Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Simona Ciurcu şi Alin Aurel Niculae Brîncuş în Dosarul nr. 9.045/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.836D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, dl consilier juridic Dan-Şerban Velicu, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa autorilor excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se susţine, în acest sens, că, contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, textul criticat nu are legătură cu cauza. Se susţine că autorii excepţiei au statut de martor ameninţat, şi nu de martor protejat. Or, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 se referă la modalitatea de procurare a armelor de apărare şi pază de către personale incluse într-un program de protecţie a martorilor, neavând astfel legătură cu obiectul dosarului în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele arătate, pe larg, în punctul de vedere depus la dosarul cauzei. Se susţine, în esenţă, că autorii fac o confuzie între cele două categorii de martori, mai sus menţionate. Se arată că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 nu putea face referire la situaţia martorilor ameninţaţi, câtă vreme art. 13 alin. (2) din legea anterior menţionată, care prevede limitativ categoriile de persoane care pot procura arme de apărare şi pază, nu o menţionează şi pe cea a martorului ameninţat. Se subliniază faptul că martorii ameninţaţi nu intră în categoria celor incluşi în programele de protecţie a martorilor. Se conchide că cele două categorii de martori invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt distincte şi se află în situaţii juridice total diferite, motiv pentru care nu se pune problema existenţei unei discriminări între acestea, determinată de textul criticat. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că dreptul de a deţine o armă nu este un drept fundamental, prevăzut în Constituţie şi că statutul martorilor ameninţaţi este diferit de cel al martorilor protejaţi. Se arată că celor dintâi le sunt aplicabile dispoziţiile art. 125 din Codul de procedură penală, care prevăd existenţa unui potenţial risc ce priveşte astfel de persoane, în timp ce martorii protejaţi sunt persoane aflate într-o stare de risc efectiv, motiv pentru care şi măsurile de protecţie prevăzute în privinţa lor sunt diferite. Mai mult, se arată că orice martor ameninţat poate dobândi statutul de martor protejat, atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în acest sens. Prin urmare, se susţine că, fiind vorba despre două categorii de persoane care se află în situaţii diferite, reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.045/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie invocată de Simona Ciurcu şi Alin Aurel Niculae Brîncuş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită obligarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase să elibereze pe numele autorilor excepţiei autorizaţii în vederea deţinerii, purtării şi folosirii de arme şi muniţii letale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 reprezintă o ingerinţă nejustificată şi discriminatorie în drepturile fundamentale ale martorilor ameninţaţi. În acest sens, se susţine că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, activitatea de protecţie a martorilor era reglementată prin Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, care prevedea o singură categorie de martori, respectiv pe cei înscrişi în sistemul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, şi un regim juridic uniform al măsurilor de protecţie ce puteau fi luate în privinţa acestora. Însă, prin dispoziţiile art. 125 din Codul de procedură penală în vigoare, au fost reglementate alte două categorii de martori, respectiv martorii ameninţaţi şi martorii vulnerabili, despre care nu se face vorbire în cuprinsul Legii nr. 682/2002 şi în privinţa cărora prevederile art. 125-130 din Codul de procedură penală reglementează un regim juridic diferit de cel prevăzut prin dispoziţiile Legii nr. 682/2002. Se arată, de asemenea, că prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor nu au fost corelate cu dispoziţiile codului anterior menţionat, în privinţa modalităţilor specifice de procurare a armelor de către martorii aflaţi în pericol, aspect ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se susţine că, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit.c) din Legea nr. 295/2004 sunt aplicabile şi categoriei martorilor ameninţaţi, reglementate la art. 125 din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, se arată că măsurile de protecţie a martorilor protejaţi sunt diferite de cele prevăzute prin Legea nr. 682/2002, motiv pentru care, în prezent, în România, există două sisteme diferite de protecţie a martorilor. În aceste condiţii, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 par să limiteze categoria martorilor care pot să îşi procure arme de apărare şi pază, conferind acest drept numai martorilor protejaţi, aflaţi în programul de protecţie a martorilor desfăşurat prin Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, care îşi pot exercita acest drept numai prin intermediul acestui oficiu. Se susţine, însă, că în cadrul programelor de protecţie a martorilor pot fi incluşi şi martorii ameninţaţi, dar în privinţa acestora dispoziţiile art. 126 alin. (8) din Codul de procedură penală prevăd comunicarea măsurilor de protecţie autorităţii desemnate cu punerea în executare a măsurii, care este Inspectoratul General al Poliţiei Române. În aceste condiţii, se susţine că sintagma „numai prin intermediul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor“, care condiţionează, şi în cazul martorilor ameninţaţi, dreptul de a procura arme pentru apărare şi pază, restrânge, în mod nejustificat, exercitarea acestui drept de către categoria de martori anterior menţionată, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Se arată că martorii protejaţi şi cei ameninţaţi se află în situaţii similare sub aspectul pericolului la care sunt expuşi şi al nevoii de asigurare a securităţii, motiv pentru care stabilirea unui regim diferit de procurare a armelor nu este justificată. Se mai susţine că, întradevăr, legiuitorul poate stabili limite ale exercitării unor drepturi, dar că, atunci când aceste limite produc discriminare şi constituie ingerinţe nejustificate în drepturile fundamentale ale unor categorii de persoane, ele nu sunt legale şi echitabile. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că textul criticat nu îngrădeşte exercitarea unor drepturi fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că cele două categorii de martori invocate de autorii excepţiei se află în situaţii diferite, aspect ce justifică reglementarea, în privinţa lor, a unui regim juridic diferit, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi. Se arată că dreptul de a deţine armă nu este un drept fundamental, motiv pentru care nu se poate vorbi despre încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale invocate în prezenta cauză. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 nu încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie, restrângerea criticată de autorii excepţiei fiind justificată de motive de apărare a ordinii publice şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale membrilor societăţii. 10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că autorii excepţiei nu critică, în realitate, textul analizat prin raportare la dispoziţiile Legii fundamentale, ci compară regimul juridic al protecţiei martorilor prevăzut în cuprinsul Legii nr. 682/2004 cu cel reglementat prin Codul de procedură penală. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, care au următorul cuprins: „Persoanele incluse într-un program de protecţie a martorilor pot procura arme de apărare şi pază numai prin intermediul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1).“ 14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, în urma modificării sale prin Legea nr. 319/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015, iar Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014. Astfel, ambele acte normative, despre care autorii excepţiei afirmă că nu au fost corelate cu dispoziţiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, au fost republicate la o dată ulterioară intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fără ca legiuitorul să prevadă în cuprinsul acestora dispoziţii referitoare la cele două categorii de martori, reglementate la art. 125-130 din codul anterior menţionat, respectiv martorii ameninţaţi şi martorii vulnerabili. 16. Conform art. 125 din Codul de procedură penală, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat, iar, potrivit art. 130 alin. (1) din Codul de procedură penală, statutul de martor vulnerabil poate fi acordat martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârşirii infracţiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului şi martorului minor. În privinţa martorului ameninţat, dispoziţiile art. 126-129 din Codul de procedură penală prevăd un regim juridic specific de protecţie şi de audiere, iar, conform prevederilor art. 130 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală, o parte din aceste dispoziţii legale sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi martorului vulnerabil. 17. La rândul său, art. 2 lit. a) din Legea nr. 682/2002 defineşte martorul ca fiind persoana care: 1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză; 3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni. De asemenea, conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 682/2002, prin „martorul protejat“ se înţelege martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor prezentei legi, iar, potrivit lit. f) a aceluiaşi art. 2 din Legea nr. 682/2002, „program de protecţie a martorilor“ reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. 18. În fine, prevederile art. 13 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004 prevăd dreptul persoanelor incluse în programe de protecţie a martorilor de a-şi procura arme de apărare şi pază, pe perioada în care au această calitate. 19. Analizând definiţiile mai sus enunţate, Curtea constată că termenii definiţi de acestea nu se exclud reciproc şi nici nu se suprapun ca înţeles şi aplicabilitate, aspect ce permite interpretarea şi aplicarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus analizate. Aşa fiind, persoanele cărora le-a fost acordat statutul de martor ameninţat sau cel de martor vulnerabil, conform dispoziţiilor art. 125 şi, respectiv, art. 130 din Codul de procedură penală, în măsura în care întrunesc condiţiile reglementate la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, pot dobândi calitatea de martor protejat, potrivit legii anterior menţionate, fiind înscrise în programul de protecţie a martorilor. Prin urmare, aceste persoane vor beneficia de regimul juridic reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 682/2002, coroborat cu cel prevăzut la art. 126-129 din Codul de procedură penală, inclusiv sub aspectul dreptului de a solicita şi de a obţine o armă de apărare şi pază, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004, urmând procedura reglementată, în acest sens, prin legea anterior precizată. Per a contrario, persoanele cărora le-a fost acordat statutul de martor ameninţat sau cel de martor vulnerabil, dar nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, nu vor cumula şi statutul de martor protejat, potrivit prevederilor Legii nr. 295/2004 şi nu vor beneficia de drepturile prevăzute prin această lege, fiindu-le aplicabile însă dispoziţiile art. 125-130 din Codul de procedură penală. 20. Această diferenţă de regim juridic reprezintă însă opţiunea legiuitorului, care, în considerarea situaţiilor diferite în care se află categoriile de persoane care au calitatea de martor în procesul penal şi care sunt supuse unor grade diferite de pericol ca urmare a deţinerii acestei calităţi, a reglementat un regim juridic de protecţie diferit. Acest aspect nu este însă de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi, întrucât, cu privire la acest principiu, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că egalitatea impusă de prevederile art. 16 din Constituţie nu înseamnă uniformitate, acest principiu neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 21. Mai mult, Curtea reţine că lipsa cumulării calităţii de martor ameninţat sau de martor vulnerabil, conform prevederilor art. 125-130 din Codul de procedură penală, şi a celei de martor protejat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 682/2002, nu este de natură a lipsi cele două categorii de martori, reglementate în Codul de procedură penală, de mijloacele juridice necesare protecţiei dreptului lor la viaţă şi la integritate fizică şi psihică sau a dreptului de proprietate privată pe care îl au asupra bunurilor lor, aflate în pericol, întrucât dispoziţiile art. 126-129 din Codul de procedură penală prevăd măsuri de protecţie eficiente în vederea asigurării drepturilor fundamentale invocate, în perioada în care persoanele în cauză au calitatea de martor în procesul penal. De asemenea, mijloacele de protecţie a martorilor, reglementate prin normele Codului de procedură penală, vor fi aplicate de către organele judiciare, în mod coroborat, în vederea folosirii lor eficiente, aşa încât neasigurarea tuturor acestor forme de protecţie în favoarea tuturor categoriilor de martori ameninţaţi sau vulnerabili nu este de natură a-i lipsi pe o parte dintre aceştia de pârghiile necesare protejării drepturilor lor fundamentale. 22. Referitor la interpretarea coroborată a sintagmei „numai prin intermediul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor“, din cuprinsul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004, cu dispoziţiile art. 126 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, ci vizează domeniul aplicării dispoziţiilor legale analizate de către organele judiciare şi instituţiile competente. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar dreptul de a obţine o armă de apărare şi pază nu este un drept fundamental. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Ciurcu şi Alin Aurel Niculae Brîncuş în Dosarul nr. 9.045/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
