Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.753 din 6 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 907 A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului. 4. Se arată, astfel, că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înregistrat la Camera Deputaţilor şi adoptat tacit la data de 11 martie 2020. Forma adoptată tacit de Camera de reflecţie prevedea aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019. Ulterior, însă, în Camera decizională, forma legii a fost modificată total, dispunându-se respingerea ordonanţei de urgenţă supusă aprobării. În opinia Guvernului, „este evidentă lipsa oricărei legături a formei legii adoptate de Camera decizională cu proiectul legislativ iniţial şi forma legii adoptate de Camera de reflecţie. Cele două forme constituie, practic, două legi diferite, diametral opuse, aceasta fiind o situaţie tipică în care o singură Cameră a Parlamentului a legiferat.“ 5. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 190 din 27 mai 2020, nr. 154 din 6 mai 2020,nr. 505 din 18 septembrie 2019), arătându-se că instanţa constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea acestor criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (...) Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, evaluarea respectării criteriilor menţionate impune un examen comparativ între forma legii adoptată de Camera de reflecţie şi cea adoptată de Camera decizională prin raportare inclusiv la conţinutul proiectului/propunerii legislative, în sensul de filosofie, de concepţie originară a actului normativ. În concluzie, pentru verificarea respectării principiului bicameralismului trebuie avute în vedere următoarele: „(a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ, (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.“ (Decizia nr. 190 din 27 mai 2020). 6. Faţă de această jurisprudenţă, Guvernul apreciază că, întrucât intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, aducându-se deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, iar textul adoptat de Camera decizională nu a fost dezbătut în Camera de reflecţie, legea adoptată încalcă principiul bicameralismului. 7. Pentru aceste considerente, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere. Niciuna dintre autorităţile menţionate nu a comunicat punctul de vedere. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1,10,15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 10. Astfel, sesizarea a fost formulată de Guvern, autoritate aflată între titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textul constituţional menţionat, acesta vizând Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 10 iunie 2020 de Senat, în calitate de Cameră decizională. În data de 15 iunie 2020 a fost depusă la secretarul general al Senatului, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în data de 18 iunie 2020 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 6 iulie 2020, aşadar, în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie, înainte de promulgarea acesteia. Astfel, sesizarea este admisibilă sub toate cele trei aspecte menţionate ce privesc legalitatea sesizării. 11. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 61 alin. (2) referitor la principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 12. Examinând criticile de neconstituţionalitate astfel cum au fost formulate, Curtea constată că are o bogată jurisprudenţă prin care a statuat că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32). 13. Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 53). 14. Având în vedere aceste considerente, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea acestor criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54). 15. Cât priveşte situaţia particulară în care Camera de reflecţie a respins propunerea legislativă, iar Camera decizională a adoptat-o, Curtea a reţinut că „acest act de voinţă politică, concretizat prin votul de respingere al primei Camere, nu oferă Camerei decizionale posibilitatea de a face abstracţie de scopul iniţial al legii, de concepţia şi filosofia propunerii legislative, astfel cum se reflectă în obiectul de reglementare al legii.“ (a se vedea Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017, paragraful 51, şi Decizia nr. 298 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 28 iunie 2018). Altfel spus, faptul că în Camera decizională a fost adoptată o soluţie diametral opusă celei din Camera de reflecţie (în sensul de adoptare/respingere a proiectului/propunerii legislative) nu este de natură să aducă atingere, în sine, principiului bicameralismului întrucât o astfel de posibilitate este reglementată în art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“. În această privinţă, Curtea a statuat că „numai în ipoteza în care în Camera decizională ar face abstracţie de scopul iniţial al legii, de concepţia şi filosofia propunerii legislative, în sensul criteriilor anterior enunţate, s-ar produce o astfel de încălcare.“ (a se vedea Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 10 iunie 2020, paragraful 78). 16. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea observă că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cuprinzând un articol unic, a fost înregistrat la Camera Deputaţilor şi adoptat tacit ca urmare a împlinirii, în data de 11 martie 2020, a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituţie. Acesta a fost transmis Senatului în data de 23 aprilie 2020, care, în calitate de Cameră decizională, a decis respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, sens în care a adoptat Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cuprinzând, de asemenea, un articol unic. Acesta este contextul în care Guvernul apreciază că, întrucât intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, aducându-se deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, iar textul adoptat de Camera decizională nu a fost dezbătut în Camera de reflecţie, legea adoptată încalcă principiul bicameralismului. 17. Contrar acestor susţineri, Curtea constată, însă, că ambele Camere s-au raportat la aceeaşi materie şi aceeaşi formă a reglementării avute în vedere de iniţiator, respectiv ordonanţa de urgenţă a Guvernului supusă aprobării prin lege în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).“ Faţă de textul constituţional citat, rezultă că cele două Camere ale Parlamentului se pronunţă „asupra ordonanţei“, aşa încât materia şi forma reglementării avute în vedere de iniţiator sunt cele stabilite prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului supusă aprobării prin lege. 18. Faptul că, în cauză, Camera decizională a decis definitiv respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, iar nu aprobarea acesteia nu face decât să dea expresie - în situaţia particulară a legilor de aprobare/respingere a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“. Această soluţie legislativă se regăseşte şi în cuprinsul art. 115 alin. (5) din Constituţie care, la rândul său, nu distinge în privinţa soluţiei ce poate fi adoptată în Camera decizională în privinţa ordonanţei de urgenţă a Guvernului supusă aprobării, stabilind doar că aceasta „decide de asemenea în procedură de urgenţă“. 19. Astfel fiind, acceptarea tezei pe care se fundamentează sesizarea, în sensul că aprobarea unei ordonanţe de urgenţă în Camera de reflecţie obligă Camera decizională la adoptarea aceleiaşi soluţii, de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului respective, ar avea semnificaţia deturnării rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau al propunerii legislative. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională într-o jurisprudenţă constantă, a nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism (Decizia nr. 505 din 18 septembrie 2019, paragraful 25). 20. Tot astfel, faptul că în Camera de reflecţie legea a fost adoptată tacit nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al incidenţei criteriilor care configurează principiul bicameralismului, procedura adoptării tacite fiind expres reglementată de prevederile constituţionale. 21. În concluzie, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile raportate la art. 61 alin. (2), referitoare la principiul bicameralismului. 22. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
