Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Cheptănaru în Dosarul nr. 4.127/269/2016 al Judecătoriei Olteniţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.545D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 305 din Codul de procedură penală, când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este obligatorie începerea urmăririi penale, moment de la care începe să curgă termenul rezonabil al procesului penal şi termenul în care se poate face o contestaţie cu privire la durata procesului penal. Prin urmare, se susţine că nu poate exista o contestaţie cu privire la durata procesului penal în lipsa unui proces penal, iar Codul de procedură penală stabileşte în mod clar care este momentul de la care începe procesul penal, respectiv cel al începerii urmăririi penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.127/269/2016, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Gheorghe Cheptănaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal, formulată de autorul excepţiei, care este cercetat penal, în cadrul unei urmăriri penale in rem, prin urmare, fără ca în privinţa acestuia să fi fost începută urmărirea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textele criticate creează discriminare între persoanele faţă de care a început urmărirea penală, care au dreptul să formuleze contestaţie cu privire la durata procesului penal, şi cele cu privire la care sunt făcute acte de cercetare penală, fără să fi fost începută urmărirea penală, care nu au dreptul de a promova contestaţia reglementată la art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală. În opinia autorului excepţiei, dreptul de a formula contestaţie, conform prevederilor art. 488^1 din Codul de procedură penală, în situaţia prelungirii, dincolo de o durată rezonabilă, a activităţii de cercetare penală, este condiţionat de începerea urmăririi penale, cu consecinţa lipsirii persoanei în cauză de accesul la justiţie şi de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil. Mai mult, se susţine că textele criticate dau posibilitatea organelor judiciare de a prelungi, pentru perioade lungi de timp şi în mod discreţionar, efectuarea actelor de cercetare penală. În fine, se observă că, în cazul începerii urmăririi penale, este nevoie de scurgerea unui termen de un an, pentru ca persoana urmărită să aibă dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal. Se susţine că, pentru toate aceste considerente, textele criticate încalcă accesul la justiţie, a cărui exercitare nu poate fi îngrădită prin nicio lege, conform art. 21 alin. (2) din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. 6. Judecătoria Olteniţa opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală reprezintă, de fapt, o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3). În ceea ce priveşte termenele de un an şi, respectiv, de 6 luni, reglementate în cuprinsul textelor criticate, se arată că acestea apar ca fiind rezonabile în raport cu complexitatea şi dinamica procesului penal. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală reprezintă, în realitate, o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la durata rezonabilă de soluţionare a cauzelor, întrucât dă posibilitatea suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente de a contesta durata urmăririi penale şi de a solicita accelerarea acesteia, atunci când a trecut un an de la începerea ei. Se mai arată că momentul de la care este calculat termenul de un an este cel al începerii urmăririi penale, întrucât numai începând cu acesta se poate vorbi despre existenţa unui proces penal. Se mai susţine că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece persoanele în privinţa cărora sunt efectuate acte de cercetare penală, dar faţă de care nu a început urmărirea penală, se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care au calitatea de suspect sau de inculpat. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că textele criticate prevăd o cale de atac „optimă“, prin raportare la materia în care este reglementată, respectiv dreptul penal, luând în considerare faza procesului penal în care aceasta este invocată şi momentul procesual de la care se poate vorbi despre dreptul la un proces echitabil. Se face, de asemenea, trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, prin care Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Se mai susţine că prevederile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16, întrucât principiul egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, ci obligă la acordarea unui regim juridic egal doar persoanelor care se află în situaţii similare. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. [...](3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare." 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 47 şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ce reglementează dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi, respectiv, întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedura specială reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia privind durata procesului penal, reprezintă o garanţie a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil şi, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie, drept fundamental reglementat, totodată, la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziţie legală ce constituie o aplicare a normei constituţionale anterior menţionate. De asemenea, legiuitorul a prevăzut procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părţilor. În acest sens, a fost reglementat, pentru fiecare etapă a procesului penal, un termen după a cărui împlinire poate fi promovată contestaţia analizată. Astfel, contestaţia reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală poate fi introdusă după trecerea a cel puţin unui an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în etapa procesuală anterior menţionată, sau de la data trimiterii în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă, şi, respectiv, după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile ordinare sau extraordinare de atac. 15. Astfel reglementată, contestaţia privind durata procesului penal presupune, aşa cum rezultă şi din denumirea instituţiei analizate, existenţa unui proces penal început. Şi, cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei reglementate la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror. 16. Aşa fiind, persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte, - nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Prin urmare, în situaţia în care, deşi sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură şi nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea procedurii speciale analizate. 17. Această soluţie juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni, suspiciune de natură să îi prelungească, pentru o perioadă nejustificată de timp, o situaţie juridică incertă. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind participanţi în procesul penal organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali, iar, cu privire la părţi, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acţiunea penală, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 32 enumeră părţile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Totodată, s-a arătat că art. 33 din Codul de procedură penală arată la alin. (1) că subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, iar la alin. (2) stabileşte, cu valoare de principiu, că aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alţi subiecţi procesuali, aceştia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Astfel, Curtea a observat că făptuitorul nu este reglementat în Codul de procedură penală, ca participant la procesul penal, această noţiune fiind utilizată în cuprinsul acestui cod, în lipsa unei definiţii legale, spre exemplu, la art. 44 referitor la competenţa în caz de reunire a cauzelor, art. 48 cu privire la competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului, art. 61 referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 62 privind actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave, art. 146^1 cu privire la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, art. 147 referitor la reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale şi art. 148 cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Având în vedere aspectele anterior menţionate, Curtea a conchis că prin „făptuitor“ se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăţiei persoanelor care săvârşesc fapte de natură penală. Această evoluţie graduală debutează cu existenţa unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune, suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârşit o infracţiune, etapă ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, şi dobândirea calităţii de inculpat, şi se finalizează cu demonstrarea vinovăţiei acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017). 18. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că, într-adevăr, procesul etapizat de formulare şi demonstrare a unei acuzaţii în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanţii la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existenţa acestora şi de a influenţa conţinutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi subiecţi de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existenţa persoanelor în cauză. 19. Această problemă nu poate fi invocată însă în privinţa făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reţinute în dosarele penale şi care nu au calitatea de părţi ale procesului penal. Acest aspect a fost reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, spre exemplu, prin Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 şi 54, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României, a statuat, în privinţa reclamantului, că „deşi a fost audiat în anul 1991 de poliţie, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal şi nimic nu indică faptul că în acest stadiu era el însuşi bănuit de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deşi este adevărat că martorul F.G. l-a menţionat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situaţiei sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie şi nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deşi numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu e mai puţin adevărat faptul că era vorba de o urmărire penală in rem şi că era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. De altfel, reclamantul însuşi a precizat în formularul său de cerere trimis Curţii că a fost citat pentru a fi audiat în anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat şi l-a informat oficial că era bănuit de săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, Curtea apreciază că abia la această dată a început procedura penală în ceea ce îl priveşte.“ Prin aceeaşi hotărâre, instanţa europeană a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita „ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunţată în Cauza Stögmüller împotriva Austriei, paragraful 5)“. 20. De altfel, aceeaşi soluţie juridică rezultă şi din raţiunea reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează, în timp, starea de incertitudine a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală şi care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal şi, respectiv, art. 155 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menţionate, sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluţionării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate. 21. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puţin unei instanţe naţionale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanţii precum egalitatea armelor între acuzare şi apărare, dreptul de a formula apărările necesare şi dreptul de a beneficia de soluţionarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010). Or, persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei le sunt asigurate aceste garanţii procesuale, în forme corespunzătoare etapei procesuale, anterioare urmăririi penale, în care se află. 22. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că persoanele care au calitatea de părţi ale procesului penal, aflate în etapele procesuale la care fac referire prevederile art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv în cursul urmăririi penale, al judecăţii sau în căile ordinare sau extraordinare de atac, sunt în situaţii diferite sub aspectul nevoii de a limita starea de incertitudine ce rezultă din calitatea procesuală şi etapa procesuală în care se regăsesc, prin formularea unei contestaţii privind durata procesului penal. Acest aspect justifică reglementarea de către legiuitor a unor termene diferite după a căror împlinire persoanele în cauză pot promova calea de atac astfel reglementată, fără ca, în acest fel, să fie încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. De altfel, cu privire la acest principiu, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că acest principiu nu interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 23. Totodată, Curtea constată că prevederile art. 47 şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu sunt aplicabile în prezenta cauză, având în vedere faptul că aspectul de drept procesual penal analizat nu aparţine unui domeniu partajat de Uniunea Europeană cu statele membre, prin aplicarea principiului subsidiarităţii, conform art. 51 din aceeaşi Cartă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Cheptănaru în Dosarul nr. 4.127/269/2016 al Judecătoriei Olteniţa şi constată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Olteniţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
