Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Cu Adresa CP1/863 din 24 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.396 din 24 iunie 2020, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 795A/2020. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. Sub aspect extrinsec, Preşedintele României susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. n), precum şi a dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (4) şi alin. (5). În acest sens, Preşedintele României arată că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, iniţiat de Guvern, a fost înregistrat pentru dezbatere şi adoptare la Senat, ca primă Cameră sesizată, fiind prezentat Biroului permanent în data de 24 iunie 2019. În forma iniţiatorului, iniţiativa legislativă conţinea zece articole şi aducea Legii nr. 272/2004 un număr de 40 de modificări şi completări. În data de 7 octombrie 2019, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile prevăzut de art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a adoptat tacit proiectul de lege menţionat într-o formă a legii identică cu cea a iniţiatorului actului normativ. 4. În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat legea supusă controlului de constituţionalitate în şedinţa din data de 3 iunie 2020, amendând substanţial fondul reglementării. Astfel, faţă de forma adoptată de Senat, Camera Deputaţilor a adoptat un număr semnificativ mai mare de modificări, respectiv a intervenit legislativ asupra a 63 de texte, astfel cum rezultă şi din raportul comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi ale Camerei Deputaţilor. 5. Potrivit expunerii de motive a Guvernului, în forma depusă spre dezbatere şi adoptare la Parlament şi adoptată de Senat, iniţiativa legislativă avea ca obiect de reglementare: delimitarea mai clară a noţiunii de familie extinsă; introducerea obligatorie a consimţământului copilului care a împlinit 14 ani în ceea ce priveşte stabilirea programului de relaţii personale; clarificarea rolului direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în asigurarea măsurilor de protecţie faţă de minorii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară şi faţă de minorii străini neînsoţiţi pe teritoriul României; adăugarea categoriei copiilor care solicită azil la categoriile de copii beneficiari ai Legii nr. 272/2004; creşterea vârstei până la care copiii nu mai pot fi plasaţi în instituţii de tip rezidenţial de la 3 la 7 ani; introducerea posibilităţii desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul IV, şi a persoanelor care fac parte din reţeaua socială a copilului; continuarea procesului de dezinstituţionalizare. 6. Cu ocazia adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate de către Camera decizională, Camera Deputaţilor a păstrat modificările aduse Legii nr. 272/2004 prin proiectul legii criticate adoptat tacit de Senat, operând în plus şi alte modificări legislative. Distinct însă de modificările ce se impun pentru corelarea prevederilor Legii nr. 272/2004 cu textele nou-introduse ori cu alte acte normative, Camera Deputaţilor a adoptat şi modificări care au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator şi, implicit, de cel adoptat de prima Cameră, încălcându-se prevederile art. 75 din Constituţie referitoare la competenţa Camerei decizionale în procedura legislativă. 7. Prin raportare la forma adoptată de Senat, analizând aceste noi dispoziţii menţionate, adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, autorul sesizării consideră că ele vizează prevederi referitoare la derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, precum şi prevederi prin care se impun unele obligaţii atât în sarcina copiilor şi a părinţilor, cât şi în cea a cadrelor didactice, a personalului auxiliar şi a celui administrativ, în sensul menţinerii unui climat pozitiv şi incluziv în orice unitate de învăţământ, care să permită tuturor copiilor să fie respectaţi şi acceptaţi. De asemenea, forma adoptată de Camera Deputaţilor instituie prevederi în ceea ce priveşte modul de organizare a unităţilor de învăţământ, prin stabilirea obligaţiei pentru conducerea fiecărei unităţi de învăţământ de a include în regulamentul de ordine interioară mecanisme de prevenire a comportamentelor agresive, de excludere, de luare în derâdere, umilitoare, şi a oricărei forme de violenţă psihologică - bullying. Totodată, prin modificările aduse de Camera decizională, legea supusă controlului de constituţionalitate instituie obligaţia respectării unui nou principiu care stabileşte un mod inedit de desfăşurare a actului educaţional, prin aplicarea de măsuri nepunitive bazate pe mediere şi dialog şi prin participarea copiilor şi a părinţilor în acţiunile şi campaniile derulate în acest sens. 8. Astfel, la art. I pct. 10 din legea criticată, Camera decizională a modificat art. 46 alin. (3) lit. i) al Legii nr. 272/2004, în sensul redenumirii programelor de educaţie pentru sănătate ca programe de educaţie sanitară şi al eliminării sintagmei „cel puţin o dată pe semestru“ din cuprinsul textului. De asemenea, la art. I pct. 12 din legea dedusă controlului instanţei constituţionale, Camera Deputaţilor a introdus după alineatul (2) al art. 52 din Legea nr. 272/2004 trei noi alineate, prin care stabileşte următoarele: "(2^1) Copiii, părinţii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ au obligaţia de a menţine un climat pozitiv şi incluziv în orice unitate de învăţământ, care să permită tuturor copiilor să fie respectaţi şi acceptaţi.(2^2) Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ are obligaţia de a include în regulamentul de ordine interioară mecanisme de prevenire a comportamentelor prevăzute la alin. (1) lit. h). (2^3) Prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă psihologică - bullying - în şcoli se realizează cu respectarea principiului primordialităţii măsurilor nepunitive bazate pe mediere şi dialog şi al participării copiilor şi părinţilor în acţiunile şi campaniile derulate în acest sens." 9. Potrivit art. 232 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, statutul personalului didactic reglementează funcţiile, competenţele, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile specifice personalului didactic şi didactic auxiliar, precum şi ale celui de conducere, de îndrumare şi de control. 10. De asemenea, Legea nr. 1/2011, la art. 64, prevede că programele şcolare din învăţământul preuniversitar reprezintă, împreună cu planurile-cadru de învăţământ, curriculumul naţional. Prin urmare, vizând obligaţii cu caracter general aplicabile întregului personal didactic şi modalităţi de derulare a unor programe de educaţie în unităţile şcolare, prin conţinutul normativ, dispoziţiile art. I pct. 10 şi pct. 12 din legea criticată reglementează, în concret, relaţii sociale ce aparţin domeniului legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie. Totodată, întrucât obiectul de reglementare al prevederilor criticate este parte a domeniului legii organice reprezentat de organizarea generală a învăţământului - potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie -, pentru aceste două noi intervenţii legislative competenţa decizională nu aparţine Camerei Deputaţilor, ci Senatului, în conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţie. 11. Potrivit Legii fundamentale, în procedura de legiferare, fiecare dintre cele două Camere are competenţe determinate. Astfel, prin diferenţierea funcţională dintre cele două Camere ale Parlamentului, introdusă la revizuirea din 2003, s-au conceptualizat noţiunile de Cameră de reflecţie şi Cameră decizională, expres calificate ca atare prin Constituţie, în funcţie de domeniul în care este adoptată legea. În cazul de faţă, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 75 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, noile modificări şi completări asupra Legii nr. 272/2004 menţionate, operate de către Camera decizională, atrag competenţa decizională a primei Camere competente să o dezbată, respectiv competenţa decizională a Senatului. Singura soluţie pentru rezolvarea acestui conflict de competenţă apărut între cele două Camere o reprezintă întoarcerea legii, pentru acele noi modificări şi completări, la Camera competentă să decidă definitiv. 12. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la soluţionarea conflictelor de competenţă decizională dintre cele două Camere ale Parlamentului şi la instituţia întoarcerii legii, spre exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 sau Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020. 13. Aşadar, legea dedusă controlului instanţei constituţionale conţine norme faţă de care, conform principiului bicameralismului funcţional, fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului are competenţa să se pronunţe definitiv. Astfel, actul normativ criticat se încadrează în situaţia prevăzută de art. 75 alin. (5) din Constituţie, care stabileşte modalitatea de soluţionare a unui conflict de competenţă referitor la ordinea de sesizare a Camerelor în cazul în care legea cuprinde norme cu caracter organic ce trebuie adoptate în mod diferit, prin raportare la ordinea de sesizare a Camerelor. 14. În concluzie, autorul sesizării susţine că sunt încălcate dispoziţiile art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5), prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie, deoarece prevederile mai sus identificate şi adoptate de Camera Deputaţilor trebuiau întoarse şi supuse spre dezbatere şi adoptare Senatului, Cameră care, în acest caz, avea competenţă decizională. Aşadar, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, întrucât Camera Deputaţilor a eludat competenţa decizională a Senatului, sustrăgându-i acestuia această calitate. Astfel, dispoziţiile art. I pct. 10 şi pct. 12 din legea criticată - ce conţin reglementări din domeniul educaţiei - au fost adoptate cu încălcarea competenţei Senatului, fiind dezbătute şi adoptate de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Nerespectarea acestui aspect de procedură, ce priveşte competenţa celor două Camere, atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii. 15. Sub aspect intrinsec, Preşedintele României susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 16. În acest sens, Preşedintele României arată că art. I pct. 10 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, care modifică lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, face referire la programe de „educaţie sanitară“, înlocuind termenul folosit în prezent, respectiv acela de programe de „educaţie sexuală“. 17. Astfel, această terminologie nou-introdusă impunea în sarcina legiuitorului modificarea corespunzătoare a tuturor celorlalte prevederi din Legea nr. 272/2004. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 46 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 272/2004, în care se foloseşte sintagma „programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psihoemoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale“. În plus, acelaşi termen de „educaţie pentru sănătate“ este prevăzut şi de Legea educaţiei nr. 1/2011, care stabileşte la art. 3 lit. r) principiul „promovării educaţiei pentru sănătate“ şi dispune la art. 65 alin. (6^1) că „Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Ministerul Sănătăţii elaborează o strategie privind educaţia pentru sănătate şi nutriţie...“. Dacă intenţia legiuitorului a fost de a utiliza conceptul de „educaţie sanitară“ ca sinonim al celui de „educaţie pentru sănătate“, pentru eliminarea oricăror confuzii se impunea modificarea expresă, în mod corelativ, a lit. j) ori comasarea celor două texte într-unul singur. În acest sens, art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune. 18. În al doilea rând, analizând dispoziţiile pct. 10 al art. I din legea criticată, autorul sesizării consideră că articolul nu defineşte noţiunea de „educaţie sanitară“, nerezultând ce reprezintă aceasta, or, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 24/2000, „în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configuraţie explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun (...)“. De asemenea, în mod corespunzător, situaţia şi considerentele de mai sus se menţin şi cu privire la reglementarea principiului „primordialităţii măsurilor nepunitive bazate pe mediere şi dialog şi al participării copiilor şi părinţilor în acţiunile şi campaniile derulate în acest sens“, principiu nouintrodus la art. I pct. 12 de legea criticată, însă nedefinit. 19. În al treilea rând, legea criticată, aşa cum prevede aceasta la lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, introduce doar o modificare de formă, fără consecinţe în plan juridic, întrucât, din punctul de vedere al scopului, aceasta este identică cu formularea lit. j) din cadrul aceluiaşi articol. 20. De asemenea, din redactarea textului lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, în forma legii transmise la promulgare, nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii celor de mai înainte. În ipoteza în care norma juridică are în vedere reglementarea primei situaţii, atunci respectivele programe reprezintă, în fapt, un program de educaţie pentru sănătate, ceea ce este de natură să instituie un paralelism legislativ între lit. i), astfel cum a fost modificată, şi lit. j) din forma actuală a legii, inacceptabil din punctul de vedere al respectării normelor de tehnică legislativă. 21. Totodată, prin eliminarea sintagmei „cel puţin o dată pe semestru“ din cuprinsul lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, textul a devenit neclar. Astfel, nu reiese cu claritate dacă programa şcolară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului şcolar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanţie, instituită iniţial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educaţie pentru viaţă să fie efectiv puse în practică cel puţin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor. Prin eliminarea acestei sintagme nu reiese cu certitudine dacă programele vor avea loc pe întregul parcurs al anului şcolar, o dată pe semestru, o dată pe an sau deloc. Astfel, această intervenţie legislativă, în realitate, are un efect contrar scopului avut în vedere de legiuitor, cel al asigurării interesului superior al copilului prin participarea acestuia la programe educaţionale. 22. Alin. (3) lit. i) al art. 46 din Legea nr. 272/2004 dispune că organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile şcolare, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. Din analiza acestor dispoziţii, este neclar momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educaţie, nerezultând fără echivoc dacă acesta se stabileşte ca etapă premergătoare conceperii măsurilor necesare de către autorităţile mai sus precizate sau acordul părinţilor este necesar ulterior, cu ocazia implementării acestora. 23. De asemenea, autorul sesizării consideră că norma indicată mai sus este lipsită de claritate şi previzibilitate în cazul copiilor care au împlinit/împlinesc vârsta de 18 ani pe parcursul desfăşurării anului şcolar. Astfel, este neclar dacă subzistă necesitatea obţinerii acordului părinţilor în vederea participării la programul de educaţie sanitară în situaţia şcolarilor care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu, ceea ce este de natură să determine dificultăţi în aplicare. 24. Având în vedere aceste aspecte, Preşedintele României consideră că textele legislative astfel prevăzute prin legea dedusă controlului Curţii Constituţionale sunt de natură să creeze confuzii în aplicarea normei pentru destinatarii săi, întrucât aceştia se află în imposibilitatea de a identifica norma în vigoare la care să se raporteze. Prin urmare, dispoziţiile criticate, nefiind corelate cu celelalte norme aflate în vigoare, sunt lipsite de claritate şi pot da naştere unor situaţii de confuzie, incoerenţă şi instabilitate, care au ca rezultat imposibilitatea aplicării acestora. 25. Aşadar, legea supusă controlului de constituţionalitate nu respectă principiul supremaţiei legilor şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, aşa cum a fost consacrat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016. 26. De asemenea, Preşedintele României subliniază că lit. i) a alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 272/2004 a făcut obiectul unor modificări recente, operate prin Legea nr. 45/2020, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2020. Or, adoptarea şi intrarea în vigoare la intervale scurte de timp a unor legi care au ca scop modificarea şi/sau completarea aceloraşi dispoziţii dintr-un act normativ sunt de natură să afecteze realizarea procesului de sistematizare, unificare şi coordonare a legislaţiei, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice, negarantând astfel claritatea şi previzibilitatea legii, fiind, aşadar, încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Din această perspectivă, orice intervenţie legislativă referitoare la programele educaţionale trebuie realizată astfel încât să nu afecteze stabilitatea şi predictibilitatea aplicării legislaţiei în materia educaţiei şi protecţiei copilului. 27. În fine, de asemenea, sub aspect extrinsec, Preşedintele României susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie. 28. În acest sens, autorul sesizării arată că, din analiza raportului comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială ale Camerei Deputaţilor, rezultă că amendamentul care privea modificarea lit. i) a alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 272/2004 a avut ca fundamentare nevoia populaţiei „să cunoască şi să respecte regulile de igienă personală şi sănătate din responsabilitate pentru propria persoană şi familie, dar şi pentru societate. Este deci necesar ca în familie şi în şcoală, copiii să îşi însuşească un stil de viaţă sănătos, activ, să înveţe regulile de igienă personală, de alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, prevenţia bolilor, să înţeleagă nevoia mişcării şi a practicării unui sport pentru îmbunătăţirea stării de sănătate“. Analizând această motivare prevăzută în raportul amintit, autorul sesizării consideră că soluţia legislativă adoptată pe calea amendamentelor introduse la Camera Deputaţilor şi care au devenit lege nu cuprind o justificare reală socială şi juridică, ci - din contră - aceasta a determinat o reglementare contradictorie, incoerentă şi ininteligibilă, care alterează înţelegerea şi aplicarea legii. În condiţiile în care dispoziţiile lit. j) a alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 272/2004 includ, în prezent, în noţiunea de „educaţie pentru sănătate“ şi pe cea de „educaţie sanitară“, aceasta indică cu atât mai mult expresia unei pure voinţe politice care, în lipsa vreunui studiu de impact, a oricărei fundamentări de ordin economic, juridic şi social, rămâne în sfera subiectivităţii. Motivarea noii soluţii legislative, în contextul păstrării celei de la lit. j) a alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 272/2004, este, în realitate, ataşată unei norme în vigoare, ce a surprins o nevoie socială ce s-a bucurat deja de consacrare legislativă, şi nu este legată de o nevoie socială nouă sau de perspectivă. Această tehnică de fundamentare a soluţiei legislative preconizate echivalează, în esenţă, cu lipsa motivării. Astfel, cu privire la problematica lipsei de fundamentare temeinică a actelor normative, Curtea Constituţională a statuat că: „în lipsa motivării, în sensul arătat, a legii adoptate, nu se poate cunoaşte raţiunea legiuitorului, esenţială pentru înţelegerea, interpretarea şi aplicarea acesteia. Or, explicarea clară a soluţiilor legislative propuse şi a efectelor preconizate este cu atât mai necesară, din perspectiva principiului legalităţii invocat, în condiţiile în care obiectul iniţiativei legislative în această cauză apare ca fiind pronunţat tehnic, de strictă specialitate, cu efecte pe un segment sensibil al economiei de piaţă, şi anume cel financiar-bancar, iar legea însăşi este lipsită de claritate. Sub acest aspect, art. 6 din Legea nr. 24/2000 stabileşte, în alin. (1), că „«Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului», iar în alin. (2) că «Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare». Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancţionate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în raport cu aceleaşi exigenţe de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.“ (Decizia nr. 139 din 13 martie 2019). Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a mai arătat că „Fundamentarea temeinică a iniţiativelor legislative reprezintă o exigenţă impusă de dispoziţiile constituţionale menţionate, întrucât previne arbitrarul în activitatea de legiferare, asigurând că legile propuse şi adoptate răspund unor nevoi sociale reale şi dreptăţii sociale. Accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituţionalitate este de a asigura aceste garanţii, opuse oricărei intervenţii legislative arbitrare. Astfel fiind, Curtea reţine că lipsa motivării soluţiilor legislative este de natură să aducă atingere şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră statul de drept şi principiul dreptăţii, în sensul argumentelor anterior prezentate.“ 29. În concluzie, ţinând cont atât de motivele precizate, cât şi de jurisprudenţa constituţională în materie, obligatorie potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Preşedintele României consideră că legea dedusă controlului de constituţionalitate eludează valorile statului de drept, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi conţine dispoziţii ce afectează calitatea şi predictibilitatea sa, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 30. În considerarea argumentelor expuse, Preşedintele României solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. 31. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 32. Preşedintele Senatului, prin Adresa nr. I1.693 din 22 septembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.525 din 22 septembrie 2020, a comunicat punctul său de vedere, prin care susţine că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1) prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. n), precum şi a dispoziţiilor art. 75 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie, se arată că, deşi între cele două forme ale legii criticate există diferenţe de conţinut juridic, acestea nu afectează substanţa normativă a legii. Invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la respectarea principiului bicameralismului (spre exemplu, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016), preşedintele Senatului arată că, astfel cum se poate constata chiar din sesizarea trimisă instanţei de contencios constituţional, obiecţia Preşedintelui României se referă la redenumirea de către legiuitorul decizional a unei simple sintagme: în loc de „programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii“ ar urma să se utilizeze termenul de „programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară“. Practic, este vorba de schimbarea termenului de program de educaţie sexuală, destinat elevilor, cu cel de program de educaţie sanitară. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la pretinsa necorelare a dispoziţiei cuprinse în art. 1 pct. 10 din legea criticată cu art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, care se referă „programe de educaţie pentru sănătate“, se arată că aceasta nu poate fi susţinută, deoarece din compararea celor două texte normative rezultă că, în realitate, este vorba de două categorii de programe educative, fiecare având un obiectiv propriu. 33. Guvernul, prin Adresa nr. 5/3.375/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.621 din 4 august 2020, a comunicat punctul său de vedere prin care susţine că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, Guvernul arată că Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a adoptat tacit proiectul de lege, în vreme ce Camera Deputaţilor a amendat substanţial fondul reglementării, fiind introduse noi prevederi, care nu erau impuse de necesitatea de a se asigura corelarea prevederilor Legii nr. 272/2004 cu textele nouintroduse. Aceste dispoziţii vizează, spre exemplu: derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară; instituirea obligaţiei de respectare a unui nou principiu pentru prevenirea oricăror forme de violenţă psihologică (aplicarea de măsuri nepunitive bazate pe mediere şi dialog şi participarea copiilor şi a părinţilor în acţiunile şi campaniile derulate în acest sens). Având în vedere elementele detaliate în cuprinsul sesizării, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în legătură cu art. 75 din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 sau Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018), Guvernul consideră că este întemeiată critica de neconstituţionalitate formulată. Astfel, în condiţiile în care prevederile art. I pct. 10 şi pct. 12 din lege conţin reglementări din domeniul educaţiei [pentru care, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, Camera Deputaţilor ar fi trebuit să fie Cameră de reflecţie, iar nu decizională], Guvernul apreciază că nu au fost respectate competenţele funcţionale în materie de legiferare, respectiv procedura de „întoarcere a legii“, trasată de dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie. Guvernul consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în ceea ce priveşte exigenţele de calitate a legii. Astfel, referitor la prevederile art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004, astfel cum se preconizează a fi modificate prin legea criticată (art. l pct. 10), Guvernul constată că se propune înlocuirea sintagmei „educaţie sexuală“ - utilizată de textul în vigoare - cu expresia „educaţie sanitară“. Noul concept utilizat nu este însă definit, nerezultând dacă exista sau nu o suprapunere de conţinut cu o altă expresie utilizată în cuprinsul Legii nr. 272/2004, şi anume „educaţie pentru sănătate“. De asemenea, nu este clar la ce moment ar trebui obţinut acordul scris al părinţilor/reprezentanţilor legali şi cum se va aplica norma în cazul copiilor majori, care au ieşit din sfera autorităţii părinteşti. Având în vedere aceste coordonate, Guvernul apreciază că prevederile art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004 - în forma preconizată - nu îndeplinesc criteriile de claritate, previzibilitate şi predictibilitate, astfel cum au fost statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, putând crea riscul apariţiei unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privind claritatea şi previzibilitatea normelor juridice. Guvernul reţine că, după cum judicios se arată în sesizare, art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004 a fost relativ recent modificat prin Legea nr. 45/2020, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2020, iar o nouă modificare, la un interval atât de scurt, este de natură să afecteze procesul de sistematizare, unificare şi coordonare a legislaţiei, contravenind principiului securităţii raporturilor juridice. În fine, Guvernul consideră că legea criticată încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, având în vedere că, din analiza motivării amendamentului care a condus la modificarea art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004, se poate constata că nu este indicată o justificare reală, socială şi juridică, aprobarea amendamentului generând o reglementare contradictorie şi incoerentă. Tehnica de fundamentare a soluţiei legislative preconizate echivalează, în esenţă, cu lipsa motivării, fiind nesocotite exigenţele degajate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia motivării actelor normative (spre exemplu, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019). 34. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 35. La dosarul cauzei, doamna Iustina Ionescu - Asociaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice şi doamna Adina Manea - Asociaţia Tineri pentru Tineri au comunicat un memoriu formulat ca amicus curiae din partea a peste 40 de organizaţii neguvernamentale, prin care susţin constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, subliniind, în esenţă, că cele două concepte „educaţie sanitară“ şi „educaţie sexuală“ nu sunt „interşanjabile“ şi că educaţia cuprinzătoare în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive este un drept al tuturor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor. De asemenea, se menţionează necesitatea corelării strategiilor naţionale cu obiectivele asumate internaţional pe subiectul sănătăţii sexuale şi reproductive, implicit al măsurilor preventive (educaţia sexuală fiind primul pilon), şi sunt evidenţiate efectele negative ale înlocuirii „educaţiei sexuale“ cu „educaţia sanitară“. 36. Cu privire la acest memoriu, Curtea reiterează cele statuate în jurisprudenţa sa, în sensul că procedeul intervenţiei în calitate de amicus curiae în procedura din faţa Curţii Constituţionale nu echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale, ci are doar semnificaţia exprimării unei opinii sau poziţii, pe care terţe persoane, faţă de problema de constituţionalitate asupra căreia Curtea este chemată să se pronunţe, consideră că este util să o transmită instanţei de contencios constituţional pentru a-i releva aspecte de care, altminteri, nu ar putea avea cunoştinţă. Scopul acestor memorii amicus curiae este acela de a sprijini Curtea în soluţionarea cauzei, prin învederarea unor informaţii care să contribuie la pronunţarea unei soluţii judicioase (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 15 martie 2016, sau Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016). 37. La termenul de judecată fixat pentru data de 16 septembrie 2020, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor asupra cauzei, a amânat dezbaterea pentru data de 24 septembrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere formulate de preşedintele Senatului şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 38. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 39. Autorul sesizării susţine încălcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în: art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 73 alin. (3) privind domeniile legilor organice şi art. 75 alin. (1), (4) şi (5) privind sesizarea Camerelor. 40. În vederea soluţionării obiecţiei de neconstituţionalitate se va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 41. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 42. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative, Curtea constată că legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senat în data de 7 octombrie 2019 şi de Camera Deputaţilor, în data de 3 iunie 2020, a fost depusă la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 3 iunie 2020 şi trimisă spre promulgare, în data de 5 iunie 2020. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 24 iunie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 43. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, se constată că obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, acesta vizând Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. De asemenea, examinând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea formulată, se observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a legii, precum şi conţinutul normativ al acesteia. 44. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 45. Referitor la parcursul legislativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, conform informaţiilor disponibile pe paginile oficiale de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea observă că Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost iniţiat de Guvern şi înregistrat la Senat pentru dezbatere în calitate de primă Camera sesizată, fiind încadrat în categoria legilor organice. Au fost anexate proiectului de lege: expunerea de motive, avizul Consiliului Legislativ nr. 485 din 14 iunie 2019, avizul Consiliului Economic şi Social nr. 2.981 din 11 iunie 2019. La data de 24 iunie 2019, după înregistrare, proiectul de lege a fost transmis pentru rapoarte şi avize la comisiile de specialitate. La data de 7 octombrie 2019, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, potrivit art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie, proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi transmis Camerei Deputaţilor. 46. La data de 14 octombrie 2019, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 3 iunie 2020 a fost adoptat cu amendamente de Plenul Camerei Deputaţilor, iar la data de 5 iunie 2020 a fost transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării. 47. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora legea, în ansamblul său, încalcă art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (4) şi (5), deoarece prevederi ce conţin reglementări din domeniul educaţiei (art. I pct. 10, referitor la derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, precum şi art. I pct. 12 privind instituirea unor obligaţii atât în sarcina copiilor şi a părinţilor, precum şi în sarcina cadrelor didactice şi a personalului administrativ, în sensul menţinerii unui climat pozitiv şi incluziv în orice unitate de învăţământ care să permită tuturor copiilor să fie acceptaţi) au fost adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, deşi trebuiau retrimise şi supuse spre dezbatere şi adoptare Senatului, Cameră care, în acest caz, avea competenţă decizională, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute. 48. Astfel, în raport cu această critică, Curtea observă că, în esenţă, conţinutul normativ al dispoziţiilor art. I pct. 10 şi 12 din legea supusă controlului de constituţionalitate vizează aspecte privind programele de educaţie în unităţile şcolare. În acelaşi timp, Curtea observă că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii exprese şi nici nu impune reglementarea regimului juridic al programelor de educaţie în unităţile şcolare, prin norme de natura legii organice. Domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în respectivele domenii. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să dobândească natură organică, întrucât, altfel, s-ar extinde, implicit, domeniile rezervate de Constituţie legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau neapartenenţa unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice. 49. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014), a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Mai mult, având în vedere decizia mai sus citată, se poate concluziona în sensul că legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cea generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie. Altfel spus, Curtea a reţinut că dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică. În consecinţă, ceea ce este definitoriu pentru a delimita cele două categorii de legi este criteriul material al legii, respectiv conţinutul său normativ (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015). 50. În cauza de faţă, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate, modificând şi completând Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, este o lege cu caracter organic. De altfel, aşa cum rezultă şi din menţiunea finală a acesteia, care atestă că „legea a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată“, legea a fost adoptată cu majoritatea cerută de Constituţie pentru o lege organică. Însă regimul juridic al programelor de educaţie şcolară, reglementat prin art. I pct. 10 şi 12 din acest act normativ, nu poate fi circumscris domeniului prevăzut la art. 73 alin. (3) lit. n) - „organizarea generală a învăţământului“, care vizează cadrul legal pentru exercitarea, sub autoritatea statului român, a dreptului fundamental la învăţătură, respectiv reglementările referitoare la structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional. Prevederile art. I pct. 10 şi 12 din legea supusă controlului de constituţionalitate au ca obiect de reglementare un element conex învăţământului preuniversitar, nicidecum organizarea generală a învăţământului. Regimul programelor de educaţie şcolară nu poate fi subsumat nici art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţie, printre „celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice“, care sunt stabilite expres la art. 31 alin. (5), art. 40 alin. (3), art. 55 alin. (2), art. 58 alin. (3), art. 79 alin. (2), art. 102 alin. (3), art. 105 alin. (2), art. 117 alin. (3), art. 118 alin. (2) şi (3), art. 120 alin. (2), art. 126 alin. (4) şi (5) şi art. 142 alin. (5) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.150 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 10 decembrie 2008). 51. În consecinţă, Curtea reţine că prevederile art. I pct. 10 şi 12 din legea criticată, sub aspectul reglementărilor pe care le cuprind, nu se încadrează în sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie privind reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului. 52. În ceea ce priveşte conflictul de competenţă decizională dintre Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea reţine că, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, „Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului“. 53. Potrivit art. 74 alin. (5) din Constituţie, „Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată“. În ceea ce priveşte competenţa de a dezbate şi a adopta proiectele de legi şi propunerile legislative, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie stabilesc calitatea de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în funcţie de materia de reglementare care face obiectul legiferării. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (1) stabilesc criteriile în funcţie de care fiecare Cameră îşi poate determina competenţa. În practică, se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevăd că „(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă“, respectiv că „(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere“ (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). 54. Plecând de la aceste considerente, Curtea reţine că, în cauza de faţă, legea criticată aparţine categoriei legilor organice, fără a avea însă un obiect de reglementare circumscris dispoziţiilor constituţionale la care face referire art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În aceste condiţii, potrivit art. 75 alin. (1) teza a doua din Constituţie, proiectul de lege a fost supus dezbaterii şi adoptării Senatului, ca primă Cameră sesizată, şi, ulterior, Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Întrucât prevederile art. I pct. 10 şi 12 din legea criticată, prin conţinutul lor normativ, nu sunt de natură să determine, în conformitate cu art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, competenţa decizională a Senatului, rezultă că prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie referitoare la întoarcerea legii nu au aplicabilitate în cauza de faţă. 55. În consecinţă, Curtea constată că, în raport cu art. 61, art. 75 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (4) şi (5), obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 56. În continuare, analizând obiecţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la lipsa unei motivări a soluţiei normative cuprinse de art. I pct. 10 din legea criticată, formulate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele care urmează a fi prezentate. 57. Astfel, Curtea reţine că, potrivit celor prezentate în cuprinsul expunerii de motive de către iniţiatorul proiectului de lege, acesta are drept scop modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, urmărindu-se, ca impact social, „creşterea gradului de asigurare şi garantare a drepturilor fiecărui copil, asigurând acoperirea problemelor apărute în practică în ceea ce priveşte concordanţa în cadrul legislativ general la realităţile şi evoluţiile înregistrate în societate“. 58. Distinct de expunerea de motive, Curtea observă că modificarea adusă art. 46 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 272/2004 este rezultatul unui amendament adus în urma dezbaterii proiectului de lege la nivelul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Astfel cum rezultă din Raportul comun de înlocuire asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor din 2 iunie 2020, elaborat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială, modificarea art. 46 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 272/2004 a fost motivată, în principal, prin faptul că „programele de educaţie pentru viaţă trebuie să conţină şi elemente de educaţie civică, comunitară şi financiară. În contextul actual al pandemiei, s-a observat câtă nevoie este ca populaţia să cunoască şi să respecte regulile de igienă personală şi sănătate, din responsabilitate pentru propria persoană şi familie, dar şi pentru societate. Este deci necesar ca în familie şi în şcoală, copiii să îşi însuşească un stil de viaţă sănătos, activ, să înveţe regulile de igienă personală, de alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, prevenţia bolilor, să înţeleagă nevoia mişcării şi a practicării unui sport pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. De asemenea, ţinând cont de faptul că România are un număr mare de avorturi şi sarcini la minore, recunoaştem nevoia de educaţie sanitară, în vederea prevenirii sarcinilor la minore şi a contractării bolilor cu transmitere sexuală. Aceasta trebuie însă făcută în conformitate cu tratatele internaţionale în materie la care România este parte, numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, potrivit valorilor şi criteriilor morale ale acestora“. 59. În acest context, raportat la criticile formulate de autorul sesizării, Curtea precizează că în jurisprudenţa sa recentă, exemplu fiind Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, s-a reţinut că, de principiu, instanţa de contencios constituţional nu poate exercita un control de constituţionalitate al expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, întrucât expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Astfel, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, expunerea de motive este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se subsumează uneia dintre metodele interpretative existente, respectiv cea teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale, ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Aşa fiind, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative, iar împrejurarea că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională, expunerea de motive având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate. Or, dacă sensul normei poate fi înţeles/dedus prin alte metode interpretative decât cea teleologică sau chiar prin metoda teleologică, apelând la expunerea de motive, la stenogramele care consemnează dezbaterile parlamentare, la motivarea amendamentelor aduse, la rapoartele şi avizele întocmite în procedura parlamentară, nu înseamnă că insuficienţa motivării expunerii de motive duce la neconstituţionalitatea legii. Din contră, dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea a mai statuat că exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală. În schimb, între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice, care din start au un limbaj mai greu accesibil. Nu este însă rolul Curţii Constituţionale să analizeze ruperea acestei relaţii funcţionale prin motivarea insuficientă a expunerii de motive. Un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativ(ă) în condiţiile în care legea este rezultatul activităţii de legiferare a Parlamentului. 60. Aşadar, având în vedere existenţa unei motivări cu privire la soluţia legislativă cuprinsă de art. I pct. 10 din legea supusă controlului de constituţionalitate şi aplicând mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 238 din 3 iunie 2020, precitată, în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional nu poate cenzura modul de redactare a motivărilor concepute de deputaţi, senatori sau Guvern, după caz, pe parcursul etapelor procedurii legislative parlamentare, astfel încât se constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autorul sesizării. 61. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocate prin prisma exigenţelor de calitate a legii, Curtea reţine că prevederile art. I pct. 10 din legea criticată stabilesc obligaţia organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, a autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile şcolare, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. 62. Soluţia legislativă nu are caracter de noutate, având în vedere că, în prezent, dispoziţiile art. 46 alin. (3) lit. i) şi j) din Legea nr. 272/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin articolul unic pct. 1 şi 2 din Legea nr. 45/2020, se referă la obligaţia organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, a autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, precum şi de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psihoemoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale. De asemenea, prevederile art. 52 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 272/2004 consacră obligaţia Ministerului Educaţiei Naţionale, a inspectoratelor şcolare şi a unităţilor de învăţământ de a întreprinde măsuri pentru facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate al tuturor elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar. 63. În acelaşi timp, art. 3 lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte ca principiu care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România principiul promovării educaţiei pentru sănătate, în timp ce art. 65 alin. (6^1) din Legea nr. 1/2011 instituie pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii obligaţia de a elabora o strategie privind educaţia pentru sănătate şi nutriţie până la data de 31 decembrie 2019, strategia urmând fi transpusă în planurile-cadru de învăţământ începând cu anul şcolar 2020-2021. 64. În acest context normativ, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă de art. 1 pct. 10 din legea supusă controlului de constituţionalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, în contextul preocupării permanente de a asigura tuturor copiilor posibilitatea să beneficieze de o educaţie de bună calitate, care să le stimuleze dezvoltarea emoţională, socială, cognitivă şi fizică, şi să se bucure de o stare bună de sănătate, şi reprezintă expresia opţiunii sale actuale, integrate conceptelor generale de educaţie şi, în special, educaţie pentru sănătate, în cadrul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. 65. Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţei de contencios constituţional referitoare la cerinţele de calitate a legii, Curtea observă că aceasta a avut în vedere aspecte intrinseci actului normativ, şi anume diferite deficienţe sau insuficienţe de redactare care afectează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea normei juridice, iar prin nerespectarea acestor cerinţe se aduce atingere unor drepturi, libertăţi sau principii fundamentale. Astfel, Curtea Constituţională a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 66. Din jurisprudenţa mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). 67. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că pretinsele vicii de constituţionalitate invocate reprezintă, în realitate, o critică a unei opţiuni care aparţine în exclusivitate legiuitorului, sub aspecte ce ţin, în principal, de terminologia utilizată în cuprinsul normei juridice, şi că, în cauza de faţă, acestea nu au, în sine, o reală substanţă constituţională, deoarece nu este pusă în discuţie afectarea unui drept, a unei libertăţi sau a unui principiu fundamental. În consecinţă, aceste critici nu pot fi reţinute, urmând ca, sub acest aspect, obiecţia de neconstituţionalitate să fie respinsă ca neîntemeiată. 68. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului este constituţională, în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
