Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280^1 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală“, excepţie ridicată de Zoltan Gyorgy în Dosarul nr. 385/309/2016 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.571D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că infracţiunea reglementată de textul de lege criticat este comisivă sub aspectul laturii obiective, elementul material realizându-se prin transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori al îngreunării acesteia. Arată că infracţiunea, în modalitatea descrisă de legea specială, poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a început in rem sau in personam ori dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare. Susţine că, relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective, este ca transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor să fie realizată efectiv. Observă că, în cauză, inculpatul, autor al excepţiei, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni cu executare pentru săvârşirea a două infracţiuni în concurs real, apelul şi recursul formulate fiind respinse. Reţine că elementul material al infracţiunii, prin care se realizează activitatea specifică a laturii obiective, constă într-o acţiune de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, fiind alăturată însă şi o cerinţă esenţială, în sensul menţinerii scopului acţiunii de transmitere, respectiv sustragerea de la urmărirea penală ori îngreunarea acesteia. Totodată, reţine că, în cazul concursului real de infracţiuni cu conexitate consecvenţională - ipoteza din cauză -, se precizează condiţia de săvârşire a unei infracţiuni prealabile existente şi nedezincriminate, probate şi confirmate de către o instanţă de judecată imparţială. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 385/309/2016, Judecătoria Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280^1 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală“. Excepţia a fost ridicată de Zoltan Gyorgy în cauza penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de reţinere şi nevărsare cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, evaziune fiscală, transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia şi delapidare în formă continuată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că modul echivoc în care a fost redactat art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990 conduce la interpretări jurisprudenţiale extensive, în defavoarea inculpatului. Astfel, susţine că sintagma „în scopul sustragerii de la urmărirea penală“ nu presupune ca, în momentul în care are loc cesiunea părţilor sociale ale unei societăţi comerciale, să fi fost dispusă urmărirea penală pentru o infracţiune, iar scopul făptuitorului să vizeze ca prin respectiva cesiune să se sustragă de la urmărirea penală deja începută. Aşadar, susţine că norma criticată poate fi interpretată în sensul că fapta există indiferent dacă, în prealabil, a fost sau nu începută urmărirea penală în cauză. Reţine că asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor persoanelor, dar şi a supremaţiei Constituţiei impune înlăturarea oricărui viciu de neconstituţionalitate, inclusiv în situaţiile în care există o „deturnare a reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege“, ceea ce „poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări“ (în acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi nr. 224 din 13 martie 2012). Apreciază că o asemenea deturnare există şi în cazul dispoziţiilor art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, în condiţiile în care interpretarea şi aplicarea acestora sunt contrare spiritului Constituţiei. Totodată, susţine că textul de lege criticat aduce atingere şi dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, întrucât constituie temei al acuzării şi condamnării unei persoane în baza unor simple presupuneri ale organelor judiciare penale, iar nu în baza unor probe. 6. Judecătoria Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă apreciază că sintagma „în scopul sustragerii de la urmărirea penală“ încalcă cerinţele de previzibilitate şi principiul legalităţii incriminării prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu consecinţa încălcării şi a dispoziţiilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care elementul material al infracţiunii constând în transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute întro societate se realizează înainte de începerea urmăririi penale, pentru infracţiunea scop, în vederea sustragerii de la o urmărire penală viitoare, deoarece, atât timp cât nu este încă pusă în mişcare acţiunea penală in rem pentru infracţiunea scop, este greu de stabilit dacă sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii mijloc prevăzute de art. 280^1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7.05.2015“ şi a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală“, care au următorul conţinut: „Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii şi ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că „fapta prevăzută de legea penală“ sau „fapta tipică“ (fapta care întruneşte trăsătura tipicităţii) presupune existenţa unei corespondenţe între fapta concretă şi fapta descrisă în norma de incriminare. În acest sens, Curtea a reţinut în Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015, paragraful 40, şi în Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragraful 21, că „prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete, şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete şi cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv «fapta nu este prevăzută de legea penală», se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală“. Aşadar, potrivit considerentelor precitate, inexistenţa unei concordanţe între fapta concretă şi modelul legal de incriminare conduce la neîntrunirea uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi, în consecinţă, la inexistenţa infracţiunii. 13. În ceea ce priveşte fapta descrisă în norma de incriminare prevăzută în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 - în modalitatea transmiterii fictive a părţilor sociale sau a acţiunilor, „în scopul sustragerii [...] de la urmărirea penală“ -, Curtea observă că aceasta include condiţia săvârşirii unei infracţiuni anterioare, condiţie relevată de legiuitor prin referirea la „urmărirea penală“ în cuprinsul normei menţionate, transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor realizându-se în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru această infracţiune, comisă anterior. 14. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, potrivit căreia existenţa infracţiunii prevăzute la art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 „presupune să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, transmiterea să fie fictivă şi persoana care a efectuat transmiterea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în forma consumată sau a tentativei. Transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă care trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, întrucât indică destinaţia obiectivă a actului de transmitere, şi nu finalitatea subiectivă a acestuia“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 938 din 18 martie 2013, publicată pe site-ul www.scj.ro). Astfel, în decizia precitată, instanţa supremă a reţinut că „(...) Fiind o infracţiune comisivă, sub aspectul laturii obiective, elementul material se realizează prin transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau al îngreunării acesteia. Pentru a aprecia asupra existenţei infracţiunii trebuie verificată îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, cesionarea să fie fictivă şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în forma consumată sau a tentativei. Astfel, cesionarea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă ce trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, întrucât arată destinaţia obiectivă a actului de cesionare, şi nu finalitatea subiectivă a acestuia. Această infracţiune în modalitatea descrisă în conţinutul art. 280^1 din legea specială poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a început sau nu sau dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare împotriva acestei persoane. Apărările recurentului că în cauză nu a fost începută urmărirea penală nu sunt relevante sub aspectul realizării elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, întrucât cesionarea acţiunilor sau părţilor sociale poate fi realizată în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a fost începută sau nu sau dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală împotriva acestei persoane. Ceea ce este relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este să existe o transmitere fictivă a părţilor sau a acţiunilor şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii (...)“. 15. Aşadar, Curtea reţine că tipicitatea - în cazul transmiterii fictive a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală - impune să existe o normă de incriminare a faptei anterioare, întrucât, dacă o astfel de normă nu există, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală. În ipoteza în care fapta anterioară nu este incriminată (indiferent dacă nu a fost niciodată incriminată sau a fost dezincriminată) transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor nu întruneşte trăsătura tipicităţii, nu este „prevăzută de legea penală“ şi, în consecinţă, nu constituie infracţiune. 16. De altfel, Curtea observă că, prin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7.05.2015“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.968/63/2014 şi a stabilit că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni“. 17. Analizând dispoziţiile art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanţa supremă a reţinut, printre altele, că „se evidenţiază că elementul material al infracţiunii prin care se realizează activitatea specifică laturii obiective constă într-o acţiune de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, însă legiuitorul a alăturat elementului material o cerinţă esenţială, în sensul că a menţionat scopul acţiunii de transmitere fictivă, respectiv în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia. În prima situaţie, cazul concursului real de infracţiuni cu conexitate etiologică, scopul presupune comiterea unei infracţiuni ulterior acţiunii de transmitere fictivă. În cea dea doua situaţie, cazul concursului real de infracţiuni cu conexitate consecvenţională, este precizată condiţia de săvârşire a unei infracţiuni prealabile. Aşadar, în ambele situaţii normative, scopul elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, republicată, presupune fie comiterea unei infracţiuni, fie existenţa unei infracţiuni deja comise“. 18. Raportând cerinţele normative şi jurisprudenţiale anterioare la condiţiile pentru ca o faptă să constituie infracţiune, astfel cum prevede art. 15 din Codul penal, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt reglementate cu suficientă claritate şi precizie, interpretarea lor în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voinţa legiuitorului. 19. În legătură cu principiul previzibilităţii normei legale, instanţa europeană a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintrun act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanţa europeană a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Prin urmare, având în vedere şi considerentele de principiu anterior enunţate, se constată că motivele de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală“, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sunt neîntemeiate. 20. Cât priveşte dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, invocat de autor, Curtea arată că acesta presupune şi posibilitatea de exercitare a căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti în cuprinsul cărora se regăsesc aspecte de fapt sau de drept ori soluţii pe care titularul dreptului la apărare, care are calitatea de participant în procesul penal, le consideră greşite, în cazul în care acestea îi afectează drepturile sau interesele legitime. Aşadar, dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. Or, Curtea nu poate reţine că incriminarea faptelor prevăzute la art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990 este de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la apărare. 21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate constituie norme de drept penal substanţial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispoziţiile dreptului procesual penal. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Zoltan Gyorgy în Dosarul nr. 385/309/2016 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă şi constată că dispoziţiile art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
