obligaţia de a transmite o serie de informaţii Curţii de Conturi, aflată în exercitarea atribuţiilor sale, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului consacrat în art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia urmărirea penală nu este publică. În opinia autorului sesizării, o atare obligaţie aduce atingere atât principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, cât şi rolului Ministerului Public, prevăzut de art. 131 din Constituţie. Apreciază, de asemenea, că sintagma „stadiul de soluţionare al cauzelor penale care vizează entităţile auditate“ din cuprinsul reglementării criticate este una neclară, lipsită de precizie şi previzibilitate, de natură să genereze dificultăţi în practică în stabilirea întinderii obligaţiei Ministerului Public de a furniza respectivele informaţii. 23. Autorul sesizării arată că prin art. 1 pct. 11 din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt introduse noi dispoziţii referitoare la mandatele consilierilor de conturi, care sunt considerate a fi lipsite de claritate şi previzibilitate, fiind contrare, de altfel, şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că Legea fundamentală nu consacră noţiunea de mandat „parţial“. Apreciază că din formularea textului criticat nu este clar statutul decanilor celor şase decanate, şi anume dacă aceştia au sau nu calitatea de consilieri de conturi şi dacă sunt aleşi de fiecare dintre cei trei membri ai decanatului, chiar din rândul lor. În ipoteza în care decanii sunt consilieri de conturi, prin înfiinţarea unei ierarhii în interiorul decanatelor, între consilierii de conturi şi decan s-ar stabili raporturi de subordonare, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 140 alin. (4). În plus, absenţa menţionării alocării personalului de specialitate care să sprijine membrii decanatelor este de natură să blocheze activitatea consilierilor de conturi. 24. Autorul sesizării susţine că art. I pct. 12, 13 şi 15 din legea criticată, referitoare la structura organizatorică a Curţii de Conturi, la modul de organizare şi atribuţiile decanatelor, precum şi ale celorlalte structuri ale Curţii de Conturi sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 117 alin. (3) şi celor ale art. 147 alin. (4), întrucât, având în vedere statutul Curţii de Conturi de autoritate administrativă autonomă, modul de organizare şi atribuţiile decanatelor nu pot fi stabilite prin regulamente interne. Mai mult, faptul că decanatele nu se regăsesc menţionate în structura organizatorică a Curţii de Conturi generează o neclaritate chiar cu privire la natura lor juridică şi rolul lor organizaţional în cadrul Curţii de Conturi. Totodată, instituirea posibilităţii delegării unei părţi dintre atribuţiile executive ale preşedintelui, prin ordin, vicepreşedinţilor, fără o circumstanţiere obiectivă a motivelor şi a condiţiilor în care poate opera această delegare, conduce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, norma fiind lipsită de predictibilitate şi claritate. 25. Autorul sesizării arată, de asemenea, că prin art. I pct. 31 şi pct. 47 din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt introduse noi alineate la art. 15, respectiv la art. 29 din Legea nr. 94/1992, iar sintagmele „nu răspund“/„nu sunt răspunzători“ din noile reglementări sunt neclare, având în vedere că norma nu precizează care este tipul de răspundere înlăturată, ceea ce conduce la interpretarea conform căreia un punct de vedere emis de o entitate cu atribuţii de reglementare sau avizare ar putea înlătura chiar o răspundere penală a unui reprezentat al entităţii auditate, în condiţiile în care este posibil ca entitatea care a emis punctul de vedere să fie chiar entitatea auditată. Consideră, în egală măsură, că exonerarea de răspundere a reprezentanţilor entităţilor publice auditate pentru consecinţele erorilor/abaterilor de la legalitate constatate de Curtea de Conturi contravine principiului legalităţii şi rolului constituţional al acestei autorităţi, astfel cum este consacrat de art. 140 alin. (1) din Constituţie. 26. Se învederează că prin art. I pct. 42 din legea criticată se modifică art. 27 din Legea nr. 94/1992, iar, potrivit noilor dispoziţii, Curtea de Conturi nu mai are obligaţia de a realiza verificarea tuturor conturilor înainte de împlinirea termenelor de prescripţie, aspect care, în opinia autorului sesizării, creează posibilitatea unor verificări selective ale instituţiilor ce fac obiectul auditului Curţii de Conturi, iar prin vidul legislativ creat şi în absenţa unor criterii de selecţie a autorităţilor auditate, norma încalcă exigenţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, art. I pct. 43 modifică art. 28 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, reglementare care, în forma aflată în vigoare, dă expresie funcţiei de control a Curţii de Conturi, statuând că, prin constatările şi recomandările făcute, auditul performanţei trebuie să conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor, reglementându-se, în acest mod, o garanţie a creşterii performanţei, diminuării costului resurselor şi sporirea rezultatelor. Consideră că prin eliminarea acestei garanţii este afectat, în mod indirect, rolul Curţii de Conturi, aşa cum acesta este prevăzut în art. 140 alin. (1) din Constituţie. 27. Prin art. I pct. 45 se introduce un nou alineat, (1^1), după alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 94/1992, autorul sesizării considerând că această dispoziţie nou-introdusă vine în contradicţie chiar cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992. În acest sens susţine că sintagma „numai acele legi şi reglementări cu un efect direct şi semnificativ asupra realităţii şi exactităţii datelor din situaţiile financiare“ este una lipsită de claritate şi precizie, lăsând o mare marjă de apreciere la îndemâna auditorilor în a stabili legile şi reglementările care au un efect semnificativ asupra realităţii şi exactităţii datelor, fiind de natură să genereze dificultăţi în aplicare şi o practică neunitară, în avantajul sau în dezavantajul unor entităţi auditate. 28. Prin art. I pct. 49 din legea supusă controlului de constituţionalitate este abrogat art. 31 din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia Curtea de Conturi certifică acurateţea şi veridicitatea datelor din conturile de execuţie verificate şi nicio altă autoritate nu se poate pronunţa asupra datelor înscrise în conturile de execuţie, decât provizoriu. Autorul sesizării consideră că prin această abrogare este afectat rolul constituţional al Curţii de Conturi de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Mai mult, prin vidul legislativ creat, legiuitorul instituie în mod indirect posibilitatea ca o altă instituţie publică să se pronunţe asupra datelor înscrise în conturile de execuţie, acest aspect reprezentând o ingerinţă în atribuţiile constituţionale ale Curţii de Conturi. 29. Se arată că, potrivit art. I pct. 51, prin raportare la art. 32 alin. (2^3) nou-introdus din Legea nr. 94/1992, „constatările înscrise în rapoartele de audit trebuie să se bazeze pe probe de audit cu grad de adecvare şi grad de suficienţă ridicate“. Autorul sesizării învederează faptul că noţiunile de „grad de adecvare ridicat“ şi „grad de suficienţă ridicat“ nu sunt definite nici în legea supusă controlului şi nici în lista de definiţii reglementată de art. 2 din Legea nr. 94/1992, iar într-o atare situaţie standardul de probă necesar este incert, aspect ce încalcă principiul securităţii juridice şi contravine exigenţelor privind claritatea şi previzibilitatea legii. Fiind aspecte care detaliază, la nivel legal, funcţia de control a Curţii de Conturi, este necesar ca reglementarea acestora să fie clară, fără echivoc şi fără elemente ce ţin de aprecieri subiective. 30. Autorul sesizării consideră că art. I pct. 26, 29, 54, 56 şi pct. 58 din legea criticată contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21 şi celor ale art. 148 coroborate cu art. 140, întrucât, potrivit noilor reglementări, rapoartele întocmite de Autoritatea de Audit sunt excluse de la posibilitatea contestării la instanţa de contencios administrativ. În opinia autorului sesizării, noua soluţie legislativă va avea ca efect o îngreunare a recuperării prejudiciilor şi perpetuarea unor situaţii generatoare de prejudicii instituţiei, iar faptul că norma nu distinge între tipurile de rapoarte de audit, respectiv cele întocmite de Autoritatea de Audit sau cele întocmite de Curtea de Conturi, este de natură să afecteze independenţa funcţională a Autorităţii de Audit. Este criticată, de asemenea, şi soluţia legislativă ce prevede obligativitatea aprobării plenului Curţii de Conturi la înfiinţarea structurilor regionale ale Autorităţii de Audit, fiind afectată astfel independenţa operaţională a Autorităţii de Audit faţă de Curtea de Conturi, în condiţiile în care decizia aparţine plenului Curţii de Conturi atât pentru înfiinţarea structurilor regionale ale Autorităţii de Audit, cât şi cu privire la activitatea de valorificare a constatărilor rapoartelor de audit, în general. 31. Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 94/1992 prin art. I pct. 56 din legea criticată, atribuţia de a sesiza organele în drept, în cazul constatării unor fapte pentru care există indicii temeinice că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, este transferată preşedintelui Curţii de Conturi, după ce, în prealabil, plenul Curţii de Conturi aprobă sesizarea organelor în drept. În opinia autorului sesizării, o astfel de abordare este contrară atât conceptului de stat de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie, cât şi direcţiilor urmărite în activitatea de control a Curţii de Conturi. Mai mult, întrucât plenul Curţii de Conturi nu este un organ judiciar, acesta nu are competenţa de a aprecia dacă unele date, circumstanţe sau împrejurări constituie indicii temeinice că a fost săvârşită o infracţiune sau nu. Prin urmare, condiţionarea sesizării organelor de urmărire penală de aprobarea plenului Curţii de Conturi încalcă şi rolul constituţional al Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, aşa cum acesta este prevăzut de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. 32. Art. I pct. 57 din legea supusă controlului de constituţionalitate abrogă art. 34 din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia „certificarea contului verificat nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică“. Autorul sesizării apreciază că, în lipsa unei prevederi exprese, se poate ajunge la interpretarea potrivit căreia certificarea contului verificat permite exonerarea de răspundere juridică. O astfel de soluţie ar conduce la împiedicarea Curţii de Conturi de a exercita controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii unor eventuale prejudicii şi a recuperării acestora, şi a încălcării art. 140 alin. (1) din Constituţie. 33. Autorul sesizării consideră că o consecinţă a modificărilor aduse art. 43 din Legea nr. 94/1992 prin art. I pct. 67 din legea criticată este aceea că toate pârghiile pe care Curtea de Conturi le are la dispoziţie în realizarea atribuţiilor sale constituţionale vor fi înlocuite cu o simplă recomandare, fără ca autorităţile auditate să aibă vreo obligaţie echivalentă. Consecinţa acestei modificări este eliminarea mijloacelor prin care se poate asigura punerea în practică a măsurilor de înlăturare a deficienţelor, afectându-se, totodată, rolul Curţii de Conturi în arhitectura statului român, cel de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. 34. Potrivit art. I pct. 70 din legea criticată, membrii Curţii de Conturi, pe lângă atribuţiile prevăzute de lege, pot desfăşura activităţi didactice, de cercetare ştiinţifică şi de formare profesională sau asimilate acestora. În acest context, autorul sesizării susţine că, întrucât consilierii de conturi sunt asimilaţi întocmai judecătorilor din punctul de vedere al regimului incompatibilităţilor, instituirea posibilităţii de desfăşurare de activităţi didactice, fără a se preciza condiţia ca acestea să se desfăşoare în învăţământul superior, respectiv instituirea posibilităţii de desfăşurare de activităţi de cercetare ştiinţifică sau de formare profesională sau asimilate acestora, fără a menţiona în mod expres faptul că acestea trebuie să se desfăşoare în strictă legătură cu activitatea unui consilier de conturi, excedează limitelor constituţionale, reglementate prin art. 140 alin. (4) prin raportare la art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală. 35. Autorul sesizării apreciază că instituirea, prin art. I pct. 77 din legea care face obiectul sesizării, a unui termen de un an în care auditorii publici externi au posibilitatea de a solicita pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare, dar nu mai devreme de 60 de ani, reprezintă un tratament diferenţiat şi o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 36. Din analiza prevederilor propuse la art. I pct.78, autorul sesizării susţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a modifica regimul juridic aplicabil personalului de specialitate al Curţii de Conturi, inclusiv celui cu funcţii de conducere. Pornind de la premisa că regimul juridic al unei funcţii se stabileşte având în vedere natura atribuţiilor exercitate, în opinia autorului sesizării noile reglementări propuse constituie, în fapt, o limitare a competenţelor plenului Curţii de Conturi de aprobare a statului de funcţii al personalului Curţii de Conturi, precum şi a sferei de activitate şi structurii organizatorice a departamentelor Curţii de Conturi. Totodată, în condiţiile în care legiuitorul nu s-a exprimat în mod explicit asupra înţelesului dat termenului „personal de specialitate“, dispoziţia este neclară, putând fi interpretată inclusiv în sensul aplicării pentru întreg personalul Curţii de Conturi, indiferent de atribuţii sau de încadrarea prezentă. 37. Prin art. I pct. 79 din legea supusă controlului de constituţionalitate au fost modificate prevederile art. 54 din Legea nr. 94/1992, context în care autorul sesizării consideră că ceea ce s-a dorit prin noua soluţie legislativă a fost eliminarea suspendării de drept a membrilor Curţii de Conturi şi a auditorilor publici externi din funcţiile deţinute „de la data trimiterii în judecată penală“. O atare împrejurare este însă de natură să instituie un tratament privilegiat pentru această categorie profesională, fără nicio justificare raţională, obiectivă şi rezonabilă, în condiţiile în care aceştia sunt cei dintâi chemaţi să aplice legea şi să vegheze la respectarea ei, în domeniul specific al auditului finanţelor publice. În plus, posibilitatea lăsată membrilor Curţii de Conturi şi auditorilor publici externi trimişi în judecată de a continua să îşi exercite prerogativele între momentul trimiterii în judecată şi cel al judecării definitive, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, în condiţiile în care s-ar afecta activitatea şi imaginea publică a autorităţii, contravine principiului statului de drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii respectării legilor şi, totodată, vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului. Autorul sesizării consideră, totodată, că textul criticat suferă şi sub aspectul calităţii reglementării, prin utilizarea sintagmei „nefavorabile persoanei respective“. 38. Prin art. I pct. 82 din legea supusă controlului de constituţionalitate sunt introduse noi atribuţii în competenţa plenului Curţii de Conturi, şi anume aprobarea redeschiderii sau reverificării situaţiilor financiare pentru motive întemeiate, ceea ce pune în discuţie, în opinia autorului sesizării, chiar funcţia de control a Curţii de Conturi, introducând un element de apreciere subiectivă, lipsit de claritate şi precizie, prin sintagma „situaţii întemeiate“, precum şi aceea că aprobă, cu majoritate simplă, forma finală a rapoartelor care au fost dezbătute în plen, susţinute de consilierii raportori. Autorul sesizării apreciază aceste noi atribuţii ca fiind contrare rolului constituţional al acestei autorităţi, iar prin considerarea votului preşedintelui Curţii de Conturi ca având rol decisiv, în condiţiile în care acesta are un rol executiv de administrare şi reprezentare a instituţiei, consideră că se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii şi independenţei consilierilor de conturi. 39. Potrivit art. I pct. 83 din legea supusă controlului de constituţionalitate, atribuţia preşedintelui Curţii de Conturi de a coordona activitatea Curţii de Conturi este completată cu sintagma „şi să dispună măsuri de remediere a abaterilor salariaţilor Curţii de Conturi de la reglementările care guvernează activitatea instituţiei“. Autorul sesizării susţine că nu rezultă cu claritate care sunt acele măsuri de remediere pe care acesta poate să le dispună şi care este natura lor, nici dacă această sintagmă se referă la aplicarea de sancţiuni disciplinare, luarea unor măsuri organizatorice sau a altor categorii de măsuri, ceea ce este de natură să aducă atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. 40. În fine, se arată că prin art. I pct. 85 din legea criticată sunt completate atribuţiile preşedintelui Curţii de Conturi, în sensul că acesta propune plenului componenţa decanatelor, repartizarea domeniilor de activitate pe decanate şi pe direcţii de specialitate şi responsabilităţile specifice ale consilierilor de conturi raportori. Or, în opinia autorului sesizării, o astfel de schimbare în arhitectura Curţii de Conturi instituie o veritabilă subordonare a consilierilor de conturi faţă de preşedintele Curţii de Conturi, acesta stabilind responsabilităţile specifice ale consilierilor de conturi raportori, iar prin această nouă organizare şi distribuire a responsabilităţilor se aduce atingere art. 140 alin. (4) din Constituţie. 41. În considerarea argumentelor prezentate, atât prin prisma criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de neconstituţionalitate intrinsecă invocate, autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale să admită sesizarea formulată şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este neconstituţională, în ansamblul său. 42. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 43. Prin Adresa nr. 2/8.012 din 10 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.720 din 10 septembrie 2018, preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate. 44. Astfel, raportat la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate din perspectiva încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (2), respectiv a depăşirii termenului constituţional de adoptare tacită de către Camera Deputaţilor, coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4), referitoare la modul de calcul al termenelor privind desfăşurarea raporturilor constituţionale între autorităţile publice, în punctul de vedere transmis, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie nu se referă la modul de calcul al termenelor procedurale prevăzute de art. 75 alin. (2) din Constituţie, iar Curtea Constituţională în jurisprudenţa ei, de asemenea, nu s-a pronunţat cu privire la modul de calcul al acestor termene aferente procesului legislativ. În acest context precizează că proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 25 aprilie 2018, după ce, în data de 26 martie 2018, plenul acesteia a aprobat modificarea termenului de adoptare de la 45 de zile la 60 de zile, conform art. 75 alin. (2) din Constituţie. Calculul termenului constituţional s-a efectuat în temeiul prevederilor art. 113 alin (1) şi (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât data la care s-a împlinit termenul constituţional de 60 de zile pentru dezbatere şi vot final a fost 25 aprilie 2018. Acest termen a început să curgă din 11 decembrie 2017, dată când, în cadrul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a fost prezentată propunerea legislativă şi au fost sesizate comisiile permanente în vederea elaborării avizelor şi, respectiv, a raportului. 45. De altfel, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Constituţie nu prevăd modul de calcul al termenelor pe care prima Cameră sesizată le are la dispoziţie pentru a se pronunţa asupra unei iniţiative legislative, astfel încât, în absenţa oricăror dispoziţii constituţionale exprese, în virtutea autonomiei regulamentare a celor două Camere ale Parlamentului, consacrată de dispoziţiile art. 64 din Constituţie, modalitatea de calcul al acestor termene aparţine acestora. 46. Mai mult, preşedintele Camerei Deputaţilor învederează că autorul sesizării formulează de fapt critici de neconstituţionalitate a regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, respectiv acelor prevederi prin care sunt prevăzute modalităţile de calcul al termenului de 45, respectiv al celui de 60 de zile, în care trebuie să se pronunţe prima Cameră sesizată, ceea ce, în opinia sa, este inadmisibil raportat la dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie. 47. Referitor la criticile privind încălcarea principiului bicameralismului, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că şi acestea sunt neîntemeiate, întrucât, din analiza comparativă a formei proiectului de Lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a formei Legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, se constată că modificările operate de către Senat faţă de forma proiectului de Lege adoptat de prima Cameră sesizată nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic şi nicio configuraţie deosebită semnificativ faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Camera Deputaţilor. De asemenea arată că prin reglementările adoptate de Camera decizională legea nu se îndepărtează de la obiectivele urmărite de propunerea legislativă, astfel cum rezultă atât din textul acesteia, cât şi din expunerea de motive care o însoţeşte, şi anume corelarea unor prevederi din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi cu standardele internaţionale de audit, respectiv clarificarea unor dispoziţii pentru a se înlătura incertitudinea juridică în aplicare. 48. Raportat la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă invocate, care au în vedere, individual, o serie de prevederi din legea care face obiectul sesizării, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate. 49. Astfel, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. I pct. 2 şi pct. 35, apreciază că aceste prevederi sunt clar redactate şi sunt corelate cu celelalte atribuţii ale Curţii de Conturi. Arată, de asemenea, că noţiunile şi conceptele utilizate în conţinutul acestor prevederi de lege sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi una ambiguă. În ceea ce priveşte sintagma „sub toate aspectele semnificative“ din cuprinsul art. I pct. 4, prin raportare la art. 2 lit. c), lit. q) şi lit. dd) din Legea nr. 94/1992, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta are tocmai rolul de a clarifica textul de lege, în sensul că orice audit urmăreşte să ofere o asigurare rezonabilă, oferirea unei asigurări absolute fiind imposibilă în condiţiile necesităţii efectuării unui audit în mod eficient, iar sintagma „deficienţă semnificativă“ din definiţia termenului „semnificaţie“, utilizat în activitatea de audit, este preluată ca atare din Standardele internaţionale de audit - ISSAI 400. Referitor la art. I pct. 9 apreciază că din redactarea textului de lege criticat nu rezultă că acesta ar contraveni principiul prevăzut de art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală şi nici că urmărirea penală ar deveni, astfel, publică, considerând că este firesc ca cel care a sesizat aceste organe de cercetare penală, respectiv Curtea de Conturi, să urmărească cum sunt soluţionate cauzele respective care au făcut obiectul activităţii sale de control. 50. Referitor la prevederile art. I pct. 11, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că, potrivit acestora, în mod cât se poate de clar şi de previzibil redactate, mandatul de 2 ani ai decanilor care conduc decanatele nu este un mandat în sensul dispoziţiilor art. 140 din Constituţie şi nici nu reprezintă un mandat parţial. Potrivit noilor prevederi introduse, decanatele sunt organe de lucru ale plenului Curţii de Conturi, iar modul de organizare şi atribuţiile acestora sunt reglementate prin hotărâri ale acestuia. Apreciază că nu pot fi primite nici criticile referitoare la art. I pct. 12, 13 şi pct. 15, întrucât decanatele sunt organe de lucru ale plenului Curţii de Conturi, plen care nu face parte din structura organizatorică a Curţii de Conturi. Aşa fiind, plenul Curţii de Conturi exercită conducerea Curţii de Conturi, iar în activitatea sa este sprijinit de decanate. Învederează, totodată, că, distinct de plenul Curţii de Conturi, este conducerea executivă a Curţii de Conturi, care se exercită de către preşedinte, sprijinit de 2 vicepreşedinţi, consilieri de conturi. 51. Referitor la pretinsa contrarietate a art. I pct. 31 şi pct. 47, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta nu este întemeiată întrucât din redactarea prevederilor legale criticate rezultă cu claritate că răspunderea reprezentanţilor entităţilor auditate este înlăturată numai când se dovedeşte că aceştia au acţionat potrivit recomandărilor cuprinse în rapoartele Autorităţii de Audit, respectiv cele întocmite de către consilierii de conturi potrivit legii, fiind exclus ca răspunderea să fie înlăturată în situaţia ipotetică, sugerată de autorul sesizării, în care chiar entitatea auditată să fi emis punctul de vedere care să fi generat încălcarea/nerespectarea legii. În ceea ce priveşte art. I pct. 42 şi 43 apreciază că acestea asigură elaborarea programului de activitate în funcţie de evoluţiile din domeniile auditate şi riscurile identificate în aceste domenii, fără a mai fi obligatorie verificarea fiecărui cont. Totodată, recomandările date în auditul performanţei, când este cazul, cuprind soluţii care să asigure pe viitor, după caz, diminuarea costurilor, sporirea eficienţei utilizării resurselor şi îndeplinirea obiectivelor propuse. De asemenea susţine că eliminarea condiţiei legată de respectarea termenului general de prescripţie este în concordanţă atât cu noul regim juridic al acestei instituţii juridice, cât şi cu reglementările internaţionale în materie de audit public. Apreciază nu poate fi reţinută nici critica referitoare la art. I pct. 45, întrucât textul este clar redactat şi face distincţia necesară între auditul situaţiilor financiare şi auditul de conformitate. În ceea ce priveşte art. I pct. 49, preşedintele Camerei Deputaţilor precizează că textul abrogat genera confuzie între noţiunea de opinie şi certificat de conformitate, nefiind clar care din acestea prezintă semnificaţie, or, conform standardelor internaţionale de audit nu există certificare, doar opinie/concluzie generală. Cu privire la art. I pct. 51 apreciază că textul nou-introdus este clar redactat şi prevede, ca element de noutate, obligaţia în sarcina auditorilor de a proba constatările din rapoarte de audit pe care le întocmesc. 52. Referitor la pretinsa contrarietate a art. I pct. 26, 29, 54, 56 şi pct. 58, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că dispoziţiile criticate reflectă statutul juridic specific al Autorităţii de Audit, ca organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană. Arată că, prin conţinutul lor, rapoartele Autorităţii de Audit nu constituie veritabile acte de drept administrativ, ele conţinând recomandări care nu pot fi cenzurate de către instanţele de contencios administrativ naţionale. Prin urmare, dacă din punct de vedere stric operaţional Autoritatea de Audit este un organism independent de Curtea de Conturi, pentru restul aspectelor ce ţin de finanţare, respectiv de organizarea administrativ-teritorială, care să îi asigure o bună funcţionare, competenţa aparţine, potrivit legii, plenului Curţii de Conturi. 53. În ceea ce priveşte art. I pct. 56, pct. 57, pct. 82 şi pct. 83, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că, din perspectiva argumentelor formulate de autorul sesizării, acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, mai degrabă, sunt simple presupuneri sau privesc aspecte care ţin de o anumită interpretare a textelor criticate, fără relevanţă constituţională. 54. Referitor la art. I pct. 67, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că reformularea textului în vigoare din Legea nr. 94/1992 este necesară, întrucât acesta este restrictiv şi nu permite corectarea tuturor neregulilor constatate cu ocazia auditului. Apreciază, astfel, că prevederile criticate dau expresie deplină rolului special al Curţii de Conturi de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În ceea ce priveşte art. I pct. 70 consideră că dispoziţiile criticate se corelează cu celelalte dispoziţii ale legii referitoare la incompatibilităţi şi, chiar dacă textul legii nu precizează expres forma de învăţământ superior, ca formă a activităţii didactice, prin corelare cu celelalte prevederi ale legii care trimit la incompatibilităţile pentru judecători, este exclusă şi pentru consilierii de conturi o altă activitate didactică decât cea din învăţământul superior. 55. Cu privire la art. I pct. 77 şi pct. 79, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că reglementarea criticată se aplică în egală măsură tuturor celor vizaţi de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări. Arată că, în conformitate cu jurisprudenţa constituţională, principiul egalităţii nu înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. 56. Referitor la critica privind art. I pct. 85, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că decanatele sunt organe de lucru ale plenului Curţii de Conturi, iar modul de organizare şi atribuţiile acestora sunt reglementate prin hotărâri ale acestuia. Prin urmare, preşedintele Curţii de Conturi, care este şi preşedintele plenului Curţii de Conturi, este în drept, în această calitate a sa, să propună plenului componenţa decanatelor, repartizarea domeniilor de activitate pe decanate şi pe direcţii de specialitate şi responsabilităţile specifice ale consilierilor de conturi raportori. Decizia va aparţine, însă, conducerii colegiale a Curţii de Conturi, respectiv plenului acesteia, iar această măsură organizatorică la nivelul plenului Curţii de Conturi este în măsură să eficientizeze activitatea acestuia. 57. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 58. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 59. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. 60. Actul normativ criticat modifică şi completează o serie de prevederi constituind cadrul general de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, respectiv cadrul general de organizare şi desfăşurare a activităţilor specifice exercitării funcţiei de control asupra modului de formare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Conform expunerii de motive, aspectele reglementate au ca scop asigurarea exercitării funcţiei de control specifice instituţiei în coordonatele stabilite prin standardele internaţionale general acceptate, înlăturarea arbitrariului care ar putea interveni în anumite aspecte, precum şi clarificarea unor dispoziţii generatoare de incertitudine juridică. 61. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul sesizării invocă atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate din perspectiva modalităţii de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate, cât şi critici de natură intrinsecă. Raportat la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, acesta susţine că legea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (2) privind sesizarea Camerei decizionale, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2) care consacră structura bicamerală a Parlamentului, precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) referitoare la forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, raportat la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă invocate, autorul sesizării susţine că legea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat şi alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii (claritate, precizie şi previzibilitate), art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 73 alin. (3) lit. l) potrivit căruia organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi se reglementează prin lege organică, art. 117 alin. (3) potrivit cărora autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică, art. 120 privind administraţia publică locală, art. 125 alin. (3) referitor la statutul judecătorilor, art. 131 privind rolul Ministerului Public, precum şi dispoziţiilor art. 140 alin. (1) şi (4) referitoare la Curtea de Conturi, coroborate cu cele ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. 62. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit.a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Preşedintele României. Totodată, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi din perspectiva termenului de sesizare, nefiind tardiv introdusă. În acest sens, Curtea reţine că, în calitate de Cameră decizională, Senatul a adoptat legea la 5 iulie 2018, dată la care a fost depusă la secretarul general în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. La data de 11 iulie 2018, legea adoptată a fost înaintată pentru promulgare Preşedintelui României, care, la 31 iulie 2018, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate a priori. 63. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de natură extrinsecă formulate, Curtea reţine că autorul sesizării susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 25 aprilie 2018, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), cu depăşirea termenului constituţional stabilit pentru prima Cameră sesizată. 64. Urmărind derularea procesului legislativ, Curtea reţine că propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost iniţiată de un număr de 30 de deputaţi şi senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat, fiind înregistrată pentru dezbatere la Senat în data de 13 septembrie 2017. La data de 19 septembrie 2017, aceasta a fost trimisă Consiliului Legislativ, care a emis Avizul favorabil cu nr. 887 din 20 octombrie 2017 şi a învederat faptul că, prin obiectul său de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaţilor. 65. În data de 23 octombrie 2017, propunerea legislativă a fost prezentată Biroului permanent al Senatului, care a înaintat-o Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru stabilirea competenţei de dezbatere ca primă Cameră sesizată. În şedinţa din 1 noiembrie 2017, această comisie a luat în dezbatere propunerea legislativă şi a constatat, cu unanimitate de voturi că, referitor la competenţa luării în dezbatere a propunerii legislative în calitate de primă Cameră sesizată, aceasta revine Camerei Deputaţilor. În acest sens a formulat Avizul cu nr. 2.313 din 1 noiembrie 2017, urmare a căruia, în data de 7 noiembrie 2017, plenul Senatului a hotărât că propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este de competenţa decizională a Senatului şi a transmis-o către Camera Deputaţilor, în calitate primă Cameră sesizată, pentru dezbatere şi adoptare. 66. În data de 13 noiembrie 2017, propunerea legislativă a fost înaintată către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, odată cu solicitarea iniţiatorilor ca aceasta să fie supusă dezbaterii şi aprobării în procedură de urgenţă, solicitare care, însă, a fost respinsă. La această dată, propunerea legislativă a fost înregistrată pentru dezbatere la Camera Deputaţilor ca Pl-x nr. 442/2017 şi a fost solicitat punctul de vedere al Guvernului, stabilindu-se şi termenul până la care acesta să fie transmis, respectiv data de 7 decembrie 2017. 67. În cadrul şedinţei din 11 decembrie 2017, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care a luat act de lipsa punctului de vedere al Guvernului şi a sesizat Comisia pentru buget, finanţe şi bănci în vederea dezbaterii şi elaborării raportului asupra propunerii legislative, precum şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în vederea întocmirii avizelor. 68. Astfel, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în şedinţa din 7 februarie 2018, a examinat propunerea legislativă şi, în temeiul art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în urma dezbaterilor, a hotărât, cu majoritate de voturi, să îi acorde aviz negativ. 69. În data de 26 martie 2018, în cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, având în vedere dispoziţiile art. 75 alin. (2) teza a doua din Constituţie care prevăd că pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul în care prima Cameră sesizată se pronunţă este de 60 de zile, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat modificarea termenului de adoptare a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, de la 45 la 60 de zile pentru Camera Deputaţilor, ca prima Cameră sesizată. 70. În data de 28 martie 2018, Guvernul a transmis punctul său de vedere referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, cu menţiunea că susţine adoptarea acesteia sub rezerva însuşirii amendamentelor, care fac parte integrantă din punctul de vedere. 71. În data de 24 aprilie 2018, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a luat în dezbatere propunerea legislativă şi, având în vedere avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere, cu amendamente, al Guvernului, a elaborat raportul asupra propunerii legislative. La lucrările Comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 24 de deputaţi, din totalul de 25 de membri, iar la dezbateri au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României şi ai Ministerului Finanţelor Publice. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare propunerea legislativă, cu 64 de amendamente admise şi 8 amendamente respinse. Raportul asupra propunerii legislative a fost prezentat Biroului permanent, care a stabilit includerea acestuia pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor. 72. În data de 25 aprilie 2018, propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu 224 de voturi pentru, 27 contra şi 13 abţineri, iar în data de 27 aprilie 2018 aceasta este înaintată către Senat, în calitate de Cameră decizională, pentru dezbatere şi aprobare. 73. Propunerea legislativă a fost înregistrată cu nr. L270 din 2 mai 2018 şi a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului, fiind trimisă în vederea dezbaterii şi elaborării raportului la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, precum şi pentru avizare, la Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială. 74. Propunerea legislativă a fost avizată favorabil de Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, precum şi Comisia pentru afaceri europene. Totodată, au transmis avize favorabile, dar cu amendamente, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, precum şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. 75. În 5 iulie 2018, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital depune raportul favorabil, cu amendamente, dată la care acesta este înscris pe ordinea de zi a Senatului pentru dezbatere şi adoptare. 76. La aceeaşi dată, 5 iulie 2018, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată de Senat cu 76 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 5 abţineri. 77. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea urmează a analiza dacă sunt întemeiate susţinerile autorului sesizării de neconstituţionalitate, în sensul că legea criticată a fost dezbătută şi adoptată cu depăşirea termenului constituţional de 45, respectiv 60 de zile, stabilit pentru prima Cameră sesizată, în temeiul art. 75 alin. (2) din Constituţie. 78. Astfel, din informaţiile publice înscrise pe fişa ce corespunde parcursului legislativ la Camera Deputaţilor a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, Curtea constată că în cadrul şedinţei din 13 noiembrie 2017, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, constatând că iniţiativa legislativă are deja avizul Consiliului Legislativ, o înregistrează ca Pl-x nr. 442/2017 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, transmite propunerea legislativă menţionată Guvernului, în vederea formulării unui punct de vedere. În temeiul art. 92 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a stabilit termenul până la care să fie transmis acest punct de vedere, respectiv data de 7 decembrie 2017. Curtea reţine că Guvernul a transmis punctul de vedere în data de 26 martie 2018, cu menţiunea că susţine adoptarea acestei propuneri legislative sub rezerva însuşirii amendamentelor care fac parte integrantă din acesta. 79. În conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, obligaţia constituţională ce incumbă Parlamentului este în sensul solicitării informării din partea Guvernului, atunci când o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, iar potrivit art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituţie, Guvernul are obligaţia să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. 80. Curtea subliniază faptul că Parlamentul nu este obligat să aştepte primirea avizelor sau punctelor de vedere, fiind de principiu statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale că Parlamentul nu poate fi ţinut în realizarea activităţii de legiferare de faptul că una sau alta dintre autorităţile sau instituţiile publice cu competenţe de avizare nu trimit sau transmit cu întârziere un punct de vedere solicitat de Camerele Parlamentului. Din această perspectivă, transmiterea de către Guvern cu întârziere a punctului său de vedere nu poate constitui temeiul amânării dezbaterilor unei iniţiative legislative în Camerele Parlamentului, peste termenele stabilite de norma constituţională. 81. În data de 11 decembrie 2017, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor care, constatând absenţa punctului de vedere al Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a trimis propunerea legislativă pentru dezbatere şi întocmirea raportului la comisia sesizată în fond, precum şi către comisiile permanente în vederea avizării. 82. În cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor din data de 26 martie 2018, propunerea legislativă a fost încadrată în categoria legilor de complexitate deosebită şi a fost aprobată modificarea termenului de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi de la 45 la 60 de zile, pentru Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată. 83. Raportat la critica formulată de autorul sesizării, respectiv a depăşirii termenului de adoptare tacită, Curtea reţine că, potrivit art. 75 alin. (2) din Constituţie, „Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită, termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate“. Legea fundamentală instituie, astfel, o prezumţie absolută, în virtutea căreia o iniţiativă legislativă, chiar dacă nu a fost adoptată de o Cameră, se consideră adoptată prin simpla trecere a timpului. Prezumţia se bazează pe o presupusă acceptare tacită a propunerii legislative şi pe lipsa obiecţiilor primei Camere sesizate. Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile, prevăzut la art. 75 alin. (2) din Constituţie, este un termen de decădere care priveşte raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, respectiv raporturile dintre cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, şi între acestea şi Guvern, pe de altă parte. La împlinirea acestui termen, dreptul şi, totodată, obligaţia primei Camere să dezbată o iniţiativă legislativă încetează, legea considerându-se adoptată în forma depusă de iniţiator. Ca efect al împlinirii acestui termen se naşte dreptul Camerei decizionale de a se pronunţa asupra iniţiativei adoptate în condiţiile art. 75 alin. (2) şi de a decide definitiv. De asemenea, împlinirea acestui termen are consecinţa imposibilităţii membrilor primei Camere de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constituţie propunerile parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile. Aceeaşi este consecinţa şi pentru Guvern care, dincolo de acest termen, nu mai poate formula şi depune amendamente cu privire la legea respectivă în cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia în procedură de urgenţă sau înscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putând fi exercitate de Guvern doar în cadrul Camerei decizionale. 84. Curtea constată că art. 75 alin. (2) din Constituţie nu prevede modul de calcul al termenelor pe care prima Cameră sesizată le are la dispoziţie pentru a se pronunţa asupra unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative. În absenţa oricăror norme constituţionale exprese, fiind termene ce privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, deci termene de drept public, Curtea apreciază că acestea urmează regula stabilită de jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional. 85. Prin urmare, Curtea învederează faptul că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, „termenele care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, (...) în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere.“ (a se vedea Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999). Totodată, în Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, Curtea a reţinut că prevederile art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul“, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când acesta se împlineşte. În speţă, Curtea consideră că termenele de 45, respectiv, de 60 de zile, prevăzute de art. 75 alin. (2) din Constituţie, sunt termene ce privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, deci de drept public, astfel încât acestea se calculează pe zile calendaristice. 86. Totodată, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (2) şi a celor ale art. 66 referitoare la sesiunile celor două Camere ale Parlamentului, Curtea apreciază că singura ipoteză în care termenele de adoptare tacită ar putea fi suspendate este aceea a vacanţei parlamentare, respectiv a perioadei dintre sesiunile parlamentare ordinare, în condiţiile în care nu s-a solicitat întrunirea în sesiune extraordinară, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. 87. Curtea reţine că, potrivit art. 66 alin. (1) din Constituţie, „Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.“ Astfel, sistemul constituţional român instituie regula sesiunilor periodice şi nu a celor permanente. Prin urmare, între cele două perioade prevăzute de art. 66 alin. (1) din Constituţie pentru cele două sesiuni ordinare, în absenţa unei cereri de convocare a unei sesiuni extraordinare, termenele prevăzute la art. 75 alin. (2) din Constituţie trebuie considerate suspendate. În această situaţie, ele se vor calcula pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen ziua în care ele încep să curgă şi ziua când acestea se împlinesc, cu excluderea, însă, a perioadei vacanţei parlamentare, aşa cum aceasta este reglementată în art. 66 alin. (1) din Constituţie. 88. În speţă, în ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, Curtea reţine că termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 75 alin. (2) din Constituţie, a început să curgă din 11 decembrie 2017, dată când propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi au fost sesizate comisiile permanente în vederea elaborării avizelor şi, respectiv, a raportului. Curtea a determinat momentul de la care încep să curgă termenele prevăzute de norma constituţională de referinţă, având în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 113 alin. (1^1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „În cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, termenele aferente procesului legislativ curg de la data înregistrării la Biroul permanent însoţite de avizele solicitate“. 89. Curtea reiterează faptul că, fiind pe tărâmul dreptului public, la calculul termenului de 45 de zile prevăzut de art. 75 alin. (2) din Constituţie, urmează să fie inclusă ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte. Calculând acest termen în acord cu jurisprudenţa constituţională, respectiv pe zile calendaristice, dar cu excluderea perioadei vacanţei parlamentare, consacrată prin art. 66 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în prezenta cauză, acest termen s-a împlinit la data de 24 februarie 2018. Ca atare, la data de 26 martie 2018 nu mai putea fi modificat termenul de adoptare tacită prin prelungirea lui la 60 de zile, întrucât termenul de 45 de zile deja expirase. De altfel, la această dată era împlinit chiar şi termenul constituţional de 60 de zile, care expirase la data de 11 martie 2018, termen în care Camera Deputaţilor ar fi putut să se pronunţe asupra legii criticate în calitate de primă Cameră sesizată, dacă iniţiativa legislativă ar fi fost calificată ca fiind o lege de complexitate deosebită. Astfel, indiferent de termenul constituţional considerat a fi aplicabil, acesta se împlinise la data adoptării legii în prima Cameră sesizată, iar propunerea legislativă trebuia transmisă Camerei decizionale - Senatul - în forma iniţiatorului, ca adoptată tacit. 90. Or, prin continuarea procedurii parlamentare după împlinirea termenului de adoptare tacită şi adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi de către Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în data de 25 aprilie 2018, într-o altă formă decât cea a iniţiatorului, Curtea constată că legiuitorul a încălcat dispoziţiile art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 66 alin. (1) din Constituţie. 91. În aceste condiţii, având în vedere constatarea viciilor de neconstituţionalitate extrinsecă determinate de adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi de către prima Cameră sesizată, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 75 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că nu mai este necesară examinarea celorlalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi nici a celor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate. 92. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
