Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Ana Grăniceanu, Costică Grăniceanu, Gheorghe Grăniceanu, Ioan Grăniceanu şi Virgil Grăniceanu în Dosarul nr. 5.237/285/2014 al Judecătoriei Rădăuţi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 691D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă personal domnul Costică Grăniceanu, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Societatea Raffles Energy - S.R.L. din Bucureşti a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care, mai întâi, expune situaţia de fapt a cauzei şi arată că în litigiu este vorba de un teren pe care s-a instalat „un cap de sondă“ pentru exploatarea gazelor naturale, teren care, după terminarea prospecţiunilor, ar fi trebuit adus la starea iniţială (a fost decopertat etc.), astfel cum s-a convenit la începerea lucrărilor de sondare, în anul 2004, fiind vorba de diferiţi operatori în această operaţiune, care au avut drept de concesiune, exploatare etc. În anul 2014, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitaţi/ofertaţi pentru a fi de acord cu vânzarea unor suprafeţe din acele terenuri, însă, suma/contravaloarea oferită fiind derizorie, au refuzat tranzacţia, considerându-se că terenurile în discuţie sunt deja amenajate pentru a se efectua operaţiuni petroliere, astfel că valoarea acestora nu poate fi comparată cu cea a unui teren agricol. Or, legiuitorul trebuia să stabilească şi modalităţi de despăgubire a proprietarului nu numai pentru terenurile cu destinaţie agricolă, ci şi pentru cele în discuţie în cauza de faţă. În acest context, arată că în desfăşurarea procesului ce se află pe rolul instanţei de judecată s-a stabilit achitarea unor cheltuieli de judecată care depăşesc valoarea terenului în discuţie. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece sunt stabilite două modalităţi alternative de despăgubire, respectiv la contravaloarea producţiei estimate a culturilor care pot fi obţinute pe acele terenuri sau la valoarea de circulaţie a terenurilor, astfel că nu se produce o încălcare a prevederilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.237/285/2014, Judecătoria Rădăuţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Ana Grăniceanu, Costică Grăniceanu, Gheorghe Grăniceanu, Ioan Grăniceanu şi Virgil Grăniceanu într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 238/2004. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin stabilirea, în caz de neînţelegere, a unei singure modalităţi de despăgubire a unui imobil (teren) fără să se ţină seama de categoriile distincte de folosinţă a terenurilor din prezent şi de destinaţia viitoare a terenurilor pe care urmează a se efectua operaţiuni petroliere, prevederile criticate încalcă dreptul de proprietate privată, astfel cum este garantat de Constituţie. Ca atare, la stabilirea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între terenul pe care urmează să se efectueze operaţiunile petroliere, teren cu o valoare mult mai mare, şi terenul de acces la astfel de terenuri pe care urmează să se efectueze operaţiunile petroliere, terenuri cu o valoare mult mai mică, astfel cum legiuitorul a făcut distincţie între terenurile pe care urmează să se efectueze operaţiunile petroliere (art. 6 din Legea nr. 238/2004) şi terenurile, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi terenurile necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004]. 8. Judecătoria Rădăuţi, având în vedere prevederile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul de proprietate privată, arată că limitarea exerciţiului dreptului de proprietate prin folosirea de către o autoritate publică a subsolului unei proprietăţi trebuie să fie justificată de un interes general şi trebuie însoţită, obligatoriu, şi de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul produs proprietarului. Obligaţia autorităţii publice de a-l despăgubi pe proprietar se referă la daunele provocate solului, plantaţiilor sau construcţiilor, dar şi la alte daune imputabile, sintagmă care poate include imposibilitatea proprietarului de a realiza construcţii pe terenul afectat, scăderea valorii de circulaţie a terenului sau construcţiilor pe piaţa liberă. 9. Legea nr. 238/2004 prevede unele limitări ale dreptului de proprietate privată, iar pentru asigurarea unei protecţii reale a dreptului de proprietate, a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi, nu în ultimul rând, pentru respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului la viaţă al proprietarilor afectaţi de desfăşurarea unor activităţi economice în urma exploatărilor, legiuitorul a prevăzut în mod special în cuprinsul art. 10 din această lege că despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producţiei estimate a culturilor şi plantaţiilor afectate, precum şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate, stabilite în condiţiile legii, la momentul afectării. Ca atare, textul criticat face trimitere la două modalităţi de despăgubire, fiind acoperit în totalitate un eventual prejudiciu, astfel că dispoziţiile criticate nu încalcă exigenţele constituţionale privind protecţia dreptului de proprietate. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul, având în vedere considerentele de principiu reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul de proprietate privată, arată că nu este posibilă absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate privată, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, precum şi de cele ale art. 136 alin. (5). Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească un cadru juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Or, prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. 12. În ceea ce priveşte solicitarea autorilor excepţiei cu privire la acordarea despăgubirilor în funcţie de categoria de folosinţă a terenurilor din prezent şi de destinaţia viitoare a terenului pe care urmează a se efectua operaţiunile petroliere, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere reglementarea alternativă a modului de calcul al despăgubirilor reglementat de art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, prevederi ce sunt în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (5) din Constituţie, iar art. 53 şi art. 136 nu au incidenţă în prezenta speţă. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, care au următorul cuprins: „(2) Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producţiei estimate a culturilor şi plantaţiilor afectate, precum şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate, stabilite în condiţiile legii, la momentul afectării.“ 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale si ale art. 136 privind proprietatea. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 1 cu privire la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 238/2004, autoritatea competentă în materie, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care reprezintă interesele statului român în domeniul resurselor de petrol, în calitate de concedent, încheie cu una sau mai multe persoane juridice române sau străine un acord petrolier, în scopul acordării concesiunii petroliere, pe o perioadă determinată, prin care concesionarul dobândeşte: a) dreptul şi obligaţia de a efectua, pe risc şi cheltuială proprii, operaţiuni petroliere ce cad sub incidenţa acestei legi, în schimbul unei redevenţe; b) dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operaţiunilor petroliere, în schimbul unei redevenţe [art. 2 pct. 7 a) şi b) din Legea nr. 238/2004]. 18. Operaţiunile petroliere pe care le poate desfăşura concesionarul pot fi efectuate doar în interiorul unui perimetru petrolier stabilit în acest scop de către A.N.R.M. Perimetrul petrolier reprezintă „aria corespunzătoare proiecţiei la suprafaţă a conturului părţii din scoarţa terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de explorare, dezvoltare, exploatare sau înmagazinare, precum şi suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare, înmagazinare şi transport al petrolului, situate în afara acestei arii“ (art. 2 pct. 25 din Legea nr. 238/2004). Pentru derularea acestor operaţiuni petroliere care, în majoritatea lor, se efectuează în subsolul terenurilor petrolifere, este necesară utilizarea suprafeţei corespunzătoare a solului, adică a acestui perimetru petrolier, care constituie, de cele mai multe ori, obiect al dreptului de proprietate privată al unor particulari, fie persoane fizice, fie persoane juridice. 19. Din cauza complexităţii operaţiunilor petroliere (care cuprind, potrivit art. 2 pct. 24 din Legea petrolului nr. 238/2004: explorarea, dezvoltarea, exploatarea şi abandonarea unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul şi tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum şi operarea terminalelor petroliere) şi a efectelor pe care acestea le au asupra terenurilor proprietate privată, putând determina lipsirea totală a proprietarului de folosinţa acestora, aceste operaţiuni se vor desfăşura numai pe terenuri asupra cărora statul român sau titularul acordului petrolier a dobândit un drept de folosinţă, prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 238/2004, şi anume: a) vânzarea-cumpărarea terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul convenit între părţi; b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstrucţia clădirilor pe terenul nou-acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenţiei părţilor; c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părţi; d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii; e) concesionarea terenurilor; f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de acord; g) alte proceduri prevăzute de lege. 20. Curtea constată că, reglementând în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 238/2004 modurile de dobândire de către statul român sau de către titularul de acord petrolier a însuşi dreptului de folosinţă asupra terenurilor în al căror subsol se află zăcăminte petroliere, în vederea explorării sau a exploatării acestora, legiuitorul român a avut în vedere caracterul permanent şi poate uneori perpetuu al intervenţiilor pe care aceste operaţiuni le presupun asupra solului terenului inclus în perimetrele petroliere, precum şi faptul că terenurile astfel afectate nu mai pot sau chiar nu vor mai putea niciodată să fie utilizate potrivit destinaţiei lor iniţiale, din cauza modificărilor structurale pe care le implică aceste activităţi. Tocmai în acest sens, pentru a preveni limitarea legală perpetuă a dreptului de proprietate privată al proprietarului terenului supus operaţiunilor petroliere de o asemenea manieră încât acesta să fie lipsit, în fapt, totalmente, de prerogativa folosinţei acestui teren, Legea petrolului nr. 238/2004 stabileşte, şi acest lucru este de netăgăduit, rezultând fără echivoc din studiul coroborat al art. 3 şi art. 6 din lege, că orice operaţiune petrolieră se desfăşoară numai în cadrul perimetrului afectat de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în acest scop şi numai pe un teren asupra căruia titularul de acord petrolier sau statul român are un drept de folosinţă. 21. Art. 7 din Legea nr. 238/2004 stabileşte cadrul juridic în care se dobândeşte de către titularul de acord petrolier dreptul de acces la perimetrul petrolier, respectiv la terenurile pe care se efectuează operaţiuni petroliere, stipulând, la alin. (1), că „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală“. Din cuprinsul textului reiese cu uşurinţă soluţia adoptată de către legiuitor în privinţa dreptului de acces al titularului de acord petrolier la terenurile cuprinse în perimetrul petrolier, şi anume crearea în favoarea acestuia a unui drept de servitute legală. Această servitute reprezintă o limitare legală a dreptului de proprietate privată al proprietarilor terenurilor afectate, o sarcină reală care serveşte bunei desfăşurări a lucrărilor de utilitate publică privind operaţiunile petroliere de explorare şi de exploatare, aşa cum sunt acestea definite în cuprinsul Legii nr. 238/2004, la art. 2 pct. 14, respectiv pct. 15, operaţiuni efectuate în perimetrele prestabilite în acest sens de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În accepţiunea Legii nr. 238/2004, „exploatare“ semnifică ansamblul de lucrări efectuate la şi de la suprafaţă pentru extragerea petrolului, colectarea, tratarea, transportul, precum şi tranzitul acestuia prin conductele magistrale, în vederea realizării unor scopuri economice prin folosirea şi punerea în valoare a acestuia; iar „explorare“ semnifică ansamblul de studii şi operaţiuni care se realizează pentru cunoaşterea condiţiilor geologice de acumulare a petrolului şi cuprinde identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare. 22. În acest context, Curtea constată că textul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 cuprinde două teze, şi anume: prima teză are în vedere accesul titularului acordului petrolier asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare, respectiv care se limitează strict la terenurile unde se fac exploatări şi explorări; a doua teză se referă la accesul asupra altor terenuri, pe care titularul acordului petrolier le poate folosi pentru alte activităţi pe care activitatea de exploatare şi explorare le implică, fiind evident că pe acestea din urmă nu se fac nici exploatări, nici explorări. Aşadar, pe aceste terenuri, titularii acordurilor petroliere au doar strict o servitute de trecere instituită în considerarea explorării/exploatării bogăţiilor de interes public ale subsolului care fac obiectul acordului. 23. Un exemplu de activităţi pe care le implică operaţiunea de exploatare a zăcămintelor petroliere îl oferă chiar legiuitorul în cuprinsul art. 9 din Legea petrolului nr. 238/2004, în care particularizează exact acest drept de servitute legală specială instituit prin ipoteza a doua a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 238/2004. Astfel, operaţiunea de exploatare, constând, printre altele, şi în transportul petrolului prin conducte subterane sau supraterane, implică verificarea zilnică a perimetrelor de operare a conductelor magistrale, care delimitează culoarul de protecţie şi siguranţă a conductelor, terenurile aferente staţiilor de pompare, comprimare şi depozitare, precum şi instalaţiilor de protecţie, securitate şi comunicaţii aferente, pentru care dreptul de acces al beneficiarului servituţii este permanent. Pentru lucrările de intervenţii în caz de avarii şi de reparaţii programate, dreptul de acces este ocazional, iar accesul presupune anunţarea prealabilă a proprietarilor de terenuri. 24. Prin sintagma „activităţi pe care acestea (operaţiunile de explorare, respectiv de exploatare) le implică“ trebuie înţelese orice activităţi adiacente, auxiliare operaţiunilor de explorare şi de exploatare, cu excepţia însă a chiar acestora din urmă. Astfel, terenurile necesare oricăror activităţi implicate de explorarea, respectiv de exploatarea zăcămintelor de petrol sunt terenurile care nu se află în perimetrul de exploatare sau de explorare, dar de pe care se pot şi trebuie să fie efectuate lucrări care să permită începerea, derularea ori sistarea operaţiunilor de explorare sau de exploatare propriu-zise. Ar fi, în acest sens, lucrări: de montaj al instalaţiilor, echipamentelor, maşinilor, uneltelor necesare explorării sau exploatării, de monitorizare a funcţionării acestora, de demontare a lor, de intervenţii în caz de avarie a oricăror instalaţii sau echipamente etc., lucrări care nu se pot efectua de pe terenul asupra căruia titularul de acord petrolier are un drept de folosinţă, teren aflat în interiorul perimetrului de exploatare sau de explorare. Aceasta, întrucât dreptul de acces conferit de servitutea legală specială instituită prin prima ipoteză a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 nu conferă titularului acestuia şi alte prerogative decât pe aceea a accesului, adică a traversării fondului aservit cu scopul de a ajunge la cel dominant, constituit de perimetrul de explorare sau de exploatare, căci titularul dreptului de servitute trebuie să îşi exercite dreptul în limitele titlului său, adică al temeiului juridic al dobândirii dreptului; or, legea făcând vorbire expressis verbis despre „dreptul de acces“, este cât se poate de clar că aceasta este singura prerogativă a beneficiarului servituţii respective. 25. De aceea, legiuitorul a instituit, prin a doua ipoteză a primului alineat al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, cea de-a doua servitute legală specială, care, înglobând în conţinutul său dreptul de acces pe fondul aservit, nu se rezumă la acesta, ci îl îndrituieşte pe titularul de acord petrolier să desfăşoare şi orice alte activităţi pe care explorarea sau exploatarea le implică, altele decât aceste operaţiuni petroliere propriu-zise, în condiţii de normalitate sau de forţă majoră ori de avarie a oricăror echipamente, instalaţii, unelte etc. 26. La această concluzie conduce şi alin. (4) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, care prevede că „Durata servituţii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate“, ceea ce înseamnă că aceste terenuri nu fac parte din perimetrele petroliere, în care sunt incluse şi perimetrele de explorare şi cele de exploatare, şi care sunt prestabilite de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. 27. Totodată, este de precizat faptul că durata servituţilor legale speciale instituite prin art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 este egală cu aceea a derulării operaţiunilor petroliere. Deşi servituţile legale speciale de interes general sunt instituite, în majoritatea lor, cu titlu gratuit, Legea petrolului nr. 238/2004, în cuprinsul art. 7, 8 şi 9, consacră în favoarea titularului de acord petrolier servituţi cu titlu oneros. Astfel, în alin. (2) şi (3) ale art. 7 din actul normativ criticat se prevede că exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri şi/sau permise. În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul mai sus menţionat, stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii. De asemenea, pentru toate daunele provocate prin exerciţiul oricărora dintre servituţile legale stipulate în cuprinsul legii în discuţie, proprietarii fondurilor aservite sunt îndrituiţi la despăgubiri, în sens general. 28. În ceea ce priveşte dreptul de proprietate privată, Curtea Constituţională a reţinut constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Astfel, potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar în virtutea art. 44 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 29. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri (spre exemplu, Hotărârea din 24 februarie 2008, pronunţată în Cauza Dacia S.R.L. împotriva Moldovei, Hotărârea din 22 februarie 1986, Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, sau Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată ]n Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei), a precizat că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinde trei reguli distincte: prima, stabilită în prima teză din primul alineat, este de natură generală şi enunţă principiul respectării proprietăţii; a doua regulă, cuprinsă în teza a doua a aceluiaşi alineat, se referă la privaţiunea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; regula a treia, consemnată în al doilea alineat, recunoaşte statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Între aceste reguli există o interdependenţă. 30. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 2009 pronunţată în Cauza Vontas şi alţii împotriva Greciei, a considerat că statele au obligaţia pozitivă de a stabili proceduri judiciare, care oferă garanţiile procedurale necesare instanţelor judecătoreşti naţionale să se pronunţe în mod eficient şi corect în cazurile referitoare la chestiuni de proprietate. Aceasta înseamnă, în special, că art. 1 din Primul Protocol implică faptul că orice interferenţă în respectarea bunurilor trebuie să fie însoţită de garanţii procedurale, care oferă persoanei sau entităţii vizate o ocazie adecvată de a prezenta cazul în faţa autorităţilor competente. 31. Totodată, referitor la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 29 iulie 2004, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei, că o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să asigure un just echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi cele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului. 32. Faţă de această împrejurare, din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că legiuitorul a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 238/2004 mijloace de protecţie a dreptului de proprietate privată ca urmare a exercitării dreptului de servitute legală, care se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, precum şi ca urmare a desfăşurării unor operaţiuni petroliere, context în care se vor acorda despăgubiri, avându-se în vedere contravaloarea producţiei estimate a culturilor şi plantaţiilor afectate, precum şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate, stabilite în condiţiile legii, la momentul afectării. Spre exemplu, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii în cazul exproprierii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că aceasta este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, sens în care este Decizia nr. 241 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 iulie 2017. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte situaţiile juridice create prin Legea nr. 238/2004. În acest context, Curtea reţine că, indiferent dacă este vorba de situaţia juridică a terenurilor prevăzute la art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 238/2004, valoarea acestora nu poate fi influenţată de natura bogăţiilor de interes public ale subsolurilor, întrucât acestea sunt oricum obiectul exclusiv al proprietăţii publice, potrivit art. 136 alin. (3) din Constituţie. 33. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile criticate prevăd diferite modalităţi de plată şi de despăgubire, fiind acoperit în totalitate un eventual prejudiciu, astfel că nu sunt încălcate exigenţele constituţionale privind protecţia dreptului de proprietate, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, în raport cu dispoziţiile art. 44 şi art. 136 din Constituţie, precum şi cu ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere şi faptul că nu este posibilă absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se abstracţie de prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate. 34. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză. 35. Distinct de acestea, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au în vedere şi anumite chestiuni ce ţin atât de omisiunea legislativă, dorind alte modalităţi de despăgubire, cât şi de aplicarea şi interpretarea normelor legale la speţa dedusă judecăţii, aspecte ce ţin, pe de o parte, de atribuţia legiuitorului şi, pe de altă parte, de competenţa instanţelor de judecată sau de autorităţile îndrituite în materie, iar nu de contenciosul constituţional. 36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Grăniceanu, Costică Grăniceanu, Gheorghe Grăniceanu, Ioan Grăniceanu şi Virgil Grăniceanu în Dosarul nr. 5.237/285/2014 al Judecătoriei Rădăuţi şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Rădăuţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
