Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu│- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.348 din 11 decembrie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.153 A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi conţine dispoziţii care sunt contrare prevederilor consacrate prin art. 1 alin. (5),art. 16 alin. (1),art. 76 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit argumentelor ce urmează a fi prezentate în continuare. 4. Potrivit art. I pct. 6 din legea supusă controlului de constituţionalitate, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt numiţi prin hotărâre adoptată în şedinţa Senatului, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, dacă întrunesc majoritatea voturilor senatorilor. În opinia autorului sesizării, art. I pct. 6 din legea criticată contravine prevederilor art. 76 din Constituţie, care prevede că legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, în timp ce art. 76 alin. (2) prevede că legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, din fiecare Cameră. 5. Numirea de către Parlament a conducerii Consiliului de monitorizare se materializează într-o hotărâre a Senatului. În conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, pentru a fi adoptat, un asemenea act ar trebui să întrunească votul majorităţii deputaţilor, respectiv al senatorilor prezenţi, şi nu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. În acest sens se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a statuat că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel (Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007). Or, cu privire la numirea conducerii Consiliului de monitorizare, Constituţia nu prevede expres o majoritate necesară adoptării hotărârii parlamentare în cauză. Prin urmare, dispoziţiile art. I pct. 6 din legea supusă controlului de constituţionalitate contravin, în opinia autorului sesizării, prevederilor art. 76 din Constituţie. Procedând în acest mod, Parlamentul a adoptat o lege cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, în ceea ce priveşte obligativitatea respectării deciziilor Curţii Constituţionale. 6. Se mai arată că, prin art. I pct. 6 din legea dedusă controlului instanţei constituţionale, se modifică art. 5 alin. (2) Legii nr. 8/2016, în sensul că, în termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Consiliului de monitorizare, se pot depune, la comisia de specialitate, în scris, obiecţiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse. În opinia autorului sesizării, aceste prevederi sunt lipsite de precizie şi claritate în ceea ce priveşte persoanele care pot depune aceste obiecţiuni, întrucât nu reiese dacă textul se referă doar la persoanele direct interesate, la acele organizaţii care au dreptul să nominalizeze propuneri pentru respectivele funcţii sau la orice persoane. Totodată, sintagma „obiecţiuni argumentate“ este lipsită de claritate, nefiind precis reglementate forma şi natura juridică ale acestor contestaţii. Având în vedere aceste aspecte, textul menţionat contravine cerinţelor de claritate şi previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. 7. Dispoziţiile alin. (2^2) şi alin. (2^3) ale art. 5 din Legea nr. 8/2016, introduse prin legea criticată la art. I pct. 7, stabilesc că avizul întocmit de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, în urma audierii candidaţilor, şi prezentat în şedinţa plenului Senatului, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Din analiza coroborată a acestor dispoziţii cu cele ale art. 5 alin. (1), rezultă că procedura de numire a preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare trebuie să parcurgă două etape distincte şi anume, prima etapă, care constă în adoptarea avizului Comisiei de specialitate, prezentat în şedinţa plenului Senatului, cu privire la audierea candidaţilor, de către senatorii prezenţi, respectiv a doua etapă, cea a numirii efective, prin hotărâre adoptată în şedinţa Senatului, cu votul majorităţii senatorilor. Aşadar, nu rezultă cu claritate dacă în cazul stabilit la alin. (2^3), Senatul adoptă o hotărâre sau un aviz, iar în situaţia în care caracterul actului adoptat de senatori este cel al unei hotărâri, care este raţiunea existenţei a două hotărâri adoptate distinct, dar cu majorităţi diferite, una simplă, iar cealaltă absolută, care să privească, în fapt, acelaşi scop, respectiv numirea conducerii Consiliului de monitorizare. Prin urmare, textele menţionate prezintă neclarităţi şi, în consecinţă, contravin cerinţelor de claritate şi previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. 8. Art. I pct. 8 din legea criticată modifică art. 5 alin. (6) din Legea nr. 8/2016, în sensul introducerii posibilităţii reînnoirii mandatului preşedintelui şi al vicepreşedintelui, o singură dată, la cerere, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului. Textul este neclar, întrucât nu precizează cine poate face această cerere de reînnoire, ceea ce poate da naştere unor diverse interpretări, fie că această cerere poate fi făcută numai de către persoanele care au ocupat mandatele respective, înlăturând dreptul organizaţiilor guvernamentale de a face propuneri nominale, aşa cum prevede art. 5 alin. (1), fie că cererea de reînnoire poate fi făcută doar de organizaţiile neguvernamentale care au făcut propunerea iniţială, şi care a avut drept rezultat numirea în funcţie, potrivit legii. Nu reiese dacă procedura stabilită prin art. 5 alin. (1), (2), (2^2) şi (2^3) se aplică, în mod corespunzător, şi în ipoteza reînnoirii mandatelor mai sus amintite, prevăzută prin modificarea art. 5 alin. (6). Aşadar, textul este lipsit de claritate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 9. La art. I pct. 10 din legea supusă controlului de constituţionalitate se prevede modificarea art. 6 din Legea nr. 8/2016, stabilindu-se la alin. (2) că preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de monitorizare, care au un mandat complet, pot opta pentru ocuparea unei funcţii în structurile Consiliului de monitorizare, fără concurs, cu avizul preşedintelui. Se instituie astfel un privilegiu pentru foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului de monitorizare, la ocuparea unui post în cadrul instituţiei, în detrimentul altor persoane, care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. Textul prezintă neclarităţi, întrucât acesta nu precizează dacă aceste funcţii sunt vacante, în condiţiile în care la art. 8 din lege se prevede că numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 47 (funcţionari publici şi personal contractual), asimilaţi funcţionarilor publici parlamentari, potrivit organigramei aprobate prin ordin al preşedintelui. În cazul dispoziţiilor avute în vedere de legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu rezultă de ce calitatea de preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare, care încetează, în condiţiile legii, la termen, poate constitui o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a reglementa o procedură de ocupare a unui post, vacant sau nu, derogatorie de la regimul stabilit pentru ocuparea funcţiilor publice respective. Aşadar, o astfel de dispoziţie derogatorie de la regimul general al angajării încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie. 10. De asemenea, legea nu distinge dacă persoana în cauză, fostul preşedinte sau vicepreşedinte, va putea opta pentru ocuparea unui post de funcţionar public sau personal contractual. Conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, reiese faptul că textul de lege se aplică în ambele cazuri, respectiv instituirea posibilităţii pentru persoanele în cauză de a ocupa un post, indiferent de categoria de personal din care acesta face parte, în cadrul Consiliului de monitorizare. În situaţia în care legiuitorul a avut ca intenţie instituirea unor derogări de la legea-cadru aplicabilă personalului contractual din această instituţie sau de la regimul general stabilit de lege pentru ocuparea unei funcţii publice, atunci acesta ar fi trebuit să le prevadă în mod expres în textul legii. În lipsa unor atare prevederi, legea este neclară, lipsită de previzibilitate şi susceptibilă de interpretări, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la claritatea, previzibilitatea şi accesibilitatea legii. 11. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 8/2016, potrivit cărora funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare este asimilată ca rang cu cea de secretar de stat, iar cea de vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare cu cea de subsecretar de stat, beneficiind de aceleaşi drepturi cu aceştia, acordarea acestei posibilităţi pentru preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de monitorizare, de a opta pentru ocuparea fără concurs a unei funcţii în structurile Consiliului de monitorizare, constituie un privilegiu nejustificat faţă de ceilalţi demnitari de acelaşi rang. În cadrul aceleiaşi categorii de demnitari, legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora de a beneficia de anumite drepturi, decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, instituind un privilegiu nejustificat, pe baza unor criterii rezonabile şi obiective. 12. Prin art. I pct. 11 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, se completează condiţiile care determină încetarea mandatului de preşedinte şi de vicepreşedinte în cadrul Consiliului de monitorizare. Printre altele, la art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/2016 se prevede drept cauză de încetare a acestor mandate propunerea motivată a celor care i-au avizat pentru a fi numiţi, cu respectarea procedurii de la art. 5 alin. (2). Având în vedere această procedură la care face trimitere, legea este lipsită de claritate, întrucât nu reiese fără echivoc în ce constă motivarea unei asemenea propuneri şi dacă aceasta are la bază sugestiile organizaţiilor guvernamentale care au făcut iniţial propunerea de numire sau recomandările comisiei de specialitate din cadrul Senatului, care a avizat propunerile de numire. Aşadar, textul este lipsit de claritate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 13. La art. I pct. 14 din legea criticată, art. 9 alin. (2^2) din Legea nr. 8/2016 prevede că personalului Consiliului de monitorizare i se poate acorda un spor de 15% (pentru condiţii deosebit de periculoase pentru personalul care efectuează vizitele de monitorizare). Aceste dispoziţii intră în contradicţie cu alte reglementări în vigoare, care privesc salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate. Aşadar, modificările avute în vedere de legea dedusă controlului instanţei constituţionale sunt incomplete şi insuficiente, întrucât acestea ar fi trebuit să se raporteze la regulile stabilite prin legea-cadru în materie (Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice). Din această perspectivă, textul de lege afectează cerinţele privind calitatea legii, stabilite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. 14. În legătură cu structura şi conţinutul legii deduse controlului de constituţionalitate, se poate observa că, din cele 17 articole care formează structura Legii nr. 8/2016 în forma în vigoare, 13 articole ale acesteia au fost modificate sau completate prin legea supusă controlului instanţei constituţionale. Aşadar, legea criticată priveşte modificarea şi completarea în cea mai mare parte a Legii nr. 8/2016, aceasta cuprinzând 2 articole romane, din care art. I conţine nu mai puţin de 20 de puncte. Având în vedere dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la condiţiile de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative, rezultă că Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ar fi trebuit să fie înlocuită cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogată. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate contravin normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, prin urmare, nesocotesc principiul de calitate a legii statuat prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). 15. În considerarea argumentelor expuse, se solicită Curţii să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este neconstituţională. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 17. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2/292 din 15 ianuarie 2019, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 18. Cât priveşte critica art. I pct. 6 din lege, în raport cu art. 76 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că nu poate fi reţinută, întrucât aceste prevederi „nu pot fi interpretate separat de Constituţie şi de Regulamentul Senatului, ci într-o strânsă dependenţă cu acestea“. Se apreciază că „dispoziţiile contestate îndeplinesc cerinţele de claritate, având o redactare univocă, nefiind susceptibile de o interpretarea abuzivă sau arbitrară“. 19. Referitor la criticile celorlalte texte din lege, menţionate în sesizare, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, se opinează că nu pot fi acceptate, „întrucât limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestora lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii“. „Conceptele şi noţiunile utilizate sunt în concordanţă cu actul normativ de bază, respectiv Legea nr. 8/2016, în care se integrează organic“, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 20. Astfel, cât priveşte art. I pct. 6 din lege, care modifică art. 5 alin. (2) din Legea nr. 8/2016, se susţine că acesta „statuează, fără echivoc, condiţiile, termenul, precum şi modalitatea în care pot fi contestate candidaturile (...) îndeplinind cerinţele de claritate şi previzibilitate impuse de respectarea principiului constituţional al legalităţii“. Se apreciază că „invocarea unei eventuale neclarităţi nu poate intra în sfera exercitării controlului de neconstituţionalitate, ci mai degrabă ţine de stricta interpretare şi aplicare a legii“. 21. Se mai arată că prevederile alin. (2^2) şi (2^3) ale art. 5 din Legea nr. 8/2016, introduse prin pct. 7 al art. I din legea criticată, „reglementează sistematic procedura de numire în funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare, cu parcurgerea a două etape distincte (...): adoptarea avizului Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi din Senat ca urmare a audierii candidaţilor, succedată de numirea efectivă prin hotărâre a Senatului“. Norma este „edictată clar, precis şi lipsit de echivoc“. Potrivit punctului de vedere transmis, susţinerile autorului sesizării „contravin flagrant rolului de unică autoritate legiuitoare conferit Parlamentului prin art. 61 alin. (1) dinLegea fundamentală“. 22. Pentru considerente similare se arată că este neîntemeiată şi critica art. 5 alin. (6), în redactarea dată de pct. 8 al art. I din legea dedusă controlului de constituţionalitate, fiind fără echivoc că procedura reglementată de dispoziţiile la care acest text trimite este aplicabilă în mod corespunzător. 23. Argumentele prezentate la punctele anterioare sunt aplicabile, prin analogie, şi în privinţa criticilor art. I pct. 11 cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e) din lege. Cu referire la acestea se apreciază că „sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege se solicită, în fapt, interpretarea acestora, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale“. 24. Se arată că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin art. I pct. 10 din lege, a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, s-a instituit posibilitatea ca preşedintele, respectiv vicepreşedintele, care au un mandat complet, să ocupe o funcţie în structurile Consiliului tocmai din necesitatea valorificării experienţei acumulate şi a înaltului grad de calificare dobândit în exercitarea de facto a funcţiilor de conducere respective. 25. Referitor la art. I pct.14 din lege, se învederează că „acordarea dreptului la sporul privind condiţiile periculoase sau vătămătoare este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“. În considerarea faptului că prin acest act normativ se reglementează expres condiţiile de acordare, mărimea sporului, categoriile de personal beneficiare şi având în vedere că norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborarea cu alte dispoziţii normative, care ţin de aceeaşi instituţie juridică sau de aceeaşi ramură de drept, se apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi suficiente, subscriindu-se cadrului normativ general instituit de legiuitor. 26. Cât priveşte susţinerea vizând încălcarea prin legea criticată a art. 61 alin. (1) din Constituţie, se arată că nu poate fi primită, întrucât textele nou-introduse, precum şi modificările aduse normelor legale se circumstanţiază dispoziţiilor actului normativ supus intervenţiei normative, fără să afecteze caracterul unitar şi concepţia generală a reglementării de bază. 27. Se conchide în sensul că „Parlamentul, în calitate de unică putere legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei României, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ“, iar „susţinerile autorului sesizării de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate“, motiv pentru care se propune respingerea acesteia. 28. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1,10,15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 30. Astfel, autorul sesizării este Preşedintele României, titular al dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, delimitată de textele mai sus menţionate, acesta vizând Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Parlament, dar nepromulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 12 noiembrie 2018 de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 19 noiembrie 2018 şi, respectiv, 20 noiembrie 2018 a fost depusă la Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, la Secretarul General al Senatului, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 24 noiembrie 2018 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 11 decembrie 2018, aşadar în cadrul termenului stabilit conform distincţiilor realizate de Curtea Constituţională în acest sens (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018). 31. Cât priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Din examinarea criticilor formulate, se constată că acestea vizează, în mod punctual, o serie de dispoziţii cuprinse în lege, respectiv art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (2^2) şi (2^3)], art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)], art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 alin. (2)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)] şi art. I pct. 14 [cu referire la art. 9 alin. (2^2)], precum şi legea în ansamblul său. 32. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 16 alin. (1), potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, art. 76 referitor la adoptarea legilor şi a hotărârilor şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României. 33. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea se referă, pe de o parte, la modificarea unora dintre prevederile Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi cuprinse în Titlul II - Consiliul de monitorizare, Capitolul II - Organizarea şi funcţionarea Consiliului de monitorizare (art. 5, art. 6, art. 7 şi art. 9) iar, pe de altă parte, la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în ansamblul său. Curtea va analiza, în continuare, aceste critici, grupate în funcţie de obiectul/temeiul lor comun. 34. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea, prin art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (1)] din lege, a prevederilor art. 76 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie: 35. Curtea reţine, mai întâi, că art. 5 din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi reglementează, în esenţă, procedura de numire/reînnoire a mandatului, precum şi statutul preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare, autoritate de stat autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar. 36. Art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (1)] din lege, referindu-se la numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare, stabileşte că aceasta se face „prin hotărâre adoptată în şedinţa Senatului, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, la propunerea organizaţiilor neguvernamentale care au în statut ca obiect de activitate promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi“. Se configurează astfel o procedură care implică: o propunere (a organizaţiilor neguvernamentale care au în statut ca obiect de activitate promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi), un aviz (al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului) şi o hotărâre (a Senatului), procedură detaliată în următoarele alineate ale art. 5 din Legea nr. 8/2016, astfel cum a fost modificat prin legea criticată. 37. Referindu-se la hotărârea Senatului, alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 8/2016, astfel cum a fost modificat, stabileşte în mod expres că se adoptă cu „majoritatea voturilor senatorilor“. Această din urmă teza a alin. (1) al art. 5 este criticată în raport cu art. 76 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, referitoare la adoptarea legilor şi hotărârilor şi, respectiv, la caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale. 38. Curtea constată că aceste critici sunt întemeiate întrucât, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art. 76 alin. (1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţi absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc: suspendarea Preşedintelui României [art. 95 alin. (1)], acordarea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3)], adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului [art. 113 alin. (1)] sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului [art. 114 alin. (2)]. De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziţii constituţionale rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră (a se vedea în acest sens Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, şi Decizia nr. 452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2018). 39. Astfel fiind, prevederile art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care stabilesc regula majorităţii absolute în privinţa hotărârii Senatului de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de monitorizare, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă prevederile art. 76 din Constituţie. 40. Referitor la susţinerile privind încălcarea, prin art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (2)], art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (2^2) şi (2^3) ] şi art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)] din lege, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie: 41. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (2)]: "ART. I (…) 6. La articolul 5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (…) (2) Propunerile nominale pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte se înaintează Biroului Permanent al Senatului, cu 30 de zile înainte de data la care mandatele vor deveni vacante. Biroul Permanent al Senatului publică pe pagina de internet candidaturile depuse şi înaintează propunerile Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă publică. În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor, se pot depune, la comisia de specialitate, în scris, obiecţiuni argumentate privind candidaturile depuse." – Art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (2^2) şi (2^3)]: "ART. I (…) 7. La articolul 5, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins: (…) (2^2) În urma audierii candidaţilor, Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi întocmeşte un aviz, pe care îl prezintă în şedinţa plenului Senatului, până la data la care expiră mandatele. (2^3) Avizul se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi." – Art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)]: "ART. I (…) 8. La articolul 5, alineatele (3), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (...) (6) mandatul preşedintelui şi al vicepreşedintelui este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată, la cerere, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului." 42. Examinând textele de lege citate, se observă că, deşi menite să detalieze procedura de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Consiliului de monitorizare, acestea determină, prin modul imprecis de redactare, un regim juridic confuz în privinţa acestei proceduri. 43. Astfel, dacă alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 8/2016, aşa cum a fost modificat, configurează o procedură care implică, în esenţă, o propunere, un aviz şi o hotărâre, fiind foarte clar care sunt titularii/emitenţii acestora, alin. (2^3) al art. 5, nou-introdus, se referă la încă o hotărâre în cadrul aceleiaşi proceduri, adoptată cu o altă majoritate, cea a „senatorilor prezenţi“. Tot astfel, dacă alin. (1) al art. 5 se referă la obligativitatea existenţei unui aviz al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Comitetului de monitorizare, alin. (2^2) şi (2^3) ale art. 5, nou-introduse, stabilesc că acest aviz se prezintă în şedinţa plenului Senatului, „avizul“ fiind cel care se adoptă „cu votul majorităţii senatorilor prezenţi“. Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, astfel cum a fost modificat, avizul aparţine Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, iar actul adoptat de Senat este o hotărâre, iar nu un aviz. Chiar dacă, aşa cum rezultă din punctul de vedere transmis de preşedintele Camerei Deputaţilor, intenţia legiuitorului a fost aceea de a configura o procedură care să cuprindă două etape distincte, exprimarea lipsită de rigoare a prevederilor art. 5 alin. (2^2) şi (2^3) nou-introduse, precum şi diferenţa în privinţa majorităţilor reglementate în cadrul aceluiaşi articol de lege, cu privire la aceeaşi procedură de numire în funcţii, sunt de natură să creeze interpretări diferite ale dispoziţiilor legale respective. În acest sens este, de altfel, şi critica formulată, autorul sesizării arătând că nu se înţelege dacă este vorba de una sau de două hotărâri ale Senatului şi care ar fi, în eventualitatea existenţei a două hotărâri, raţiunea lor şi, respectiv, a reglementării unor majorităţi diferite de adoptare. 44. Aceeaşi lipsă de claritate existentă în privinţa reglementării etapelor procedurale corespunzătoare avizului şi hotărârii/hotărârilor caracterizează şi procedura de formulare de obiecţiuni cu privire la candidaturile depuse, nou-introdusă prin art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (2)] din lege. Nu este clar cine are calitatea de a formula aceste obiecţiuni, respectiv dacă numai titularii dreptului de a formula propuneri sau şi alte categorii de subiecţi de drept, şi nici la ce se referă termenul „argumentate“. 45. Susceptibilă de interpretări, din cauza lipsei de precizie, este şi exprimarea utilizată în reglementarea modului de reînnoire a mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare. Potrivit art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)] din lege, reînnoirea se face „o singură dată, la cerere“, fără a se preciza cine are vocaţia de a formula această cerere şi care este procedura de urmat în această situaţie, respectiv dacă procedura parcursă pentru numire (neclară oricum, prin prisma considerentelor enunţate) este aplicabilă în mod corespunzător. 46. Astfel fiind, Curtea constată că modificările operate în privinţa art. 5 din Legea nr. 8/2016, mai sus analizate, conturează un regim juridic confuz în privinţa procedurii de numire/reînnoire a mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Curtea Constituţională a statuat într-o jurisprudenţă constantă că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011; Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). 47. În cauză, exprimarea ambiguă, precum şi lipsa de corelare a alineatelor aceluiaşi articol, în configurarea aceleiaşi unice proceduri, determină o evidentă lipsă de precizie a reglementării, cu consecinţe directe asupra modului de organizare şi funcţionare a unei autorităţi administrative autonome, căreia îi sunt încredinţate importante atribuţii necesare pentru realizarea scopului său, de promovare, protecţie şi monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Comitetului de monitorizare trebuie reglementată în termeni exacţi, care să permită o interpretare univocă de către destinatarii normei, cu consecinţa unei proceduri clare şi transparente, menite să garanteze accesul în aceste funcţii a persoanelor cu o calificare corespunzătoare, activitatea Consiliului de monitorizare fiind circumscrisă asigurării standardelor de protecţie a drepturilor fundamentale incidente în materia reglementată de Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. 48. Pentru toate aceste motive, prevederile art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (2)], art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (2^2) şi (2^3)] şi art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt neconstituţionale. 49. Referitor la susţinerile privind încălcarea, prin art. I pct.10 [cu referire la art. 6 alin. (2)] din lege, a art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie: 50. În opinia autorului sesizării, art. 6 alin. (2) din lege, în noua redactare, potrivit căruia „Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de monitorizare care au un mandat complet pot opta pentru ocuparea unei funcţii în structurile Consiliului de monitorizare, fără concurs, cu avizul preşedintelui“, este neclar şi instituie un privilegiu pentru foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului de monitorizare la ocuparea unui post în cadrul instituţiei, în detrimentul altor persoane care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. 51. Curtea constată că şi aceste critici sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, aşa cum a fost modificat, „numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 47, funcţionari publici şi personal contractual, asimilaţi funcţionarilor publici parlamentari, potrivit organigramei aprobate prin ordin al preşedintelui. (…)“. Aceste posturi se ocupă prin concurs, sens în care alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante se va realiza în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Legea nu stabileşte, aşadar, nici care sunt aceste funcţii, nici condiţiile cerute pentru ocuparea lor prin concurs, pentru a se putea aprecia în ce măsură derogarea instituită în privinţa foştilor preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului de monitorizare are o justificare obiectivă şi rezonabilă. În orice caz, asimilarea cu funcţionarii publici parlamentari determină configurarea unui regim juridic specific, inclusiv în privinţa condiţiilor de selectare şi numire, necesar a fi respectat indiferent de persoana care ocupă aceste funcţii, în considerarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, „fără privilegii şi fără discriminări“. 52. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). În cauză, legiuitorul nu a precizat nici funcţiile, nici condiţiile pentru ocuparea funcţiilor, nici temeiul pentru care realizarea unui mandat complet de patru ani în funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte îi califică ab initio pe foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului de monitorizare să ocupe fără concurs orice funcţie în cadrul Consiliului, indiferent de condiţiile legale necesare ocupării funcţiei. În această redactare, reglementarea apare ca fiind de natură să ofere foştilor preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului de monitorizare un avantaj nejustificat în raport cu alte persoane care, îndeplinind condiţiile legale, trebuie să promoveze un concurs în acest scop. 53. Astfel fiind, dispoziţiile art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 alin. (2)] din lege încalcă atât prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), prin prisma lipsei de claritate, cât şi pe cele ale art. 16, prin prisma privilegiului care apare instituit în actuala redactare a textelor criticate. 54. Referitor la susţinerile privind încălcarea, prin art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)] din lege, a art. 1 alin. (5) din Constituţie: 55. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedintelui încetează în următoarele cazuri: (…) e) la propunerea motivată a celor care i-au avizat pentru a fi numiţi, cu respectarea procedurii de la art. 5 alin. (2)“. 56. Întrucât dispoziţiile citate trimit la art. 5 alin. (2) din lege, constatate ca fiind neconstituţionale, considerentele acolo reţinute sunt valabile, mutatis mutandis, şi în privinţa art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)], nefiind clar cine poate formula obiecţiuni, deopotrivă în procedura depunerii candidaturilor, cât şi a încetării mandatelor. De altfel art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)] este în sine confuz redactat, câtă vreme se referă la cei „care i-au avizat pentru a fi numiţi“, în condiţiile în care singurul aviz reglementat în procedura de numire este al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului. 57. Ca urmare, Curtea constată că sunt întemeiate criticile autorului sesizării, art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)] fiind contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 58. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea, prin art. I pct. 14 [cu referire la art. 9 alin. (22)] din lege, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie: 59. În motivarea sesizării se susţine, în esenţă, că acest text de lege, potrivit căruia „personalului Consiliului de monitorizare i se poate acorda un spor de 15% pentru condiţii deosebit de periculoase pentru personalul care efectuează vizitele de monitorizare“, intră în contradicţie cu alte reglementări în vigoare care privesc salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Această critică nu este însă motivată, întrucât se limitează la o exprimare generală (contradicţia cu „alte reglementări în vigoare“), fără a se preciza, în mod punctual, care este deficienţa textului, de natură a determina incidenţa art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării, în sensul de a proceda la o examinare a legislaţiei aplicabilă în materie şi a identifica eventuale necorelări care să prezinte relevanţă din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie. Acestea trebuiau evidenţiate punctual în cuprinsul sesizării, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, pentru a se putea verifica relevanţa lor constituţională. 60. Referitor la susţinerile potrivit cărora legea, în ansamblul său, încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie: 61. În motivarea acestei critici se invocă art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la condiţiile de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative, potrivit căruia „Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat“, apreciindu-se că, prin nesocotirea acestui text, se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 62. Cu privire la această critică, Curtea observă, mai întâi, că este raportată la o normă legală infraconstituţională, cuprinsă în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Este adevărat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a făcut adesea referire la normele de tehnică legislativă, atunci când a analizat conformarea cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, care reglementează principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Aşa cum Curtea Constituţională a statuat expres, „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie.“ (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016). Aşadar, regulile stabilite prin normele de tehnică legislativă se constituie/devin criterii, prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie, adică în măsura în care au relevanţă constituţională sau le este demonstrată relevanţa constituţională. Curtea Constituţională nu efectuează un control de constituţionalitate în raport cu Legea 24/2000, ci în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Or, în cauză, nu este demonstrată relevanţa constituţională, ci se afirmă doar o încălcare a unui text din Legea nr. 24/2000, bazată pe o apreciere cantitativă a modificărilor pe care legea criticată le prevede. Astfel fiind, nu pot fi reţinute criticile formulate, problema pe care o ridică fiind una de legalitate, de competenţa Consiliului Legislativ, iar nu a Curţii Constituţionale. De altfel, Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil cu observaţii propunerii legislative, iar observaţiile nu vizează şi acest aspect. 63. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 alin. (2)] şi cu unanimitate de voturi în privinţa celorlalte texte legale, precum şi a legii, în ansamblul său, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că art. I pct. 6 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (2^2) şi (2^3) ], art. I pct. 8 [cu referire la art. 5 alin. (6)], art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 alin. (2)] şi art. I pct. 11 [cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt neconstituţionale. II. Respinge obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că art. I pct. 14 [cu referire la art. 9 alin. (2^2)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
