Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din Blaj în Dosarul nr. 890/191/2015 al Judecătoriei Blaj şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.277D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 septembrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 890/191/2015, Judecătoria Blaj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din Blaj într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de validare a popririi. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că textul criticat este neconstituţional, în măsura în care permite în faza de executare silită ca în privinţa instituţiilor publice să se urmeze procedura de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă din 1865, şi nu procedura specială prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002. Se arată că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie din moment ce alte instituţii publice, spre deosebire de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, beneficiază în mod corect şi legal de legea specială. Se susţine că este încălcat şi dreptul la un proces echitabil al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât procesul său a început sub o procedură care nu îi este aplicabilă. 5. Judecătoria Blaj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat nu generează nicio situaţie discriminatorie şi nici nu aduce vreo atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale ca şi celelalte părţi implicate în această procedură. Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 reprezintă reglementarea specială în materia executării obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, care însă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie. Art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 prevede că, în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textul criticat este menit să asigure eficienţa procedurii popririi, urmărind îndeplinirea finalităţii acesteia, şi anume satisfacerea creanţei. Se apreciază că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât părţile beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale. De asemenea, instanţa judecătorească analizează dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani numai în contradictoriu cu părţile raportului juridic dedus judecăţii (creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit), cu respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. Se susţine că textul criticat nu încalcă egalitatea în drepturi, întrucât se aplică în mod egal, fără privilegii şi discriminări, tuturor părţilor implicate în procedura popririi. 8. Se mai arată că aspectele referitoare la aplicarea unor dispoziţii legale de către instanţa judecătorească în procesul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate excedează competenţelor Curţii Constituţionale, întrucât cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti ţine de controlul judecătoresc, care se realizează exclusiv prin sistemul căilor de atac prevăzut de lege (Decizia nr. 442 din 15 aprilie 2008). 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care aveau următorul conţinut: „Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi“. 12. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate. 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate identice. Astfel, prin Decizia nr. 98 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 2 mai 2019, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale ca şi celelalte părţi implicate în această procedură. Astfel, potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa de executare sesizată cu cererea de validare a popririi „va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi [...] va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului [...]“. Ca urmare, numai în contradictoriu cu aceştia (creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit), ca părţi ale raportului juridic dedus judecăţii, se analizează dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil (a se vedea şi Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, sau Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011). 15. Totodată, Curtea a constatat netemeinicia susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora dispoziţiile legale criticate ar fi neconstituţionale în măsura în care privesc instituţiile publice, din moment ce acestora trebuie să li se aplice procedura specială reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002. Astfel, Curtea a reţinut că prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 s-au reglementat condiţiile în care se realizează executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Referitor la acest act normativ, Curtea a statuat prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, că acesta protejează atât dreptul de proprietate al instituţiilor publice, cât şi pe cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. 16. Art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 prevede că „În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2 [în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului - s.n.], creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie“. Aşadar, dacă în urma aplicării procedurii speciale reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 instituţia publică nu îşi îndeplineşte obligaţiile în 6 luni de la data la care a primit somaţia de plată, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă. 17. Prin urmare, Curtea a reţinut că aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 în această situaţie nu este de natură a aduce atingere egalităţii în drepturi şi nici dreptului la un proces echitabil, fiind o garanţie a împiedicării întârzierii în mod excesiv a executării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva statului. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 35, că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 este aplicabil tuturor instituţiilor publice, astfel încât, de principiu, executările silite începute împotriva acestora sunt reglementate de acest act normativ, iar Codul de procedură civilă are o aplicabilitate subsidiară, respectiv în situaţia în care aceste instituţii nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa vreunui tratament juridic diferit între diversele instituţii publice, toate acestea intrând în sfera de incidenţă a art. 3 din ordonanţa antereferită. 20. Aplicabilitatea subsidiară a prevederilor Codului de procedură civilă este menită să dea efectivitate executării silite a titlurilor executorii, indiferent de forma sub care acestea se prezintă. Mai mult, în măsura în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, executarea promptă a acestuia reprezintă, în realitate, o expresie a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că faza executării silite este parte a procesului civil [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, şi Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 21, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunţată în Cauza S.C. Ruxandra Trading - S.R.L. împotriva României, paragraful 52, sau Hotărârea din 7 ianuarie 2014, pronunţată în Cauza Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României, paragraful 55]. Prin urmare, nu se poate reţine nici încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia neconstituţionalitate ridicată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din Blaj în Dosarul nr. 890/191/2015 al Judecătoriei Blaj şi constată că dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Blaj şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
