Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 274 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Viorel Dinu în Dosarul nr. 2.717/120/2016 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.336D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus înscrisuri doveditoare şi concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, cu privire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi, ca neîntemeiată, cu privire la dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură penală. Referitor la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se arată că acestea nu sunt aplicabile în cauză, întrucât autorul excepţiei nu a fost condamnat pentru săvârşirea de „alte operaţiuni“, ci pentru o faptă de complicitate la cultivarea de droguri, respectiv de canabis, variantă infracţională prevăzută, în mod expres, de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/2000. Pentru situaţia în care Curtea va trece pentru motivul de inadmisibilitate anterior menţionat, pe fond, se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv cele statuate prin Decizia nr. 127 din 9 martie 2017, prin care Curtea a arătat că noţiunea de „alte operaţiuni“ este constituţională. De asemenea, se solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură penală şi menţinerea, şi în acest caz, a jurisprudenţei Curţii, făcându-se trimitere la Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 704 din 22 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.717/120/2016, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 274 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ionuţ Viorel Dinu într-o cauză în care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum şi la plata cheltuielilor judiciare aferente desfăşurării urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagmele „ori alte operaţiuni“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi „cheltuieli avansate de stat“ din cuprinsul art. 274 din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la calitatea legii penale. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv la deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 494 din 10 mai 2012 şi nr. 196 din 4 aprilie 2013, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate în respectivele cauze, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, prin care instanţa europeană a statuat obligaţia legiuitorului de adoptare a unor reguli de procedură clare, care să prevadă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile procesuale. 6. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Referitor la sintagma „ori alte operaţiuni“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se susţine că legiuitorul a înţeles să includă în sfera acesteia orice alte activităţi cu droguri, prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului, diferite de cele expres enumerate în ipoteza normei de incriminare. Se arată însă că aceste activităţi urmează a fi precizate în situaţia constatării neconstituţionalităţii textului criticat. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 din Codul de procedură penală, instanţa arată că îşi însuşeşte concluziile apărătorului autorului excepţiei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că sintagma „alte operaţiuni“ din cuprinsul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se referă, în mod exclusiv, la circulaţia drogurilor, că enumerarea din cuprinsul textului criticat este una limitativă şi că sensul expresiei anterior menţionate este unul limitativ şi neechivoc, putând fi dedus din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor legale analizate, întrucât se află într-o succesiune logică cu celelalte acţiuni ce constituie verbum regens al infracţiunii. Se mai susţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cu standardele stabilite prin hotărârile din 8 iunie 2006 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Lupşa împotriva României, paragraful 37, şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36. În ceea ce priveşte art. 274 din Codul de procedură penală, se susţine că atât din denumirea marginală, cât şi din conţinutul său normativ rezultă că acesta nu reglementează asupra aspectelor legate de obligativitatea dovedirii de către stat a cheltuielilor judiciare pe care le-a avansat, ci numai asupra modului în care sunt suportate cheltuielile respective, aspecte ce nu determină însă lipsa de previzibilitate a reglementării. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, şi ale art. 274 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000: "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi." – Art. 274 din Codul de procedură penală: "(1) În caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei, suspectul sau, după caz, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.(2) Când sunt mai mulţi suspecţi sau, după caz, inculpaţi, procurorul sau, după caz, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru fiecare dintre suspecţi sau, după caz, inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.(3) Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.“" 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea reţine că, într-adevăr, legiuitorul a înţeles să prevadă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit, enumerare ce nu este exhaustivă, întrucât se încheie cu sintagma „ori alte operaţiuni“. La o primă evaluare, acest din urmă aspect este de natură a determina lipsa de imprevizibilitate a dispoziţiilor legale criticate, ca urmare a imposibilităţii de a determina sfera înţelesului noţiunii de „alte operaţiuni“ ce pot fi reţinute ca infracţiune în domeniul traficului şi consumului ilicit de droguri. 14. Cu toate acestea, sintagmei criticate trebuie să îi fie atribuit sensul ce rezultă din ansamblul dispoziţiei legale din care face parte. Or, interpretând sistematic expresia „ori alte operaţiuni“, în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că aceasta este urmată de expresia „privind circulaţia drogurilor de risc“, ce restrânge sfera noţiunii de „alte operaţiuni“ la operaţiunile ce privesc circulaţia drogurilor de risc. Astfel, orice operaţiune referitoare la circulaţia unor asemenea droguri, alta decât cele enumerate, în mod expres, în cuprinsul normei criticate, poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aşa fiind, Curtea reţine că sintagma criticată este clară, precisă şi previzibilă, vizând practic orice faptă de trafic de droguri de mare risc. Pentru aceste motive, prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 permit destinatarilor lor să îşi adapteze conduita la exigenţele legii penale şi sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). 15. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează prevederile art. 274 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, şi în acest caz, sensul sintagmei criticate rezultă din interpretarea sa în ansamblul dispoziţiilor legale în cuprinsul cărora a fost inclusă. Astfel, dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură penală reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei. În toate situaţiile anterior enumerate, prin finalizarea acţiunii penale se stabileşte că fapta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, culpa sa infracţională fiind temeiul obligării la restituirea către stat a cheltuielilor judiciare efectuate de acesta. Conform art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală, când sunt mai mulţi suspecţi sau, după caz, inculpaţi, procurorul sau, după caz, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, iar, în situaţia în care partea responsabilă civilmente este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, potrivit alin. (3) al aceluiaşi art. 274, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. 16. În acest context, expresia „cheltuieli judiciare avansate de stat“ semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfăşurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate, în acest scop, conform art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, din bugetul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfăşurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul art. 272 şi art. 273 din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală, sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor, în faţa organelor judiciare. Referitor la acestea din urmă, art. 273 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală reglementează modul de stabilire a respectivelor sume, martorul, expertul şi interpretul care sunt salariaţi având dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanţă. Pentru cazul în care persoanele anterior enumerate nu sunt salariate, aceleaşi dispoziţii legale prevăd că martorul, care are venit din muncă, este îndreptăţit să primească o compensare, iar expertul şi interpretul au dreptul la o retribuţie pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile şi în condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale. 17. În ipoteza juridică prevăzută prin textul criticat, din sumele mai sus arătate, urmează a fi scăzute, conform art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală, cheltuielile privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. 18. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale prevăzute la art. 272-274 din Codul de procedură penală stabilesc cu claritate care sunt părţile obligate la plata cheltuielilor judiciare, precum şi un algoritm pentru determinarea cheltuielilor judiciare pe care acestea urmează să le suporte, în caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei. Pentru aceste motive, Curtea reţine că sintagma „cheltuieli judiciare avansate de stat“ din cuprinsul art. 274 din Codul de procedură penală este clară, precisă şi previzibilă, nefiind de natură a contraveni prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 19. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi 24, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât drepturile fundamentale pe care le reglementează presupun asigurarea unor garanţii, precum accesul la o instanţă naţională independentă şi dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat, ales sau numit din oficiu, în vederea realizării apărării, exigenţe ce nu pot fi asigurate prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi ale art. 274 din Codul de procedură penală, întrucât acestea reglementează infracţiuni şi, respectiv, modalitatea de stabilire şi de plată a cheltuielilor judiciare în situaţia renunţării la urmărirea penală, a condamnării, a amânării aplicării pedepsei sau în cea a renunţării la aplicarea pedepsei. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Viorel Dinu în Dosarul nr. 2.717/120/2016 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 274 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
