Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, excepţie ridicată de Iulian Predoi în Dosarul nr. 25.606/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 180D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.606/197/2017, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, excepţie ridicată de Iulian Predoi într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 4/2008. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 sunt neconstituţionale, având în vedere că executarea sancţiunii complementare nu este suspendată de drept în situaţia în care este formulată la instanţa judecătorească o plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 4/2008, persoanei sancţionate fiindu-i interzis în continuare accesul la manifestările sportive de pe stadioane până la soluţionarea cauzei. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aplicarea unor prezumţii relative procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale doar în măsura în care nu impune o sarcină excesivă în privinţa apărării celui acuzat (spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României). Or, nu este cazul prevederilor criticate, întrucât, chiar dacă dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 4/2008 prevăd posibilitatea instanţei de judecată învestite cu soluţionarea plângerii de a dispune suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare, acestea nu sunt suficiente pentru a îndepărta neconstituţionalitatea prevederilor criticate, întrucât admiterea sau respingerea cererii de suspendare va avea loc în două situaţii şi niciuna dintre acestea nu este în concordanţă cu Legea fundamentală. Astfel, fie instanţa judecătorească dispune o soluţie anterior administrării probatoriului, plecând doar de la presupusele prezumţii de care se bucură procesul-verbal de contravenţie - caz în care dreptul la apărare al contravenientului, dreptul la un proces echitabil şi egalitatea în faţa legii sunt grav încălcate -, fie instanţa dispune o soluţie ulterior administrării probatoriului, comună cu soluţia dispusă pe fondul cauzei, pentru a evita o antepronunţare, situaţie în care termenul pentru care s-ar aplica sancţiunea complementară ar fi de mult împlinit, context în care contravenientului i se încalcă, până la pronunţarea unei soluţii definitive, dreptul la un proces echitabil, libertăţile individuale - prezumţia de nevinovăţie şi libertatea de mişcare, respectiv dreptul la liberă circulaţie pe durata procesului. Astfel, legiuitorul, în mod abuziv, a restrâns posibilitatea persoanei presupus vinovate de săvârşirea unei contravenţii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile consacrate în Constituţie până la momentul la care aceasta va fi judecată definitiv şi i se va confirma vinovăţia de către o instanţă judecătorească independentă şi imparţială. 6. În acest context, se învederează că dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 4/2008 contravin şi prevederilor art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, întrucât din analiza acestora din urmă reiese că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii suspendă executarea sancţiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare. 7. Judecătoria Braşov - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este, în aparenţă, întemeiată, în ceea ce priveşte încălcarea atât a principiului egalităţii, având în vedere că pentru alte sancţiuni contravenţionale măsura complementară este suspendată odată cu introducerea plângerii contravenţionale, cât şi a dreptului la liberă circulaţie, având în vedere că persoanei sancţionate nu i se permite participarea pe stadioane la competiţii sportive în condiţiile în care numai o instanţă de judecată poate să aprecieze dacă aceasta se face vinovată sau nu de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2008, care au următorul cuprins: "(1) În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 22 lit. c), d) şi e), precum şi la art. 23, agentul constatator aplică în sarcina contravenientului sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive de genul celor la care acesta a săvârşit contravenţia. [...](4) Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale poporului român şi consacrarea statului de drept, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (1) şi (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (1) şi (11) referitor la libertatea individuală şi la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 25 alin. (1) referitor la libera circulaţie şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, este menţionat art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 113 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţia, ca neîntemeiată, reţinând că prin dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 nu este înlăturată sub niciun aspect posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, inclusiv pentru a obţine suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare. În acest sens, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 4/2008 stabileşte că, la cererea petentului, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii poate dispune, prin încheiere, suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare. Or, faptul că legiuitorul a instituit aplicarea unei măsuri contravenţionale complementare, fără a reglementa suspendarea de drept a executării sancţiunii contravenţionale complementare ca urmare a introducerii acţiunii în instanţă, atribuind însă instanţei posibilitatea de a dispune, prin încheiere, suspendarea executării sancţiunii, la cererea petentului, nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie sau a celorlalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate. 14. Pe de o parte, în ceea priveşte politica contravenţională sau penală a statului, aceasta ţine de opţiunea legiuitorului, care, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi care pot fi lezate prin săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni, poate şi trebuie să stabilească un anumit cadru normativ care să sancţioneze mai sever sau mai blând anumite fapte. Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin urmare, contravenţiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancţionate pentru ca valorile sociale ocrotite să nu cadă în derizoriu, dreptul contravenţional fiind apropiat dreptului penal, diferenţa esenţială dintre cele două categorii fiind gravitatea mai redusă a faptelor contravenţionale, cu consecinţe importante în sancţionarea lor, context în care, în virtutea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz (Decizia nr. 537 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 17 noiembrie 2021, paragraful 19). 15. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aplicarea unor prezumţii relative procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale doar în măsura în care nu impune o sarcină excesivă în privinţa apărării celui acuzat (spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 60). Tot prin jurisprudenţa acestei instanţe europene s-a arătat că prezumţiile de fapt şi de drept se regăsesc în orice sistem de drept şi, în principiu, Convenţia nu derogă de la acestea, însă impune statelor, cu precădere în materie penală, să aibă în vedere aceste prezumţii în limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi păstrând dreptul la apărare (Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku împotriva Franţei, paragraful 28). 16. Or, aplicând considerentele mai sus prezentate la cauza dedusă judecăţii, Curtea observă că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, sancţiunea complementară criticată (i) se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului stabilite prin jurisprudenţa antereferită, (ii) este adecvată la gradul de pericol social al faptei săvârşite (violenţa cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive), (iii) Legea nr. 4/2008 prevede căi de atac la dispoziţia contravenientului pentru a contesta sancţiunea în discuţie, legiuitorul lăsând instanţei judecătoreşti posibilitatea să aprecieze dacă sancţiunea complementară se menţine sau se suspendă pe durata soluţionării cauzei, (iv) iar pe parcursul soluţionării cauzei dreptul la apărare este garantat. 17. Prin urmare, Curtea reţine că textele criticate instituie o măsură ce este justificată pe deplin în contextul dat, circumscriindu-se opţiunii legiuitorului în ceea ce priveşte politica contravenţională sau penală a statului, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi care pot fi lezate prin săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni, ceea ce impune o astfel de reglementare în domeniul competiţiilor şi a jocurilor sportive pentru sancţionarea violenţei în contextul dat, având şi un rol de prevenire şi de combatere a violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Astfel, sancţiunea complementară constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte de natură contravenţională în materie. Pentru identitate de raţiune, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 194 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 8 iunie 2017. 18. În acest context, Curtea învederează că, potrivit art. 30 din Legea nr. 4/2008, contravenţiilor prevăzute de această lege sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, desigur în condiţiile stabilite de lege. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, în virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, autorului contravenţiei i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede ca instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, aspecte care, însă, sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii. Astfel, cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019, paragraful 19). 19. Faţă de această împrejurare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008, în raport cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi (11) şi art. 24 alin. (1), coroborate cu cele convenţionale, menţionate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 20. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu sunt afectate prin normele criticate, întrucât nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De asemenea, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004), Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor. Astfel, în ipoteza în discuţie, persoanelor ce cad sub incidenţa normelor criticate li se aplică acelaşi tratament juridic. În acest context, Curtea reţine că pretinsul tratament diferenţiat este invocat de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva unei comparaţii pe care o face între dispoziţiile privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi cele privind regimul juridic al contravenţiilor. 21. Cu privire la pretinsa contradicţie a dispoziţiilor art. 47 alin. (4) din Legea nr. 4/2008 cu cele ale art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, ca urmare a faptului că acestea din urmă stabilesc, de principiu, că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii suspendă executarea sancţiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare, Curtea constată că, pe de o parte, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013). 22. Pe de altă parte, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este cadrul general comun în materia privind regimul juridic al contravenţiilor, ceea ce nu înseamnă că prin legi speciale, în funcţie de valorile sociale ocrotite, legiuitorul nu ar putea stabili anumite sancţiuni sau sancţionarea unor fapte antisociale, întrucât chiar la art. 5 alin. (4) se prevede că „prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare“. De asemenea, Curtea învederează că art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, invocat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, are două teze, acesta menţionând-o numai pe prima, potrivit căreia „Plângerea suspendă executarea“, însă teza a doua statuează că plângerea persoanei vătămate (care poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cea căreia îi aparţin bunurile confiscate, alta decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării, în situaţia în care art. 32 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă atribuie instanţei judecătoreşti controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare, aceasta având competenţa exclusivă, în condiţiile legii. Aşadar, prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 invocate, prin comparaţie, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu dispun de plano suspendarea executării oricăror sancţiuni contravenţionale complementare, ci, astfel cum este şi cazul prevederilor criticate, acestea dispun în funcţie de partea vătămată care utilizează instituţia contestării în materie şi de natura sancţiunii contravenţionale complementare în discuţie. 23. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că dreptul la liberă circulaţie vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, normele constituţionale reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Libera circulaţie nu poate fi însă absolută, ea trebuie să se desfăşoare cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii prevăzute de lege, cum sunt, spre exemplu, cele privind trecerea frontierei de stat a României şi sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România (Decizia nr. 220 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 13 iunie 2005). Astfel, libera circulaţie, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, se desfăşoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (Decizia nr. 1.172 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 3 noiembrie 2010). Or, dispoziţiile criticate nu reglementează aspecte cu privire la libera circulaţie, astfel cum este consacrată de dispoziţiile constituţionale, ci stabileşte anumite sancţiuni circumscrise legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, ca urmare a săvârşirii unor fapte antisociale care au natură contravenţională, respectiv, printre altele, sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive de genul celor la care contravenientul a săvârşit contravenţia. De altfel, prevederile constituţionale nu fac vreo referire la participarea sau accesul la acest gen de activităţi. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituţional. 25. Faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât nu s-a constatat încălcarea unei norme sau a unui principiu cuprins în Constituţie, care să atragă implicit afectarea principiului statului de drept. Pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 mai 2018, paragrafele 73 şi 75, prin care Curtea a statuat că principiul statului de drept este interpretat în corelaţie cu norme şi principii care derivă din prevederile constituţionale şi eventuala încălcare a acestora din urmă ar conduce automat şi la afectarea statului de drept. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Predoi în Dosarul nr. 25.606/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
