Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 64 din 2 octombrie 2023 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, conform art. 142 din Codul de procedură penală, respectiv procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 64 din 2 octombrie 2023 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, conform art. 142 din Codul de procedură penală, respectiv procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1047 din 20 noiembrie 2023
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.796/1/2023

┌─────────────────┬────────────────────┐
│                 │- preşedintele      │
│                 │Secţiei penale a    │
│Eleni-Cristina   │Înaltei Curţi de    │
│Marcu            │Casaţie şi Justiţie │
│                 │- preşedintele      │
│                 │completului         │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Constantin Epure │- judecător la      │
│                 │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Maricela Cobzariu│- judecător la      │
│                 │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Dan-Andrei Enescu│- judecător la      │
│                 │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Lia Savonea      │- judecător la      │
│                 │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Oana Burnel      │- judecător la      │
│                 │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Valentin-Gheorghe│- judecător la      │
│Chitidean        │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Simona Elena     │- judecător la      │
│Cîrnaru          │Secţia penală       │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Ilie-Iulian      │- judecător la      │
│Dragomir         │Secţia penală       │
└─────────────────┴────────────────────┘


    1. Pe rol se află Dosarul nr. 1.796/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?“, respectiv
    Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii."

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023.
    3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.
    4. Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite.
    5. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Lia Savonea, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    6. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.
    7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.796/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    8. De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    9. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    10. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.796/1/2023.
    11. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    12. Cu privire la prima întrebare, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a apreciat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar sesizarea nu priveşte interpretarea acestui text de lege, ci aplicarea lui, în concret, la circumstanţele cauzei, operaţiune ce este exclusiv în competenţa instanţei de judecată.
    13. Răspunsul la prima întrebare presupune stabilirea şi analizarea în concret de către completul sesizat să pronunţe hotărârea prealabilă a activităţilor efectiv realizate în cadrul punerii la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.
    14. În acelaşi sens a argumentat şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 439 din 6 octombrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022), respectiv că analiza modalităţii de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi stabilirea incidenţei nulităţii absolute în acest caz sunt chestiuni ce intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei judecătoreşti, după caz, în condiţiile legii.
    15. Doamna procuror a mai susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept neprezentând gradul de dificultate necesar care să impună intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    16. Astfel, în esenţă, prima întrebare urmăreşte definirea sintagmei „punere în executare“ a mandatului de supraveghere, din conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă semnificaţia acestei sintagme nu comportă o dificultate veritabilă, în contextul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în această materie, făcând trimitere la Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), în care Curtea Constituţională reţine că „activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/ procedurale“.
    17. În acest context, reiese cu claritate din interpretarea realizată de Curtea Constituţională faptul că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, presupune întocmirea de acte procesuale/procedurale care sunt în competenţa exclusivă a organelor de urmărire penală şi sunt supuse rigorii dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedură penală.
    18. De asemenea, activitatea de punere în executare este distinctă de activitatea de sprijin/suport/concurs tehnic ce nu face obiectul de reglementare al dispoziţiilor legale menţionate.
    19. Astfel, instanţa de trimitere, atunci când analizează dacă în cauza penală cu care a fost sesizată mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către alte organe decât organele de urmărire penală, trebuie să verifice dacă au fost întocmite de către alte organe decât organele de urmărire penală acte procesuale sau procedurale care fundamentează probatoriul obţinut.
    20. Accesul nemijlocit şi independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, dispoziţii în vigoare şi în prezent.
    21. În aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, structurile specializate ale organelor de urmărire penală sunt conectate direct la sistemele tehnice din cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, utilizează aplicaţiile informatice de interceptare specifice, realizează managementul ţintelor, al mandatelor de supraveghere tehnică şi al utilizatorilor conectaţi la sistem, direcţionează semnalul interceptat şi/sau recepţionat către/de către structuri stabilite de Ministerul Public, exportă produsul interceptării prin intermediul aplicaţiilor informatice specifice, exploatează traficul interceptat exclusiv din locaţiile proprii şi prin intermediul personalului specializat desemnat la nivelul fiecărei autorităţi judiciare.
    22. Astfel, organele de urmărire îşi marchează în sistemul centralizat criteriile de interceptare proprii, accesează în mod exclusiv conţinutul interceptărilor efectuate şi pot să îşi exporte pe serverele proprii traficul interceptat.
    23. Activitatea angajaţilor Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor constă doar în menţinerea în parametrii optimi de funcţionare a echipamentelor şi sistemelor aferente funcţiei de interceptare.
    24. Aplicând aspectele statuate de Curtea Constituţională, în absenţa actelor procesuale/procedurale care atestă participarea angajaţilor Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor la procedeul probatoriu şi obţinerea probelor specifice, activitatea acestora, constând exclusiv în asigurarea accesului nemijlocit şi direct al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare, nu poate constitui o punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    25. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, doamna procuror a susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei veritabile probleme de drept din perspectiva necesităţii ca interpretarea să privească o dispoziţie legală in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei.
    26. A mai susţinut că o întrebare identică a mai fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respingând ca inadmisibilă sesizarea, prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 mai 2022).
    27. În cauza penală în care a fost ridicată din oficiu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme situaţia este identică, singura diferenţă fiind aceea că procurorul a autorizat folosirea investigatorilor cu identitate conspirată, şi nu a colaboratorului, dar ambele categorii de persoane, investigatorii şi colaboratorii, sunt prevăzute de acelaşi articol, respectiv art. 148 din Codul de procedură penală.
    28. Astfel, argumentul care a determinat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, respectiv că prin întrebarea formulată instanţa de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci pronunţarea asupra unei chestiuni concrete, ce ţine de fondul contestaţiei cu care a fost învestită, îşi găseşte aplicabilitatea şi în prezenta sesizare.
    29. Cu privire la fondul acestei chestiuni, doamna procuror a susţinut că supravegherea audio-video sau prin fotografiere şi utilizarea investigatorului se completează. Utilizarea colaboratorului sau investigatorului nu derogă de la prima.
    30. Astfel, supravegherea tehnică poate fi realizată prin montarea dispozitivelor de înregistrare pe orice suport fix sau mobil, iar această supraveghere poate fi video, audio sau prin fotografiere. De asemenea, supravegherea se mai poate realiza prin purtarea unor astfel de dispozitive de către investigatorul sub acoperire sau cu identitate reală sau colaborator. Practic este aceeaşi metodă specială care nu poate să fie folosită decât dacă a fost autorizată printr-o ordonanţă a procurorului.
    31. În acest context, a apreciat că utilizarea ulterioară a investigatorului pentru acelaşi tip de supraveghere, în aceleaşi limite şi împrejurări, nu mai necesită emiterea unui nou mandat de supraveghere de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
    32. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat.
    33. Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    Asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    34. Prin Încheierea din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către C.N.I.C. din cadrul S.R.I., în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?
    Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii?"


    II. Expunerea succintă a cauzei
    35. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiilor formulate de contestatoarele-inculpate G.D. şi M.C. împotriva Încheierii nr. 243/CP din data de 25.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1.
    36. Prin încheierea contestată s-a dispus, în temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii G.D. şi M.C. referitoare la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 1.056/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
    37. În temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 1.056/P/2022 din 2.09.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în Dosarul nr. 3.556/103/2022, privind pe inculpaţii C.M.D., G.D. şi M.C.
    38. Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
    39. În ceea ce priveşte probele obţinute prin intermediul investigatorilor sub acoperire XX, YY, ZZ şi AA se susţine că aceştia ar fi depăşit cadrul oferit de ordonanţele procurorului prin care ei erau autorizaţi doar la activităţi care se înscriu în sfera faptelor similare laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, provocând la săvârşirea unor infracţiuni de fals informatic. Contrar susţinerilor inculpatei, judecătorul de cameră preliminară nu a reţinut depăşirea limitelor pentru care s-a autorizat folosirea investigatorilor, iar presupusa comitere a infracţiunilor de fals informatic nu poate fi în vreun fel considerată ca fiind determinată sau susţinută de o conduită activă a investigatorilor. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreo constrângere morală ce ar fi fost exercitată de către investigatorii cu identitate protejată faţă de presupusele acte de introducere de date nereale în sistem.
    40. Inculpata M.C., la rândul său, a susţinut că investigatorii cu identitate protejată ar fi avut o atitudine provocatoare, prin care nu ar fi urmărit să afle adevărul, ci să provoace. Analizând ordonanţele prin care procurorul a dispus autorizarea investigatorilor cu identitate conspirată, precum şi activităţile efectuate în concret de aceştia, judecătorul de cameră preliminară a reţinut în primul rând că investigatorii sub acoperire utilizaţi în cauză s-au mărginit în activităţile efectuate la limitele pentru care au fost autorizaţi prin ordonanţele procurorului, fără a incita la comiterea de către persoanele trimise în judecată de infracţiuni care, în absenţa activităţilor investigatorilor, nu ar fi fost comise.
    41. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, deşi inculpaţii nu erau cunoscuţi cu antecedente penale, la momentul autorizării investigatorilor cu identitate conspirată, organul de urmărire penală avea date cu privire la potenţiala implicare a lor şi a altor persoane în legătură cu a căror presupuse activităţi au fost autorizaţi investigatorii, iar operaţiunile au fost autorizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, în vederea culegerii de date şi informaţii în legătură cu infracţiunile de luare de mită ce ar fi fost săvârşite de mai multe persoane, inclusiv inculpaţii din prezenta cauză. De asemenea, a reţinut că activităţile investigatorilor cu identitate conspirată au fost eminamente pasive şi, aşa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ludi împotriva Elveţiei (15.06.1992), „din momentul în care acuzatul îşi dă seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, îşi asumă riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să îl demaşte“.
    42. Împotriva Încheierii penale nr. 243/CP/23.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ, au formulat contestaţie inculpatele G.D. şi M.C.
    43. În motivarea contestaţiei s-a susţinut nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa „sesizării“ judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a emiterii unui mandat. A subliniat că procedura privind utilizarea colaboratorului este clar şi strict reglementată sub controlul procurorului, respectiv al judecătorului de drepturi şi libertăţi, care chiar dacă reprezintă o metodă specială de cercetare; totuşi, când presupune şi o participare la punerea în executare a unei metode de supraveghere, controlul judecătorului trebuie exercitat, câtă vreme, în toate cazurile, acesta se efectuează sub controlul judecătorului.
    44. La termenul din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemelor de drept expuse în preambulul prezentei decizii.
    45. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei privind chestiunile de drept supuse dezlegării.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    46. Instanţa de trimitere, subsecvent prezentării istoricului cauzei şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a apreciat că, pentru soluţionarea căilor de atac declarate, este necesară lămurirea chestiunilor de drept prezentate.
    47. S-a considerat că, pentru a verifica legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor, comunicărilor telefonice din dosar, trebuie să se analizeze, printre altele, şi modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, inclusiv competenţa funcţională şi materială a organelor care au procedat la punerea în executare, în concret, a supravegherii tehnice, care, conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot fi procurorul, organul de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei.
    48. Judecătorii de cameră preliminară ai Curţii au constatat că în cursul urmăririi penale s-au făcut de către procuror propuneri de supraveghere tehnică, acestea fiind încuviinţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ, prin încheierile nr. 147/UP/22.11.2021, nr. 158/UP/16.12.2021, nr. 5/UP/14.01.2022, nr. 13/UP/11.02.2022, dispunându-se, conform 140 din Codul de procedură penală şi art. 138 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Codul de procedură penală, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor telefonice efectuate de inculpatele G.D. şi M.C., precum şi de alte persoane, emiţându-se mandatele de supraveghere tehnică nr. 299/UP/22.11.2021, nr. 300/UP/22.11.2021, nr. 327/UP/2021, nr. 328/UP/2021, nr. 2/UP/2022, nr. 3/UP/2022, nr. 4/UP/2022, nr. 16/UP/2022, nr. 17/UP/2022, nr. 18/UP/2022, a căror perioadă a fost ulterior prelungită prin încheierile judecătorului. Ulterior, prin ordonanţele emise în datele de 16.12.2021, respectiv 10.01.2022, procurorul a autorizat utilizarea investigatorilor cu identitate conspirată pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio-video în baza mandatelor de supraveghere tehnică anterior emise în cauză.
    49. S-a menţionat că procurorul a omis sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică în privinţa investigatorilor, iar exclusiv în baza autorizării dispuse de procuror, investigatorii au realizat activităţi de înregistrare a discuţiilor purtate cu inculpaţii, care au fost redate prin procesele-verbale existente la dosarul cauzei, procese-verbale care au fost invocate ulterior ca mijloace de probă în rechizitoriu în susţinerea acuzaţiilor ce se aduc, contestate în procedura camerei preliminare de către inculpata G.D. în mod expres şi de inculpata M.C. într-o manieră generală, aceasta invocând nulitatea urmăririi penale.
    50. De asemenea, la solicitarea instanţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a comunicat prin Adresa nr. 129/VIII/1/2023 că „punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicaţie la distanţă, autorizate în Dosarul nr. 696/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a realizat în mod autonom, exclusiv prin personal propriu, direct, nemijlocit şi independent, prin intermediul echipamentelor tehnice terminale deţinute şi utilizate de către structurile de operaţiuni speciale, conectate la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, respectiv art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii“.
    51. Astfel, pentru verificarea legalităţii modalităţii concrete de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, vizând interceptările şi înregistrările convorbirilor/comunicărilor telefonice, în prezenta cauză, este necesară lămurirea chestiunii de drept anterior menţionată.
    52. Punctul de vedere al completului de judecători de cameră preliminară al curţii de apel cu privire la prima chestiune de drept este în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, ar reprezenta o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    53. Instanţa de trimitere a apreciat că, potrivit art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală, sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, în acord cu dispoziţiile art. 30 şi ale art. 55 din Codul de procedură penală, care stabilesc, fără echivoc, organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară şi, respectiv, organele de urmărire penală.
    54. S-a făcut trimitere la Decizia nr. 55 din data de 16.02.2022, pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022), prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi de un număr de 51 de deputaţi şi s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia şi ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal sunt neconstituţionale, fiind prezentate paragrafele 195-202.
    55. Prin urmare, instanţa de trimitere a reţinut că Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, având competenţe doar în ceea ce priveşte mandatele de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, neavând atribuţii de cercetare penală, aşa încât acesta nu poate să participe la activităţile de urmărire penală, nici măcar dându-şi concursul tehnic la punerea în executare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental autorizate de judecător în temeiul art. 138 şi următoarele din Codul de procedură penală, şi a concluzionat că activitatea de asigurare a infrastructurii necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii, prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, face parte din activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice.
    56. Cu privire la cea de a doua chestiune a cărei lămurire se solicită, instanţa de trimitere a opinat în sensul că emiterea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a unui mandat de supraveghere tehnică, urmată de autorizarea de către procuror a folosirii de către investigator (cu identitate reală sau fictivă) de dispozitive tehnice în scopul realizării supravegherii video-audio şi prin fotografiere, impune procurorului obligaţia de a sesiza, conform art. 148 alin. (3) şi (10) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în cazul în care apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.
    57. S-a apreciat că este necesară respectarea cu stricteţe a procedurii prevăzute de art. 148 alin (3) din Codul de procedură penală, care este o procedură specială, iar sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, având ca obiect supravegherea video-audio şi prin fotografiere de către investigatorul autorizat care foloseşte dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, de către procuror este obligatorie. Aceasta reprezintă o garanţie expresă a respectării condiţiilor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil, în sensul interpretării date şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 50/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020).
    58. S-au invocat dispoziţiile art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală şi s-a susţinut că din interpretarea gramaticală a acestui text rezultă neechivoc că judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizează folosirea dispozitivelor tehnice de supraveghere de către investigator. Mai mult, art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală este singurul text de lege care face vorbire de folosirea de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video de către investigator, iar din interpretarea sistematică a art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi a art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală rezultă că procedura instituită de acestea este una specială, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică fiind obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale derogând de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, care vizează metode de supraveghere tehnică, şi nu metode de cercetare specială.

    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    59. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    60. În urma consultării instanţelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.
    61. Cu privire la prima problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul art. 142 din Codul de procedură penală, fiind exclusiv vorba de asigurarea suportului tehnic necesar pentru ca organele judiciare competente să procedeze la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Suceava, Timişoara, tribunalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Teleorman, precum şi judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Braşov, Calafat, Caracal, Craiova, Deva, Filiaşi, Haţeg, Hârlău, Hunedoara, Huşi, Rupea, Târgu Cărbuneşti, Timişoara, Turnu Măgurele, Vânju Mare, Videle şi Zimnicea.
    62. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au apreciat, în esenţă, că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este reglementată de dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală şi constă în întocmirea de acte procesuale/procedurale care stau la baza procedeului probator de captare a discuţiilor.
    63. Totodată, modalitatea de acordare a suportului tehnic este reglementată de art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căruia furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligaţi să colaboreze cu organele de urmărire penală, respectiv cu autorităţile prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, printre care nu se află şi Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.
    64. Or, din acest punct de vedere se consideră că acordarea sprijinului tehnic nu constituie o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
    65. De asemenea, s-a făcut trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 16.02.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016) şi nr. 55 din 16.02.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) şi s-a reţinut că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii asigură accesul nemijlocit şi independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
    66. De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) nu a fost declarată neconstituţională dispoziţia legală care prevede accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.
    67. S-a mai reţinut că procesele tehnice de interceptare a comunicaţiilor sunt realizate în centrele operatorilor de telecomunicaţii, iar conţinutul comunicaţiilor interceptate este transferat în mod complet automatizat către sistemul de stocare administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, fără a avea intervenţie umană din partea personalului Serviciului Român de Informaţii.
    68. În opinia contrară, minoritară (exprimată de un număr redus de instanţe ierarhic inferioare, respectiv tribunale şi judecătorii), s-a apreciat că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    69. Acest punct de vedere a fost exprimat de tribunalele pentru minori şi familie Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Galaţi, Sibiu şi Vaslui, precum şi de judecătoriile Avrig, Câmpina, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Novaci, Petroşani, Ploieşti, Răducăneni, Roşiori de Vede, Slobozia, Strehaia, Târgu Jiu şi Vaslui.
    70. În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este o unitate din structura Serviciului Român de Informaţii, potrivit art. 25 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 17.07.2022, şi nu printr-o lege previzibilă şi accesibilă.
    71. Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are ca atribuţie principală punerea în executare a actelor de autorizare emise în baza art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, punând totodată în executare şi mandatele de supraveghere tehnică emise în cadrul activităţii procesual penale, norme create pentru a reglementa o situaţie tranzitorie, determinată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016).
    72. Or, câtă vreme situaţia tranzitorie durează de 6 ani, Serviciul Român de Informaţii având atribuţii doar în domeniul siguranţei naţionale, activitatea de punere la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    73. În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi de art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă în cauză există un mandat de supraveghere tehnică emis anterior în temeiul art. 139 din Codul de procedură penală. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Suceava, Timişoara, tribunalele Alba, Argeş, tribunalele pentru minori şi familie Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vaslui, precum şi judecătoriile Avrig, Braşov, Băileşti, Caracal, Câmpina, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Haţeg, Hârlău, Iaşi, Întorsura Buzăului, Novaci, Ploieşti, Răducăneni, Roşiori de Vede, Segarcea, Strehaia, Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu, Vaslui, Vânju Mare şi Videle.
    74. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale derogând de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală care vizează metode de supraveghere tehnică, şi nu metode de cercetare specială. S-a subliniat că acest aspect constituie o garanţie a respectării cerinţelor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil, chiar şi în ipotezele în care există deja un mandat de supraveghere tehnică.
    75. În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în ipoteza în care, prealabil autorizării de către procuror a utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor ori a participării autorizate la anumite activităţi, a fost emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi un mandat de supraveghere tehnică, în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, nu mai este necesară obţinerea unui nou mandat, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Iaşi şi Ploieşti, tribunalele Arad, Bacău, Bihor, Bucureşti, Constanţa, Neamţ şi Teleorman, precum şi judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Calafat, Filiaşi, Huşi, Petroşani, Rupea, Slobozia, Turnu Măgurele şi Zimnicea.
    76. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală au în vedere numai ipotezele în care nu s-a solicitat din partea procurorului emiterea unui mandat de supraveghere tehnică anterior autorizării utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor ori a participării la anumite activităţi şi se apreciază că pentru obţinerea probelor este necesară folosirea unor dispozitive tehnice. Folosirea de către investigatorul sub acoperire sau persoana care desfăşoară activitatea autorizată a unor dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video reprezintă, în esenţă, o măsură de supraveghere tehnică, astfel cum este definită de art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală. Or, în condiţiile în care această măsură a fost autorizată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, fiind emis un mandat de supraveghere tehnică, nu mai este necesară o nouă sesizare a judecătorului pentru ipoteza supusă discuţiei.
    77. Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Braşov, Oradea şi Târgu Mureş cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.
    78. Curtea de Apel Piteşti a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa de trimitere nu urmăreşte o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, ci conturarea unei soluţii pe fond a cauzei cu care a fost învestită, iar Curtea de Apel Bucureşti a exprimat ambele opinii cu privire la cea de a doua problemă supusă dezlegării.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    79. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării.
    80. Departamentul de drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    81. A susţinut că noţiunea de asigurare a condiţiilor tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere nu poate fi decât parte componentă a activităţii de punere în executare, cât timp legea obligă organele judiciare la accesul nemijlocit la tehnica de supraveghere. Consecinţa unui asemenea raţionament este că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare (aparţinând Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii) pentru asigurarea condiţiilor tehnice în vederea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă o activitate ce trebuie subsumată noţiunii de punere în executare conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această activitate tehnică nu se poate derula decât de organele judiciare competente, iar practica de a asigura condiţiile tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe sau autorităţi decât cele judiciare este contra legem, adică o imixtiune nepermisă în activitatea judiciară de punere în executare.
    82. S-a mai apreciat că raţionamentul dezvoltat are coerenţă, întrucât, prin obligarea la folosirea nemijlocită a tehnicii de supraveghere de către organele judiciare, se uniformizează regimul metodelor de supraveghere tehnică. Astfel, prin acest raţionament, interceptarea comunicaţiilor şi accesul la un sistem informatic, reputate ca supertehnice şi care impun concursul altor actori, sunt aduse la acelaşi numitor comun cu supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi cu localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. În concret, toate aceste metode vor fi de competenţa exclusivă de aplicare de către organele judiciare, cu excluderea oricărui terţ. Din acest punct de vedere, colaborarea cu furnizorii de reţele sau servicii trebuie reinterpretată, neputând să mai reprezinte un concurs de natură tehnică.
    83. Pentru a fi posibil un acces nemijlocit la infrastructura tehnică ce permite efectiv interceptarea comunicaţiilor sau accesul la sistemele informatice este nevoie ca organele judiciare competente să deţină o asemenea infrastructură. Această problemă a fost sintetizată de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 55 din 16 februarie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022).
    84. Făcând trimitere la considerentele acestei decizii (paragrafele 200-202), a susţinut că poziţia Curţii Constituţionale a fost că pe termen limitat poate fi acceptat ca infrastructura tehnică deţinută de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor să poată fi folosită de organele de urmărire penală, însă această derogare de la standardul legii de procedură penală trebuie să înceteze după trecerea unui termen rezonabil, în care Ministerul Public sau Ministerul de Interne să îşi construiască şi să îşi organizeze o infrastructură tehnică proprie.
    85. Întrucât după o perioadă de 6 ani acest deziderat nu a fost îndeplinit, suportul tehnic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor trebuie să înceteze, după epuizarea situaţiei tranzitorii. Cum suportul tehnic este parte componentă a activităţii de punere în executare a mandatelor de supraveghere, rezultă că implicarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în punerea în executare a respectivelor mandate este nelegală.
    86. În ceea ce priveşte cea de a doua problemă de drept sa opinat în sensul că mandatul de supraveghere tehnică la care face referire art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie emis cu caracter obligatoriu, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere de aceeaşi natură emis anterior, datorită caracterului special al acestei proceduri, ce nu permite derogări, caracterului interdependent al acestei proceduri cu măsura cercetării dispusă de procuror, ce nu poate fi raportat la baza factuală a mandatului iniţial, precum şi caracterului exclusiv al acestei proceduri, ce nu poate fi pusă în executare decât de investigatorul sub acoperire ce trebuie autorizat expres.
    87. Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    88. A susţinut, în esenţă, că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are atribuţii atât pentru realizarea înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cât şi pentru înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică emis potrivit Codului de procedură penală. Aşa fiind, această unitate a Serviciului Român de Informaţii a fost legal înfiinţată doar pentru prima activitate, însă cu referire la cea de a doua activitate, instanţa de contencios constituţional a constatat că este încălcat principiul legalităţii. Atribuţiile Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor nu sunt transparent reglementate prin acte normative, iar în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală, atribuţiile unităţii pot fi deduse prin raportare la protocolul de cooperare şi din rapoartele întocmite de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    89. S-a mai apreciat că, deşi datele cuprinse în mandatul de supraveghere tehnică sunt introduse în sistemul informatic al Serviciului Român de Informaţii de organele de urmărire penală, mandatele de supraveghere tehnică sunt puse în executare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, deoarece această unitate asigură obţinerea informaţiilor şi a mijlocului material de probă - suportul tehnic. Ulterior, în baza acestora este obţinut mijlocul de probă [procesul-verbal de redare a convorbirilor întocmit în temeiul art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penală] din care rezultă probele folosite în cadrul procesului penal.
    90. În consecinţă, s-a apreciat că mandatele de supraveghere tehnică emise în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală sunt puse în executare prin intermediul unei unităţi a Serviciului Român de Informaţii, unitate care nu îndeplineşte imperativul constituţional al legalităţii, atât timp cât aceasta nu a fost înfiinţată printr-un act normativ cu valoare de lege, iar atribuţiile acesteia nu sunt reglementate transparent. Totodată, se mai ridică problema legalităţii obţinerii probelor prin intermediul infrastructurii care aparţine unei unităţi a Serviciului Român de Informaţii şi care nu a fost înfiinţată prin lege, ci printro hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
    91. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept s-a apreciat că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală.
    92. S-a subliniat că în doctrina de specialitate^1 se susţine caracterul „specializat“ al procedurii prevăzute de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, deoarece fotografiile şi înregistrările video sunt efectuate de investigatorul sub acoperire, şi, deopotrivă, caracterul „restrâns“ al acesteia, deoarece activitatea de supraveghere se limitează la cea prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este dublată de autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică pentru ca investigatorii să poată obţine fotografii şi înregistrări audio şi video.
    ^1 M. Suian, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, Editura Solomon, Bucureşti, 2021, p. 202.

    93. Astfel, se impune sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi chiar şi în ipoteza în care există deja un mandat de supraveghere tehnică emis în temeiul art. 139 din Codul de procedură penală, deoarece autorizarea priveşte folosirea de către investigator sau colaborator a dispozitivelor tehnice, aspect care excedează sferei de aplicare a art. 139 şi 140 din Codul de procedură penală. A fost invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionându-se Decizia nr. 50/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020) care a statuat că, pe lângă îndeplinirea condiţiilor pretinse de art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, dacă procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice în vederea obţinerii de fotografii sau înregistrări video, legiuitorul a impus ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică [art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală], dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală, referitoare la autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, aplicându-se în mod corespunzător (paragraful 21).

    VI. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    94. În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate un număr redus de hotărâri judecătoreşti relevante pentru problemele de drept ridicate în speţă, urmând a fi prezentate cu titlu exemplificativ, raportat la fiecare problemă abordată.
    95. În ceea ce priveşte prima problemă supusă dezlegării, jurisprudenţa transmisă este în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul art. 142 din Codul de procedură penală.
    96. În acest sens sunt, exemplificativ, Încheierea nr. 7 din 31 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2.770/40/2017/a1*; Încheierea din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 6.413/121/2013*/a1; Încheierea nr. 98 din 2 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia penală, în Dosarul nr. 2.520/114/2022/a1; Încheierea nr. 479/P din 7 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secţia penală, în Dosarul nr. 2.248/110/2022/a1; Încheierea penală nr. 404/P din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secţia penală, în Dosarul nr. 2.259/110/2022/a1.
    97. Referitor la opinia contrară, în materialul transmis de curţile de apel fost identificată o singură hotărâre judecătorească din care decurge această opinie, conform căreia punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală, respectiv Încheierea nr. 7 din 11.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.403/110/2021/a1.
    98. Cu privire la cea de a doua problemă supusă dezlegării au fost identificate un număr limitat de hotărâri (majoritatea hotărârilor transmise au vizat prima problemă supusă dezlegării).
    99. Astfel, a fost identificată Încheierea nr. 6 din 11.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 760/110/2021/a1, care reflectă opinia majoritară conform căreia, în procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi de art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie într-un astfel de caz, precum şi Încheierea din 22.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în Dosarul nr. 32.953/3/2021/a1.
    100. Referitor la opinia contrară, au fost identificate Încheierea nr. 200/CP din 26.09.2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ - Secţia penală în Dosarul nr. 3.034/103/2022/a1, şi Încheierea nr. 138/P din 17.06.2021, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secţia penală, în Dosarul nr. 760/110/2021/a1.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    101. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 mai 2022), relevantă sub aspectul celei de a doua probleme de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă (obiectul acestei sesizări este similar cu cea de-a doua întrebare din prezenta cauză), instanţa supremă dispunând respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicita dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.“
    102. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri în care a fost analizată prima problemă de drept supusă dezlegării: Încheierea nr. 11/C din 29 iunie 2021 a completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Secţiei penale, Decizia nr. 185/A din 30 septembrie 2022, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Decizia nr. 118/A din 4 aprilie 2019, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    103. Din considerentele acestor hotărâri reiese că instanţa supremă a apreciat că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul art. 142 din Codul de procedură penală.

    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    104. Au fost identificate următoarele decizii relevante privind prima problemă de drept supusă analizei:
    - Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016;
    – Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018;
    – Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019;
    – Decizia nr. 50 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020;
    – Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020;
    – Decizia nr. 55 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022.



    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    105. Referitor la cea de a doua chestiune de drept supusă dezlegării au fost identificate următoarele cauze relevante în problema de drept analizată: Cauza Kennedy împotriva Regatului Unit (Hotărârea din 18 mai 2010), Cauza Valenzuela Contreras împotriva Spaniei (Hotărârea din 30 iulie 1998), Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei (Hotărârea din 4 decembrie 2015), Cauza Vetter împotriva Franţei (Hotărârea din 31 mai 2005), Cauza M.M. împotriva Ţărilor de Jos (Hotărârea din 8 aprilie 2003), Cauza Dumitru Popescu împotriva României (Hotărârea din 26 aprilie 2007).

    VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
    106. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    IX. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că a fost identificată practică judiciară cu privire la problemele de drept supuse dezlegării, respectiv Încheierea nr. 11/C din 29 iunie 2021 a completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 185/A din 30 septembrie 2022, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Decizia nr. 118/A din 4 aprilie 2019, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu privire la prima problemă de drept), şi Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (cu privire la cea de a doua problemă de drept), ataşate adresei înaintate, fără a formula un punct de vedere.
    X. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, este în sensul că sesizarea instanţei este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate cerute de lege.
    107. Cu privire la prima problemă de drept, Ministerul Public a susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile din perspectiva necesităţii ca interpretarea să privească o dispoziţie legală in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei, făcând trimitere la jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.
    108. S-a arătat că, prin întrebarea formulată, se solicită instanţei supreme să dea o dezlegare unei probleme de drept concrete, specifice cauzei în care s-a formulat sesizarea, respectiv dacă realizarea activităţii de supraveghere tehnică de către organele de urmărire penală prin accesul direct şi nemijlocit la sistemele Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere.
    109. Răspunsul la această întrebare presupune însă stabilirea şi analizarea în concret, de către completul sesizat să pronunţe hotărârea prealabilă, a activităţilor efectiv realizate în cadrul punerii la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.
    110. În sens similar a argumentat şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 439 din 6 octombrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022), în paragraful 23, respectiv că analiza modalităţii de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi stabilirea incidenţei nulităţii absolute în acest caz sunt chestiuni ce intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei judecătoreşti, după caz, în condiţiile legii.
    111. De asemenea, s-a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept neprezentând gradul de dificultate necesar, care să impună intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    112. În acest sens, s-a susţinut că intervenţia instanţei supreme în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală se realizează doar atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale.
    113. În esenţă, prima întrebare urmăreşte definirea sintagmei „punere în executare“ a mandatului de supraveghere, din conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect ce nu comportă o dificultate veritabilă, în contextul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în această materie, Curtea evidenţiind o distincţie clară între activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi cea de sprijin/suport/concurs tehnic.
    114. S-a susţinut că această din urmă activitate nu poate fi echivalată cu o activitate de cercetare penală specifică organelor de urmărire penală şi orice astfel de contribuţie tehnică nu ar putea fi valorizată ca o activitate de cercetare penală. Activitatea de punere în executare este distinctă de activitatea de sprijin/suport/concurs tehnic ce nu face obiectul de reglementare al dispoziţiilor legale menţionate.
    115. Accesul nemijlocit şi independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, iar activitatea angajaţilor Centrului constă doar în menţinerea în parametrii optimi de funcţionare a echipamentelor şi sistemelor aferente funcţiei de interceptare.
    116. Aplicând aspectele statuate de Curtea Constituţională, în absenţa actelor procesuale/procedurale care să ateste participarea angajaţilor Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor la procedeul probatoriu şi obţinerea probelor specifice, activitatea acestora de asigurare a accesului nemijlocit al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare nu poate constitui o punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca unice dispoziţii care reglementează această activitate.
    117. Cu privire la cea de a doua problemă de drept, Ministerul Public a susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei veritabile probleme de drept din perspectiva necesităţii ca interpretarea să privească o dispoziţie legală in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei.
    118. S-a arătat că o întrebare identică în esenţa ei a mai fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a soluţionat-o prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 mai 2022). Astfel, tot Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a solicitat instanţei supreme să se pronunţe cu privire la chestiunea de drept „Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.“
    119. În cauza penală în care a fost ridicată din oficiu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme, situaţia este identică, sigura diferenţă fiind aceea că procurorul a autorizat folosirea investigatorilor cu identitate conspirată, şi nu a colaboratorului, şi că, suplimentar, a autorizat participarea investigatorilor la anumite activităţi, dar ambele categorii de persoane, investigatorii şi colaboratorii, sunt prevăzute de acelaşi art. 148 din Codul de procedură penală.
    120. Astfel, argumentul care a determinat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, respectiv că prin întrebarea formulată instanţa de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci pronunţarea asupra unei chestiuni concrete, ce ţine de fondul contestaţiei cu care a fost învestită, îşi găseşte aplicabilitatea şi în prezenta sesizare.
    121. Totodată, a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 148 alin. (3) şi ale art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală reiese cu claritate din analiza coroborată a acestor dispoziţii şi a celor prevăzute de art. 138 şi următoarele din Codul de procedură penală, respectiv că atât timp cât în cauza penală judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat măsura supravegherii tehnice constând în supravegherea audio, video sau prin fotografiere, în situaţia în care pe durata de valabilitate a mandatului de supraveghere procurorul autorizează folosirea investigatorului şi, totodată, apreciază că este necesară utilizarea de către acesta de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, nu se impune sesizarea din nou a judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică, mandatul anterior păstrându-şi valabilitatea.
    122. A apreciat că scopul avut în vedere de legiuitor pentru a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 148 din Codul de procedură penală la necesitatea sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este acela de a stabili raportul dintre cele două metode speciale - supravegherea audio, video sau prin fotografiere şi utilizarea investigatorului, în sensul că cea de-a doua nu derogă de la prima. Această trimitere s-a realizat tocmai pentru a împiedica orice interpretare, în sensul că dispoziţiile acestui alineat ar permite investigatorului să realizeze o activitate de supraveghere tehnică fără autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, doar în temeiul ordonanţei procurorului.
    123. S-a concluzionat în sensul că, doar în situaţia lipsei unui astfel de mandat de supraveghere tehnică emis anterior autorizării folosirii investigatorului, se impune sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în acest scop.

    XI. Dispoziţii legale incidente
    - Codul de procedură penală
    "ART. 138
    Dispoziţii generale
    (1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:
    a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
    b) accesul la un sistem informatic;
    c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
    d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
    e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
    f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
    g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor;
    h) participarea autorizată la anumite activităţi;
    i) livrarea supravegheată;
    j) obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
    (2) Prin interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare se înţelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare.
    (...)
    (6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înţelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale acestora.
    (7) Prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înţelege folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt ataşate.
    (...)
    (10) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor se înţelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
    (...)
    (13) Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
    ART. 142
    Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică
    (1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.
    (1^1) Pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d), procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate.
    (2) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare sunt obligaţi să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
    (3) Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligaţia să păstreze secretul operaţiunii efectuate, sub sancţiunea legii penale.
    (...)
    ART. 143
    Consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică
    (1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum şi, după caz, data şi ora la care a început activitatea de supraveghere şi data şi ora la care s-a încheiat.
    (2) La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine activităţile de supraveghere tehnică şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.
    (...)
    (4) Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală întrun proces-verbal în care se menţionează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror.
    (5) După încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi şi libertăţi despre activităţile efectuate.
    ART. 148
    Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor
    (1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă:
    a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus;
    b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii;
    c) probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
    (2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):
    a) indicarea activităţilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfăşoare;
    b) perioada pentru care s-a autorizat măsura;
    c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire.
    (3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.
    (4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare. În cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism pot fi folosiţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale.
    (5) Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza ordonanţei emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal.
    (6) În cazul în care desfăşurarea activităţii investigatorului impune participarea autorizată la anumite activităţi, procurorul procedează potrivit dispoziţiilor art. 150.
    (...)
    (10) În situaţii excepţionale, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obţinerea datelor sau informaţiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispoziţiile alin. (2)-(3) şi (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.
    ART. 150
    Participarea autorizată la anumite activităţi
    (1) Participarea autorizată la anumite activităţi în condiţiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă:
    (...)
    (3) Activităţile autorizate pot fi desfăşurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
    (4) Desfăşurarea activităţilor autorizate de către persoana prevăzută la alin. (2) lit. c) nu constituie contravenţie sau infracţiune.
    (5) Punerea în executare a acestor măsuri se consemnează într-un proces-verbal care conţine: datele la care măsura a început şi s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfăşurat activităţile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă în aplicare măsura."

    – Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii
    "    CAP. I
    Coordonarea, controlul şi atribuţiile
    ART. 1
    Serviciul Român de Informaţii este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
    Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de Parlament. Anual sau când Parlamentul hotărăşte, directorul Serviciului Român de Informaţii prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, potrivit legii.
    În vederea exercitării controlului concret şi permanent, se constituie o comisie comună a celor două Camere.
    Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărâre adoptată de Parlament.
    ART. 2
    Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.
    (...)
    ART. 8
    Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii.
    Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.
    (...)
    ART. 13
    Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală."


    XII. Opinia judecătorului-raportor
    124. Opinia exprimată de judecătorul-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1 şi al stabilirii că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală, precum şi al faptului că în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală.

    XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    125. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele:
    126. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    127. În raport cu textul legal prezentat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe:
    - întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării;
    – existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

    128. În speţă, se constată că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele anterior enunţate.
    129. Astfel, este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiilor formulate de contestatoarele-inculpate G.D. şi M.C. împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ.
    130. De asemenea, sunt îndeplinite şi condiţiile negative din conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    131. Cu privire la cerinţa referitoare la aptitudinea dezlegării prealabile solicitate de a avea legătură cu modul de rezolvare a fondului cauzei se constată că şi aceasta este îndeplinită.
    132. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală.
    133. S-a subliniat, sub un prim aspect, că între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual - şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, şi Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014).
    134. În al doilea rând, s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018).
    135. În fine, s-a apreciat că hotărârile prealabile pronunţate de instanţa supremă nu pot conduce la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de particularităţile factuale ale cauzei şi nici la dezlegarea unor probleme pur teoretice, deoarece s-ar crea astfel riscul transformării acestui mecanism de unificare a practicii judiciare fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care se va substitui mecanismului recursului în interesul legii (Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021).
    136. În acest context, se constată că cele două probleme de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă constituie probleme de drept aflate într-o relaţie de dependenţă cu soluţia ce ar putea fi dată chestiunilor examinate în camera preliminară.
    137. Astfel, în procedura de cameră preliminară instanţa verifică, pe lângă competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor, conform art. 342 din Codul de procedură penală.
    138. Or, această verificare priveşte şi legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice din cauză, instanţa fiind obligată să analizeze, printre altele, atât modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, cât şi necesitatea sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică în privinţa investigatorilor cu identitate conspirată.
    139. Dezlegarea prealabilă a acestor probleme de drept ar avea, prin urmare, o înrâurire decisivă nu doar asupra hotărârii finale în camera preliminară, ci, implicit, şi asupra evoluţiei ulterioare a procesului penal, întrucât un material probator diminuat ca urmare a excluderii unor probe administrate nelegal este de natură a influenţa în mod semnificativ dinamica procesului penal şi, implicit, modul de soluţionare a acţiunii penale.
    140. Prin urmare, chiar dacă efectele dezlegării obligatorii date acestor probleme de drept se repercutează într-un mod indirect asupra rezolvării fondului cauzei, legătura dintre hotărârea preliminară şi soluţionarea cauzei este suficient de însemnată pentru a se considera îndeplinită condiţia de admisibilitate analizată.
    141. În plus, examinarea jurisprudenţei relevante şi a punctelor de vedere transmise de instanţele judecătoreşti relevă faptul că problemele de drept supuse analizei au potenţialul de a genera practică neunitară, în condiţiile în care soluţiile instanţelor nu valorifică o interpretare unanimă a prevederilor supuse analizei, iar punctele de vedere exprimate reflectă această divergenţă.
    142. În ceea ce priveşte cea de a doua problemă a cărei dezlegare se solicită, se impune a fi făcute scurte consideraţii în raport cu o altă soluţie pronunţată de instanţa supremă în aceeaşi procedură, într-o cauză similară.
    143. Astfel, aceeaşi instanţă de trimitere, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a solicitat instanţei supreme să se pronunţe cu privire la chestiunea de drept: „Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.“
    144. Prin Decizia nr. 20 din data de 13 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 196/1/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care se solicita dezlegarea chestiunii de drept anterior prezentate.
    145. Această soluţie a fost influenţată, în mod determinant, de un viciu al sesizării ce a fost făcută printr-o încheiere care nu reflecta poziţia unanimă sau majoritară a membrilor completului de judecată, aceştia având opinii divergente cu privire la problema de drept şi, în loc să apeleze la procedura prevăzută de art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, au ales calea solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept aflate în divergenţă.
    146. Astfel, întrucât s-a constatat că prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile se urmăreşte rezolvarea acestei divergenţe de opinii în alt mod decât cel reglementat prin dispoziţiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a reţinut că încheierea de trimitere nu îndeplineşte condiţiile pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la o analiză a fondului chestiunii.
    147. În consecinţă, situaţia premisă în cauza pendinte este diferită de cea prezentată în Dosarul nr. 196/1/2022, astfel încât argumentul care a determinat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme nu îşi găseşte aplicabilitatea şi în prezenta cauză.

    B. Cu privire la fondul chestiunilor de drept
    Prima întrebare
    148. Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?
    149. Cu titlu prealabil, trebuie menţionat faptul că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (în continuare, C.N.I.C.) este un organism din structura Serviciului Român de Informaţii, creat în contextul ce va fi dezvoltat în cele ce urmează, prin modificarea Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. Rolul acestui organism este de a asigura accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice, în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
    150. În esenţă, chestiunea de drept sesizată urmăreşte să clarifice sfera de cuprindere a noţiunii de „punere în executare“ a mandatului de supraveghere tehnică din conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv dacă aceasta vizează doar activitatea propriuzisă de executare a mandatului sau şi pe aceea de asigurare a suportului tehnic necesar.
    151. Această clarificare prezintă relevanţă din perspectiva calificării juridice a respectivelor acte: acte procesuale/ procedurale în competenţa exclusivă a organului de urmărire penală, cu regimul juridic subsecvent, sau doar suport tehnic, fără a putea fi valorizate/echivalate ca activităţi de cercetare penală.
    152. Este de subliniat că dispoziţiile legale care reglementează procedura, organele judiciare/autorităţile implicate în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică au făcut obiectul mai multor evaluări din perspectiva respectării cadrului constituţional şi convenţional în materie.
    153. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că organele care pot participa la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică sunt exclusiv cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale“, statuând că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională.
    154. Sunt de reţinut aspectele învederate de Curte în paragrafele 33 şi 34 ale deciziei, respectiv că „activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică este realizată prin acte procesuale/procedurale“, respectiv că „actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă“.
    155. Prin această decizie^2, precum şi ulterior, Curtea Constituţională a realizat o distincţie clară între activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi cea de suport/sprijin tehnic.
    ^2 Paragrafele 33-35.

    156. Prin Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019), în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, prin paragraful 155, Curtea Constituţională a statuat că „... sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968 sau a noului Cod de procedură penală, Curtea reţine că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală“.
    157. Ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, prin care s-a urmărit punerea în acord a dispoziţiilor procesual penale cu decizia Curţii Constituţionale.
    158. Prin intermediul ordonanţei de urgenţă a fost reglementată posibilitatea ca organele Serviciului Român de Informaţii să fie desemnate organe de cercetare penală speciale, conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală Codul de procedură penală. Totodată, a fost completată Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu un text de lege nou^3 în baza căruia preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi este abilitat să verifice modul de punere în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (art. II pct. 1).
    ^3 Art. 30^1.

    159. Corelativ, s-a dispus modificarea art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în sensul că au fost introduse două alineate:
    "Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
    (...)
    Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.“ (art. IV pct. 1 fraza întâi, fraza a doua, fraza a treia şi fraza a patra)"

    160. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 16 februarie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022), în cadrul controlului de constituţionalitate a priori efectuat de instanţa de contencios constituţional, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia şi ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal au fost declarate neconstituţionale.
    161. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal au fost declarate ca neconstituţionale următoarele:
    - dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua din ordonanţă („De asemenea, organele de cercetare penală speciale pot efectua, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, din dispoziţia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.“);
    – dispoziţiile art. II pct. 1 din ordonanţă [„(1) Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală. (2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condiţiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afişare pe site-ul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.“];
    – dispoziţiile art. IV pct. 1 fraza a treia din ordonanţă („Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“);
    – dispoziţiile art. IV pct. 2 fraza a doua din ordonanţă [„Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.“]

    162. Pentru aceasta s-a reţinut, în esenţă, că atribuirea calităţii de organ de cercetare penală specială Serviciului Român de Informaţii încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 26 şi ale art. 28 din Constituţie (paragraful 158), iar reglementarea competenţei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a unuia dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta de a verifica modul de punere în aplicare, în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 124, 126, 131 şi 132 din Constituţie (paragraful 192).
    163. Deşi prin aceeaşi decizie s-a analizat şi critica referitoare la introducerea, prin actul normativ criticat, pentru prima dată în legislaţia română, a Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în condiţiile în care nu a fost înfiinţat niciodată printr-un act normativ public (paragraful 194) şi s-a apreciat că „în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entităţi/instituţii menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalităţii ...“, nu au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. IV pct. 1 fraza întâi, fraza a doua şi fraza a patra din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, dispoziţii care prevăd explicit că: „Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. (3) Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.“.
    164. Or, tocmai aceste dispoziţii legale conturează rolul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii în relaţia cu organele de urmărire penală, instituind obligaţia ca, la cererea acestora, să le asigure accesul nemijlocit şi independent la sistemele tehnice proprii, în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice ale organelor judiciare stabilindu-se prin protocoale de cooperare.
    165. În luna decembrie a anului 2016 a fost încheiat Protocolul privind cooperarea între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sistemele tehnice al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, înregistrat cu nr. 9.331 din 7 decembrie 2016, respectiv nr. 2.440/C din 8 decembrie 2016 („Protocolul“).
    166. Protocolul stabileşte, în baza Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, modalitatea tehnică de cooperare între instituţiile anterior menţionate şi asigură, potrivit dispoziţiilor art. 12 din respectivul act, şi accesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în aceleaşi condiţii stabilite convenţional între cele două instituţii semnatare.
    167. Potrivit art. 3 din Protocol, accesul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Ministerului Public („autorităţile judiciare“) la sistemele tehnice se realizează direct, nemijlocit şi independent prin: (i) utilizarea aplicaţiilor informatice de interceptare specifice; (ii) managementul ţintelor, al mandatelor de supraveghere tehnică şi al utilizatorilor conectaţi la sistem din cadrul structurii; (iii) direcţionarea semnalului interceptat şi/sau recepţionarea acestuia către/de către structuri stabilite de Ministerul Public; (iv) exportarea produselor interceptării prin intermediul aplicaţiilor informatice specifice; (v) exploatarea traficului interceptat exclusiv din locaţiile proprii şi prin intermediul personalului specializat desemnat la nivelul fiecărei autorităţi judiciare.
    168. În scopul operaţionalizării, autorităţile judiciare au luat măsurile de natură logistică necesare pentru a avea posibilitatea ca, în mod complet autonom, să îşi marcheze în sistemul informatic centralizat ţintele proprii şi să aibă propriul administrator în aplicaţia de exploatare a conţinutului sesiunilor interceptate.
    169. Aşa cum este menţionat în cuprinsul Protocolului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are atribuţii limitate, care vizează doar administrarea sistemului tehnic de stocare a conţinutului comunicaţiilor transferate de operatorii de comunicaţii în condiţiile din actul de autorizare, introdus în sistem de autoritatea judiciară beneficiară. Procesele tehnice de interceptare a comunicaţiilor sunt realizate în centrele operatorilor de telecomunicaţii, iar conţinutul comunicaţiilor interceptate este transferat în mod complet automatizat către sistemul de stocare administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, fără vreo intervenţie umană din partea personalului Serviciului Român de Informaţii.
    170. Sistemul administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor asigură accesul simultan, autonom şi independent al autorităţilor de interceptare administrate şi utilizate de către autorităţile judiciare.
    171. Fiecare autoritate judiciară este complet autonomă în gestionarea şi utilizarea propriului flux de acces la sistemul tehnic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Accesul la conţinutul comunicaţiei interceptate se realizează de fiecare autoritate judiciară, conform principiului necesităţii de a cunoaşte, prin introducerea datelor în aplicaţiile informatice instalate pe terminalele proprii, care asigură securitatea sistemului şi accesul utilizatorilor autorizaţi la fluxul de comunicaţii ce formează obiectul măsurii de supraveghere.
    172. Astfel, fiecare autoritate judiciară are acces exclusiv la datele care privesc „ţintele“ (terminalele sau numerele de telefon ori conturile electronice cu privire la care s-au dispus măsuri de interceptare) proprii, în timp ce administratorul sistemului - Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor - nu are acces, din punct de vedere tehnic ori prin personalul propriu, la datele interceptate ca urmare a măsurilor de supraveghere tehnică puse în executare de către respectivele entităţi judiciare.
    173. Se asigură, astfel, respectarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1^1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „Pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d), procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate.“
    174. În consecinţă, având în vedere că activitatea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor constă în asigurarea accesului nemijlocit şi direct al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare, fără a avea acces din punct de vedere tehnic ori prin personalul propriu, la datele interceptate ca urmare a măsurilor de supraveghere tehnică puse în executare, se constată că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

    A doua întrebare
    175. Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii?“
    176. În esenţă, problema este de a se clarifica dacă, odată ce a fost încuviinţată de către judecător supravegherea video, audio sau prin fotografiere, mai este necesară o nouă sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în situaţiile în care în cauză este introdus un investigator (sau colaborator) ori acesta poate proceda la supraveghere tehnică în baza mandatului anterior emis de către judecător.
    177. Supravegherea tehnică este reglementată în dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, iar procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică este reglementată în dispoziţiile art. 140 din Codul de procedură penală.
    178. Dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală reglementează utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Toate aceste dispoziţii legale fac parte din titlul IV (intitulat „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii“), capitolul IV (intitulat „Metode speciale de supraveghere sau cercetare“).
    179. Conform dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât supravegherea video, audio sau prin fotografiere, cât şi utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare şi sunt prevăzute la literele c) şi g). Tot această normă legală, prin alin. (13), stabileşte că prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), ceea ce înseamnă că supravegherea video, audio sau prin fotografiere este o metodă specială de supraveghere tehnică, iar utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor este o metodă specială de cercetare.
    180. Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (10) din Codul de procedură penală, folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Rezultă, astfel, că suntem în prezenţa unei metode de cercetare ce are drept finalitate obţinerea de date şi informaţii, fără a putea fi echivalată cu un procedeu probator.
    181. Aşadar, supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor sunt metode speciale de supraveghere sau cercetare, secrete, utilizate de către autorităţile publice.
    182. Clarificarea conţinutului şi sensului art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 din Codul de procedură penală reclamă interpretarea acestor norme prin utilizarea tuturor metodelor de interpretare pertinente, în scopul justei aplicări a legii.
    183. Pornind de la interpretarea literală a textelor de lege, dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul procedură penală stabilesc necondiţionat şi fără excepţie că, în situaţia în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, este obligatorie sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică. Or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, o condiţionare a demersului procurorului de inexistenţa unui mandat de supraveghere tehnică obţinut anterior autorizării folosirii unui investigator sub acoperire sau a unui colaborator echivalând cu o completare a dispoziţiilor legale, ceea ce nu este permis organului judiciar.
    184. Interpretarea sistematică, bazată pe coroborarea textelor legale de aşa manieră încât interpretările acestora să se concilieze, dar şi cu interpretarea teleologică, ţinând cont de scopul legii, în demersul organului judiciar de stabilire a semnificaţiei unui text legal, conduce la aceeaşi concluzie.
    185. În cadrul interpretării sistematice, corelând cele două texte de lege, respectiv dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, se observă, în primul rând, din cronologia textelor, faptul că dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt subsecvente celor ale art. 139 din Codul de procedură penală, relevând, astfel, un raport de la general la special, între supravegherea tehnică efectuată prin montarea dispozitivelor de înregistrare tehnică pe orice suport fix sau mobil şi supravegherea tehnică efectuată prin purtarea dispozitivelor de către investigator sau colaborator. În al doilea rând, se observă o suprapunere doar parţială între sfera infracţiunilor în care se poate dispune supravegherea tehnică şi cea a infracţiunilor în care se poate autoriza folosirea unui investigator sub acoperire (respectiv a unui colaborator), care conduce la concluzia unei perspective mai restrictive a legiuitorului în ceea ce priveşte posibilitatea utilizării metodei speciale de cercetare a investigatorului sau colaboratorului (situaţie care reprezintă premisa efectuării de fotografii, înregistrări video sau audio de către aceştia). Astfel, în vreme ce art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală condiţionează dispunerea măsurii de supraveghere tehnică de posibila săvârşire a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, metoda de cercetare constând în autorizarea investigatorilor sub acoperire este condiţionată, conform art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, de posibila comitere a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare^4. Această diferenţă este relevantă tocmai pentru a sublinia distincţia dintre situaţiile premisă ale dispunerii măsurii de supraveghere tehnică în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, respectiv în condiţiile art. 148 alin. (3) raportat la art. 139 din Codul de procedură penală, şi diferenţele de nuanţă pe care le presupune analiza pe care trebuie să o întreprindă judecătorul de drepturi şi libertăţi în aprecierea proporţionalităţii ingerinţei, în fiecare dintre cele două situaţii.
    ^4 Potrivit art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
    Potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus.

    186. În ceea ce priveşte interpretarea teleologică se constată că scopul reglementării art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală este oferirea unei protecţii ridicate persoanei vizate de ancheta penală, în considerarea caracterului deosebit de invaziv al metodei de cercetare speciale constând în folosirea unei persoane, investigator sau colaborator, pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la comiterea unei infracţiuni, prin efectuarea de fotografii, înregistrări video sau audio de către aceasta.
    187. Investigatorul sub acoperire sau colaboratorul poate purta dispozitive de înregistrare, aspect care reiese fără echivoc din dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, însă doar în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că se respectă o proporţionalitate între gravitatea ilicitului penal suspectat şi ingerinţa puternică în viaţa privată (investigatorul ori colaboratorul, participând la ancheta penală ca interlocutori ai persoanei vizate de aceasta au, ab initio, posibilităţi sporite de a determina, de a surprinde, de a ocaziona, de a culege date şi informaţii, chiar fără a depăşi limitele unei anchete pasive, prin comparaţie cu un obiect sau o altă persoană care poartă tehnică de supraveghere fără cunoştinţa sa).
    188. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor, acela de a acorda o protecţie efectivă şi adecvată vieţii private a persoanei suspectate de comiterea unei infracţiuni, în situaţia efectuării de înregistrări video sau audio de către un investigator sau colaborator, nu poate fi atins în măsura în care judecătorul de drepturi şi libertăţi, la momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, nu a cunoscut folosirea investigatorului sub acoperire ori a colaboratorului şi, în consecinţă, nu a avut posibilitatea de a analiza legalitatea şi oportunitatea efectuării de fotografii, înregistrări video sau audio de către acesta.
    189. Limitările aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor trebuie să se supună testului necesităţii, proporţionalităţii şi subsidiarităţii, motiv pentru care orice restrângere trebuie să aibă loc în condiţii stricte şi, în speţă, autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
    190. Folosirea unor astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare implică un nivel ridicat de ingerinţă în viaţa privată a unei persoane, aspect care face necesară trimiterea la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale cu privire la importanţa controlului exercitat de un magistrat independent (judecătorul) în cauzele în care se impun astfel de măsuri.
    191. Astfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg pot fi citate, exemplificativ, Cauza Valenzuela Contreras contra Spaniei, Hotărârea din 30 iulie 1998, şi Cauza Roman Zakharov c. Rusiei (MC), Hotărârea din 4 decembrie 2015, prin care s-a apreciat că măsurile secrete de supraveghere sau de interceptare a comunicărilor de către autorităţile publice constituie ingerinţe ale unei autorităţi publice în dreptul la respectarea vieţii private şi a corespondenţei, o astfel de ingerinţă încălcând articolul 8 § 2 din CEDO, cu excepţia cazului în care, „în conformitate cu legea“, urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime în temeiul paragrafului 2 şi, în plus, este „necesară într-o societate democratică“ pentru a le atinge (Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei din 25 martie 1998, Rapoartele 1998-II, p. 539, § 50).
    192. În acelaşi context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „... este conştientă de dificultăţile implicate de lupta împotriva infracţiunilor grave şi de necesitatea ca autorităţile să recurgă uneori la metode de anchetă mai elaborate. Convenţia nu împiedică, în stadiul de pregătire a materialului de urmărire penală şi când natura infracţiunii o poate justifica, folosirea de surse precum informatori anonimi ... Recurgerea la astfel de surse este acceptabilă doar dacă este însoţită de garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor, în special în cadrul unei proceduri clare şi previzibile pentru autorizarea, punerea în aplicare şi controlul măsurilor de anchetă în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2008, în Cauza Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 51]“.
    193. Din această jurisprudenţă se poate trage concluzia că principala condiţie pentru a nu fi încălcat art. 8 § 2 din CEDO este aceea ca ingerinţa să fie „prevăzută de lege“, respectiv să aibă un temei în dreptul intern, care să respecte toate condiţiile de calitate ale legii.
    194. Astfel, nu este suficient ca ingerinţa să fie prevăzută de o lege previzibilă, cu reguli clare şi detaliate, ci este imperios necesar ca autorităţile statului, când folosesc astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare, să respecte întocmai dispoziţiile legale.
    195. Curtea Constituţională a României, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (3) şi (10) din Codul de procedură penală^5, a analizat conformitatea acestora cu cadrul constituţional şi convenţional, iar prin considerentele acesteia^6 a statuat că pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, atunci când procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice în vederea obţinerii de fotografii sau înregistrări video, legiuitorul a impus obligaţia de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, „dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător“. Parcurgerea acestei proceduri este considerată de către Curte ca fiind o „garanţie expresă a respectării condiţiilor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil“.
    ^5 Decizia nr. 50 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, această excepţie şi a constatat că dispoziţiile art. 148 alin. (3) şi (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    ^6 Paragrafele 22-23.

    196. Totodată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că „... procedura care reglementează utilizarea colaboratorilor este clar şi strict reglementată, sub controlul procurorului şi, respectiv, al judecătorului de drepturi şi libertăţi. [...]“
    197. În consecinţă, caracterul special al procedurii ce nu permite derogări, argumentele ce ţin de rolul conferit judecătorului de drepturi şi libertăţi în arhitectura procesului penal în contextul separării funcţiilor judiciare, aspectele reliefate de jurisprudenţa anterior menţionată cu privire la standardul constituţional şi convenţional de protecţie a libertăţilor individuale impun concluzia că, în cazurile în care procurorul recurge la procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi chiar şi în cazul existenţei unui mandat de supraveghere emis anterior, exigenţă legală care, sub niciun temei, nu poate fi eludată.


    198. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală? “, respectiv „Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii“, şi va stabili următoarele:
    1. Punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    2. În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală? “, respectiv
    Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii“, şi stabileşte următoarele:"
    1. Punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.
    2. În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2023.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Costin Cristian Puşcă


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 64 din 2 octombrie 2023

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016