Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.619 din 1 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 851A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta de claritate, accesibilitate şi predictibilitate a legii. 4. Astfel, se prevede introducerea unui nou articol în Legea nr. 51/1995, respectiv art. 54^1, prin care se reglementează posibilitatea desfăşurării votului prin mijloace electronice, ca alternativă la sistemul votului clasic, decizia în alegerea modalităţii de vot fiind dată în competenţa consiliului baroului. Raţiunea care a stat la baza propunerii de reglementare se justifică, potrivit expunerii de motive, pentru situaţiile în care şedinţele adunărilor generale ale avocaţilor din barourile din România sunt în imposibilitatea de a se întruni cu participarea fizică a avocaţilor, adunările generale neputându-şi îndeplini atribuţiile. Totodată, se arată că procedurile de vot electronic au devenit o alternativă reală, care preîntâmpină unele inconveniente ce pot apărea în practică şi oferă o serie de avantaje în viaţa comunităţii profesionale. 5. Faţă de modul de redactare a reglementării, Guvernul apreciază că prevederile alin. (2) al art. 54^1 sunt lipsite de claritate, întrucât se creează o confuzie în ceea ce priveşte intenţia de reglementare cu privire la stabilirea cvorumului, fiind neclar dacă prin această modificare aprobată se urmăreşte de fapt o exceptare de la condiţiile de cvorum impuse de prevederile art. 53 şi 54 din Legea nr. 51/1995 sau dacă, dimpotrivă, printr-o redactare deficitară a textului de lege aprobat, prevederile acestuia nu sunt corelate corespunzător cu normele de trimitere. În concret, în cazul adunărilor generale care se desfăşoară cu prezenţa fizică a membrilor baroului, regula instituită de prevederile art. 53 alin. (1) este că acestea sunt legal constituite cu participarea majorităţii membrilor săi; or, în cazul votului electronic, se propune stabilirea cvorumului în raport cu numărul total al membrilor baroului care şi-au exprimat opţiunea de vot, cu respectarea art. 53 şi art. 54 alin. (2), (2^1), (2^2), după caz, ceea ce ar putea genera o interpretare în sensul că regula majorităţii prevăzute la art. 53 alin. (1), la care acesta face trimitere, se aplică la numărul membrilor care şi-au exprimat opţiunea de vot, iar nu la majoritatea membrilor adunării generale (aşa cum se prevede pentru adunările generale care se desfăşoară cu prezenţa fizică a membrilor lor). Se apreciază că modalitatea de redactare a textului proiectului de lege poate favoriza o astfel de interpretare, soluţia legislativă propusă putând conduce în practică la situaţii în care luarea unor decizii importante/stabilirea de măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv (competenţele adunării generale fiind stabilite de art. 51 din Legea nr. 51/1995) să fie rezultatul voinţei unui număr restrâns de membri, ceea ce este de natură să vulnerabilizeze însuşi mecanismul prin care legiuitorul a înţeles să se asigure că hotărârile adunării generale exprimă cu adevărat voinţa membrilor înscrişi în tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei. Totodată, Guvernul apreciază ca fiind nejustificată instituirea unui regim diferenţiat cu privire la stabilirea cvorumului în funcţie de natura votului, electronic sau clasic. 6. Se mai susţine că impredictibilitatea normei este accentuată şi de lipsa în cuprinsul expunerii de motive a informaţiilor ce ar putea contribui la desluşirea intenţiei de reglementare a legiuitorului, ştiut fiind faptul că instrumentul de motivare trebuie să cuprindă raţiunile juridice şi practice care au condus la edificarea unei soluţii legislative. Or, faţă de o astfel de schimbare importantă de concepţie în ceea ce priveşte stabilirea cvorumului în cazul votului electronic, prin raportare la votul clasic, expunerea de motive nu prezintă explicaţii ori justificări, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care, reţinând între altele „caracterul sumar (...) şi lipsa de fundamentare temeinică“, s-a constatat neconformitatea cu exigenţele de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 7. Pentru aceste considerente se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere. Niciuna dintre autorităţile menţionate nu a comunicat punctul de vedere. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 10. În ceea ce priveşte legalitatea sesizării prin prisma condiţiilor de admisibilitate impuse de Constituţie şi lege, Curtea reţine că sesizarea a fost formulată de Guvern, autoritate aflată printre titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. În ceea ce priveşte obiectul sesizării însă, acesta nu se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textul constituţional menţionat, întrucât priveşte o lege promulgată de Preşedintele României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv Legea nr. 100/2020 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. 11. Curtea observă în acest sens că, prin Decretul nr. 348 din 1 iulie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 1 iulie 2020, a fost promulgată Legea privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, aceasta fiind publicată la aceeaşi dată. Or, în jurisprudenţa în care a analizat problematica admisibilităţii obiecţiilor de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat că în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este: fie ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională, fie, dacă legea a fost promulgată intempestiv în interiorul termenelor prevăzute de regulamentele parlamentare şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea să fi fost formulată în interiorul acestor termene. 12. O sinteză a jurisprudenţei dezvoltate în materie, sub aspectul respectării termenelor de sesizare prevăzute de lege, respectiv a condiţiei referitoare la obiectul sesizării - lege nepromulgată, s-a realizat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, prilej cu care Curtea a reţinut patru ipoteze, după cum urmează: (a) Sesizarea s-a realizat în termenele prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Această ipoteză este cea mai frecventă şi, întrucât în cauzele respective nu au fost invocate probleme cu privire la admisibilitatea sesizărilor astfel formulate, în cuprinsul deciziilor prin care Curtea a soluţionat obiecţiile de neconstituţionalitate, instanţa s-a limitat la a constata îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la sesizare. În acest sens, instanţa constituţională a constatat că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 5 zile înainte ca legea să fie trimisă spre promulgare şi de două zile, în cazul adoptării legii în procedură de urgenţă, au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora; în acest caz însă pentru a fi reţinută admisibilitatea sesizării, este esenţial ca legea să nu fi fost promulgată în prealabil de Preşedintele României. Faptul că legiuitorul a reglementat în Legea nr. 47/1992 un termen de protecţie are semnificaţia unei garanţii asociate dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, care implică o interdicţie totală de a se promulga legea în acest termen. Termenul menţionat nu poate fi calificat însă ca fiind unul de decădere în sensul că numai în acest termen se pot formula obiecţii de neconstituţionalitate. Formulând obiecţia în afara termenului, autorul acesteia se expune posibilităţii ca, până la data formulării ei, Preşedintele să promulge legea, dar, odată sesizată Curtea, şi în condiţiile în care aceasta încunoştinţează Preşedintele cu privire la faptul că legea se află în control a priori de constituţionalitate, Preşedintele, în tot acest timp, nu are competenţa de a emite decretul de promulgare (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 25). (b) Sesizarea s-a realizat în termenele prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, însă legea a fost promulgată de Preşedintele României anterior sesizării. Ipoteza se regăseşte în Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010. Curtea a reţinut că, „deşi obiecţia de neconstituţionalitate a fost introdusă în termenul legal de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, legea criticată a fost promulgată prin Decretul Preşedintelui României nr. 603 din 29 iunie 2010, care, împreună cu legea purtând nr. 118/2010, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În consecinţă, Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010“. Având în vedere situaţia creată de promulgarea intempestivă, Curtea a statuat că „nu poate respinge ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate strict pentru faptul că legea a fost promulgată, întrucât obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal. [...] Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept“. Prin urmare, Curtea a constatat că sesizarea s-a realizat în termenul legal de protecţie, în interiorul căruia Preşedintele României nu are dreptul de a promulga legea, întrucât dreptul său se naşte ulterior, după expirarea termenelor de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Conduita Preşedintelui României nu poate constitui un impediment în calea controlului de constituţionalitate, iar subiectele de drept îndrituite să declanşeze controlul nu pot fi lipsite de dreptul lor constituţional, consacrat de art. 146 lit. a). O interpretare contrară a dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la termenele de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale ar lăsa fără efecte juridice norma constituţională, ceea ce este inadmisibil. (c) Sesizarea s-a realizat după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, însă legea nu a fost promulgată de Preşedintele României anterior sesizării. Reiterând caracterul de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, Curtea a reţinut că „nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora“. Mai mult, Curtea a statuat că „în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017). În toate aceste situaţii, luând act de faptul că sesizările de neconstituţionalitate au fost formulate cu depăşirea termenelor înscrise în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi de faptul că termenul de 20 de zile pentru promulgare nu era epuizat, iar Preşedintele României nu promulgase încă legile deduse controlului Curţii, pe de altă parte, Curtea a efectuat o verificare de fond a legilor, pronunţând decizii de admitere sau de respingere, ca neîntemeiate, după caz, a criticilor formulate. (d) Sesizarea s-a realizat după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi legea fusese promulgată de Preşedintele României anterior sesizării. În această ipoteză, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca inadmisibile (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, şi Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010). În aceste cazuri, Curtea a luat act de faptul că, după expirarea termenelor înscrise în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, legea a fost transmisă Preşedintelui României, care a promulgat-o în chiar ziua primirii ei. Sesizarea Curţii Constituţionale după epuizarea termenului de protecţie prevăzut în favoarea titularilor dreptului de a formula obiecţii de neconstituţionalitate, chiar înăuntrul termenului de 20 de zile, prevăzut de Constituţie pentru promulgare, dar după promulgare sau în aceeaşi zi cu promulgarea, nu poate declanşa controlul de constituţionalitate, întrucât Preşedintele României şi-a exercitat în mod legitim atribuţia constituţională, iar prin actul promulgării, legea adoptată de Parlament nu mai poate fi supusă controlului preventiv de constituţionalitate. Cu alte cuvinte, depăşirea termenului de protecţie coroborată cu promulgarea legii, ambele anterioare sesizării Curţii Constituţionale, lipsesc de obiect controlul de constituţionalitate, obiecţia astfel formulată fiind respinsă ca inadmisibilă. „Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept“ (a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, precitată). 13. Curtea observă că, în prezenta cauză, subzistă ultima ipoteză menţionată. Astfel, potrivit fişei legislative şi sesizării înregistrate la Curtea Constituţională, legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 10 iunie 2020, a fost depusă în aceeaşi dată la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 12 iunie 2020 a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare. Promulgarea şi publicarea legii sau realizat în data de 1 iulie 2020, aşadar după expirarea termenului de protecţie de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În aceeaşi dată în care legea a fost promulgată şi publicată, respectiv 1 iulie 2020, Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, fiind în mod corespunzător înregistrată, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la aceasta. 14. Ca urmare, întrucât sesizarea a fost formulată în aceeaşi zi cu promulgarea legii, iar Preşedintele României şi-a exercitat în mod legitim atribuţia constituţională, respectiv a promulgat legea după expirarea termenelor legale de protecţie acordate titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, legea adoptată de Parlament şi promulgată nu mai poate fi supusă controlului preventiv de constituţionalitate, sesizarea de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. 15. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, formulată de Guvernul României. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
