Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Adrian Constantin Crăescu în Dosarul nr. 7.006/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 287D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 679D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, excepţie ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 8.755/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 679D/2017 la Dosarul nr. 287D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 532 din 6 iulie 2016 şi Decizia nr. 638 din 17 mai 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.006/325/2016, şi prin Încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.755/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Adrian Constantin Crăescu în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii. 8. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, autorul acestora susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate nu menţionează exact cum trebuie făcută comunicarea datelor de identificare ale persoanelor implicate în evenimente rutiere (prin telefon, fax, e-mail, corespondenţă) şi nu precizează niciun interval de timp în care acestea trebuie comunicate poliţiei rutiere. Astfel, textul de lege criticat este ambiguu, neclar şi poate da naştere la abuzuri, nedreptăţi şi suferinţe pentru cetăţean. De asemenea, a mai precizat că amenda prevăzută de lege are un cuantum excesiv, încălcând dreptul la viaţă. 9. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă consideră că prevederile legale criticate sunt suficient de clare. Este adevărat că în cuprinsul acestora nu sunt enumerate modalităţile prin care detaliile solicitate pot fi aduse la cunoştinţa poliţiei rutiere. Lipsa indicării exprese a acestor modalităţi conduce însă la concluzia că datele pot fi comunicate în orice modalitate, ceea ce este în beneficiul persoanelor cărora norma li se adresează. Instanţa apreciază că nici cuantumul amenzii stabilite nu este contrar prevederilor constituţionale, neputându-se afirma că acesta încalcă dreptul la viaţă. Având în vedere natura faptei sancţionate, cuantumul ridicat al limitelor amenzii este justificat. Astfel, necomunicarea datelor de identificare ale persoanelor implicate în evenimente rutiere conduce indirect, în unele situaţii, la imposibilitatea sancţionării contravenţionale a acestor persoane. Prin urmare, cuantumul amenzilor aplicabile în cazul contravenţiilor de faţă trebuie să fie suficient de ridicat încât să descurajeze comportamentele abuzive ale proprietarilor de autoturisme. 10. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei, întrucât textul contestat nu contravine dreptului la viaţă şi nici dreptului la un proces echitabil. „Neclaritatea normei de drept, la care a făcut referire petentul, se circumscrie dreptului la un proces echitabil, respectiv art. 1 alin. (5) din Constituţie“. Obligaţia proprietarului sau utilizatorului unui vehicul de a comunica poliţiei rutiere identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, are un scop legitim constând în identificarea persoanelor care au săvârşit contravenţii şi se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Deşi în cuprinsul textului de lege criticat nu sunt enumerate modalităţile prin care informaţiile solicitate pot fi aduse la cunoştinţa poliţiei rutiere, lipsa indicării exprese conduce la concluzia că datele pot fi comunicate în orice modalitate. De asemenea, instanţa reţine că natura şi severitatea sancţiunii aplicate nu sunt contrare prevederilor constituţionale privind dreptul la viaţă. Faţă de natura sancţiunii şi faţă de cuantumul acesteia, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii contravenţionale este proporţională cu scopul urmărit de textul legal precitat. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul, în Dosarul nr. 287D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sub aspectul criticilor formulate, apreciază că petentul nu relevă în ce constau ambiguitatea şi neclaritatea textului, nu evidenţiază în niciun fel viciile de neconstituţionalitate ale prevederilor criticate. Aspectele semnalate de petent ca argumente ale motivării sale nu au legătură cu critica de neconstituţionalitate a textului, ci reprezintă situaţii concrete în care petentul justifică imposibilitatea de a cunoaşte identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus. Or, aceste aspecte vizează aplicarea şi interpretarea textului de către organul care stabileşte sancţiunea adecvată, iar nu vicii de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte faptul că legiuitorul a stabilit un cuantum al amenzii care ar afecta dreptul la viaţă, apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. nr. 195/2002 stabileşte progresiv cuantumul amenzilor, pe grupe de sancţiuni, în raport cu gravitatea faptelor, astfel încât să se descurajeze comportamentul abuziv al proprietarului de vehicul. 13. Guvernul, în Dosarul nr. 679D/2017, nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale. Textul de lege criticat nu încalcă dreptul la viaţă, ci prevede, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii, care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Aşa fiind, cuantumul amenzii stabilite reprezintă o măsură descurajantă luată de stat în îndeplinirea obligaţiei sale pozitive de a manifesta un rol activ în garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanei. În ceea ce priveşte critica privind neclaritatea normei de drept invocate, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât acest text de lege oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor. Faptul că nu sunt enumerate modalităţile prin care informaţiile pot fi aduse la cunoştinţa poliţiei rutiere conduce la concluzia că acestea pot fi comunicate prin orice mijloc. Numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă. Astfel, prin Hotărârea din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. 15. Referitor la criticile formulate din perspectiva caracterului lacunar al normelor, respectiv sub aspectul modului de interpretare şi aplicare a acestora, consideră că asemenea critici sunt de competenţa legiuitorului sau a instanţelor de judecată, după caz, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii textelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: "Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: [...] 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus." 19. În opinia autorului excepţiilor, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în: art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 22 privind dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, au fost stabilite o serie de criterii care trebuie respectate în activitatea de legiferare: precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru ca subiectul de drept vizat să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor. De asemenea, Curtea a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 21. Curtea a mai statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse de Constituţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17). 22. De asemenea, în Hotărârea din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor“. 23. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine că dispoziţiile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc drept contravenţie nerespectarea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul, a obligaţiei de a comunica poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice. Astfel, fapta săvârşită de persoana fizică, ce constă în necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus, constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, adică de la 9 la 20 puncte-amendă. 24. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate oferă repere clare pentru ca destinatarul lor să înţeleagă care este fapta sancţionată de legiuitor şi care sunt consecinţele nerespectării obligaţiei impuse de lege. În plus, din interpretarea dispoziţiilor legale criticate rezultă că informaţiile vizate pot fi comunicate prin orice mijloc de comunicare, astfel cum reţin şi instanţele judecătoreşti în opiniile exprimate, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. 25. Distinct de acestea, Curtea observă că prevederile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens, pot fi menţionate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 164 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 16 martie 2009, Decizia nr. 999 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Decizia nr. 638 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 22 iulie 2011, Decizia nr. 532 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 octombrie 2016. 26. Curtea a reţinut, în esenţă, că stabilirea unor reguli în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului“, considerente care îşi păstrează valabilitatea şi în prezentele cauze. 27. Referitor la susţinerea că legiuitorul a stabilit prin normele legale criticate un cuantum ridicat al amenzii, de natură să încalce dispoziţiile art. 22 din Constituţie, Curtea reţine că, tocmai în vederea garantării dreptului fundamental la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică al tuturor persoanelor participante la traficul rutier, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabileşte cuantumul amenzilor, pe grupe de sancţiuni, în raport cu gravitatea faptelor, astfel încât să se descurajeze comportamentul abuziv al proprietarului de vehicul şi, prin urmare, nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate. 28. În plus, faptul că proprietarul sau utilizatorul unui vehicul este ţinut de obligaţia de a comunica, la solicitarea poliţiei rutiere, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus răspunde exigenţei constituţionale stabilite de art. 44 alin. (7), potrivit căreia „Dreptul de proprietate obligă [...] la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii [...], revin proprietarului“. Astfel, prin prevederile legale criticate a fost creat cadrul legal în scopul efectuării de către poliţia rutieră a demersurilor necesare pentru aflarea adevărului, şi anume a persoanei care, în mod real, a condus, la un moment dat, respectivul autovehicul, în ipoteza în care nu există identitate de persoană între proprietarul autovehiculului şi persoana care l-a condus. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Constantin Crăescu în Dosarul nr. 7.006/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 8.755/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
