Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) şi ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Cosneanu şi alţii în Dosarul nr. 5.718/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.329D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, se instituie un salariu minim brut pe ţară fără a se preciza cuantumul acestuia. Nu se aduce atingere dreptului fundamental la salariu şi, practic, se vizează o redimensionare a politicii bugetare. În sprijinul celor arătate, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.676 din 8 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.718/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) şi ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Cosneanu şi alţii într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a unui act administrativ privind stabilirea unor drepturi salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, pentru o parte dintre ei, drepturile lor salariale au fost diminuate începând cu data de 1 ianuarie 2018. Această diminuare salarială a avut loc ca urmare a plafonării salariilor de bază şi soldelor de funcţie, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin neaplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege în sensul stabilirii procentului până la care sporurile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cuvenite procurorilor militari şi grefierilor din sistemul parchetelor militare, se încadrează în limita de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, raportată la bugetul total al ordonatorului principal de credite pentru sistemul parchetelor militare, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, şi prin transferul de la angajator la angajat a obligaţiei de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. 6. Autorii excepţiei arată, în esenţă, că dreptul la salariu este un drept fundamental, iar afectarea sa prin dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, întrucât nu a fost nici necesară, nici proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nici nu a fost aplicată în mod nediscriminatoriu. În acest sens, arată că deşi diminuările salariale care vizează anumite persoane sunt prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, din cuprinsul acestui act normativ sau al expunerii de motive nu numai că nu rezultă motivele pentru care se impune doar pentru anumite persoane restrângerea dreptului la salariu, ci rezultă chiar contrariul, şi anume că prin lege se elimină disfuncţionalităţile şi cresc, în cele mai multe cazuri, în mod substanţial salariile de bază ale angajaţilor din sistemul bugetar. 7. Semnificativ în acest sens este art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform căruia, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 8. În plus, spre deosebire de măsura reducerii salariilor cu 25%, care a făcut obiectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, reducerea substanţială a salariilor anumitor angajaţi prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 nu are o durată limitată în timp, ci are un caracter permanent. Conform jurisprudenţei Curţii, restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, însă, în ceea ce priveşte actul normativ criticat, ameninţarea nu poate fi identificată, câtă vreme toate celelalte venituri salariale au crescut, fiind majorate, cele mai multe dintre ele în mod semnificativ, prin legea-cadru de salarizare. 9. Prin urmare, dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă prevederile art. 41 şi 53 din Constituţie. 10. În continuare, autorii excepţiei arată că deşi drepturile lor salariale au fost diminuate pe o perioadă nelimitată, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 şi Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, s-a prevăzut reîntregirea drepturilor salariale. Prin urmare, anumite persoane aparţinând anumitor categorii socioprofesionale, cum este şi cazul personalului din sistemul parchetelor militare, nu au fost supuse aceluiaşi tratament juridic ca toate celelalte persoane aflate în aceeaşi situaţie, ci au fost supuse unei duble discriminări. Astfel, spre deosebire de aproape toţi angajaţii din sistemul bugetar cărora le-au fost mărite veniturile salariale, lor le-au fost scăzute, după care, spre deosebire de cei cărora le-au fost reîntregite veniturile, veniturile lor salariale, inclusiv cele ale personalului din sistemul parchetelor militare, au fost menţinute la acelaşi nivel diminuat. 11. Din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 nu rezultă care sunt motivele măsurii legislative de a reîntregi veniturile salariale doar ale unora dintre persoanele cărora le fuseseră scăzute anterior aceste venituri, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017. 12. Aşa fiind, consideră că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. În plan mai larg, apreciază că diminuarea veniturilor salariale a fost făcută fără respectarea cerinţelor imperative ale art. 53 din Constituţie, cu depăşirea marjei de intervenţie recunoscute statului în domeniul politicii salariale şi cu afectarea statutului constituţional sau legal de care beneficiază. 13. Pentru motive asemănătoare, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la dispoziţiile din capitolul I pct. B şi capitolul II al anexei nr. V, respectiv la dispoziţiile din capitolul I pct. A.I lit. d) şi capitolul II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă prevederile art. 41 şi 53 din Constituţie. În acest sens, arată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018, dar dispoziţiile art. 38 alin. (6^1) din aceeaşi lege, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018, nu sunt aplicabile autorilor excepţiei, acestea vizând doar categoriile de personal prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. b), c), d), d^1) şi d^2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul cărora dispoziţiile privind salarizarea în anul 2018 s-au aplicat începând cu data de 1 martie 2018. 14. În continuare, autorii excepţiei arată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) raportate la dispoziţiile din capitolul I pct. B al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă prevederile art. 124 alin. (3) şi pe cele ale art. 132 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, arată că prin diminuarea drepturilor salariale este afectată independenţa personală de care trebuie să se bucure magistraţii. Invocă mai multe documente internaţionale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale unor organisme europene referitoare la independenţa judecătorilor şi procurorilor, precum: art. 11 din Principiile de bază referitoare la independenţa magistraturii, adoptate prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, Recomandarea nr. 94(12) a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului, Recomandarea nr. (2000)19 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind rolul procurorului în sistemul judiciar penal, Recomandarea nr. (2010)12 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind independenţa, eficienţa şi responsabilităţile judecătorilor, Carta europeană privind statutul judecătorilor, Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor şi altele. 15. Autorii excepţiei amintesc că, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de această lege, dar salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială. Or, dispoziţiile de lege criticate fac parte din legea-cadru de salarizare, care nu este o lege specială. Această lipsă de corelare legislativă nu respectă cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate a normelor juridice, fiind încălcate prevederile art. 6, 13 şi 22 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin urmare, lipsa de corelare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 cu dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie de către art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi lit. B din capitolul I al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, prin stabilirea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a unor indemnizaţii de încadrare mai mici decât cele în plată la data de 31 decembrie 2017. 16. În sfârşit, autorii excepţiei arată că dispoziţiile art. I pct. 42-44, 62 şi 68-70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 care prevăd transferul contribuţiilor obligatorii în sarcina angajatului contracarează majorările salariale acordate prin Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, contravine celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 şi Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, precum şi prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 41, ale art. 47 alin. (1), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (4) şi (6). 17. Curtea de Apel Bucureşti veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în măsura în care se reţine că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie. 18. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din actul de sesizare şi din motivarea autorilor excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) şi ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I pct. 42-44, 62 şi 68-70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018, şi ale articolului unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ Dispoziţiile capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează indemnizaţia de încadrare pentru procurori, respectiv salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor. Capitolul I pct. A.I lit. d) şi capitolul II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează salarizarea funcţiilor publice generale de execuţie din administraţia publică centrală, respectiv salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora. – Art. I pct. 42-44, 62 şi 68-70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017: "Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 42. Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 138 Cotele de contribuţii de asigurări sociale Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele: a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi; b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora." 43. La articolul 139, denumirea marginală, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 139 Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor (1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include: ................................................................................................ (4) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi f) intră în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, indiferent dacă persoanele respective sunt din cadrul aceleiaşi entităţi ori din afara ei, pensionari sau angajaţi cu contract individual de muncă." 44. Articolul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 140 Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora Pentru persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia, pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii de muncă." [...] 62. La articolul 153 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România;" [...] 68. Articolul 155 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 155 Categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, definite potrivit art. 76, realizate din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România. (2) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), care nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 154, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate dacă realizează venituri anuale cumulate cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară din una sau mai multe surse de venituri din următoarele categorii: a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67 şi 67^1; b) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125; c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83; d) venituri din investiţii, definite conform art. 91; e) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103; f) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 116. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi în cazul în care veniturile sunt realizate de persoane fizice aflate în situaţiile prevăzute la art. 60." 69. Articolul 156 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 156 Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi." 70. La articolul 157, denumirea marginală şi partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 157 Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor (1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, o reprezintă câştigul brut care include:"" – Art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017: "Începând cu data de 1 ianuarie 2018, articolul 31 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 31 (1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Termenele de declarare şi de plată a sumelor reprezentând contribuţiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale."" – Art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018: "(1) Prevederile prezentului articol se aplică persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, şi care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol, precum şi persoanelor fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă salariul brut din luna decembrie 2017, prevăzut la alin. (1), cuprinde salariul brut de încadrare şi elementele de natura veniturilor salariale care se acordă, în fiecare lună, conform contractului individual de muncă valabil în luna decembrie 2017, care constituie bază de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.(3) În cazul în care contractul individual de muncă a fost suspendat până la data de 31 decembrie 2017 sau este suspendat la data menţionată anterior, iar angajatul îşi reia activitatea în cursul anului 2018, salariul brut luat în considerare este cel prevăzut la alin. (2).(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică: a) personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; b) în situaţiile în care, potrivit acordului de voinţă al părţilor, în cadrul perioadei prevăzute la art. III alin. (1) nivelul salariului brut lunar este diminuat sub nivelul prevăzut la alin. (1), de la data modificării contractului individual de muncă; c) pentru perioada în care contractul individual de muncă este suspendat potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(5) Prin derogare de la prevederile art. 168 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajaţii prevăzuţi la alin. (1) şi (3) angajatorii/plătitorii, după caz, stabilesc, reţin la sursă şi plătesc contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după următoarea formulă de calcul: CASS_reţinută = venit brut_2018 – CAS_datorată în 2018 – salariu net_decembrie2017 Simbolurile utilizate au următoarele înţelesuri: a) CASS_reţinută = contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută de către angajatori/plătitori din salariul brut în lună, care nu poate fi mai mare decât contribuţia calculată şi datorată conform dispoziţiilor Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare; b) venit brut_2018 = venitul bază de calcul al CASS, realizat în anul 2018; c) CAS_datorată în 2018 = contribuţia de asigurări sociale, calculată şi reţinută de către angajatori/plătitori, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare; d) salariu net_decembrie2017 = salariul net, determinat prin deducerea din salariul brut a contribuţiilor sociale individuale obligatorii, potrivit legii, în luna decembrie 2017, corespunzător salariului brut prevăzut în contractul individual de muncă, aflat în derulare la data de 31 decembrie 2017.(6) În cazul în care, în cursul lunii, contractul individual de muncă este suspendat, a încetat raportul de muncă sau intervine detaşarea angajatului, salariul brut de referinţă prevăzut la alin. (2) se recalculează proporţional cu numărul de zile lucrate în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.(7) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi în cazul în care, pentru angajaţii detaşaţi, drepturile salariale sunt plătite de către entitatea la care au fost detaşaţi pe baza informaţiilor transmise de angajator referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), respectiv majorarea cu cel puţin 20% a salariului brut de referinţă prevăzut la alin. (2).(8) Valoarea reprezentând diferenţa pozitivă dintre contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată şi calculată potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută potrivit alin. (5) se stabileşte de către angajator/plătitor şi se evidenţiază distinct ca sumă dedusă în Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, reglementată potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.(9) Organul fiscal central transmite zilnic, în sistem informatic, unităţilor Trezoreriei Statului un fişier conţinând sumele deduse potrivit alin. (8). Acest fişier cuprinde şi data plăţii reprezentată de scadenţa contribuţiei de asigurări sociale de sănătate declarată. Pe baza acestui fişier se debitează automat un cont distinct de venituri al bugetului de stat codificat cu codul de identificare fiscală al angajatorului/plătitorului şi se creditează contul de venituri al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate codificat cu codul de identificare fiscală al angajatorului/plătitorului. Documentul justificativ pe baza căruia se realizează fişierul îl reprezintă Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.(10) Organul fiscal central transmite zilnic, în sistem informatic, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate informaţii cu privire la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată şi calculată potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, declarată prin Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.(11) Verificarea modului de determinare a diferenţei prevăzute la alin. (8) se realizează de organele fiscale potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unei analize de risc specifice.(12) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi în cazul în care sunt stabilite diferenţe în plus faţă de suma dedusă de angajator/plătitor prin declaraţia prevăzută la alin. (8), fie prin corectarea declaraţiei fiscale de către angajator/plătitor, fie prin emiterea unei decizii de impunere de către organul fiscal competent.(13) În cazul în care sunt stabilite diferenţe în minus faţă de suma dedusă de angajator/plătitor prin declaraţia prevăzută la alin. (8), fie prin corectarea declaraţiei fiscale de către angajator/plătitor, fie prin emiterea unei decizii de impunere de către organul fiscal competent, aceasta se recuperează la bugetul de stat prin debitarea contului de venituri al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate codificat cu codul de identificare fiscală al angajatorului/plătitorului şi creditarea contului bugetului de stat codificat cu codul de identificare fiscală al angajatorului/plătitorului. În acest caz, angajatorul/plătitorul este obligat la plata diferenţei în minus." – Articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018: "Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 6. La articolul 38, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins: "(6^1) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia."" 22. Autorii excepţiei susţin că normele de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la ordonanţele de urgenţă, art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în principal, critica de neconstituţionalitate formulată de autorii excepţiei vizează reducerea cuantumului drepturilor salariale, ceea ce aduce atingere mai multor prevederi constituţionale, aşa cum sunt dreptul la muncă, în componenta sa privind dreptul la remunerarea muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, precum şi condiţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Aceste reduceri au avut loc ca efect al dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin neaplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi prin transferul de la angajator la angajat al obligaţiei de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. 24. Faţă de această critică, instanţa de contencios constituţional reţine că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 519 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 28 octombrie 2020, Decizia nr. 520 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 4 noiembrie 2020, şi altele, pronunţându-se în sensul constituţionalităţii acestora. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 25. Curtea a amintit că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. De asemenea, legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 26. În raport cu cele mai sus arătate, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 27. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a apreciat că măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reţine o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituţiei. 28. În ceea ce priveşte scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017 ca urmare a incidenţei altor acte normative, aşa cum este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, Curtea a amintit că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, ceea ce este de competenţa autorităţii legiuitoare. 29. Curtea a observat însă că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului bugetar, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative ce fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 30. Referitor la critica de neconstituţionalitate pe care autorii excepţiei o formulează în prezenta cauză cu privire la diminuarea drepturilor salariale ca urmare a neaplicării dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că aceasta are în vedere aspecte ce ţin de aplicarea legii, ce revin competenţei exclusive a instanţei de judecată. 31. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate pe care autorii excepţiei le formulează în raport cu prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată (de exemplu, Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1225 din 14 decembrie 2020). De asemenea, Curtea a reţinut că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui (de exemplu, Decizia nr. 134 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iunie 2020). 32. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile capitolului I pct. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (6) din această lege prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) şi ale art. 132, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, precitată, în care a arătat că în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, nicio dispoziţie constituţională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“. Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenţi, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcţiilor constituţionale pe care cele două categorii de magistraţi le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, judecătorii înfăptuiesc justiţia în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De altfel, sesizând aceste diferenţe, Curtea Constituţională a constatat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că dintre cele trei entităţi cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti fac parte din puterea judecătorească. Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. Mai mult, astfel cum s-a arătat, în privinţa tezelor elaborării Constituţiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată şi încălcată voinţa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziţii instituţionale. În consecinţă, interpretarea textului constituţional urmează, în mod firesc, voinţa legiuitorului constituţional expres normativizată sub forma punerii activităţii desfăşurate de procurori sub autoritatea ministrului justiţiei. 33. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate ce vizează pretinsa contrarietate dintre dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005 şi cele ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale lit. B din capitolul I al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea apreciază că se impun aceleaşi considerente vizând compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei, aspecte ce nu revin competenţei Curţii Constituţionale. 34. În sfârşit, analizând critica de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, Curtea constată că, spre deosebire de cele reţinute prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, şi Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, dispoziţiile de lege criticate, care reglementează transferul contribuţiilor de asigurări sociale către persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, constituie o materie distinctă de cea a Legii-cadru nr. 153/2017, care se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din contră, prin deciziile Curţii Constituţionale mai sus amintite s-a constatat neconstituţionalitatea unor reglementări dispuse de Guvern pe calea unor ordonanţe de urgenţă prin care se lipsea de efect voinţa exprimată de Parlament în aceeaşi materie, respectiv în ceea ce priveşte salarizarea personalului din învăţământ. Astfel, considerentele şi concluziile reţinute de Curtea Constituţională prin aceste decizii nu pot fi reţinute, nefiind incidente în cauză. 35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Cosneanu şi alţii în Dosarul nr. 5.718/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) şi ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I pct. 42-44, 62 şi 68-70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi ale articolului unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
