Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59-60 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Matei în Dosarul nr. 10.049/4/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.321D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că legea este clară şi previzibilă, fiind interpretată, în mod unitar, de către instanţele de judecată. Se susţine că, prin „existenţa dovezilor temeinice de îndreptare“, se înţelege participarea la activităţile educative, obţinerea de recompense şi lipsa sancţiunilor disciplinare, acestea fiind şi criteriile care au fost aplicate în speţă faţă de autorul excepţiei. Sunt invocate, totodată, elemente de drept comparat, arătânduse că în Germania, o persoană poate fi liberată condiţionat dacă conduita sa, în timpul executării pedepsei, situaţia în care se află respectiva persoană şi efectele pe care o eliberare condiţionată le-ar avea asupra sa justifică dispunerea acestei forme de executare a pedepsei; în Spania, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă persoana în cauză a avut o bună conduită şi are o prognoză pozitivă în ceea ce priveşte reabilitarea; în fine, în Franţa, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă persoana în cauză a depus eforturi serioase, în scopul reabilitării sale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 495/C din 9 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.049/4/2016, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59-60 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, excepţie invocată de Nicolae Matei într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale, prin care a fost respinsă o cerere de liberare condiţionată formulată de acesta. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „dă dovezi temeinice de îndreptare“ din cuprinsul art. 59 din Codul penal din 1969 este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât participanţii la procesul penal nu cunosc criteriile după care instanţele de judecată apreciază existenţa dovezilor de îndreptare. Pentru acest motiv, se susţine că textele criticate creează discriminare între persoanele condamnate, întrucât stabilesc condiţii pentru acordarea liberării condiţionate ce pot fi apreciate subiectiv de către organele judiciare care au competenţa de a dispune forma de executare anterior menţionată. Se mai susţine că textele criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât persoanele condamnate sunt îndreptăţite să cunoască cu exactitate condiţiile în care pot fi liberate. 6. Tribunalul Ilfov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu presupune uniformitate şi, prin urmare, nici acordarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situaţii care, prin natura lor, sunt diferite. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. Astfel, orice persoană condamnată care doreşte să fie liberată condiţionat trebuie să prezinte dovezi temeinice de îndreptare, de natură a crea convingerea instanţei de judecată că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. În acest context, se arată că rolul constituţional al instanţelor de judecată este acela de a interpreta şi aplica legea, iar faptul că acestea, pe baza probelor administrate, pot aprecia cu privire la situaţia dedusă judecăţii şi pot dispune, în consecinţă, liberarea condiţionată a persoanei condamnate sau, dimpotrivă, menţinerea privării de libertate nu este de natură a crea situaţii discriminatorii, care să confere textelor criticate caracter de neconstituţionalitate. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că principiul egalităţii semnifică acordarea unui regim juridic uniform doar unor persoane aflate în situaţii similare. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 59, art. 59^1 şi art. 60 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal sunt constituţionale. Se arată că reglementarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea liberării condiţionate sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului şi că textele criticate respectă principiul egalităţii, care, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu obligă la acordarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situaţii juridice diferite. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare, dispoziţiile art. 59,art. 59^1 şi art. 60 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 59 alin. 1, art. 59^1 alin. 1 şi alin. 3 şi art. 60 alin. 1-4 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul penal, care au următorul cuprins: - Art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969: „1. După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei“; – Art. 59^1 din Codul penal din 1969: "1. Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1. [...]3. În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59 [...];" – Art. 60 alin. 1-4 din Codul penal din 1969: "1. Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.2. Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.3. Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pot fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.4. Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate." – Art. 100 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul penal: "(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: […] d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).“" 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, legiuitorul nu defineşte în legislaţia penală sau în cea procesual penală sintagma „dovezi temeinice de îndreptare“, motiv pentru care aceasta nu poate fi înţeleasă altfel decât prin atribuirea sensului comun cuvintelor care o compun. Aşa fiind, sensul expresiei „dovezi temeinice de îndreptare“ este acela de motive ce justifică concluzia legitimă a organelor judiciare că persoanele condamnate, în urma executării părţilor din pedepsele penale dispuse în privinţa lor, expres prevăzute prin textele criticate, au înţeles semnificaţia şi gravitatea faptelor săvârşite şi urmările acestora şi şi-au adaptat comportamentul la cerinţele legale, aspect ce face posibilă liberarea lor condiţionată, în condiţii de siguranţă pentru ceilalţi membri ai societăţii. Prin urmare, Curtea reţine că sintagma „dovezi temeinice de îndreptare“ este clară, precisă şi previzibilă, permiţând destinatarilor legii să îşi adapteze conduita la exigenţele textului criticat. Pentru acest motiv, Curtea constată că prevederile art. 59 alin. 1,art. 59^1 alin. 1 şi alin. 3 şi art. 60 alin. 1-4 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul penal sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). 15. În ceea ce priveşte lăsarea la aprecierea instanţelor judecătoreşti a îndeplinirii condiţiei existenţei „dovezilor temeinice de îndreptare“, în fiecare cauză în care se solicită liberarea condiţionată, aceasta nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece acest drept al instanţei de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părţi din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privinţa sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuşi scopului instituţiei liberării condiţionate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenţie, a dreptului de a executa părţile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligaţii, expres prevăzute de legiuitor, în situaţia îndeplinirii anumitor condiţii, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Astfel, liberarea condiţionată nu este un drept absolut al persoanelor condamnate, ci unul a cărui acordare depinde de îndeplinirea condiţiilor anterior referite, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei, cerinţă ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la liberarea condiţionată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere, in concreto, a situaţiei persoanelor condamnate. Acest aspect nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele condamnate care solicită liberarea condiţionată, textele criticate aplicându-se, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă. 16. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 59 alin. 1, art. 59^1 alin. 1 şi alin. 3 şi art. 60 alin. 1-4 din Codul penal din 1969 şi art. 100 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul penal, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textele criticate reglementează instituţii de drept penal substanţial. Or, dreptul la un proces echitabil presupune o serie de garanţii, precum egalitatea armelor, dreptul la apărare, accesul la un tribunal imparţial şi caracterul contradictoriu al procedurilor, drepturi ce pot fi asigurate doar prin intermediul normelor procesual penale. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Matei în Dosarul nr. 10.049/4/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. 1, art. 59^1 alin. 1 şi 3 şi art. 60 alin. 1-4 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
